Secţiunea 7 - ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ VETERINARĂ PREVENTIVĂ, DE PROTECŢIE ŞI BUNĂSTARE A ANIMALELOR ŞI PROTECŢIA MEDIULUI - Norme Metodologice din 2009 de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2009

M.Of. 286 bis

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2009
SECŢIUNEA 7:ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ VETERINARĂ PREVENTIVĂ, DE PROTECŢIE ŞI BUNĂSTARE A ANIMALELOR ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
1.URMĂRIREA, RESPECTAREA REGULILOR GENERALE DE BIOSECURITATE

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

Monitorizarea documentelor privind instituirea şi respectarea măsurilor de biosecuritate, prin controlul permanent privind: a) aplicarea şi respectarea normelor sanitare veterinare, în organizarea şi desfăşurarea fluxului tehnologic; b) accesul în exploataţiile de animale; c) livrările de animale şi produse; d) condiţiile de igienă din adăposturi, spaţiile de prelucrare şi incinte; e) parametrii de microclimat f) atestările medicale privind sănătatea personalului; g) amplasarea şi sistematizarea unităţilor zootehnice, de producere a furajelor, de industrie alimentară şi alte unităţi cu profil zooveterinar indiferent de proprietate; h) potabilitatea apei; i) salubritatea furajelor; j) instituirea măsurilor de supraveghere a animalelor nou introduse în exploataţie; k) evaluarea stării de sănătate a animalelor din zona de protecţie a exploataţiilor; l) controlul privind condiţiile sanitare veterinare pentru funcţionarea târgurilor, bazelor de achiziţii, pieţelor şi altor locuri cu aglomerări temporare de animale; m) controlul legalităţii circulaţiei animalelor, în cadrul localităţilor şi în afara lor; n) controlul legalităţii comerţului intracomunitar, importului, tranzitului şi a exportului, verificarea documentară şi fizică; o) evaluarea condiţiilor de bunăstare a animalelor, p) protecţia mediului, q) controlul şi supravegherea privind: (i) vânzările şi cumpărările de animale; (ii) aplicarea şi respectarea condiţiilor de carantină pentru animalele nou introduse în exploataţie; (iii) respectarea regulilor de protecţie şi bunăstare a animalelor, recoltarea, prelucrarea şi valorificarea produselor de origine animală; (iv) controlul respectării interdicţiei creşterii animalelor pe gropile de gunoi.

1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA. 2. Asigurarea împrejmuirii, în vederea opririi accesului şi ieşirii necontrolate a animalelor şi personalului. 3. Asigurarea funcţionalităţii dezinfectorului rutier şi a filtrului sanitar-veterinar. 4. Amplasarea rampei de încărcare/descărcare animale la nivelul împrejmuirii. 5. Asigurarea spaţiului pentru executarea necropsiilor. 6. Ecarisarea corespunzătoare a exploataţiilor, exploataţiilor individuale şi a teritoriului. 7. Asigurarea echipamentului de protecţie şi materialelor de igienizare. 8. Respectarea prevederilor următoarelor acte normative: a) Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1774/2002 de stabilire a normelor sanitare veterinare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 273 din 10 octombrie 2002, cu amendamentele ulterioare, b) Legea nr. 72/2002 a zootehniei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea L nr. 72 din 31 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare; c) Legea nr. 71/2006 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor în timpul transportului internaţional, revizuită, semnată la Chişinău la 6 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea L nr. 316 din 7 aprilie 2006. d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea L nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările ulterioare, e) Hotărârea Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiza a probelor din apele de suprafaţa destinate producerii de apă potabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare; f) Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea L, nr. 428 din 28 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare; g) Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare; h) Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare; i) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 3 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare; j) Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 93/2005 privind probarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care stabileşte metoda analitică de determinare a constituenţilor de origine animală pentru controlul oficial al furajelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 29 septembrie 2005; k) Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 197/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte condiţiile care reglementează prepararea, punerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate în Comunitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 29 august 2006; 9. Se identifică şi se apreciază pe obiective, acţiuni şi efective de animale.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

2.PROTECŢIA ANIMALELOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

1. Monitorizarea documentelor privind bunăstarea animalelor, în timpul transportului.

1. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

 

2. Protecţia animalelor în timpul transportului prin: a) controlul îndeplinirii de către mijloacele de transport şi a containerelor pentru animale a condiţiilor de transport prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru efectuarea unor astfel de activităţi, precum ventilaţie, luminozitate, hrană, îngrijire, apă pe căi rutiere, maritime, aeriene, feroviare; b) controlul densităţii de încărcare a animalelor în mijloace de transport în funcţie de specie, vârstă, greutate, categorie de producţie, mărimea corporală şi stare fiziologică; c) controlul echipamentelor utilizate pentru încărcarea şi descărcarea animalelor în/şi din mijloacele de transport; d) controlul intervalelor de oprire, odihnă, furajare, adăpare şi îngrijire a animalelor în timpul transportului acestora; e) controlul condiţiilor adecvate pentru transport; f) controlul documentelor de autorizare a transportatorilor de animale şi a mijloacelor de transport a animalelor de către DSVSA; g) controlul înregistrării mijloacelor de transport destinate transporturilor de animale pe distante de până la 65 de km; h) controlul autorizaţiei mijlocului de transport, a certificatului de competenţă profesională, pentru conducătorii auto şi însoţitori a documentelor de mişcare şi veterinare pentru transporturile cu o durată mai mică de 8 ore; i) controlul autorizaţiei mijlocului de transport, a jurnalului de călătorie, a certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii auto şi însoţitori şi a altor documente însoţitoare pentru transporturile cu o durată mai mare de 8 ore; j) controlul punctelor de control pentru transportul de animale, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, autorizaţie sanitar-veterinară, condiţii de sănătate şi bunăstarea animalelor, precum şi igiena adăpostirii, furajării, adăpării; k) întocmirea evidenţei mijloacelor de transport autorizate şi înregistrate pentru transportul animalelor; 1) evidenţa transportatorilor de animale autorizaţi de către compartimentul de bunăstare a animalelor din cadrul DSVSA. m) completarea fişei anuale de raportare privind respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului cu precizarea numărului de animale transportate pentru sacrificare, exportate, importate pentru creştere, alte animale transportate, a numărului de inspecţii în timpul transportului rutier, la locul de destinaţie, în târguri, la locul de plecare, documentele controlate, a numărului de sancţiuni aplicate în timpul transportului rutier, la locul de destinaţie, în târguri, la locul de plecare, documentele controlate, n) controlul modului de gestionare a animalelor bolnave sau moarte în timpul transportului.

2. Se vor respecta următoarele acte normative: a) Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1255/97/CE privind criteriile comunitare prevăzute pentru punctele de control şi de modificare a planului de rută prevăzut în Anexa la Directiva 91/628/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 174 din 2 iulie 1997, cu amendamentele ulterioare; b) Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. l/2005/CE, privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului nr. 1255/97/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 3 din 5 octombrie 2005 şi a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1255/97/CE, cu amendamentele ulterioare; c) Regulamentul Comisiei nr. 639/2003 de stabilire a normelor de aplicare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele privind bunăstarea animalelor vii din specia bovină în timpul transportului pentru acordarea restituirilor la export, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 93 din 10 aprilie 2003; d) Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare; e) Legea nr. 71/2006; Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare; f) Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 62/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare şi autorizare sanitar-veterinară a unităţilor şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 22 martie 2007, cu modificările ulterioare; g) Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 201/2007 privind Procedura de eliberare a Certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehicule rutiere care transportă animale vii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 21 decembrie 2007.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

2.1.BUNĂSTAREA ANIMALELOR SĂLBATICE ÎN CAPTIVITATE

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Evidenţa rezervaţiilor sau parcurilor naturale, a grădinilor zoologice, precum şi a speciilor de animale existente în acestea. 2. Controlul asigurării condiţiilor de cazare, furajare, adăpare, odihnă, din grădinile zoologice, rezervaţiile naturale.

Se vor respecta următoarele acte normative: 1. Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Legea nr. 191/2002 a grădinilor zoologice şi a acvariilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 23 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 62/2007, cu modificările ulterioare.

Medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

2.2.BUNĂSTAREA ANIMALELOR DIN EXPLOATAŢII

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

1. Monitorizarea documentelor privind bunăstarea animalelor. 2. Completarea referatelor de evaluare la autorizarea unei exploataţii noi: a) evaluarea sistemelor de creştere a animalelor în funcţie de criteriile stabilite de ANSVSA; b) verificarea respectării prevederilor legale referitoare la: personal, inspecţii, ţinerea evidenţelor, libertatea de mişcare, adăposturi şi cazare, animalele care nu sunt ţinute în adăposturi, echipamentele mecanice sau automate, hrana pentru animale, apa şi alte substanţe, mutilări şi metode de creştere; c) verificarea condiţiilor de microclimat, luminozitate, temperatură, umiditate, curenţi de aer, ventilaţie, densitate de cazare şi a echipamentelor pentru monitorizarea acestora; 3. Completarea fişei anuale de raportare privind respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor de fermă.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Se vor respecta următoarele acte normative: 1. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 72/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 19 august 2005; 2. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 75/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor de fermă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 25 august 2005; 3. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 136/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protecţia găinilor ouătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2006; 4. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte standarde minime pentru protecţia porcinelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 1 septembrie 2006; 5. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 13/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind cerinţele minime pentru înregistrarea de informaţii cu ocazia inspecţiilor în exploataţiile în care animalele sunt ţinute pentru scopuri zootehnice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 21 martie 2008. 5. Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare. 6. Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 7. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 62/2007, cu modificările ulterioare.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

Evaluarea bunăstării viţeilor din exploataţiile comerciale prin determinarea nivelului hemoglobinei din sânge. Aceste teste se efectuează trimestrial, la cel puţin 10 animale din exploataţii.

Se vor respecta următoarele acte normative: 1. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 72/2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 19 august 2005, 2. Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Medicii veterinari oficiali din cadru DSVSA. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi DDSA, pe probe de sânge recoltate de la animale clinic sănătoase, alese randomizat.

2.3.PROTECŢIA ANIMALELOR ÎN TIMPUL TĂIERII SAU UCIDERII

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

Monitorizarea evidenţei autorizaţiilor sanitar-veterinare eliberate pentru proiectarea, construirea şi dotarea abatoarelor prin: a) controlul atestării sanitare veterinare a îndeplinirii condiţiilor pentru a fi sacrificate sau ucise animalele-b) controlul şi existenţa condiţiilor de descărcare, mişcare şi cazare a animalelor, inclusiv a celor transportate în containere; c) controlul şi evidenţa condiţiilor de manipulare, contenţie, asomare, sângerare sau ucidere pentru cabaline, bovine, ovine, caprine, porcine şi păsări; d) controlul şi evidenţa procedurilor de ucidere a animalelor pentru blană; e) controlul şi evidenţa procedurilor de ucidere a puilor de o zi neviabili sau supranumerari, precum şi a embrionilor de pasăre; f) supravegherea şi evidenţa tăierilor rituale religioase.

1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA. 2. Se vor respecta următoarele acte normative: a) Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare; c) Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 180/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 august 2006.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

3.PROTECŢIA ANIMALELOR FOLOSITE PENTRU EXPERIMENTE SAU ÎN ALTE SCOPURI

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Evidenţa laboratoarelor sau a institutelor în care se realizează experimente pe animale; 2. Evidenţa metodelor de experimentare utilizate; 3. Evidenţa speciilor şi numărul de animale utilizate pentru experimentare; 4. Evidenţa avizelor ANSVSA pentru experimentele pe animale şi controlul respectării celor aprobate.

1. Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare; 2 Ordonanţa Guvernului nr. 37/2002 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 471/2002; 3. Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 143/2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind adăpostirea şi îngrijirea animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 24 septembrie 2002.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA

4.ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ PREVENTIVĂ DE IDENTIFICARE ŞI ÎNREGISTRARE A ANIMALELOR
a)EXPERTIZA PAJIŞTILOR NATURALE ŞI A PĂŞUNILOR

STRATEGIA DE SUPRAVEGHERE

CONDUITA DE EXECUŢIE

PRECIZĂRI TEHNICE

NIVELUL EXECUŢIEI

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Monitorizarea documentelor privind expertiza pajiştilor naturale şi a păşunilor. 2. Expertiza înainte de începerea sezonului de păşunat/recoltare şi, ulterior, periodic, atât a păşunilor, pajiştilor, cât şi a drumului de acces pentru animale, sub raportul: a) prezenţei biotopilor pentru paraziţi şi gazde intermediare; b) prezenţei plantelor toxice sau potenţial toxice; c) prezenţei îngrăşămintelor chimice sau pesticidelor; d) prezenţei resturilor metalice sau a cadavrelor; e) modului de utilizare a suprafeţelor, specii şi grupe de vârstă, succesiunea acestora; f) surselor de apă de pe pajişti şi păşuni. 3. Se stabilesc măsuri privind: a) desecarea zonelor inundate sau împrejmuirea acestora; b) aplicarea de tratamente cu moluscocide a zonelor umede; c) eliminarea corpurilor străine; d) eliminarea plantelor toxice; e) modul de utilizare a păşunii/pajiştii şi furajelor recoltate de pe acestea.

1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA. 2. Se identifică şi se evaluează numărul de acţiuni şi efectivele de animale, pe specii şi categorii de vârstă. 3. La nivelul judeţului se întocmeşte harta cu biotopii activi şi potenţiali activi pentru fascioloză, dicrocelioză şi paramfistomoză. 4. Laboratoarele de parazitologie trebuie să deţină moluşte şi gasteropode gazde intermediare din judeţul respectiv.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA

b)EXPERTIZA PARAZITOLOGICĂ A PAJIŞTILOR NATURALE ŞI A PĂŞUNILOR

1

2

3

4

Supraveghere activă

Supraveghere prin prelevare şi examinare periodică a probelor de: a} apă din sursele de apă; b) păşune, pajişti, fâneţe, mâl şi gasteropode.

1. Se prelevează probe de păşune, pajişti, fâneţe, mâl, apa din surse de apă, gazde intermediare, gasteropode, acarieni, insecte. 2. Specialiştii laboratoarelor de parazitologie judeţene întocmesc harta cu biotopii activi şi potenţiali activ pentru fascioloză, dicrocelioză, paramfistomoză, care va fi anual reactualizată. 3. Specialiştii laboratoarelor de parazitologie judeţene trebuie să deţină gasteropode, gazde intermediare pentru geohelminţi în judeţul respectiv.

1. Medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA 2. Supravegherea biotopilor şi gazdelor intermediare pentru geohelminţi se efectuează de către specialiştii parazitologi de la LSVSA sau la IDSA.

c)EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A FURAJELOR CARE AU CONTRIBUIT LA APARIŢIA MORBIDITĂŢII ŞI MORTALITĂŢII CRESCUTE

1

2

3

4

Supraveghere activă

Supravegherea prin examene de laborator în toate stările de morbiditate sau de mortalitate, în care sunt incriminate furajele: de volum, suculente, materii prime vegetale, materii prime de origine minerală, făinuri proteice, premixuri vitaminice şi minerale.

1. Se prelevează probe de furaje, materii prime, premixuri. 2. Probele se examinează: organoleptic, bacteriologic, micologic, micotoxicologic, toxicologic, chimic, biochimic.

1. Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA.

2. Examenele de laborator se efectuează la LSVSA şi/sau după caz la LNR din cadrul IDSA.

d)EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ZONELOR DE RECOLTARE A MOLUŞTELOR BIVALVE
(i)CONTAMINANŢI BACTERIENI ŞI VIRALI LA MOLUŞTE BIVALVE VII

1

2

3

4

Supravaghere activă

Supraveghere prin examene de laborator a zonelor de producţie a moluştelor bivalve în conformitate cu Cap. II lit. A alin. (2)-(5) din anexa nr. II la Regulamentul Parlamentului şi al Consiliului nr. 854/2004/CE, cu amendamentele ulterioare.

1. Identificarea amplasării şi delimitarea geografică a zonelor de producţie moluşte bivalve.

2. Evaluarea surselor de poluare microbiologică şi a cantităţii de poluanţi

3. Stabilirea numărului de staţii de recoltare şi a frecvenţei de recoltare a probelor.

4. Metoda de examinare pentru contaminanţii bacterieni este cea menţionată la pct. 1.17 şi 1.24 din anexa nr. I la Regulamentul Comisiei nr. 2073/2005/CE privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338 din 22 decembrie 2005 şi la alin. (27) din Regulamentul Comisiei nr. 2074/2005/CE de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 şi (CE) nr. 854/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338 din 22 decembrie 2005, cu amendamentele ulterioare.

5. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA recoltează probele. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau la LNR din cadrul IDSA. 3. Confirmarea rezultatului la LNR din cadrul IDSA.

(ii)BIOTOXINE MARINE

1

2

4

3

Supraveghere activă

Supraveghere prin examene de laborator a zonelor de producţie a moluştelor bivalve în conformitate cu Cap. II lit. A alin. (2)-(5) din anexa nr. II la Regulamentul Parlamentului şi al Consiliului nr. 854/2004/CE, cu amendamentele ulterioare.

1. Identificarea amplasării şi delimitarea geografică a zonelor de producţie moluşte bivalve.

2. Stabilirea numărului de staţii de recoltare şi a frecvenţei de recoltare a probelor.

3. Probele trebuie să conţină atât moluşte bivalve cât şi probe de apă pentru furnizarea informaţiilor referitoare la prezenţa speciilor toxice de fitoplancton.

4. Metodele de diagnostic sunt cele menţionate în Regulamentul Comisiei nr. 2074/2005/CE, cu amendamentele ulterioare.

5. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA 2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA.

(iii)Icre embrionate

1

2

4

3

Supraveghere activă

Supraveghere prin diagnostic de laborator.

1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA. 2. Determinarea contaminanţilor şi a substanţelor interzise, o dată pe an, în perioada obţinerii icrelor embrionate

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA. 2. Examenele se efectuează la laboratoarele zonale de control reziduuri şi IISPV.

e)ACŢIUNI PROFILACTICE DE DECONTAMINARE, DEZINFECŢIE, DEZINSECŢIE ŞI DERATIZARE - DDD

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

Monitorizarea documentelor privind acţiunile profilactice de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare

1. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către DSVSA 2. Lucrările dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare se execută numai de către personalul auxiliar oficial.

Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

Supraveghere activă

1. Controlul executării în exploataţiile nonprofesionale de animale a două acţiuni generale de decontaminare şi deratizare, primăvara şi toamna. 2. În lăptarii, puncte de tăiere, bazine de colectare a dejecţiilor şi platforme de gunoi, se fac dezinsecţii săptămânale, în funcţie de intensitatea invaziei. 3. În unităţile zootehnice de tip industrial şi exploataţiile de porcine şi păsări, acţiunile DDD se execută în tot cursul anului, în funcţie de fluxul tehnologic de producţie. 4. În industria alimentară, unităţile autorizate în care se prelucrează şi se valorifică produse de origine animală, operaţiunile de DDD se înscriu în programele de igienizare şi se execută, cel puţin o dată pe săptămână. 5. În cazuri de necesitate şi la cerere.

1. Deratizările vor cuprinde în mod obligatoriu şi zonele de protecţie din jurul unităţilor. 2. În situaţii de necesitate, acţiunile se execută conform măsurilor stabilite prin programele de combatere sau eradicare. 3. Atestarea eficienţei decontaminării se face printr-un buletin de analiză emis de laboratorul care a efectuat testarea.

Examenele de laborator se efectuează la LSVSA şi/sau după caz la LNR din cadrul IDSA.

f)CONTROLUL ECARISĂRII

1

2

3

4

Monitorizare şi control

Controlul aplicării şi respectării normelor sanitare veterinare, privind: colectarea, transportul şi prelucrarea subproduselor de origine animală, ce nu sunt destinate consumului uman în unităţi aprobate sanitar-veterinar, conform prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1774/2002/CE, cu amendamentele ulterioare.

1. Controlul se execută de către serviciul de inspecţii de la nivelul DSVSA. 2. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 80/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea documentelor şi evidenţelor veterinare necesare în cadrul activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 12 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.