Art. 4. - Norme Metodologice din 1998 pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 24 Ianuarie 2014
Art. 4
(1)Beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligaţia să declare, pe propria răspundere, printr-un act în formă autentică, atât bunurile pentru care consideră că au dreptul la compensaţii şi despăgubiri, cât şi dacă au beneficiat sau nu au beneficiat de despăgubiri ori de compensaţii parţiale, în bani sau în natură.
(2)În cuprinsul declaraţiei prevăzute la alin. (1), beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligaţia să declare, de asemenea, pe propria răspundere, dacă au depus anterior cerere în baza acesteia, dacă în urma cererii au obţinut o hotărâre emisă de comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul în care au obţinut o asemenea hotărâre, dacă această hotărâre a fost sau nu validată de Comisia centrală ori de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
(3)În cazul în care sunt 2 sau mai mulţi moştenitori, în declaraţie se vor menţiona numele şi adresa celorlalţi moştenitori.