Norme Metodologice din 2004 privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2004

M.Of. 92

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2005
Norme Metodologice din 2004 privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2004
Dată act: 27-dec-2004
Emitent: Ministerul Finantelor Publice
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale care se compun din bilanţ, cont de execuţie bugetara şi anexe.
Situaţiile financiare reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor la buget.
În baza art. 56 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora, pe care le prezintă Guvernului şi care, după verificare de către Curtea de Conturi, se aprobă de Parlament.
Potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual bilanţul instituţiilor publice.
Bilanţul anual al instituţiilor publice, în structura stabilită de Ministerul Finanţelor Publice, se prezintă Guvernului o dată cu contul general anual de execuţie a bugetului de stat.
Având în vedere importanţa lucrărilor ce se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice în baza situaţiilor financiare întocmite de ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, alte autorităţi publice şi instituţii publice autonome, ordonatorii de credite şi conducătorii compartimentelor financiar-contabile au obligaţia încheierii execuţiei bugetare în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2004, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1862/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1226 din 20 decembrie 2004, precum şi cu prevederile prezentelor norme metodologice.
Situaţiile financiare anuale aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 20 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare, precum şi anexele la acestea aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1745/2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 16 ianuarie 2003 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 117/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2004, se întocmesc pe formularele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice în anul 2004, adaptate structurii indicatorilor aprobaţi în Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor reglementari în vigoare, formulare afişate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice: www.mfinante.ro.
Situaţiile financiare anuale ale instituţiilor publice finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj se întocmesc pe formularele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în condiţiile Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL 1:Întocmirea bilanţului contabil
La întocmirea bilanţului contabil se vor avea în vedere următoarele:
1.1.Bilanţul contabil se întocmeşte pe baza ultimei balanţe de verificare a conturilor sintetice la 31 decembrie 2004, pusă de acord cu balanţele de verificare ale conturilor analitice, după înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor consemnate în documente justificative, aprobate de conducătorul instituţiei.
Se vor efectua, în prealabil:
- analiza soldurilor conturilor contabile astfel încât acestea să reflecte operaţiuni patrimoniale ale instituţiei publice şi să corespundă funcţiunii stabilite în planurile de conturi în vigoare;
- clarificarea sumelor ce se menţin nejustificat în conturile 220 "Debitori", 225 "Clienţi", 231 "Creditori", 234 "Furnizori" etc., urmărindu-se achitarea obligaţiilor şi încasarea creanţelor în lei şi în valută, după caz;
- analiza sumelor încasate de la debitori sau clienţi din anii precedenţi, care, potrivit legii, se virează la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, subcapitolul 22.01.05, respectiv 22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi".
1.2.În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întocmirea situaţiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv potrivit Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1753/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1174 din 13 decembrie 2004.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 82/1991, republicată, şi ale pct. 8 de la lit. C secţiunea I din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară şi contabilă, precum şi a modelelor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 425/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 bis din 15 octombrie 1998, cu modificările ulterioare, instituţiile publice au obligaţia ca pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi procesele-verbale de inventariere a elementelor patrimoniale să întocmească "Registrul-inventar" (cod 14-1-2) - document contabil obligatoriu.
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.031/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile proprietate publică aflate în administrarea ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiilor publice subordonate acestora se inventariază anual pe liste de inventariere distincte.
Persoanele juridice care, potrivit legii, au în concesiune, închiriere sau în folosinţă gratuită bunuri din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia inventarierii anuale a bunurilor respective pe liste de inventariere distincte, care se transmit şi titularului dreptului de administrare.
1.3.În contabilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Roman de Informaţii, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi/sau unităţilor din subordinea acestora, operaţiunile de compensare a obligaţiilor datorate agenţilor economici distribuitori de benzina şi motorina, prin compensare cu sumele datorate de aceştia la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, se reflectă în creditul contului 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic 701.08 "Finanţarea în baza prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003".
În creditul acestui cont Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Roman de Informaţii, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi/sau unităţile din subordinea acestora înregistrează sumele datorate şi neachitate agenţilor economici distribuitori de benzina şi motorina, care au intrat în acţiunea de compensare a unor obligaţii bugetare, potrivit prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003:

234 "Furnizori"/analitic distinct

=

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" analitic

  

701.08 "Finanţarea în baza prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003"

Contul 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" se debitează la finele anului prin creditul contului 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget" sau 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse", după caz:

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic:

=

%

410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget"

701.08 "Finanţarea în baza prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003."

 

702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse"

Soldul contului reprezintă contravaloarea materialelor neconsumate din finanţarea în baza prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003.
1.4.În contabilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Paza şi/sau unităţilor din subordinea acestora, operaţiunile de compensare a sumelor datorate furnizorilor, prin compensare cu sumele datorate de aceştia la bugetul de stat, se reflectă în creditul contului 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic 701.09 "Finanţarea în baza prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 48/2004".
În creditul acestui cont Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Paza şi/sau unităţile din subordinea acestora înregistrează sumele datorate şi neachitate agenţilor distribuitori de carburanţi şi lubrifianţi, care au intrat în acţiunea de stingere prin compensare a unor obligaţii bugetare, potrivit prevederilor art. 8 Ordonanţa Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 48/2004:

234 "Furnizori"/analitic distinct

=

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" analitic:

  

701.09 "Finanţarea în baza prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 48/2004"

Contul 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" se debitează la finele anului prin creditul contului 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget" sau 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse", după caz:

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic:

=

%

410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget"

701.09 "Finanţarea în baza prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 48/2004"

 

702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse"

Soldul contului reprezintă contravaloarea materialelor neconsumate din finanţarea în baza prevederilor art. 8 Ordonanţa Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 48/2004.
1.5.În contabilitatea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat operaţiunile de compensare a sumelor datorate regiei, cu sumele datorate de aceasta la bugetul de stat, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare, se reflectă în creditul contului 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic 701.10 "Finanţarea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare"
În creditul acestui cont se înregistrează sumele datorate şi neachitate regiei, care intră în acţiunea de stingere a unor obligaţii bugetare, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare:

234 "Furnizori"/analitic distinct

=

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" analitic:

  

701.10 "Finanţarea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare"

Contul 701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" se debitează la finele anului prin creditul contului 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget" sau 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse", după caz:

701 "Finanţarea în baza unor acte normative speciale" - analitic:

=

%

410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget"

701.10 "Finanţarea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare."

 

702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse"

Soldul contului reprezintă contravaloarea materialelor neconsumate din finanţarea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea, acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu modificările şi completările ulterioare.
1.6.Operaţiunile prezentate în Normele metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2004, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1862/15.12.2004, se vor reflecta în contabilitatea instituţiilor publice astfel:
(A)La unităţile administrativ-teritoriale, reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cuprinse în cap. IV "Încheierea execuţiei bugetelor locale":
Punctul 4.9 (1)
- Constituirea disponibilului cu destinaţie specială din cote defalcate din impozitul pe venit, care urmează a fi alocate bugetelor locale, rezervat de către unităţile trezoreriei statului în contul 50.02.07 "Disponibil cu destinaţie specială din cote defalcate din impozitul pe venit care urmează a fi alocate bugetelor locale":

119.01

"Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire"

=

337

"Fonduri cu destinaţie specială" analitic 337.40 "Cote defalcate din impozitul pe venit care urmează a fi alocate bugetelor locale"

Disponibilul cu destinaţie specială din cote defalcate din impozitul pe venit, care urmează a fi alocate bugetelor locale, se raportează în anexa nr. 15 "Disponibil din mijloace cu destinaţie specială" pe rândul 16 "Alte fonduri speciale".
- Virarea în contul bugetelor locale a cotelor defalcate din impozitul pe venit rezervate în contul 50.02.07, după prezentarea ordinelor de plată pentru achitarea obligaţiilor de plată către furnizorii de energie termică:

337

"Fonduri cu destinaţie specială" analitic 337.40 "Cote defalcate din impozitul pe venit care urmează a fi alocate bugetelor locale"

=

119.01

"Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire"

Punctul 4.10
- La finele anului 2004, în soldul contului 106 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", respectiv 335 "Cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale" pot rămâne eventuale cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale nealocate bugetelor locale, ca urmare a neachitării de către unităţile administrativ-teritoriale a obligaţiilor către furnizorii de energie livrată populaţiei, în condiţiile legii.
Punctul 4.11
- Stabilirea rezultatului execuţiei bugetului local, pe baza veniturilor şi cheltuielilor (punctul 4.11.1):
1.În situaţia în care veniturile. sunt mai mari decât cheltuielile (punctul 4.9.1.1):
a)reîntregirea fondului de rulment al unităţii administrativ-teritoriale cu sumele repartizate din acestea în cursul anului 2004:

209

"Sume primite din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă"

=

102

"Disponibil al bugetului local la trezoreria statului"

 

şi

 

102.1

"Disponibil din fondul de rulment al bugetului local"

 

202

"Sume acordate din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă"

b)închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli pe structura clasificaţiei bugetare:

500

"Veniturile bugetului local"

=

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

 

400

"Cheltuielile bugetului local"

c)utilizarea cu prioritate a excedentului din exerciţiul curent al bugetului local pentru rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora:

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

=

102

"Disponibil al bugetului local la trezoreria statului"

d)constituirea fondului de rulment propriu:

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

=

339

"Fondul de rulment"

102.01

"Disponibil din fondul de rulment al bugetului local"

 

102

"Disponibil al bugetului al local la trezoreria statului"

2.În situaţia în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile (punctul 4.11.1.2):
a)închiderea conturilor de venituri şi de cheltuieli pe structura clasificaţiei bugetare:

500

"Veniturile bugetului local"

=

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

 

400

"Cheltuielile bugetului local"

b)acoperirea definitiva a deficitului rezultat din execuţia bugetului local, din fondul de rulment propriu al unităţii administrativ-teritoriale:

401

"Cheltuieli din fondul de rulment"

=

202

"Sume acordate din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă"

209

"Sume primite din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă"

 

57.01

"Rezultatul execuţiei bugetelor locale"

NOTĂ:
După efectuarea înregistrărilor contabile de mai sus, contul 57.01 nu prezintă sold, iar soldul contului 102.01, trebuie să fie identic cu soldul contului 82.98.02.01 "Excedent" deschis la trezoreria statului.
(B)La Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi instituţiile subordonate, reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cuprinse în cap. V "Încheierea execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat":
Punctul 5.2.(1)
- Veniturile fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituite în baza prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, încasate în conturile de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat respectiv, conturile 22.11.04.01 "Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajatori", 22.11.04.02 "Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de alte persoane fizice care încheie asigurare" şi 22.11.04.03 "Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru şomeri pe durata practicii profesionale" şi care au fost virate la data de 31 decembrie 2004 în contul 30.01 "Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" se înregistrează astfel:

504 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat"

=

103 "Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat"

 

şi

 

141 "Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"

 

341 "Fondul iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"

- Sumele existente la începutul anului 2005 în contul 30.01 "Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" deschis pe seama caselor judeţene de pensii şi Casei de Pensii a municipiului Bucureşti se virează la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale se înregistrează astfel:

341 "Fondul iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"

=

141 "Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"

- Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat - punctul 5.3.1:
- Închiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat-punctul 5.3.3.

%

=

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

504 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat"

  

506 "Subvenţii primite de bugetul asigurărilor sociale de stat"

  
- Închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat - punctul 5.3.4.

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

=

408 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat"

- Finanţarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat din disponibilităţile de la trezoreria statului:

103 "Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat"

=

710 "Finanţarea bugetului asigurărilor sociale de stat de la trezoreria statului"

(C)La Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi unităţile subordonate, reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cuprinse la cap. VI "Încheierea execuţiei fondurilor speciale":
Punctul 6.1.1
- Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru şomaj:
- Închiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor pentru şomaj - punctul 6.1.4:

536 "Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj"

=

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

- Închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru şomaj - punctul 6.1.5:

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

=

436 "Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj"

Transferarea de către agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă a rezultatului execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj înregistrat la finele anului 2004, în contul "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004" deschis pe seama Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă:
- transferul excedentului bugetar:

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

=

116 "Disponibil al bugetului asigurărilor pentru şomaj"

- preluarea deficitului bugetar:

116 "Disponibil al bugetului asigurărilor pentru şomaj"

=

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

(D)La Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cuprinse în cap. VI "Încheierea execuţiei fondurilor speciale":
Punctul 6.2
- Operaţiunile de încheiere a execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:
Restituirea subvenţiilor primite de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat, ramase neutilizate la finele anului 2004 (punctul 6.2.1.)

579 "Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

=

179 "Disponibil din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

Constituirea fondului de rezervă în cota de 1 % aplicată veniturilor colectate de acestea (punctul 6.2.1.(1) la 6.2.1.(6):

579 "Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

=

179 "Disponibil din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

 

şi

 

129 "Disponibil din fondul de rezervă constituit potrivit O.U.G. 150/2002"

 

350 "Fondul de rezervă constituit potrivit O.U.G. 150/2002"

- Punctul 6.2.2. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
- Închiderea conturilor de venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:

579 "Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

=

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

- Închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

=

479 "Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

Transferarea de către casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, a rezultatului execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în contul "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004" deschis pe seama Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
- transferul excedentului bugetar:

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

=

179 "Disponibil al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

- preluarea deficitului bugetar:

179 "Disponibil al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate"

=

57 "Rezultatul execuţiei bugetare"

1.7.În conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii veniturilor bugetare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 520/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 25 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice care ţin evidenţa sumelor încasate din impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului de stat vor avea în vedere închiderea contului 501 "Veniturile bugetului de stat" la 31 decembrie 2004, astfel:

501 "Veniturile bugetului de stat"

=

101 "Disponibil al bugetului de stat la trezoreria statului"

Compartimentul de contabilitate a creanţelor bugetare din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi din cadrul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, au obligaţia ca înaintea întocmirii situaţiilor financiare anuale să efectueze punctajul de conformitate între datele înscrise în evidenţa contului 220 "Debitori" şi cele din evidenţa analitică pe plătitori organizată la nivelul unităţilor fiscale teritoriale.
La întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, creditorii bugetari care administrează venituri bugetare, în condiţiile legii vor asigura concordanţa datelor înscrise în bilanţul contabil, cont 220 "Debitori" desfăşurat în conturi sintetice de gradul II respectiv 220.31 "Debitori ai bugetului de stat", 220.32 "Debitori ai bugetului local", 220.33 "Debitori ai bugetului asigurărilor sociale de stat", 220.34 "Debitori ai bugetului asigurărilor pentru şomaj", 220.35 "Debitori ai bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate", cu cele raportate în Anexa 22 "Situaţia creanţelor bugetare neîncasate la data de .......".
1.8.Potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la instituţiile publice rezultatul execuţiei bugetare se stabileşte anual prin închiderea conturilor de cheltuieli efective şi a conturilor de surse din care au fost efectuate.
În aplicarea prevederilor de mai sus, precum şi a unor prevederi ale Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2004, în bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 2004, următoarele conturi nu pot prezenta sold:
La instituţiile publice finanţate de la buget:
- contul 101 "Disponibil al bugetului de stat la trezoreria statului";
- contul 105 "Disponibil al instituţiei publice" (cu excepţia disponibilităţilor din finanţarea externă rambursabilă şi creditelor externe);
- contul 105.01 "Disponibil din procurarea valutei la instituţiile publice";
- contul 118 "Disponibil din contravaloarea în lei a sumelor încasate în valută";
- contul 13 "Casa";
- contul 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget" (se închide prin debitul contului 700 "Finanţare de la buget privind anul curent");
- contul 412 "Diferenţe de curs valutar" se închide astfel:
- soldul creditor al contului 412 se închide prin creditul contului 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse";
- soldul debitor al contului 412 se închide prin debitul contului 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse";
- contul 421 "Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială" (se închide prin debitul contului 337 "Fonduri cu destinaţie specială", distinct pentru fiecare fond constituit potrivit reglementărilor legale în vigoare);
- contul 443 "Cheltuieli din fondul extrabugetar conform Legii nr. 112/1995" (se închide prin debitul contului 343 "Fondul extrabugetar conform Legii nr. 112/1995");
- contul 501 "Veniturile bugetului de stat" (se închide prin creditul contului 101 "Disponibil al bugetului de stat la trezoreria statului");
- contul 700 "Finanţarea de la buget privind anul curent" (se închide prin creditul conturilor 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget", respectiv 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse").
Fac excepţie:
a)cheltuielile efectuate din contribuţia financiară nerambursabilă a Comunităţii Europene, precum şi cheltuielile cu comisioanele şi spezele bancare, care se închid la sfârşitul programelor de finanţare, astfel:

705.01 "Finanţarea din contribuţia financiară a Comunităţii Europene la dispoziţia Fondului Naţional"

=

422.01 "Cheltuieli din contribuţia financiară a Comunităţii Europene la dispoziţia Fondului Naţional"

522 "Venituri din dobânzi bancare"

=

423 "Cheltuieli cu comisioane şi speze bancare"

b)diferenţele de curs valutar aferente contribuţiei financiare nerambursabile a Comunităţii Europene, se închid la sfârşitul programelor de finanţare, astfel:
- în situaţia în care contul 412 "Diferenţe de curs valutar" prezintă sold debitor:

705.01 "Finanţarea din contribuţia financiară a Comunităţii Europene la dispoziţia Fondului Naţional"

=

412 "Diferenţe de curs valutar"

- în situaţia în care contul 412 "Diferenţe de curs valutar" prezintă sold creditor:

412 "Diferenţe de curs valutar"

=

705.01 "Finanţarea din contribuţia financiară a Comunităţii Europene la dispoziţia Fondului Naţional"

La instituţiile publice finanţate din venituri proprii, venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat:
- contul 13 "Casa";
- contul 412 "Diferenţe de curs valutar" se închide în funcţie de natura diferenţelor de curs valutar favorabile sau nefavorabile, astfel:
- soldul creditor al contului 412 se închide prin creditul contului 528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse";
- soldul debitor al contului 412 se închide prin debitul contului 528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse";
- contul 420 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate din venituri proprii" (se închide prin debitul contului 520 "Veniturile proprii ale instituţiei publice"). Fac excepţie cheltuielile aferente producţiei neterminate aflate în stoc la 31 decembrie 2004;
- contul 425 "Cheltuielile instituţiilor de învăţământ conform Legii nr. 84/1995" (se închide prin debitul contului 525 "Veniturile instituţiilor de învăţământ conform Legii nr. 84/1995");
- contul 427 "Cheltuielile activităţilor sanitare conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002" (se închide prin debitul contului 527 "Venituri din activitatea sanitară");
- contul 491 "Cheltuieli din venituri pentru finanţarea de bază a instituţiilor de învăţământ superior" (se închide prin debitul contului 591 "Venituri pentru finanţarea de bază a instituţiilor de învăţământ superior");
- contul 492 "Cheltuieli din alocaţii bugetare cu destinaţie specială" (se închide prin debitul contului 592 "Venituri din alocaţii bugetare cu destinaţie specială").
Soldurile debitoare ale conturilor 420, 425, 427, 491 şi 492, rămase neînchise, în cazul în care veniturile încasate au fost mai mici decât cheltuielile efectuate în limita bugetului aprobat, se închid la finele anului 2004 prin debitul contului 528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse".
Soldurile creditoare ale conturilor 520, 525, 527, 591 şi 592, rămase după operaţiunea de închidere a conturilor 420, 425, 427, 491 şi 492, se preiau în creditul contului 528, după depunerea situaţiilor financiare anuale.
La unităţile administrativ-teritoriale:
- contul 102 "Disponibil al bugetului local la trezoreria statului";
- contul 107 "Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei";
- contul 13 "Casa";
- contul 202 "Sume acordate din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă";
- contul 209 "Sume primite din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă";
- contul 401 "Cheltuieli din fondul de rulment" (se închide prin debitul contului 339 "Fondul de rulment");
- contul 472 "Cheltuieli din fondul pentru construcţii de locuinţe" (se închide prin debitul contului 372 "Fondul pentru construcţii de locuinţe);
- contul 476 "Cheltuieli din taxe speciale" (se închide prin debitul contului 376 "Taxe speciale")
- contul 481 "Cheltuieli din sume reprezentând amortizarea activelor fixe deţinute de serviciile publice de interes local" (se închide prin debitul contului 381 "Sume reprezentând amortizarea activelor fixe deţinute de serviciile publice de interes local");
- contul 482 "Cheltuieli din fonduri externe nerambursabile" (se închide prin debitul contului 382 "Fonduri externe nerambursabile");
- contul 400*) "Cheltuielile bugetului local";
- contul 500**) "Veniturile bugetului local";
- contul 507 "Venituri încasate pentru bugetul Capitalei";
- contul 57 "Rezultatul execuţiei bugetare".
*) Se închide prin debitul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare".
**) Se închide prin creditul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare".
NOTĂ:
În situaţia în care bugetul local nu poate rambursa eventualele împrumuturi restante, dobânzile şi comisioanele aferente, contul 102.01 "Disponibil din fondul de rulment al bugetului local" nu prezintă sold.
La instituţiile publice finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat:
- contul 13 "Casa";
- contul 408 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" (se închide prin debitul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare");
- contul 504 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" (se închide prin creditul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare");
- contul 506 "Subvenţii primite de bugetul asigurărilor sociale de stat (se închide prin creditul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare");
La instituţiile publice finanţate din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj:
- contul 13 "Casa";
- contul 436 "Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj" (se închide prin debitul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare");
- contul 536 "Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj" (se închide prin creditul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare").
La instituţiile publice finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:
- contul 13 "Casa";
- contul 479 "Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (se închide prin debitul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare");
- contul 579 "Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (se închide prin creditul contului 57 "Rezultatul execuţiei bugetare").
1.9.În aplicarea prevederilor cap. IV "Regimul donaţiilor şi sponsorizărilor rămase neutilizate la finele anului bugetar" din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 11 decembrie 2003, se vor avea în vedere următoarele înregistrări:
a)în situaţia în care sumele primite sub formă de donaţii şi sponsorizări au majorat bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice:
- transferul sumelor reprezentând donaţii şi sponsorizări rămase disponibile, din contul corespunzător de cheltuieli bugetare sau de disponibilităţi, după caz, în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la finele anului":

119 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire"

=

%

  

700 "Finanţarea de la buget privind anul curent"

  

120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri proprii" etc.

- utilizarea în anul următor a sumelor transferate la finele anului în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase neutilizate la finele anului":

%

=

119 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire"

410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget"

  

420 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate din venituri proprii" etc.

  
b)în situaţia în care donaţiile şi sponsorizările au fost primite în cursul lunii decembrie 2004 şi nu au fost majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice:
- încasarea donaţiilor şi sponsorizărilor în conturile 50.05 "Sume de mandat şi sume în depozit" şi 50.06 "Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit ale instituţiilor de subordonare locala":

110 "Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit"

=

232 "Decontări cu bugetul"

- virarea la începutul anului următor în contul de venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz, a sumelor încasate în contul pentru sume de mandat şi sume în depozit:

232 "Decontări cu bugetul"

=

110 "Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit"

1.10.Normele metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice şi al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1487/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:
- La anexa nr. 3a la normele metodologice funcţiunea contului 305 "Diferenţe din reevaluare" se extinde şi pentru activele fixe supuse reevaluării conform prevederilor Art. 2 alin. (3) şi Art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice aprobată prin Legea nr. 493/2003.
- La anexa nr. 3a la normele metodologice punctul I.1 "În Planul de conturi pentru instituţiile publice se introduc următoarele conturi" se completează după cum urmează:
- funcţiunea contului 06 "Active fixe în curs" se completează astfel:
Contul 06 "Active fixe în curs" se debitează prin creditul conturilor: 337 "Fonduri cu destinaţie specială"
- la instituţiile publice finanţate din fonduri cu destinaţie specială (fonduri externe nerambursabile, etc.), cu valoarea activelor fixe necorporale şi corporale în curs preluate prin protocol de la alte instituţii publice pe bază de proces-verbal de predare-primire, în situaţia când activele fixe se supun amortizării;
528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse"
- la instituţiile publice finanţate din venituri proprii, sau venituri proprii şi subvenţii, cu valoarea activelor fixe necorporale şi corporale în curs preluate prin protocol de la alte instituţii publice pe bază de proces-verbal de predare-primire, în situaţia când activele fixe se supun amortizării;
702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse"
- la instituţiile publice finanţate de la buget, cu valoarea activelor fixe necorporale şi corporale în curs preluate prin protocol de la alte instituţii publice pe bază de proces-verbal de predare-primire, în situaţia când activele fixe se supun amortizării;
Contul 06 "Active fixe în curs" se creditează prin debitul conturilor: 337 "Fonduri cu destinaţie specială"
- la instituţiile publice finanţate din fonduri cu destinaţie specială (fonduri externe nerambursabile, etc.), cu valoarea de înregistrare a activelor fixe în curs predate prin protocol sau vânzării acestora;
528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse"
- la instituţiile publice finanţate din venituri proprii sau venituri proprii şi subvenţii, cu valoarea de înregistrare a activelor fixe în curs predate prin protocol sau vânzării acestora;
702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse"
- la instituţiile publice finanţate de la buget, cu valoarea de înregistrare a activelor fixe în curs predate prin protocol sau vânzării acestora.
- Anexa nr. 3b) la normele metodologice "Monografia privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice" se completează astfel:
- punctul I.4 lit. g "Închiderea contului 06 la momentul predării activelor fixe în curs prin protocol sau vânzării acestora, după caz:

%

=

06 "Active fixe în curs"

337 "Fonduri cu destinaţie specială"

  

528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse"

  

702 "Finanţare de la buget privind anii precedenţi şi alte surse" etc.

  
- punctul II.4 lit. d "Închiderea contului 06 la momentul predării activelor fixe în curs prin protocol sau vânzării acestora", după caz:

%

=

06 "Active fixe în curs"

337 "Fonduri cu destinaţie specială"

  

528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse"

  

702 "Finanţare de la buget privind anii precedenţi şi alte surse" etc.

  
- punctul III.3. lit. f: explicaţia operaţiunii se completează astfel: [....] sau la predare prin protocol sau vânzarea activelor fixe în curs.
1.11.Instituţiile publice care deţin în numele statului acţiuni la unele societăţi şi companii naţionale sau societăţi comerciale, după caz, înregistrează în contabilitate aceste participaţii cu ajutorul conturilor 03 "Participaţii la capitalul social" şi 313 "Fondul participaţiilor la capitalul social", astfel:
a)Acţiunile dobândite ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor bugetare, conform actelor normative speciale, pe baza Certificatelor de înscriere de menţiuni eliberate de către Oficiul Registrului Comerţului, se evidenţiază potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 520/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii veniturilor bugetare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 292 din 25 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
b)Acţiunile preluate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniul administrării şi vânzării acţiunilor deţinute de stat în societăţi şi companii naţionale sau societăţi comerciale, după caz, conform actelor normative speciale, pe baza Certificatelor de înscriere de menţiuni eliberate de către Oficiul Registrului Comerţului se evidenţiază potrivit prevederilor pct. 1.12. din Precizările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2001, nr. 15370/2002.
c)Acţiunile deţinute de instituţiile publice (indiferent de subordonare şi modul de finanţare a cheltuielilor) la capitalul social al unor societăţi şi companii naţionale sau societăţi comerciale, după caz, se evidenţiază potrivit prevederilor pct. 1.12. din Precizările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2001, nr. 15370/2002.
d)Pentru înregistrarea în contabilitatea Ministerului Finanţelor Publice şi a altor ministere sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale a titlurilor de participare deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale, Planul de conturi pentru instituţiile publice aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 324/1984, se completează cu următoarele conturi:
Contul 07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale";
Contul 08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare".
Contul 07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale"
Cu ajutorul acestui cont instituţiile publice abilitate de lege înregistrează în contabilitate valoarea titlurilor de participare deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale. Contul 07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale" este un cont de activ. În debit se înregistrează valoarea titlurilor de participare la capitalul unor organisme internaţionale, iar în credit, valoarea titlurilor de participare la capitalul unor organisme internaţionale, scăzute din evidenţă. Soldul debitor reprezintă valoarea titlurilor de participare la capitalul unor organisme internaţionale. Contul 07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale" se debitează prin creditul conturilor:
08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare".
- cu valoarea acţiunilor subscrise şi nevărsate, deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale;
412 "Diferenţe de curs valutar"
- cu diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma reevaluării titlurilor de participare la data întocmirii situaţiilor financiare;
702 "Finanţarea din anii precedenţi şi alte surse"
- cu valoarea acţiunilor subscrise şi vărsate, deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale.
Contul 07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale" se creditează prin debitul conturilor:
412 "Diferenţe de curs valutar"
- cu diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma reevaluării titlurilor de participare la data întocmirii situaţiilor financiare;
702 "Finanţarea din anii precedenţi şi alte surse"
- cu valoarea acţiunilor deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale, răscumpărate de acestea şi scăzute din evidenţă.
Contul 08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare".
Cu ajutorul acestui cont instituţiile publice abilitate de lege înregistrează în contabilitate vărsămintele de efectuat pentru titlurile de participare deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale.
Contul 08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare" este un cont de pasiv. În credit se înregistrează vărsămintele de efectuat pentru titluri de participare deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale, iar în debit, vărsămintele efectuate. Soldul creditor reprezintă vărsămintele de efectuat.
Contul 08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare" se creditează prin debitul următoarelor conturi:
07 "Titluri de participare la capitalul unor organisme internaţionale"
- cu valoarea acţiunilor subscrise şi nevărsate deţinute de România la capitalul unor organisme internaţionale;
412 "Diferenţe de curs valutar"
- cu diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma reevaluării vărsămintelor de efectuat la data întocmirii situaţiilor financiare;
Contul 08 "Vărsăminte de efectuat pentru active fixe financiare" se debitează prin creditul următoarelor conturi:
700 "Finanţarea de la buget privind anul curent"
- cu plata subscripţiei acţiunilor deţinute, de la bugetul de stat;
412 "Diferenţe de curs valutar"
- cu diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma decontării datoriilor în valută, precum şi reevaluării vărsămintelor de efectuat la data întocmirii situaţiilor financiare.
1.12.Pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor legate de derularea creditelor interne obţinute potrivit legii, instituţiile publice pot utiliza contul 704 "Credite bancare" din Planul de conturi pentru instituţiile publice, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 324/1984, cu modificările şi completările ulterioare.
1.13.Instituţiile publice, beneficiari finali ai investiţiilor finanţate din fonduri ISPA vor lua măsuri pentru înregistrarea în contabilitate a activelor fixe în curs de execuţie, respectiv a celor terminate, recepţionate şi puse în funcţiune, la valoarea comunicată de Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare din Ministerul Finanţelor Publice sau alte agenţii de implementare , care au efectuat plăţi în numele acestora pentru investiţiile respective.
Înregistrarea în contabilitate se efectuează potrivit prevederilor Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice şi al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1487/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
1.14.Instituţiile publice care potrivit acordurilor de împrumut derulează operaţiuni finanţate din credite externe vor avea în vedere următoarele:
- La finele anului 2004, soldul contului 411 "Cheltuieli din credite externe" precum şi soldul contului 412 "Diferenţe de curs valutar" (rezultat din reevaluarea conturilor de disponibil în valută din credite externe, conturilor de finanţare din credite externe, sau la achitarea datoriilor faţă de furnizori), se transferă asupra contului 702 "Finanţarea de la buget privind anii precedenţi şi alte surse" sau 528 "Venituri din anii precedenţi şi alte surse".
- Începând cu data de 1 ianuarie 2005, cheltuielile efectuate conform prevederilor acordurilor de împrumut din credite externe reprezentând amortizarea activelor fixe, consumul de obiecte de inventar, de stocuri, salarii, etc., se vor înregistra în contul 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget", contul 420 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate din venituri proprii", etc.
- Rambursarea împrumuturilor se va înregistra astfel:
a)- în cazul împrumuturilor contractate de stat:

706 "Finanţarea din credite externe contractate de stat"

=

%

  

700 "Finanţarea de la buget privind anul curent"

  

118 "Disponibil din contravaloarea în lei a sumelor încasate în valută"

  

120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri proprii"

b)- în cazul împrumuturilor garantate de stat:

707 "Finanţarea din credite externe garantate de stat"

=

%

  

700 "Finanţarea de la buget privind anul curent"

  

118 "Disponibil din contravaloarea în lei a sumelor încasate în valută"

  

120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri proprii"

În situaţia în care la efectuarea plăţii se constată diferenţe de curs valutar acestea se înregistrează cu ajutorul contului 412 "Diferenţe de curs valutar".
1.15.La data de 31 decembrie 2004 şi începând cu situaţiile financiare ale trimestrului I 2005, instituţiile publice vor proceda la reevaluarea elementelor monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate, creanţe, datorii) la cursul comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare.
Aceleaşi elemente monetare menţionate mai sus, rezultate din operaţiunile privind contribuţia financiară nerambursabilă a Comunităţii Europene, se reevaluează la cursul Băncii Centrale Europene publicat în penultima zi lucrătoare a lunii în care se întocmesc situaţiile financiare trimestriale şi anuale.
1.16.Sumele reprezentând fonduri publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene aflate în conturile structurilor de implementare şi care se reportează din oficiu la finele anului 2004 în conformitate cu prevederile pct. 2.9 din Normele metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2004 aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1862/2004, rămân evidenţiate în soldul contului 119 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire" iar utilizarea în anul următor se înregistrează în contul de cheltuieli corespunzător modului de finanţare a instituţiei publice, respectiv 410 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget", 420 "Cheltuielile instituţiei publice finanţate din venituri proprii", etc.
1.17.Amortizarea activelor fixe finanţate din fondul de rulment al unităţii administrativ-teritoriale, din fondul pentru construcţii de locuinţe, taxe speciale, sume reprezentând amortizarea activelor fixe deţinute de serviciile publice de interes local, din fonduri externe nerambursabile, se înregistrează în conturile 401 "Cheltuieli din fondul de rulment", 472 "Cheltuieli din fondul pentru construcţii de locuinţe", 476 "Cheltuieli din taxe speciale", 481 "Cheltuieli din sume reprezentând amortizarea activelor fixe deţinute de serviciile publice de interes local", 482 "Cheltuieli din fonduri externe nerambursabile", după caz.
CAPITOLUL 2:Întocmirea conturilor de execuţie bugetară şi a anexelor
2.1.Potrivit prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ordonanţei Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, întocmirea şi raportarea conturilor anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se fac pe structura bugetelor aprobate în baza prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârilor consiliilor locale şi judeţene din anul 2004, cu respectarea precizărilor din subsolul formularelor privind "raportarea anuală".
2.2.Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi alte autorităţi publice care au aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 "bugete pe programe" vor avea în vedere prevederile Circularei Ministerului Finanţelor Publice nr. 21.051/2002 şi ale pct. 8 din Circulara Ministerului Finanţelor Publice nr. 18.125/2003.
Potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte de performanţă în care să se prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate. Raportarea execuţiei bugetului pe programe se face în structura prevăzută în Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, cu ajutorul anexei nr. 27 "Sinteza programelor" şi anexei nr. 28 "Fişa programelor".
2.3.În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, "sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite". La alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că angajarea cheltuielilor se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Având în vedere că nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie o încălcare gravă a disciplinei financiare, ordonatorii de credite bugetare vor lua măsurile corespunzătoare pentru respectarea întocmai a prevederilor legale.
2.4.Formularul "Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice" (anexa nr. 10) se întocmeşte de către instituţiile publice, indiferent de subordonare şi modul de finanţare, cu date referitoare la denumirea şi simbolul capitolelor şi subcapitolelor din bugetul aprobat (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fonduri speciale, credite externe, fonduri externe nerambursabile şi venituri proprii, pe structura clasificaţiei bugetare).
Instituţiile publice care, potrivit legii, îşi finanţează cheltuielile din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, detaliază alocaţiile primite la codul 38.03.01 "Subvenţii de la bugetul de stat" sau 38.03.02 "Subvenţii de la bugetele locale" astfel:
- din alocaţii de la buget pentru instituţiile publice - titlul 34 "Subvenţii" articolul 35.01;
- din transferuri - titlul 38 "Transferuri".
2.5.Formularul "Detalierea cheltuielilor" (anexa nr. 14) se completează pe articole şi alineate în cadrul fiecărui capitol şi subcapitol de cheltuieli, respectiv mijloc extrabugetar şi domeniu de activitate.
În anexa nr. 14, la situaţiile financiare centralizate ce se depun la Ministerul Finanţelor Publice, coloana "Plăţi efectuate" se completează pe articole şi alineate la nivel de capitol, respectiv domeniu de activitate, iar coloana "Cheltuieli efective" nu se completează.
Instituţiile publice care în anul 2004 au efectuat cheltuieli privind activitatea de învăţământ vor depune anexa nr. 14 "Detalierea cheltuielilor" şi pe articole şi alineate în cadrul subcapitolelor capitolului 57.00 "Învăţământ", indiferent de bugetul din care acestea au fost efectuate, până la 31 martie 2005.
2.6.Anexa nr. 15 "Disponibil din mijloace cu destinaţie specială" se completează de instituţiile publice care deţin disponibilităţi din mijloace cu destinaţie specială, potrivit legii, cu respectarea precizărilor din subsolul formularului.
2.7.Formularul "Situaţia privind execuţia cheltuielilor angajate la finele trimestrului" (anexa nr. 8) se completează potrivit prevederilor pct. 10 din Circulara Ministerului Finanţelor Publice nr. 18.125/2003, pe structura aprobată în anexa nr. 4 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 23 ianuarie 2003.
Sumele reprezentând angajamente legale de plătit ce se raportează în coloana 8 se preiau din soldul contului 960 "Angajamente legale".
Pentru realizarea cerinţei prevăzute în funcţiunea contului 960 "Angajamente legale", respectiv ca la finele anului soldul contului să reprezinte totalul angajamentelor rămase neachitate, angajamente efectuate în limita bugetului aprobat, se vor efectua următoarele:
- analiza şi regularizarea sumelor reprezentând drepturi salariale ale personalului şi obligaţiile aferente, pensiile şi ajutoarele sociale stabilite conform legilor în vigoare, precum şi cheltuielile cu dobânzile şi alte cheltuieli aferente datoriei publice care au fost înregistrate în contul 960 "Angajamente legale" cu întreaga sumă din bugetul aprobat, astfel încât soldul contului să reflecte obligaţii rămase neachitate înscrise în documente de lichidare înregistrate în contul 230 "Decontări cu salariaţii", 231 "Creditori", 232 "Decontări cu bugetul", 233 "Decontări privind asigurările sociale";
- analiza şi regularizarea sumelor reprezentând angajamente legale individuale, astfel încât soldul contului să reflecte obligaţii rămase neachitate ce decurg din:
- angajamente legale individuale neonorate de furnizori şi alţi creditori până la finele anului;
- angajamente legale individuale onorate de furnizori şi alţi creditori, materializate în bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate care nu au fost achitate până la finele anului, evidenţiate în contabilitate în conturile 234 "Furnizori" şi 231 "Creditori".
2.8.Transferurile şi subvenţiile alocate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale şi de la alte bugete, prin bugetele ordonatorilor principali sau secundari de credite, pentru instituţiile publice subordonate finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pentru bugetele altor instituţii publice, precum şi pentru regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale, se vor înregistra în contabilitate ca angajamente legale în limita sumelor aprobate prin buget, stabilite în baza unor acte normative.
În situaţia în care bugetele previzionale nu sunt acoperite în cursul anului de angajamente legale individuale pentru cheltuieli de natură administrativă cum ar fi: energie electrică, termică, apă, canal, salubritate, telefoane, etc., cu valoare certă pentru a fi înregistrate în contul 960 "Angajamente legale", se înregistrează în contul angajamentelor legale valoarea facturilor emise pentru serviciile prestate urmare contractelor încheiate a căror valoare nu este individualizată anual.
Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale se va ţine în mod obligatoriu de către compartimentul contabilitate. Ţinerea acestei evidenţe în paralel şi la alte compartimente, inclusiv de persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv, este opţională.
2.9.Fondurile externe nerambursabile prevăzute în bugetul aprobat pe anul 2004 la capitolul 50.30. "Fonduri externe nerambursabile " se raportează în anexa nr. 11 "Execuţia fondurilor externe nerambursabile" care se va completa cu: prevederi iniţiale, prevederi definitive, plăţi efectuate. Datele raportate vor fi puse de acord cu cele din evidenţa agenţiilor de implementare, respectiv cu cele înscrise în conturile de execuţie transmise direcţiei de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice.
2.10.Instituţiile publice care au în administrare bunuri din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, precum şi cele care au participaţii la capitalul social al unor societăţi comerciale, în condiţiile legii, întocmesc "Situaţia activelor fixe" pe structura formularului prezentat în anexa nr. 17.
La completarea anexei nr. 17 "Situaţia activelor fixe" se vor avea în vedere următoarele:
- coloana 7 se completează cu valoarea amortizată cumulată la 31 decembrie 2004. Datele se preiau din col. 7 a Anexei nr. 4 la Normele metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice şi al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1487/2003;
- coloana 8 se completează cu valoarea rămasă de amortizat. Datele se preiau din coloana 8 a Anexei nr. 4 la normele menţionate mai sus.
- coloana 9 se completează cu valoarea activelor fixe neamortizabile.
2.11.Situaţia creanţelor şi datoriilor (anexa nr. 18) se întocmeşte de instituţiile publice pentru creanţele şi datoriile existente în sold la finele anului 2004 distinct, pe surse de provenienţă a creanţelor, respectiv datoriilor (alocaţii bugetare, venituri proprii, fonduri speciale, credite externe).
Instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, raportează situaţia creanţelor şi datoriilor la codurile 21 (pentru creanţe) şi 24 (pentru datorii).
2.12.Anexa nr. 20 "Plăţi restante" se completează la 31 decembrie 2004 de instituţiile publice cu sumele reprezentând plăţile restante ale acestora faţă de furnizori, bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi alţi creditori.
2.13.Formularul "Venituri, cheltuieli şi excedente ale bugetelor locale pe unităţi administrativ-teritoriale pe anul 2004" (anexa nr. 12a) se întocmeşte anual de unităţile administrativ-teritoriale cu indicatori de sinteză privind veniturile proprii şi celelalte surse în completare, cheltuielile şi excedentul bugetului local respectiv. "Situaţia numerică a unităţilor administrativ-teritoriale" (anexa nr. 12b) la 31 decembrie 2004 nu se completează.
Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti centralizează indicatorii respectivi pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti şi depun formularul centralizat o dată cu situaţiile financiare anuale.
2.14.Instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, după caz, prevăzute în anexa nr. 3 la Legea bugetului de stat pe 2004, nr. 507/2003 întocmesc "Contul de execuţie privind veniturile, subvenţiile şi cheltuielile instituţiilor publice la 31 decembrie 2004" prezentat în anexa nr. 2.
Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice şi instituţiile publice autonome care au cuprinse în anexa nr. 3 la Legea bugetului de stat pe 2004, nr. 507/2003 prevederi privind veniturile ce se administrează în regim extrabugetar, potrivit legii, întocmesc şi conturi de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor respective, pe structura prevăzută în anexa respectivă.
2.15.Instituţiile publice care au contractat credite externe, în condiţiile legii, au obligaţia înregistrării în contabilitate a operaţiunilor finanţate din credite externe, potrivit Precizărilor Ministerului Finanţelor nr. 3.329/1993, modificate şi completate prin Precizările Ministerului Finanţelor nr. 109/1995, - respectiv potrivit normelor proprii elaborate de acestea şi avizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Se vor avea în vedere şi precizările de la punctul 1.14 din prezentele norme.
Intrările de credite externe prevăzute în bugetul aprobat pentru anul 2004 se raportează prin "Contul de execuţie privind intrările de credite externe" (anexele nr. 3 şi 4) care se completează în conformitate cu instrucţiunile de la pct. 2.11 din Precizările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice nr. 15.370/2002 privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare privind execuţia bugetară la 31 decembrie 2001.
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice care au prevăzute credite bugetare la capitolul 50.14 "Intrări de credite externe" vor asigura concordanţa între datele înscrise în conturile de execuţie raportate prin sistemul situaţiilor financiare cu cele înscrise în situaţiile operative transmise direcţiilor de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice.
2.16.Situaţiile financiare centralizate ce se depun la Ministerul Finanţelor Publice mai cuprind:
- Situaţia soldurilor conturilor de disponibilităţi aflate la trezoreriile statului şi unităţile băncilor comerciale la data de 31 decembrie 2004 (anexa nr. 5);
- Situaţia privind creditele deschise şi plăţile de casă efectuate prin trezoreriile statului la data de 31 decembrie 2004 (anexa nr. 6);
- Situaţia privind execuţia veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale pe unităţi administrativ-teritoriale la 31 decembrie 2004 (anexa nr. 7);
- Situaţia numărului de instituţii de protecţie a copilului aflat în dificultate şi a numărului de copii asistaţi la 31 decembrie 2004 (anexa nr. 7a);
- Situaţia numărului de instituţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi a numărului de asistaţi la 31 decembrie 2004 (anexa nr. 7b);
- Situaţia realizării investiţiilor finanţate parţial din împrumuturi externe la 31 decembrie 2004 (anexa nr. 12c) se întocmeşte de consiliile locale şi judeţene care realizează investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi unităţile din subordinea acestora care au intrat în acţiuni de compensare a obligaţiilor faţă de agenţii economici distribuitori de carburanţi şi lubrifianţi şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, potrivit legii, întocmesc "Contul de execuţie privind cheltuielile bugetare efectuate prin compensare", potrivit modelului prezentat în anexa nr. 21.
2.17.Potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii sau integral din venituri proprii au obligaţia de a prezenta în anexa la contul de execuţie bugetară de la 31 decembrie 2004 "Situaţia privind sumele primite şi utilizate ca donaţii/sponsorizări," pe structura modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661bis/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 11 decembrie 2003.
2.18.Creditorii bugetari care, potrivit legii, gestionează veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetelor locale raportează veniturile neîncasate la 31 decembrie 2004 pe structura Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 1.394/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, anexă specifică fiecărui buget (partea de venituri), în "Situaţia veniturilor neîncasate la 31 decembrie 2004" (anexa nr. 22), anexă care face parte integrantă din sistemul situaţiilor financiare.
În vederea raportării prin situaţiile financiare a bunurilor sechestrate ca măsură asiguratorie dispusă prin procedură administrativă şi ca modalitate de executare silită, a garanţiilor depuse de contribuabili pentru înlesnirile acordate, etc., creditorii bugetari vor întocmi formularul "Situaţia sumelor evidenţiate în conturi în afara bilanţului rezultate din operaţiuni ce decurg din administrarea veniturilor bugetului general consolidat" (Anexa 22/a) aşa cum este aprobată în anexa la prezentele norme, care se completează cu soldurile conturilor în afara bilanţului prevăzute în anexa la Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii veniturilor bugetare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 520 din 25 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
2.19.Pentru fondurile constituite în afara bugetului local potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, se întocmesc conturi de execuţie pe structura aprobată prin buget, respectiv:
- Contul de execuţie a bugetului împrumuturilor externe şi interne (Anexa 30), aşa cum este aprobată în anexa la prezentele norme;
- Contul de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile (Anexa 31), aşa cum este aprobată în anexa la prezentele norme;
- Contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local (Anexa 32), aşa cum este aprobată în anexa la prezentele norme.
CAPITOLUL 3:Semnarea şi depunerea situaţiilor financiare
3.1.Situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de execuţie bugetară şi anexe ce se întocmesc de instituţiile publice se semnează de conducătorul instituţiei şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.
3.2.Instituţiile publice au obligaţia să prezinte la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului la care au deschise conturile de finanţare sau de disponibilităţi, după caz, bilanţul contabil şi contul de execuţie bugetară pe anul 2004, pentru obţinerea vizei privind exactitatea plăţilor de casă şi a soldurilor conturilor de disponibilităţi, după caz, care trebuie să coincidă cu cele din conturile corespunzătoare deschise la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului.
Instituţiile publice au obligaţia să prezinte situaţiile financiare ordonatorului de credite superior, la termenele stabilite de acesta, numai după obţinerea vizei de la unitatea de trezorerie a statului pentru confirmarea exactităţii plăţilor de casă şi a disponibilităţilor din conturi.
Situaţiile financiare care nu corespund cu datele din evidenţa trezoreriilor statului se vor restitui instituţiilor publice respective pentru a introduce corecturile corespunzătoare.
Este interzis instituţiilor publice să centralizeze bilanţurile şi conturile de execuţie ale instituţiilor din subordine fără viza unităţilor de trezorerie a statului.
3.3.Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul de analiză pe bază de bilanţ în care se prezintă în mod deosebit situaţia creanţelor pe categorii şi surse de finanţare şi cauzele care le-au determinat, precum şi măsurile stabilite pentru lichidarea acestora.
Se vor menţiona şi cauzele care au determinat efectuarea de plăţi în avans pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de cheltuieli finanţate din fonduri publice, potrivit legii, care nu s-au materializat în bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate şi care nu au fost restituite instituţiilor publice până la finele anului, pentru reconstituirea plăţilor de casă.
O atenţie deosebită se va acorda şi obligaţiilor rămase neachitate la finele anului, în special a plăţilor restante către agenţii economici sau instituţii de credit, cu efecte negative asupra blocajului economico-financiar, cu explicarea principalelor cauze care au dus la existenţa plăţilor restante la sfârşitul anului.
În cazul în care din centralizarea datelor se constată existenţa unor obligaţii neachitate la scadenţă pentru bunuri achiziţionate, lucrări executate şi servicii prestate, ordonatorii principali de credite dispun, prin compartimentele de audit, controlul asupra modului de respectare a dispoziţiilor legale în vigoare la încheierea angajamentelor legale, având obligaţia de a prezenta în raportul de analiză pe bază de bilanţ măsurile luate.
Instituţiile publice care în anul 2004 au inclus pe cheltuieli, în condiţiile legii, contravaloarea unor pagube care nu se datorează culpei unei persoane menţionează natura şi valoarea pagubelor respective.
În raportul de analiză pe bază de bilanţ se menţionează şi valoarea activelor fixe scoase din funcţiune înainte de expirarea duratei normale de utilizare, precum şi a bunurilor materiale declasate sau clasate, după caz (exemplu: medicamente cu termen de valabilitate expirat).
Ordonatorii de credite au obligaţia de a analiza structura stocurilor inventariate şi de a determina materialele aflate în stoc fără mişcare, cu mişcare lentă sau de prisos, cauzele menţinerii acestora, precum şi identificarea persoanelor vinovate de imobilizarea fondurilor în astfel de bunuri.
În situaţia în care la raportarea intrărilor de credite externe există diferenţe semnificative între datele operative şi cele finale, în raport se vor explica motivele acestor diferenţe.
3.4.Potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 24 decembrie 2002, "Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea [....], sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia", în consens cu buna practică în domeniu, situaţiile financiare anuale proprii ale ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, ale altor autorităţi publice, instituţiilor publice autonome şi ale instituţiilor publice subordonate, la 31 decembrie 2004 să fie însoţite de un raport care să prezinte, în sinteză, nivelul de asigurare al managementului asupra fiabilităţii sistemului contabil, recomandările formulate şi stadiul implementării acestora.
3.5.În conformitate cu prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice subordonate au obligaţia înscrierii în cartuşul de pe prima pagină a formularului "Situaţii financiare" a codului de activitate CAEN din Clasificarea activităţilor din economia naţională - ediţie revizuită, aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002.
3.6.Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice şi instituţiile publice autonome au obligaţia să se prezinte la Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru a primi gratuit discheta cu programul informatic de contabilitate publică, respectiv de centralizare a situaţiilor financiare pentru instituţii publice, în vederea depunerii situaţiei financiare centralizate la Ministerul Finanţelor Publice şi pe suport magnetic.
Nu se admite depunerea situaţiilor financiare la 31 decembrie 2004 fără prezentarea pe suport magnetic.
3.7.Prezentele precizări se aplică în mod corespunzător şi de către primăriile comunale.
3.8.Situaţiile financiare se depun la organul ierarhic superior la termenele stabilite de acesta în cadrul termenului stabilit prin prezentele norme metodologice.
Situaţiile financiare centralizate privind execuţia bugetului de stat pe anul 2004, întocmite de ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice şi instituţiile publice autonome, precum şi situaţiile financiare privind execuţia bugetului local pe anul 2004, întocmite de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, se depun la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală a contabilităţii publice - cel mai târziu până la data de 15 februarie 2005.
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice şi instituţiile publice autonome depun o copie de pe situaţiile financiare centralizate şi la Direcţia generală programare bugetară sectorială şi securitate socială din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Situaţiile financiare centralizate se depun la Ministerul Finanţelor Publice de conducătorii compartimentelor financiar-contabile sau de persoane cu atribuţii în activitatea de analiză şi centralizare a acestora care să poată oferi informaţiile necesare în legătură cu situaţiile financiare prezentate.
3.9.Prevederile precizărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice privind închiderea conturilor, întocmirea şi centralizarea situaţiilor financiare anterioare exerciţiului curent rămân valabile în măsura în care nu au fost modificate prin prezentele norme metodologice.
3.10.Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor publice, a Planului de conturi pentru instituţii publice şi a instrucţiunilor de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.461/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1022 din 5 noiembrie 2004, completate pe baza concluziilor desprinse ca urmare a aplicării experimentale şi a propunerilor efectuate de alte instituţii publice, vor fi aplicate de toate instituţiile publice începând cu 1 ianuarie 2006.
ANEXĂ:
(1)ANEXA nr. 22/a (model)
Ministerul (Organul central)
Instituţia .......................
Situaţia sumelor evidenţiate în conturi în afara bilanţului rezultate din operaţiuni ce decurg din administrarea veniturilor bugetului general consolidat*

Simbol cont contabil

Denumirea contului

Cod rând

Soldul contului la sfârşitul perioadei

0

A

B

C

931

Valori materiale supuse sechestrului

01

 

932

Garanţii depuse pentru sume contestare

02

 

933

Garanţii depuse pentru înlesniri acordate

03

 

934

Înlesniri la plata creanţelor bugetare

04

 

935

Cauţiuni depuse pentru contestaţie la executare silită

05

 

936

Garanţii legale constituite în cadrul procedurii de suspendare a executării silite prin decontare

06

 
 

TOTAL (cod 01 la 06)

07

 

Conducătorul instituţiei,

Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

*) Se completează de instituţiile publice care administrează venituri ale bugetului general consolidat.
(2)Anexa nr. 30
Unitatea administrativ - teritorială: .................
CONTUL DE EXECUŢIE a bugetului împrumuturilor externe şi interne
- mii lei -

Nr. rând

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

*)

*)

*)

A

B

C

1

2

3

1

ÎMPRUMUTURI EXTERNE ŞI INTERNE - CHELTUIELI - TOTAL (cod 50.14+50.15)

5050

   

2

ÎMPRUMUTURI EXTERNE (cod 51.14+57.14+58.14+59.14+60.14+63.14+68.14+69.14)

5014

   

3

AUTORITĂŢI PUBLICE (cod 511405)

5114

   

4

Autorităţi executive

511405

   

5

ÎNVĂŢĂMÂNT (cod 571402+571403+571404+571405+571408)

5714

   

6

Învăţământ preşcolar

571402

   

7

Învăţământ primar şi gimnazial

571403

   

8

Învăţământ liceal

571404

   

9

Învăţământ profesional

571405

   

10

Învăţământ special

571408

   

11

SĂNĂTATE (cod 581403+581405+581450)

5814

   

12

Spitale

581403

   

13

Creşe

581405

   

14

Alte instituţii şi acţiuni sanitare

581450

   

15

CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET (cod 591403+591404+591405+591406+591407+591408+591410+591413+591415+ 591450)

5914

   

16

Biblioteci publice comunale, orăşeneşti municipale şi judeţene

591403

   

17

Muzee

591404

   

18

Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte

591405

   

19

Şcoli populare de artă şi meserii

591406

   

20

Case de cultură

591407

   

21

Cămine culturale

591408

   

22

Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale

591410

   

23

Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice

591413

   

24

Culte religioase

591415

   

25

Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret

591450

   

26

ASISTENŢA SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII (cod 601402+601403+601404+601405+601406+601407+601416+601425+601441+601442+6 01443)

6014

   

27

Centre de îngrijire şi asistenţă

601402

   

28

Centre-pilot de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

601403

   

29

Centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

601404

   

30

Centre de integrare prin terapie ocupaţională

601405

   

31

Centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică

601406

   

32

Cantine de ajutor social

601407

   

33

Unităţi de asistenţă medico-socială

601416

   

34

Servicii publice descentralizate

601425

   

35

Servicii publice specializate pentru protecţia copilului

601441

   

36

Cămine pentru persoane vârstnice

601442

   

37

Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului

601443

   

38

SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE (cod 631404+631408+631409+631410+631411+631412+631413+631414+631450)

6314

   

39

Salubritate

631404

   

40

Locuinţe

631408

   

41

Alimentări cu apă, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare, staţii de pompare

631409

   

42

Reţele, centrale şi puncte termice

631410

   

43

Canalizare

631411

   

44

Amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan

631412

   

45

Introducere gaze naturale în localităţi

631413

   

46

Electrificări rurale

631414

   

47

Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe

631450

   

48

TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII (cod 681402+681405+681407+681412)

6814

   

49

Aviaţie civilă

681402

   

50

Drumuri şi poduri

681405

   

51

Transport în comun

681407

   

52

Străzi

681412

   

53

ALTE ACŢIUNI ECONOMICE (cod 691403)

6914

   

54

Prevenirea şi combatere inundaţii şi gheţuri

691403

   

55

EXCEDENT/DEFICIT

    

56

DEFICIT (cod 991501)

9915

   

57

Deficit

991501

   

58

ÎMPRUMUTURI INTERNE (cod 51.15+57.15+58.15+59.15+60.15+63.15+68.015+69.15)

5015

   

59

AUTORITĂŢI PUBLICE (cod 511505)

5115

   

60

Autorităţi executive

511505

   

61

ÎNVĂŢĂMÂNT (cod 571502+571503+571504+571505+571508)

5715

   

62

Învăţământ preşcolar

571502

   

63

Învăţământ primar şi gimnazial

571503

   

64

Învăţământ liceal

571504

   

65

Învăţământ profesional

571505

   

66

Învăţământ special

571508

   

67

SĂNĂTATE (cod 581503+581505+581550)

5815

   

68

Spitale

581503

   

69

Creşe

581505

   

70

Alte cheltuieli

581550

   

71

CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET (cod 591503+591504+591505+591506+591507+591508+591510+591513+591515+ 591550)

5915

   

72

Biblioteci publice comunale, orăşeneşti municipale şi judeţene

591503

   

73

Muzee

591504

   

74

Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte

591505

   

75

Şcoli populare de artă şi meserii

591506

   

76

Case de cultură

591507

   

77

Cămine culturale

591508

   

78

Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale

591510

   

79

Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice

591513

   

80

Culte religioase

591515

   

81

Alte cheltuieli

591550

   

82

ASISTENŢA SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII (cod 601502+601503+601504+601505+601506+601507+601516+601541+601542)

6015

   

83

Centre de îngrijire şi asistenţă

601502

   

84

Centre-pilot de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

601503

   

85

Centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

601504

   

86

Centre de integrare prin terapie ocupaţională

601505

   

87

Centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică

601506

   

88

Cantine de ajutor social

601507

   

89

Unităţi de asistenţă medico-socială

601516

   

90

Servicii publice specializate pentru protecţia copilului

601541

   

91

Cămine pentru persoane vârstnice

601542

   

92

SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE (cod 631504+631508+631509+631510+631511+631512+631513+631514+631550)

6315

   

93

Salubritate

631504

   

94

Locuinţe

631508

   

95

Alimentări cu apă, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare, staţii de pompare

631509

   

96

Reţele, centrale şi puncte termice

631510

   

97

Canalizare

631511

   

98

Amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan

631512

   

99

Introducere gaze naturale în localităţi

631513

   

100

Electrificări rurale

631514

   

101

Alte cheltuieli

631550

   

102

TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII (cod 681502+681505+681507+681512)

6815

   

103

Aviaţie civilă

681502

   

104

Drumuri şi poduri

681505

   

105

Transport în comun

681507

   

106

Străzi

681512

   

107

ALTE ACŢIUNI ECONOMICE (cod 691503)

6915

   

108

Prevenirea şi combatere inundaţii şi gheţuri

691503

   

109

EXCEDENT/DEFICIT (cod 50.15)

    

110

DEFICIT

9915

   

111

Deficit

991501

   

*) La cheltuieli se înscrie denumirea coloanelor astfel:

col. 1

col. 2

col. 3

* la raportările trimestriale I-III

Prevederi bugetare anuale

Prevederi bugetare trimestriale cumulate

Plăţi efectuate

* la raportarea anuală

Credite bugetare iniţiale

Credite bugetare definitive

Plăţi efectuate

Conducătorul instituţiei,

Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

(3)Anexa nr. 31
Unitatea administrativ - teritorială: .....................
CONTUL DE EXECUŢIE a bugetului fondurilor externe nerambursabile
- mii lei -

Nr. rând

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

*)

*)

*)

A

B

C

1

2

3

1

VENITURI - TOTAL (cod 000230+4030)

000130

   

2

I. VENITURI CURENTE (cod 190030)

000230

   

3

B. VENITURI NEFISCALE (cod 2230)

190030

   

4

DIVERSE VENITURI (cod 223009+223028+223029+223030)

2230

   

5

Venituri din dobânzi

223009

   

6

Diferenţe de curs favorabile

223028

   

7

Diferenţe de curs nefavorabile

223029

   

8

Încasări din alte surse

223030

   

9

VII. DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI (cod 4030)

    

10

DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI (cod 403002)

4030

   

12

Venituri din fonduri externe nerambursabile

403002

   

13

CHELTUIELI - TOTAL (cod 51.30+57.30+58.30+59.30+60.30+63.30+67.30+68.30+69.30+72.30)

50.30

   

14

AUTORITĂŢI PUBLICE (cod 513005)

5130

   

15

Autorităţi executive

513005

   

16

ÎNVĂŢĂMÂNT (cod 573003+573004+573005+573008+573014+573050

5730

   

17

Învăţământ primar şi gimnazial

573003

   

18

Învăţământ liceal

573004

   

19

Învăţământ profesional

573005

   

20

Învăţământ special

573008

   

21

Internate, cămine şi cantine pentru elevi şi studenţi

573014

   

22

Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ

573050

   

23

SĂNĂTATE (cod 583003+583005+583050)

5830

   

24

Spitale

583003

   

25

Creşe

583005

   

26

Alte instituţii şi acţiuni sanitare

583050

   

27

CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET (cod 593003+593004+593005+593006+593007+593008+593013+593014+593015+ 593020+593021+593050)

5930

   

28

Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene

593003

   

29

Muzee

593004

   

30

Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte

593005

   

31

Şcoli populare de artă şi meserii

593006

   

32

Case de cultură

593007

   

33

Cămine culturale

593008

   

34

Consolidare şi restaurare monumente istorice

593013

   

35

Centre culturale

593014

   

36

Culte religioase

593015

   

37

Activitatea sportivă

593020

   

38

Activitatea de tineret

593021

   

39

Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret

593050

   

40

ASISTENŢA SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII (cod 603002+603003+603004+603005+603006+603007+603013+603016+603025+603036+6030 41+603042+603043+603050)

6030

   

41

Centre de îngrijire şi asistenţă

603002

   

42

Centre-pilot de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

603003

   

43

Centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

603004

   

44

Centre de integrare prin terapie ocupaţională

603005

   

45

Centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică

603006

   

46

Cantine de ajutor social

603007

   

47

Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului

603013

   

48

Unităţi de asistenţă medico-socială

603016

   

49

Servicii publice descentralizate

603025

   

50

Servicii publice de asistenţă socială

603036

   

51

Servicii publice specializate pentru protecţia copilului

603041

   

52

Cămine pentru persoane vârstnice

603042

   

53

Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului

603043

   

54

Alte acţiuni privind asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii

603050

   

55

SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE (cod 633003+633004+633008+633009+633010+633011+633013+633014+633050)

6330

   

56

Iluminat

633003

   

57

Salubritate

633004

   

58

Locuinţe

633008

   

59

Alimentări cu apă, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare, staţii de pompare

633009

   

60

Reţele, centrale şi puncte termice

633010

   

61

Canalizare

633011

   

62

Introducere gaze naturale în localităţi

633013

   

63

Electrificări rurale

633014

   

64

Alte acţiuni privind dezvoltare publică şi locuinţe

633050

   

65

AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ (cod 673012+673013+673050)

6730

   

66

Circumscripţii sanitar-veterinare (exclusiv epizootii)

673012

   

67

Centre judeţene şi locale de consultanţă agricolă

673013

   

68

Alte unităţi şi acţiuni din domeniul agriculturii şi silviculturii

673050

   

69

TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII (cod 683002+683005+683007+683012+683050)

6830

   

70

Aviaţie civilă

683002

   

71

Drumuri şi poduri

683005

   

72

Transport în comun

683007

   

73

Străzi

683012

   

74

Alte cheltuieli în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor

683050

   

75

ALTE ACŢIUNI ECONOMICE (cod 693019+693050)

6930

   

76

Susţinerea programelor de dezvoltare regională

693019

   

77

Alte cheltuieli pentru acţiuni economice

693050

   

78

ALTE ACŢIUNI (cod 723050)

7230

   

79

Alte cheltuieli

723050

   

80

REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

   

81

Excedent (cod 000130-5030)

92

   

82

Deficit (cod 5030-000130)

93

   

*) La venituri se înscrie denumirea coloanelor astfel:

col. 1

col. 2

col. 3

* la raportările trimestriale I-III

Prevederi bugetare anuale

Prevederi bugetare trimestriale cumulate

Încasări realizate

* la raportarea anuală

Prevederi bugetare iniţiale

Prevederi bugetare definitive

Încasări realizate

*) La cheltuieli se înscrie denumirea coloanelor astfel:

col. 1

col. 2

col. 3

* la raportările trimestriale I-III

Credite bugetare anuale

Credite bugetare trimestriale cumulate

Plăţi efectuate

* la raportarea anuală

Credite bugetare iniţiale

Credite bugetare definitive

Plăţi efectuate

Conducătorul instituţiei,

Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

(4)Anexa nr. 32
Unitatea administrativ - teritorială: ......................
CONTUL DE EXECUŢIE a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local
- mii lei -

Nr. rând

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

*)

*)

*)

A

B

C

1

2

3

1

VENITURI - TOTAL (cod 000231)

000131

   

2

I. VENITURI CURENTE (cod 190031)

000231

   

3

B. VENITURI NEFISCALE (cod 2231)

190031

   

4

DIVERSE VENITURI (cod 223130+223131+223132+223133+223134+223135)

2231

   

5

Încasări din alte surse

223130

   

6

Taxe speciale

223131

   

7

Amortizare mijloace fixe

223132

   

8

Depozite speciale pentru construcţii de locuinţe

223133

   

9

Fondul de risc

223134

   

10

Fond de rulment

223135

   

11

CHELTUIELI - TOTAL (cod 51.31+57.31+58.31+59.31+60.31+63.31+67.31+68.31+69.31+72.31+86.31)

5031

   

12

AUTORITĂŢI PUBLICE (cod 513105)

5131

   

13

Autorităţi executive

513105

   

14

ÎNVĂŢĂMÂNT (cod 573102+573103+573104+573105+573108+573114)

5731

   

15

Învăţământ preşcolar

573102

   

16

Învăţământ primar şi gimnazial

573103

   

17

Învăţământ liceal

573104

   

18

Învăţământ profesional

573105

   

19

Învăţământ special

573108

   

20

Internate, cămine şi cantine pentru elevi şi studenţi

573114

   

21

SĂNĂTATE (cod 583103+583105+583150)

5831

   

22

Spitale

583103

   

23

Creşe

583105

   

24

Alte instituţii şi acţiuni sanitare

583150

   

25

CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET (cod 593103+593104+593105+593107+593108+593113+593115+593120+593121+593150)

5931

   

26

Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene

593103

   

27

Muzee

593104

   

28

Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte

593105

   

29

Case de cultură

593107

   

30

Cămine culturale

593108

   

31

Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice

593113

   

32

Culte religioase

593115

   

33

Activitatea sportivă

593120

   

34

Activitatea de tineret

593121

   

35

Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret

593150

   

36

ASISTENŢA SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII (cod 603102+603103+603104+603105+603106+603107+603116+603113+603136+603141+6031 42+603150)

6031

   

37

Centre de îngrijire şi asistenţă

603102

   

38

Centre-pilot de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

603103

   

39

Centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

603104

   

40

Centre de integrare prin terapie ocupaţională

603105

   

41

Centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică

603106

   

42

Cantine de ajutor social

603107

   

43

Unităţi de asistenţă medico-socială

603116

   

44

Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului

603113

   

45

Servicii publice de asistenţă socială

603136

   

46

Servicii publice specializate pentru protecţia copilului

603141

   

47

Cămine pentru persoane vârstnice

603142

   

48

Alte acţiuni privind asistenţa sociala, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii

603150

   

49

SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE (cod 633103+633104+633105+633108+633109+633110+633111+633112+633113+633114+6331 50)

6331

   

50

Iluminat

633103

   

51

Salubritate

633104

   

52

Întreţinere grădini publice, parcuri zone verzi, baze sportive şi de agrement

633105

   

53

Locuinţe

633108

   

54

Alimentări cu apă, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare, staţii de pompare

633109

   

55

Reţele, centrale şi puncte termice

633110

   

56

Canalizare

633111

   

57

Amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan

633112

   

58

Introducere de gaze naturale în localităţi

633113

   

59

Electrificări rurale

633114

   

60

Alte acţiuni privind dezvoltare publică şi locuinţe

633150

   

61

AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ (cod 673104+673105+673112+673113)

6731

   

62

Combaterea dăunătorilor şi bolilor în sectorul vegetal - servicii publice în sectorul vegetal - servicii publice de protecţie a plantelor

673104

   

63

Puncte de însămânţări artificiale

673105

   

64

Circumscripţii sanitar-veterinare (exclusiv epizootii)

673112

   

65

Centre judeţene şi locale de consultanţă agricolă

673113

   

66

TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII (cod 683105+683107+683112+683.150

6831

   

67

Drumuri şi poduri

683105

   

68

Transportul în comun

683107

   

69

Străzi

683112

   

70

Alte cheltuieli în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor

683150

   

71

ALTE ACŢIUNI ECONOMICE (cod 693103+693119+693150)

6931

   

72

Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri

693103

   

73

Susţinerea programelor de dezvoltare regională

693119

   

74

Alte cheltuieli pentru acţiuni economice

693150

   

75

ALTE ACŢIUNI (cod 723102+723107+723120+723150)

7231

   

76

Centre militare

723102

   

77

Protecţie civilă

723107

   

78

Fondul Român de Dezvoltare Socială

723120

   

79

Alte cheltuieli

723150

   

80

FOND DE RULMENT PENTRU ACOPERIREA GOLURILOR TEMPORARE DE CASĂ (cod 863110)

8631

   

81

Fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă

863110

   

82

EXCEDENT/DEFICIT

    

83

EXCEDENT (cod 983101)

9831

   

84

Excedent (cod 000131-50.31)

983101

   

85

DEFICIT (cod 990201)

9902

   

86

Deficit (cod 50.31-000131)

990201

   

*) La venituri se înscrie denumirea coloanelor astfel:

col. 1

col. 2

col. 3

* la raportările trimestriale I-III

Prevederi bugetare anuale

Prevederi bugetare trimestriale cumulate

Încasări realizate

* la raportarea anuală

Prevederi bugetare iniţiale

Prevederi bugetare definitive

Încasări realizate

*) La cheltuieli se înscrie denumirea coloanelor astfel:

col. 1

col. 2

col. 3

* la raportările trimestriale I-III

Credite bugetare anuale

Credite bugetare trimestriale cumulate

Plăţi efectuate

* la raportarea anuală

Credite bugetare iniţiale

Credite bugetare definitive

Plăţi efectuate

Conducătorul instituţiei,

Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 92 din data de 27 ianuarie 2005