Secţiunea 14 - Pregătirea pentru funcţionare şi întreţinerea - Norme Tehnice din 2003 PRIVIND SIGURANŢA NAVELOR MARITIME DE PASAGERI CARE NU EFECTUEAZĂ VOIAJE INTERNAŢIONALE

M.Of. 605 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2005
SECŢIUNEA 14:Pregătirea pentru funcţionare şi întreţinerea
SUBSECŢIUNEA 1:NAVE NOI DIN CLASELE B, C ŞI D ŞI NAVE EXISTENTE DIN CLASA B:
14.1.Cerinţe generale
Tot timpul cât nava este în exploatare, instalaţiile de protecţie împotriva incendiului şi instalaţiile şi mijloacele pentru combaterea incendiului vor fi menţinute disponibile pentru a fi folosite imediat.
O navă nu este în exploatare când:
14.1.1. este supusă reparaţiilor sau este scoasă din exploatare (fie la ancoră fie în port) sau în doc uscat;
14.1.2. este declarată scoasă din exploatare de către armator sau de către reprezentantul armatorului; şi
14.1.3. dacă nu există pasageri la bord.
Următoarele instalaţii de protecţie împotriva incendiului trebuie păstrate în stare bună de funcţionare astfel încât să se asigure funcţionabilitatea cerută în eventualitatea apariţiei unui incendiu:
14.1.3.1.1. Pregătirea pentru funcţionare
14.1.3.1.1.1. protecţia constructivă contra incendiului incluzând separaţiile rezistente la foc şi protecţia deschiderilor şi a penetraţiilor în aceste separaţii;
14.1.3.1.1.2. instalaţiile de detectare a incendiului şi de alarmă de incendiu; şi
14.1.3.1.1.3. instalaţiile şi mijloacele de evacuare .
14.1.3.1.2. Întreţinerea, încercarea şi inspecţiile
Întreţinerea, încercarea şi inspecţiile vor fi efectuate pe baza instrucţiunilor elaborate de către IMO (MSC/Circ.850) şi într-un mod corespunzător având în vedere asigurarea fiabilităţii instalaţiilor şi mijloacelor de combatere a incendiului.
Un plan de întreţinere va fi menţinut la bordul navei şi va fi pus la dispoziţie pentru inspecţie, ori de câte ori va fi cerut de către ANR.
Planul de întreţinere va include cel puţin următoarele instalaţii de protecţie împotriva incendiului şi instalaţii şi mijloace pentru combaterea incendiului, dacă sunt prevăzute:
14.1.3.1.2.1. tubulatura principală de incendiu, pompele de incendiu şi hidranţii inclusiv furtunele şi duzele;
14.1.3.1.2.2. instalaţiile fixe de detectare a incendiului şi de alarmă de incendiu;
14.1.3.1.2.3. instalaţiile fixe de stingere a incendiului şi alte mijloace de stingere a incendiului; "
14.1.3.1.2.4. instalaţiile automate de stingere a incendiului cu sprinklere, de detectare a incendiului şi de alarmă de incendiu;
14.1.3.1.2.5. instalaţiile de ventilaţie inclusiv clapeţii contra incendiului şi fumului, ventilatoarele şi comenzile lor;
14.1.3.1.2.6. instalaţia de oprire a alimentării cu combustibil în caz de urgenţă;
14.1.3.1.2.7. uşile antifoc inclusiv comenzile lor;
14.1.3.1.2.8. instalaţiile de alarmă generală în caz de urgenţă
14.1.3.1.2.9. aparatele de respiraţie pentru evacuarea în caz de urgenţă;
14.1.3.1.2.10. stingătoarele de incendiu portabile inclusiv încărcăturile de rezervă; şi
14.1.3.1.2.11. echipamentele de pompieri.
Programul de întreţinere poate fi computerizat
14.2.Cerinţe suplimentare
Pentru noile nave din clasele B, C şi D, construite la 1 ianuarie 2003 sau după această dată, care transportă mai mult de 36 pasageri trebuie elaborat un plan de întreţinere pentru instalaţiile de iluminat situate la joasă înălţime şi de comunicare cu publicul suplimentar faţă de planul de întreţinere menţionat la paragraful .1.2.