Secţiunea 4 - Registrele de evidenţă a operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de armurieri - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
SECŢIUNEA 4:Registrele de evidenţă a operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de armurieri
Art. 114
(1)Armurierii care desfăşoară operaţiuni de comerţ, de reparare şi de transport al armelor şi muniţiilor sunt obligaţi să menţioneze în registrele de evidenţă constituite în condiţiile legii toate operaţiunile pe care le desfăşoară.
(2)Înregistrarea operaţiunilor efectuate, în registrele de evidenţă, este permisă numai după prezentarea acestor documente la organele de poliţie competente, în vederea înregistrării şi luării în evidenţă.
(3)Armurierii sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor competente registrele constituite în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), ori de câte ori li se solicită aceasta.
Art. 115
(1)Evidenţa operaţiunilor de reparare şi verificare a armelor sau a pieselor primite în acest scop, respectiv de efectuare a inspecţiilor tehnice trebuie ţinută zilnic de armurierii autorizaţi, în registrul de evidenţă, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a depus arme pentru reparare, verificare ori pentru efectuarea inspecţiei tehnice, numărul şi seria permisului de armă sau, după caz, ale autorizaţiei de deţinere ori de folosire sau ale certificatului de deţinător al persoanei fizice ori juridice, data depunerii armei, datele de identificare a armei, denumirea reparaţiei efectuate, data restituirii armei, numărul documentului eliberat ca urmare a efectuării operaţiunii de reparare, verificare sau inspecţie tehnică, semnătura, semnătura de recepţie a armei, observaţii.

(2)Evidenţa operaţiunilor de confecţionare şi comercializare a cartuşelor de vânătoare cu alice, a capselor şi a pulberii folosite, precum şi de comercializare a cartuşelor confecţionate trebuie ţinută zilnic de către armurierii autorizaţi să le desfăşoare, în registrul de evidenţă care trebuie să cuprindă 3 părţi, astfel:
a)prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: numărul curent, datele de identificare a persoanei juridice de la care au procurat capsele şi pulberea, numărul autorizaţiei, cantitatea de pulbere, numărul de capse, numărul facturii, data achiziţionării, numărul şi calibrul cartuşelor confecţionate zilnic;
b)partea a doua, denumită "IEŞIRI", va cuprinde: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a cumpărat muniţia, numărul şi seria permisului de armă sau, după caz, ale autorizaţiei de deţinere a persoanei fizice sau juridice, data cumpărării muniţiei, cantitatea de muniţie, calibrul cartuşului, mărimea alicei, semnătura cumpărătorului sau a persoanei împuternicite, observaţii;
c)partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI-VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observaţii.
Art. 116
(1)Evidenţa operaţiunilor de comercializare a armelor şi muniţiilor trebuie ţinută zilnic de către armurierii autorizaţi să le desfăşoare, în registre separate, care vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune arma spre vânzare, seria şi numărul permisului de armă, ale certificatului de deţinător sau, după caz, seria şi numărul autorizaţiei de deţinere sau de folosire, respectiv ale altui document legal în baza căruia se deţine arma depusă spre vânzare, categoria din care face parte arma, conform anexei la Lege, tipul, marca, seria şi calibrul armei, seria şi numărul cărţii de identitate a armei, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care procură, numărul şi data autorizaţiei de procurare şi organul de poliţie care a eliberat-o, numărul şi data facturii eliberate cu ocazia cumpărării armei, preţul armei şi semnătura cumpărătorului.
(2)Registrul pentru evidenţa operaţiunilor cu cartuşe va cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, denumirea persoanei juridice şi adresa sau, după caz, numele, prenumele, adresa şi documentul de identitate ale persoanei fizice care depune muniţia spre vânzare, numărul autorizaţiei de deţinere sau, după caz, seria şi numărul permisului ori ale altui document legal în baza căruia se deţine muniţia depusă spre vânzare, numărul şi calibrul cartuşului, mărimea alicei, denumirea sau, după caz, numele, prenumele, adresa şi documentul de identitate ale cumpărătorului, numărul şi data facturii eliberate cu ocazia cumpărării muniţiei, preţul muniţiei şi semnătura cumpărătorului sau a persoanei împuternicite, observaţii.
Art. 117
Evidenţa operaţiunilor de import-export, respectiv transfer cu arme şi muniţii trebuie ţinută în registre constituite în condiţiile prevăzute la art. 114, care vor cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, numărul şi data eliberării avizului de import-export acordat de către organele de poliţie competente, cantitatea de arme sau de muniţii care fac obiectul operaţiunii de import-export ori transfer, precum şi categoria din care fac parte şi caracteristicile acestora, conform anexei la Lege, denumirea şi adresa partenerului străin de la care importă armele ori muniţiile sau, după caz, căruia îi sunt destinate, data efectuării operaţiunii, iar în privinţa importurilor se vor menţiona: denumirea persoanei juridice din România, beneficiară a importului, sediul acesteia, numărul şi data autorizării ei de către organele de poliţie, numărul şi seria certificatului de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare.

Art. 118
Evidenţa operaţiunilor de transport de arme şi muniţii, precum şi a armelor şi muniţiilor transportate trebuie ţinută în registre constituite în condiţiile prevăzute la art. 114, care vor cuprinde următoarele rubrici: număr curent, denumirea şi numărul documentului de însoţire a mărfii, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice pentru care se efectuează transportul, cantitatea, categoria, caracteristicile şi, după caz, marca, seria şi calibrul armelor, cantitatea şi calibrul muniţiei, mijlocul de transport autorizat şi numărul de înmatriculare al acestuia, dovada asigurării pazei transportului, datele de identificare a reprezentantului şi şoferului societăţii de transport, care însoţesc marfa, datele de identificare a destinatarului, perioada în care se desfăşoară transportul, traseul utilizat, menţiuni privind eventualele evenimente petrecute în timpul transportului.
Art. 119
Evidenţa armelor şi muniţiilor păstrate în depozite şi magazii de arme şi muniţii se ţine în registre constituite în condiţiile prevăzute la art. 114, care trebuie să cuprindă trei părţi, astfel:
a)prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: denumirea şi sediul persoanei juridice sau, după caz, numele, prenumele, adresa şi documentul de identitate ale persoanei fizice care a introdus armele şi muniţiile în depozit, numărul şi data autorizaţiei de deţinere ori de folosire sau, după caz, seria şi numărul permisului de armă ori ale certificatului de deţinător, data vizei acordate de către organele de poliţie competente, data introducerii armelor şi muniţiilor în depozit, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate să transporte armele şi muniţiile la depozit, numărul şi data eliberării delegaţiei, numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a efectuat transportul, cantitatea de arme şi muniţii, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria şi calibrul fiecărei arme, cantitatea şi calibrul muniţiei, seria şi numărul cărţii de identitate a armei;
b)partea a doua, denumită "IEŞIRI", va cuprinde: data ieşirii materialelor din depozit, denumirea şi adresa persoanei juridice care le-a ridicat din depozit, numărul şi data facturii, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate ale persoanei delegate să le ridice, numărul şi data eliberării, numărul de înmatriculare al autovehiculului care efectuează transportul, cantitatea de arme şi muniţii, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria şi calibrul fiecărei arme, cantitatea şi calibrul muniţiei, seria şi numărul cărţii de identitate a armei;
c)partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI-VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observaţii.
Art. 120
(1)Rubricile cuprinse în registrele de evidenţă prevăzute la art. 114-119 se pot completa sau modifica prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor privind stabilirea modelului registrelor de evidenţă, care se emite în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (1) lit. d) din Lege.
(2)Modelele registrelor prevăzute la alin. (1) se comunică de autoritatea de poliţie competentă, cu ocazia eliberării sau, după caz, a completării autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii.