Art. 119. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

M.Of. 241

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 119
Evidenţa armelor şi muniţiilor păstrate în depozite şi magazii de arme şi muniţii se ţine în registre constituite în condiţiile prevăzute la art. 114, care trebuie să cuprindă trei părţi, astfel:
a)prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: denumirea şi sediul persoanei juridice sau, după caz, numele, prenumele, adresa şi documentul de identitate ale persoanei fizice care a introdus armele şi muniţiile în depozit, numărul şi data autorizaţiei de deţinere ori de folosire sau, după caz, seria şi numărul permisului de armă ori ale certificatului de deţinător, data vizei acordate de către organele de poliţie competente, data introducerii armelor şi muniţiilor în depozit, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate să transporte armele şi muniţiile la depozit, numărul şi data eliberării delegaţiei, numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a efectuat transportul, cantitatea de arme şi muniţii, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria şi calibrul fiecărei arme, cantitatea şi calibrul muniţiei, seria şi numărul cărţii de identitate a armei;
b)partea a doua, denumită "IEŞIRI", va cuprinde: data ieşirii materialelor din depozit, denumirea şi adresa persoanei juridice care le-a ridicat din depozit, numărul şi data facturii, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate ale persoanei delegate să le ridice, numărul şi data eliberării, numărul de înmatriculare al autovehiculului care efectuează transportul, cantitatea de arme şi muniţii, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria şi calibrul fiecărei arme, cantitatea şi calibrul muniţiei, seria şi numărul cărţii de identitate a armei;
c)partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI-VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observaţii.