Art. 6. - Art. 6 - Ordonanta 124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale - Republicare
M.Of. 568
În vigoare Versiune de la: 23 Mai 2025
Art. 6
(1)Cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare, pot desfăşura:
a)activităţi conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 862, ca obiect unic sau principal de activitate;
b)servicii publice conexe actului medical, prin personal autorizat, în condiţiile legii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 869;
c)activităţi de învăţământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical, conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 85 şi 72.
(2)Medicul sau personalul medical care desfăşoară activitate medicală în cadrul cabinetului medical răspunde în mod individual, potrivit prevederilor titlului XVI din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru deciziile profesionale, în cazul eventualelor prejudicii aduse pacienţilor.
(3)Controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, indiferent de forma de organizare, se exercită de către personalul împuternicit de Ministerul Sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi de către personalul cu atribuţii din cadrul Colegiului Medicilor din România şi Colegiului Medicilor Stomatologi din România, în funcţie de obiectul de activitate al cabinetului medical.
(4)Controlul privind respectarea normelor legale în furnizarea serviciilor de sănătate de către cabinetele medicale se exercită, în condiţiile legii, de către personalul prevăzut la alin. (3) şi personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate, după caz.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. f) se exercită de către direcţiile medicale şi structurile similare din compunerea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »