Art. 33. - Norme Metodologice din 2011 de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
M.Of. 712
În vigoare
Versiune de la: 12 Februarie 2014
Art. 33
(1)În cazul asociaţiei de proprietari, înscrisul prevăzut la art. 24 alin. (3) din Lege se întocmeşte de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi individualizează sumele de recuperat ca urmare a neachitării de către orice proprietar din blocul de locuinţe a cotei-părţi ce îi revine din valorile parţiale sau totale de executare a garanţiei, după caz.
(2)În termenul prevăzut la art. 24 alin. (4) din Lege, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice transmite organelor competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, în vederea înscrierii în evidenţa fiscală, contractul de garantare, precum şi documentele care au stat la baza garanţiei, împreună cu titlurile de creanţă şi dovada comunicării acesteia.
(3)Formularistica utilizată în aplicarea Legii se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.