Art. 114. - Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
M.Of. 241
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2009
Art. 114
(1)Armurierii care desfăşoară operaţiuni de comerţ, de reparare şi de transport al armelor şi muniţiilor sunt obligaţi să menţioneze în registrele de evidenţă constituite în condiţiile legii toate operaţiunile pe care le desfăşoară.
(2)Înregistrarea operaţiunilor efectuate, în registrele de evidenţă, este permisă numai după prezentarea acestor documente la organele de poliţie competente, în vederea înregistrării şi luării în evidenţă.
(3)Armurierii sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor competente registrele constituite în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), ori de câte ori li se solicită aceasta.