Secţiunea 4 - Executarea garanţiei şi recuperarea sumelor plătite - Norme Metodologice din 2011 de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

M.Of. 712

În vigoare
Versiune de la: 12 Februarie 2014
SECŢIUNEA 4:Executarea garanţiei şi recuperarea sumelor plătite
Art. 32
(1)Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei. FNGCIMM verifică încadrarea cererii de plată în prevederile instrucţiunilor generale, precum şi în termenii şi condiţiile contractului de garantare.
(2)Cererea de plată a ratei scadente va fi însoţită de documentele justificative prevăzute în contractul de garantare şi în cazul asociaţiilor de proprietari va conţine în mod obligatoriu sumele şi datele de identificare a proprietarului/proprietarilor restanţieri comunicate finanţatorului pe propria răspundere de către asociaţia de proprietari. Responsabilitatea în privinţa comunicării, precum şi a realităţii informaţiilor privind proprietarii restanţieri şi sumele datorate de aceştia revine preşedintelui asociaţiei de proprietari.
(3)Plata garanţiei se va face în condiţiile şi în termenii prevăzuţi în convenţia de implementare, instrucţiunile generale şi contractul de garantare, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a cererii de plată, fără însă a se depăşi 90 de zile calendaristice restante la plată de către beneficiar.
(4)Pe durata unui credit garantat, Ministerul Finanţelor Publice efectuează maximum 5 plăţi ale valorilor parţiale de executare a garanţiei, aferente ratelor de capital nerambursate la scadenţă de către beneficiar.
(5)În cazul în care beneficiarul, pentru a şasea oară, nu rambursează la scadenţă ratele de capital, parţial sau integral, Ministerul Finanţelor Publice va efectua plata valorii totale de executare a garanţiei.
Art. 33
(1)În cazul asociaţiei de proprietari, înscrisul prevăzut la art. 24 alin. (3) din Lege se întocmeşte de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi individualizează sumele de recuperat ca urmare a neachitării de către orice proprietar din blocul de locuinţe a cotei-părţi ce îi revine din valorile parţiale sau totale de executare a garanţiei, după caz.
(2)În termenul prevăzut la art. 24 alin. (4) din Lege, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice transmite organelor competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, în vederea înscrierii în evidenţa fiscală, contractul de garantare, precum şi documentele care au stat la baza garanţiei, împreună cu titlurile de creanţă şi dovada comunicării acesteia.
(3)Formularistica utilizată în aplicarea Legii se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.