Capitolul i - Dispoziţii generale - Norme Metodologice din 1998 pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 24 Ianuarie 2014
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Beneficiază de măsurile reparatorii, prevăzute de Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, foştii proprietari ai bunurilor imobile, construcţii şi terenuri, pe care le-au avut în judeţele Durostor şi Caliacra, ai recoltelor neculese de porumb, bumbac, floarea-soarelui, precum şi ai plantaţiilor de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi şi care nu au primit anterior sau au primit parţial compensaţii ori despăgubiri pentru acestea, precum şi moştenitorii acestora.

Art. 2
(1)De prevederile Legii nr. 9/1998 beneficiază cetăţenii români, indiferent de domiciliul sau de reşedinţa acestora.
(2)Calitatea de cetăţean român trebuie să existe la data intrării în vigoare a legii.
Art. 3
(1)Moştenitorii legali sunt cei definiţi astfel de legea civilă.
(2)Moştenitorii care nu posedă certificat de moştenitor pot face dovada vocaţiei de moştenitor cu acte de stare civilă: certificatul de deces al proprietarului, certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie ale moştenitorului.
Art. 4
(1)Beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligaţia să declare, pe propria răspundere, printr-un act în formă autentică, atât bunurile pentru care consideră că au dreptul la compensaţii şi despăgubiri, cât şi dacă au beneficiat sau nu au beneficiat de despăgubiri ori de compensaţii parţiale, în bani sau în natură.
(2)În cuprinsul declaraţiei prevăzute la alin. (1), beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligaţia să declare, de asemenea, pe propria răspundere, dacă au depus anterior cerere în baza acesteia, dacă în urma cererii au obţinut o hotărâre emisă de comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul în care au obţinut o asemenea hotărâre, dacă această hotărâre a fost sau nu validată de Comisia centrală ori de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
(3)În cazul în care sunt 2 sau mai mulţi moştenitori, în declaraţie se vor menţiona numele şi adresa celorlalţi moştenitori.

Art. 5
(1)Beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998 vor face, de asemenea, declaraţii cu privire la suprafeţele de teren obţinute în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)Dovada acestora se face cu titlul de proprietate, cu adeverinţele însoţite de procesele-verbale de punere în posesie, eliberate de comisiile pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, cu decizia sau cu ordinul prefectului, după caz.
(3)Declaraţiile vor menţiona şi cererile depuse în temeiul Legii nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Art. 6
Prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înţelege orice dovadă eliberată de instituţii - arhive, primării, notariate, instanţe judecătoreşti - în legătură cu fostele proprietăţi, cum ar fi: chitanţe de plată a impozitelor, extrase din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construcţie, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti şi orice alte documente care se referă la existenţa bunurilor rămase în judeţele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la Craiova.
Art. 7
Valoarea construcţiilor şi a terenurilor, urbane ori rurale, a recoltelor, precum şi a plantaţiilor de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi, prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, republicată, se determină potrivit criteriilor stabilite la cap. II, III şi IV din prezentele norme metodologice.