Secţiunea 2 - Sursa principală de energie electrică şi instalaţii de iluminat - Norme Tehnice din 2003 PRIVIND SIGURANŢA NAVELOR MARITIME DE PASAGERI CARE NU EFECTUEAZĂ VOIAJE INTERNAŢIONALE
M.Of. 605 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2005
SECŢIUNEA 2:Sursa principală de energie electrică şi instalaţii de iluminat
NAVE NOI DIN CLASELE B, C ŞI D ŞI NAVE EXISTENTE DIN CLASA B:
2.1.Navele noi din clasele C şi D la care energia electrică reprezintă singura energie de menţinere a serviciilor auxiliare esenţiale pentru siguranţa navei, şi navele noi şi existente din clasa B la care energia electrică este singura sursă de energie pentru menţinerea serviciilor auxiliare esenţiale pentru siguranţa şi propulsia navei, vor fi prevăzute cu două sau mai multe sisteme principale de generare a energiei electrice astfel încât serviciile mai sus menţionate să poate să rămână funcţionale când unul dintre grupurile generatoare se defectează.
La navele noi din clasele C şi D cu lungimea mai mică de 24 metri, unul dintre sistemele principale de generare a energiei electrice poate fi acţionat de maşina principală de propulsie, cu condiţia să existe suficientă putere astfel încât serviciile menţionate anterior să fie asigurate când oricare alt grup generator se defectează.
2.2.1.O instalaţie electrică de iluminat principală care asigură iluminarea acelor părţi ale navei accesibile în mod normal şi utilizate de pasageri sau de echipaj trebuie să fie alimentată de la sursa principală de energie electrică.
2.2.2.Amplasarea instalaţiei electrice de iluminat principale va fi astfel încât un incendiu sau un alt accident în spaţiile în care se află sursa principală de energie electrică, echipamentul de transformare aferent, dacă există., tabloul principal de distribuţie şi tabloul principal de distribuţie pentru iluminat, nu vor face ca instalaţia de iluminat de avarie prevăzută de regula 3 să devină inoperantă.
2.2.3.Amplasarea instalaţiei de iluminat de avarie trebuie să fie făcută astfel încât un incendiu sau un alt accident în spaţiile în care se află sursa de energie electrică de avarie, echipamentul de transformare aferent, dacă există, tabloul de distribuţie de avarie şi tabloul de iluminat de avarie nu vor face ca instalaţia electrică de iluminat principală prevăzută de aceasta regulă să devină inoperantă.
2.3.Tabloul principal de distribuţie trebuie să fie în aşa fel amplasat în raport cu un grup generator principal încât, în măsura în care este posibil, integritatea alimentării normale cu energie electrică să poată fi afectată numai de un incendiu sau alt accident în spaţiul în care se află instalate generatorul şi tabloul de distribuţie.