Secţiunea 3 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR ÎN FUNCŢIE DE ANTECEDENTELE EPIZOOTICE LA ANIMALE - Norme Metodologice din 2009 de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2009

M.Of. 286 bis

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2009
SECŢIUNEA 3:SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR ÎN FUNCŢIE DE ANTECEDENTELE EPIZOOTICE LA ANIMALE
1.ECHINOCOCOZA

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea incidenţei cazurilor clinice la bovine, ovine şi caprine în abatoarele autorizate.

1. Identificarea obligatorie prin marcarea individuală a câinilor din exploataţii şi stâni.

1. Medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA.

2. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

II. Supraveghere activă.

Supravegherea prin examen ELISA-coproantigen a tuturor câinilor din exploataţii şi/sau stâni, de două ori pe an, după tratamentele antiparazitare.

2. Deparazitarea obligatorie, de şase ori pe an a tuturor câinilor identificaţi în exploataţii şi/sau stâni. 3. Examenul se efectuează pe probe de materii fecale prelevate individual.

3. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

2.LEPTOSPIROZA

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă în condiţii de linişte epidemiologică

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA

1. Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA

II. Supraveghere activă

I. La bovine:

1. Supraveghere serologică prin RMA cu setul de 7 serotipuri la: a) taurii şi bivolii de reproducţie, la autorizare şi ulterior o dată pe an în trimestrul IV;

b) 5 % numărul de animale/localităţile unde au fost declarate focare de boala în ultimii 5 ani; c) animalele care prezintă semne clinice ce conduc la suspiciunea de infecţie leptospirică.

1. Examenele se efectuează pe probele de sânge recoltate pentru supravegherea brucelozei. 2. Setul de 9 serotipuri de Leptospira interrogans: a) pomona; b) icterohaemorhagiae; c) canicola; d) Wolffi; e) hardjo; f) grippotyphosa; g) australis; h) autumnalis; i) bataviae. 3. Setul de 11 serotipuri de Leptospira interrogans pentru bovine din import: a) pomona; b) ichterohaemorhagiae; c) canicola; d) wolffi; e) hardjo; f) ballum; g) sejroe; h) bataviae; i) australis; j) gnppotyphosa; k) autumnalis.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz la LNR din cadrul IDSA

 

2. Examinarea morfopatologică a avortonilor şi examene histologice în cazul înregistrării de pierderi prin mortalitate la viţei când se suspicionează boala.

Se efectuează examene morfopatologice, necropsice, metoda HEA, metoda Levaditti pe probe de ficat şi rinichi.

1. Probele se recoltează şi se trimit la laborator de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi. 2. Examinarea probelor de organe se realizează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

II. La cabaline:

  
 

1. Examen clinic şi anatomopatologic a cabalinelor în zonele în care: a) există antecedente de boală; b) s-a diagnosticat recent boala.

 

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA

 

2. Supraveghere serologică prin RMA cu serul ce conţine 6 serotipuri: a) armăsarilor reproducători din staţiunile temporare şi permanente de montă, a celor din herghelii, depozite, hipodroame, asociaţii hipice, circuri, alte unităţi specializate, exploataţia nonprofesională; b) 5% din numărul de animale/localităţile unde au fost declarate focare de boală în ultimii 5 ani; c) cabalinelor care prezintă semne clinice ce conduc la suspiciunea de infecţie leptospirică.

1. Setul de 6 serotipuri Leptospira interrogans: a) pomona; b) icterohaemorhagiae; c) canicola; d) hardjo; e) grippotyphosa; f) australis.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

III. La porcine:

  
 

1. Examen clinic şi anatomopatologic în zonele în care: a) există antecedente de boală; b) s-a diagnosticat recent boala.

 

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA

 

2. Pentru supravegherea serologică prin RMA:

a) 5 % vierii, vieruşii nevaccinaţi antileptospiric sau 2 % din cei vaccinaţi de două ori pe an, în trimestrele II şi IV în efectivele mai mari de 100 de animale, sub 100 de animale se creşte procentul astfel încât să se examineze minimum 10 probe; b) 5 % din scroafele şi scrofiţele existente în efectivele mai mari de 100 de animale, sub 100 de animale se creste procentul astfel încât să se examineze minimum 5 probe; c) 5 % din porcinele de reproducţie în cazurile de vânzare - cumpărare, la furnizor cu cel mult 30 zile înainte de livrare; d) la autorizarea vierilor şi vieruşilor pentru însămânţări artificiale sau pentru monta naturală; e) animalele care prezintă semne clinice ce conduc la suspiciunea de infecţie leptospirică; f) la solicitare, pentru determinarea statusului imunitar postvaccinal.

1. Setul de 6 serotipuri Leptospira interrogans: a) pomona; b) icterohaemorrhagiae; c) canicola; d) hardjo; e) grippotyphosa; f) australis.

2. Pentru cabalinele introduse prin comerţ intracomunitar se folosesc aceleaşi serotipuri ca pentru bovine din import.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

3. Supraveghere morfopatologică: a) a avortonilor; b) când se suspicionează boala, în cazul înregistrării de mortalităţi la purceii sugari şi tineret.

Se efectuează examene morfopatologice necropsie, metoda HEA, metoda Levaditti pe probe de ficat şi rinichi.

1. Probele se recoltează şi se trimit la laborator de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi. 2. Examinarea probelor de organe se realizează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

IV. La canide:

  
 

Supraveghere clinică, anatomopatologică, serologică, hematologică şi histologică.

Examenele serologice se efectuează cu setul de 4 serotipuri: pomona, ichterohaemorrhagiae, canicola şi seiroe.

Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

INSPECŢIA ANIMALELOR ÎN ABATOR

  
 

I. ANIMALE VII Bovinele, cabalinele şi porcinele se supun inspecţiei ante- şi post-mortem.

I. ANIMALE VII - bovinele, cabalinele, porcinele, în caz de suspiciune se recoltează probe de sânge şi urină de la animalele în viaţă.

Medic veterinar oficial din cadrul DSVSA.

 

II. CARNEA ŞI ORGANELE Examinarea carcaselor se efectuează în unităţi de tăiere autorizate sanitar-veterinar, de către medici veterinari oficiali sau de către personalul auxiliar oficial.

II. CARNEA ŞI ORGANELE în cazul suspicionării anatomopatologice a bolii, se prelevează porţiuni de rinichi şi ficat de la animalele tăiate, pentru examen morfopatologic, necropsie, metoda HEA, metoda Levaditti.

Examinarea probelor de organe se realizează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

  

III. MĂSURI:

1. Carnea şi organele se confiscă în totalitate, precum şi carcasele icterice, marasmatice sau cu modificări importante ale musculaturii. 2. Grăsimea se dă în consum după topire. 3. Pieile se prelucrează prin sărare uscată şi se livrează după 14 zile.

 
  

4. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSAnr. 79/2008.

 
3.FEBRA Q

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

1. Monitorizarea datelor relevante despre boală.

2. În caz de suspiciune a bolii se efectuează examen serologic, bacteriologic şi morfopatologic.

1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA. 2. Se efectuează examen morfopatologic, necropsie, metoda Romanowsky-Giemsa sau Lillie-Pasternack pe probe de limfonoduri, ficat, pulmon, rinichi, miocard, placentă

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

Supraveghere prin RFC sau ELISA a bovinelor, ovinelor şi caprinelor; în cazurile de avort la speciile receptive cu diagnostic neprecizat, pe probe de sânge recoltate după 14-21 zile.

 

1. Probele se recoltează şi se trimit la laborator de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi. 2. Examinarea probelor se realizează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

4.AVORTUL SALMONELIC AL OILOR

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II Supraveghere activă

1. Supraveghere bacteriologică a cazurilor de avort al oilor.

1. Examenele de laborator se efectuează pe avortoni, placente prelevate de la ovinele care au avortat.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz la LNR din cadrul IDSA. 3. LSVSA au obligaţia de a trimite la LNR din cadrul IDSA toate tulpinile Salmonella izolate, în vederea tipizării serologice, fagice, genotipizării şi a monitorizării antibiorezistenţei.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
5.INFLUENŢA ECVINĂ

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

1. În caz de suspiciune, la interval de 21 zile se efectuează examene serologice pe probe perechi de sânge şi examene virusologice.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

2. Supravegherea serologică prin testul IHA, o dată pe an, la 5% din cabalinele din herghelii, hipodroame, cluburi sportive, depozite de armăsari, pe probe prelevate de la animale nevaccinate.

1. Examenele virusologice se efectuează pe probe de tampoane nazale, organe sau sânge, după caz.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuterniciţi şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA. 2. Supravegherea serologică se efectuează la DDSA.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
6.RINOPNEUMONIA ECVINĂ

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

1. În caz de suspiciune se efectuează examene serologice (ELISA) pe probe de seruri perechi la interval de 21 zile.

 

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA.

 

2. Avortonii se examinează prin examen morfopatologic şi virusologie.

Se efectuează examene morfopatologice necropsie, metoda HEA pe probe de pulmon, ficat, rinichi, limfonod.

2. Examenele virusologice şi serologice se efectuează la LNR din cadrul IDSA. 3. Examinarea probelor de organe se realizează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA.

 

3. Pentru animalele de reproducţie nou introduse prin comerţ intracomunitar sau import din ţări terţe se examinează un procent de 1% din animale, dar nu mai puţin de 2 animale pe lot.

Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
7.ARTERITA VIRALĂ ECVINĂ

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

1. Supraveghere serologică prin ELISA sau seroneutralizare a: a) armăsarilor de reproducţie din herghelii şi depozite, o dată pe an, cu minim o lună înainte de autorizare şi începerea campaniei de montă; b) la 10% din iepele mame din herghelii şi din unităţile specializate, o dată pe an, cu minim o lună înainte de începerea campaniei de montă.

1. În caz de suspiciune se efectuează examene serologice pe probe perechi, la interval de 14 zile şi virusologice. 2. Probele de sânge se recoltează de la animale nevaccinate contra arteritei virale ecvine. 3. Armăsarii de sport şi pentru reproducţie reacţionaţi serologic pozitiv se retestează prin seroneutralizare după 14 zile în vederea stabilirii dinamicii anticorpilor. 4. Animalele cu titru constant sau în scădere sunt considerate serologic negative iar cele cu titruri crescătoare sunt considerate serologic pozitive şi se testează virusologie. 5. Armăsarii vaccinaţi nu se testează serologic. 6. Armăsarii serologic pozitivi se testează virusologie prin izolarea virusului pe culturi celulare şi/sau PCR pe probe de material seminal 7. Armăsarii eliminatori de virus se izolează şi se elimină de la montă. Pentru aceşti armăsari circulaţia va fi permisă numai dacă sunt castraţi. 8. Animalele cu titru constant sau în remisiune sunt considerate negative. 9. Iepele reacţionate seropozitiv prin ELISA se retestează prin seroneutralizare de 2 ori la interval de 14 zile pentru stabilirea dinamicii anticorpilor. 10. Iepele la care titrul este constant sau în scădere sunt negative, celelalte se menţin izolate până stabilizarea titrului de anticorpi, în această perioadă fiind interzisă utilizarea la montă. 11. Animalele seronegative nu sunt supuse restricţiilor de circulaţie. 12. Ecvinele de sport şi pentru reproducţie, provenite din exploataţii certificate sanitar-veterinar ca oficial indemne de arterită virală în ultimele 6 luni, pot circula fără restricţii. 13. Notificarea oficială a bolii se face numai pe baza coroborării datelor clinice specifice cu rezultatele examenelor de laborator. 14. Vaccinarea pe teritoriul României se aplică numai la armăsarii necastraţi în vârstă de peste 180 de zile dacă sunt sănătoşi clinic, serologic negativi sau cu titru constant/în scădere şi care nu sunt eliminatori de virus. 15. Vaccinarea contra arteritei virale ecvine se face cu aprobarea ANSVSA, folosind un vaccin inactivat, omologat şi înregistrat oficial.

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA.

 

2. Pentru circulaţia intracomunitară/ export ţări terţe, armăsarii necastraţi în vârstă de peste 180 de zile se testează serologic prin seroneutralizare pentru arterită virală cu 28 de zile înainte de îmbarcare, pentru destinaţia sport şi 21 de zile pentru ecvinele de producţie/reproducţie

 

Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA.

  

Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
8.AVORTUL SALMONELIC AL IEPELOR

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

1. Supraveghere bacteriologică a cazurilor de avort al iepelor.

 

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, la LNR din cadrul IDSA 3. LSVSA au obligaţia de a trimite la LNR din cadrul IDSA toate tulpinile Salmonella izolate, în vederea tipizării, serologice, fegice, genotipizate şi a monitorizării antibiorezistenţei.

  

Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
9.INFECŢIA CU VIRUS WEST NILE

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

1. Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante, în special a documentelor sanitare veterinare şi a altor documente ce însoţesc transporturile de animale receptive ce provin din alte state membre ale Uniunii Europene sau ţări terţe, înainte de debarcarea animalelor la destinaţie; 2. Supravegherea clinică pasivă efectuată de către proprietarii de cabaline ori reprezentanţi ai acestora şi raportarea oricăror semne clinice medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi şi/sau oficiali din cadrul DSVSA, semne ce pot fi atribuite infecţiei cu virus West Nile

Raport trimestrial la ANSVSA de către DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

1. Inspecţia planificată a cabalinelor aflate pe teritoriul României: a) în localităţile ţintă din judeţele în care au fost depistate în anii anteriori evidenţe ale circulaţiei virale: BR, BT, BZ, CL, CS, CT, DJ, IF, GL, GR, NT, PH, OT, SV, SM, TL, VS, MB;

 

Acţiunile de inspecţie planificată sunt efectuate, certificate şi cuantificate de către medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA, conform instrucţiunilor prevăzute în legislaţia în vigoare.

 

b) toate cabalinele care intră în România ca urmare a comerţului intracomunitar şi toate ecvideele importate din ţări terţe, pe durata perioadei de aşteptare.

Examene anatomoclinice şi necropsice ale animalelor susceptibile moarte sau tăiate în perioada de carantină.

Se efectuează de medicii veterinari oficiali şi/sau de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi de către DSVSA.

 

2. Supravegherea serologică se efectuează în perioada mai - octombrie, astfel: a) în judeţele în care au fost depistate în anii anteriori evidenţe ale circulaţiei virale: BR, BT, BZ, CL, CS, CT, DJ, IF, GL, GR, NT, PH, OT, SV, SM, TL, VS, MB: (i) 3% din cabalinele adulte; (ii) 0, 5% din ovinele adulte; (iii) 0, 02% din pasările de curte adulte, galinacee şi palmipede situate în gospodăriile populaţiei, b) în restul judeţelor: (i) 2 % din cabalinele adulte; (ii) 0, 01% din pasările de curte adulte, galinacee şi palmipede situate în gospodăriile populaţiei, pe probe prelevate pentru monitorizarea gripei aviare.

1. Probele pentru examene serologice de supraveghere se testează la LSVSA, pe probe de seruri prelevate pentru supravegherea altor viroze majore. 2. Testarea serologică se efectuează, în perioada mai - octombrie. 3. Unităţile epidemiologice şi localităţile ţintă se stabilesc de către LNR din DDSA.

1. Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi.

2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA. 3. Medici veterinari de liberă practică împuterniciţi.

 

3. Supraveghere virusologică şi prin teste de biologie moleculară pe probe de la păsări sălbatice prelevate pentru monitorizarea gripei aviare.

4. Probele pentru examene virusologice se testează la LNR din IDSA.

 
 

4. Supravegherea entomologică prin capturare şi identificare săptămânală a vectorilor.

5. Unităţile epidemiologice şi punctele de capturare se stabilesc de către LNR din EDSA

 
  

6. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
10.TULAREMIA

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor relevante despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

Medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA.

II. Supraveghere activă

Diagnostic etiopatogenetic:

I. La iepurii domestici.

1. Supravegherea morfopatologică pe animale moarte. 2. Supravegherea serologică prin RSAR la constituirea crescătoriei;

1. În unităţile în care se practică vaccinarea nu se efectuează examene serologice sau alte examene de laborator. 2. Examenul morfopatologic se efectuează necropsie, metoda HEA, metoda Brown şi Brenn pe probe de splină, limfonoduri.

1. Medicul de liberă practică împuternicit. 2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA, pe aceleaşi probe pe care se execută şi examinările serologice pentru bruceloza şi boala virală hemoragică.

 

II. La iepurii sălbatici găsiţi morţi şi/sau vânaţi, prin examene bacteriologice şi morfopatologice, la solicitare.

 

3. Examenele se efectuează în laboratoare agreate.

  

3. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
11.BRUCELOZA LA CANIDE

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Examen serologic, clinic, anatomopatologic şi bacteriologic în efectivele din cănise de reproducţie şi al tuturor masculilor folosiţi la reproducţie, efectuat la cerere.

1. Probele cu rezultate pozitive, neconcludente serologic, vor fi reexaminate prin hemoculturi; de la femelele care au avortat şi de la masculii seropozitivi care au fost castraţi se trimit probe de avortoni cu învelitori fetale şi testicule, în vederea efectuării examenului de laborator.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

 

2. Examinare serologică prin RFC/ ELISA, efectuată la cerere: a) canidele de reproducţie o dată pe an, cu ocazia acţiunilor imunoprofilactice; b) canidele care prezintă manifestări clinice care conduc la suspiciunea de infecţie brucelică inclusiv la câinii comunitari.

2. De la femelele avortate şi de la masculii seropozitivi care au fost castraţi în urma diagnosticului serologic pozitiv se trimit probe de avortoni cu învelitori fetale şi testicule, în vederea efectuării examenului complex de laborator.

2. Examinare la LSVSA şi/sau, după caz, la LNR din cadrul IDSA.

  

3. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
12.BRUCELOZA LA IEPURI

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Examinare serologică la 5% din iepurii din crescătorii, prin reacţia de seroaglutinare RSAR cu antigen colorat cu Roz - Bengal.

2. Examen anatomopatologic la iepurii domestici şi sălbatici morţi.

1. Probele pozitive prin RSAR se examinează prin RFC. 2. De la animalele seropozitive se prelevează probe de testicule, limfonoduri, splina şi uter, în vederea efectuării examenului bacteriologic şi morfopatologic, necropsie, metoda HEA, metoda Brown şi Brenn.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA. 2. Examinarea probelor de organe se realizează la LSVSA şi/sau, după caz, la LNR din cadrul EDSA. Medic veterinar oficial din cadrul DSVSA.

 

3. În abator

a) animalele vii se examinează ante-mortem şi post-mortem; b) carnea şi organele se examinează în unităţi de tăiere autorizate sanitar-veterinar

MĂSURI

1. De la iepurii din efectivele cu bruceloză: a) carnea şi subprodusele comestibile la care nu s-au constatat leziuni se dau în consum fără restricţii; b) organele cu leziuni se confiscă.

 
  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
13.FURUNCULOZA SALMONIDELOR CU AEROMONAS SALMONICIDA

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural.

2. Ancheta epizootologică se efectuează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural se realizează conform Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008. 2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 3. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

14.YERSINIOZA RESPECTIV BOALA GURĂ ROŞIE - LA SALMONIDE

1

2

3

4

Supravegherea pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural. 2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural, se realizează conform prevederilor Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008. 2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 3. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

15.MIXOSOMIAZA

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural.

2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural se realizează conform prevederilor Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008. 2. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică prelevează probele şi notifică la DSVSA suspiciunea, apariţia bolii sau oricare creştere a mortalităţii. 2. DSVSA efectuează ancheta epizootologică. 3. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 4. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

16.BOALA COLUMNARIS LA SALMONIDE

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţiile de salmonide sau în mediul natural. 2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural, se realizează conform Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008. 2. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

17.ERITRODERMATITA LA CIPRINIDE

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii, sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural.

2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural se realizează conform Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/ 2008.

2. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

18.IHTIOFTIRIAZA

1

 

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii, sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural.

2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural se realizează conform Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/ 2008. 2. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

19.CRIPTOBIAZA

1

2

3

4

Supraveghere pasivă

1. Notificarea imediată, obligatorie, a apariţiei ori suspiciunii bolii sau a oricărei creşteri a mortalităţii în exploataţii sau în mediul natural.

2. Efectuarea anchetei epizootologice se realizează conform art. 29 din Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

1. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în toate exploataţiile de salmonide şi mediul natural se realizează conform Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008. 2. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

20.COCCIDIOZA MOLUŞTELOR BIVALVE

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Examen clinic şi anatomopatologic. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de moluşte bivalve şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a suspiciunii, a apariţiei bolii şi a creşterii mortalităţii. 2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve muribunde şi/sau cu modificări anatomopatologice. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit prelevează probele şi notifică la DSVSA suspiciunea, apariţia bolii sau oricare creştere a mortalităţii. 2. DSVSA efectuează ancheta epizootologică. 3. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 4. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

21.NEMATODOZE ALE MOLUŞTELOR BIVALVE

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de moluşte bivalve şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a suspiciunii, a apariţiei bolii şi a creşterii mortalităţii 2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve muribunde şi/sau cu modificări anatomopatologice. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit prelevează probele şi notifică la DSVSA suspiciunea, apariţia bolii sau oricare creştere a mortalităţii. 2. DSVSA efectuează ancheta epizootologică. 3. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau după caz, LNR din cadrul IDSA. 4. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

22.RICKETIOZA MOLUŞTELOR BIVALVE

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Examen clinic şi anatomopatologic. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de moluşte bivalve şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a suspiciunii, apariţiei bolii şi a creşterii mortalităţii. 2. Prelevarea probelor se realizează de la moluşte bivalve muribunde şi/sau cu modificări anatomopatologice. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit prelevează probele şi notifică la DSVSA suspiciunea, apariţia bolii sau oricare creştere a mortalităţii. 2. DSVSA efectuează ancheta epizootologică. 3. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 4. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

23.VIBRIOZA MOLUŞTELOR BIVALVE

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Examen clinic şi anatomopatologic. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de moluşte bivalve şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a apariţiei, suspiciunii de boală sau a creşterii mortalităţii. 2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve muribunde şi/sau cu modificări anatomopatologice. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. DSVSA efectuează ancheta epizootologică. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 3. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

24.MOLUŞTE GASTEROPODE - CRYPTOBIA HELICIS, KLOSSIA HELICINA, CESTODE, METACERCARI, NEMATODE

1

2

3

4

Supravaghere activă

1. Examen clinic şi anatomopatologic. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de moluşte gasteropode şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a apariţiei, suspiciunii de boală sau a creşterii mortalităţii. 2. Prelevarea probelor de la moluşte gasteropode muribunde şi/sau cu modificări anatomopatologice în vederea realizării examenului parazitologic pentru Cryptobia helicis, Klossia helicina, cestode, metacercari, nematode. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

25.BATRACIENI- TREMATODE, ACANTOCEFALI, PSEUDOMONOZE, AEROMONOZE ŞI MICOBACTERIOZE

1

2

3

4

Supravaghere activă

1. Examen clinic şi anatomopatologic. 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de batracieni şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a apariţiei, suspiciunii de boală şi a creşterii mortalităţii, medicului veterinar de liberă practică împuternicit. 2. Prelevarea probelor de la batracienii muribunzi şi/sau cu modificări anatomopatologice, în vederea realizării examenului parazitologic pentru trematode şi acantocefali şi bacteriologic pentru pseudomonoze, aeromonoze şi micobacterioze. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

26.PESTA RACILOR

1

2

3

4

Supraveghere activă

1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 2. Prelevarea probelor pentru diagnostic în cazul suspiciunii sau observării creşterii mortalităţii în unităţile de crustacee şi în mediul natural.

1. Notificarea obligatorie a suspiciunii de boală şi a creşterii mortalităţii. 2. În caz de mortalitate prelevarea probelor se realizează din exemplarele muribunde de raci şi/sau cu modificări anatomopatologice. 3. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA şi IDSA.

1. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, LNR din cadrul IDSA. 2. Confirmarea bolii în cazul focarelor nou apărute se face la LNR din cadrul IDSA.

27.AMIBIAZA ALBINELOR

1

2

 

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau EDSA recoltează probele.

II. Supraveghere activă

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează pe probe recoltate pentru nosemoza albinelor.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, la LNR din cadrul IDSA.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
28.BRAULOZA ALBINELOR

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă.

Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau IDSA recoltează probele.

II. Supraveghere activă.

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează pe probe recoltate pentru varrooza albinelor.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, la LNR din cadrul IDSA.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
29.ASCOSFEROZA ŞI ASPERGILOZA ALBINELOR

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă.

Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau IDSA recoltează probele.

II. Supraveghere activă

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează din 10 g/probă albine moarte şi porţiuni de min. 10/15 cm/probă, fagure cu puiet în diferite stadii de dezvoltare.

2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, la LNR din cadrul IDSA

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
30.PUIETUL ÎN SAC ŞI BOALA BOTCILOR NEGRE

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă.

Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medic veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau DDSA recoltează probele.

II. Supraveghere activă

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează pe probe recoltate pentru loca americană şi/sau 10-15 botei.

2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
31.BOLILE VIRALE PARALIZANTE ALE ALBINELOR ADULTE

1

2

3

4

I. Supraveghere pasivă

Monitorizarea documentelor ce pot furniza date relevante.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

L. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau IDSA

II. Supraveghere activă

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator, iar în caz de necesitate diagnostic complet de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează pe probe de albine vii, minimum 25g/probă.

recoltează probele. 2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
32.ASPERGILOZA VIERMILOR DE MĂTASE

1

2

3

4

1. Supraveghere pasivă

Monitorizarea datelor despre boală.

Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către DSVSA.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medic veterinar oficial din cadrul DSVSA şi/sau IDSA recoltează probele.

II. Supraveghere activă

1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică. 2. Supravegherea prin diagnostic de laborator.

1. Examenele de laborator se efectuează pe probe recoltate pentru poliedric

2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA.

  

2. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
33.LISTERIOZA

1

2

3

4

Supraveghere activă.

Examene de laborator pe probe de la animale moarte ce au prezentat semne nervoase, învelitori placentare şi avortoni.

Probele de creier la care diagnosticul pentru boala Aujeszky, encefalopatiile spongiforme transmisibile, rabie, nu s-a confirmat, se vor examina pentru listerioză prin examen morfopatologic, necropsie, metoda HEA, metoda Romanowsky-Giemsa/Pappenheim şi bacteriologic pe aceleaşi probe de creier trimise la laborator pentru EST.

1. Probele se recoltează şi se trimit la laborator de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi. 2. Examenele se efectuează la LSVSA şi/sau, după caz, la IDSA.

 

INSPECŢIA ANIMALELOR ÎN ABATOR

  
 

I. ANIMALE VII Inspecţia ante- şi post-mortem se efectuează în unităţi de tăiere autorizate sanitar-veterinar, de către medicii veterinari oficiali sau de către personalul auxiliar oficial, desemnat de către autoritatea sanitar-veterinară competentă.

1. ANIMALE VII - bovine, ovine şi porcine. Supraveghere prin examene de laborator.

Medic veterinar oficial din cadrul DSVSA.

 

II. CARNE, PRODUSE DIN CARNE, PRODUSE LACTATE, PEŞTE şi PRODUSE DIN PESCUIT Examinarea probelor se efectuează la IISPV şi LSVSA.

2. CARNEA ŞI ORGANELE în caz de suspiciune, se recoltează capul întreg sau creierul, os lung şi porţiuni de ficat; probele se examinează prin inoculări pe medii uzuale în ziua primirii, iar creierul se reexaminează şi după păstrarea la frigider la 4-8 °C timp de 2-4 zile.

Medic veterinar oficial din cadrul DSVSA.

  

II. PRODUSE DIN CARNE, PRODUSE LACTATE, PEŞTE şi PRODUSE DIN PESCUIT în caz de suspiciune, se recoltează probe.

 
  

III. MĂSURI:

 
  

1. În cazul confirmării bolii, carnea, organele şi grăsimea care nu prezintă modificări organoleptice se dirijează pentru prelucrare în produse supuse tratamentului termic. 2. În cazul confirmării prezenţei L. Monocytogenes în produse din carne, produse lactate, peşte şi produse din pescuit, acestea se retrag din consum, se confiscă şi se distrug. 3. Tulpinile de L. Monocytogenes izolate din produsele alimentare de origine animală se trimit la IISPV pentru confirmarea bolii.

 
  

4. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.

 
34.TOXOPLASMOZA

1

2

3

4

Supraveghere activă

A. La ovine: Supravegherea serologică prin ELISA la: a) 5 % din probele recoltate pentru Brucella melitensis b) 5% de la toate oile cu avorturi, la 7-14 zile după avort.

1. Examenele serologice se efectuează pe probele care se recoltează pentru bruceloză.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA recoltează probele 2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA şi/sau la LSVSA după caz

 

B. La porcine: Supraveghere serologică prin ELISA la: a) 5% de la vierii pentru reproducţie din efectivele de reproducţie unde au fost înregistrate avorturi; b) 5% de la scroafele de reproducţie, la 7-14 zile după avort.

2. Examenele serologice se efectuează pe probele care se recoltează pentru examenul pentru bruceloză.

1. Medicul veterinar de liberă practică împuternicit şi/sau medicul veterinar oficial din cadrul DSVSA recoltează probele. 2. Examenele se efectuează la LNR din cadrul IDSA şi/sau, după caz, la LSVSA.

 

C. La carnasiere pisici. Supraveghere serologică la cerere.

 

Examenele ELISA se efectuează la cerere, contra cost, la LNR din cadrul IDSA sau LSVSA

  

3. Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008.