Secţiunea 1 - 5.5.1. Rezistenţa - Normativ din 2023 pentru producerea betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat - Partea 1: Producerea betonului - Indicativ NE 012/1-2022

M.Of. 53 bis

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2023
SECŢIUNEA 1:5.5.1. Rezistenţa
SUBSECŢIUNEA 1:5.5.1.1. Generalităţi
(1)Rezistenţa se determină, pe baza încercărilor efectuate pe cuburi de 150 mm sau pe cilindri de 150 mm/300 mm conform SR EN 12390-1, confecţionate şi tratate în conformitate cu SR EN 12390-2, din probele prelevate conform SR EN 12350-1.
(2)Pentru evaluarea rezistenţei pot fi utilizate alte dimensiuni de epruvete şi alte moduri de tratare, cu condiţia ca relaţiile stabilite cu valorile de referinţă să aibă o precizie suficientă şi să fie documentate şi înregistrate.
Nota: În cazul determinării rezistenţei betonului pe probe prelevate la locul de punere în operă din care se confecţionează epruvete care sunt conservate în alte condiţii de temperatură şi umiditate decât cele descrise în SR EN 12390-2, rezultatele se pot utiliza numai pentru determinarea evoluţiei întăririi betonului şi nu la controlul calităţii, în sensul atribuirii unei clase de beton.
SUBSECŢIUNEA 2:5.5.1.2. Rezistenţa la compresiune
(1)Rezistenţa la compresiune se determină şi este simbolizată fc,cub, când este determinată pe epruvete cubice şi este simbolizată fc,cil când este determinată pe epruvete cilindrice conform SR EN 12390-3.
Nota 1: Se pot utiliza şi epruvete de alte dimensiuni, rezistenţele la compresiune pot fi echivalate cu rezistenţa obţinută pe cuburi de 150 mm pe baza unor relaţii de echivalenţă adecvate, fără ca rezultatele să fie utilizate pentru determinarea clasei betonului.
Nota 2: Se recomandă ca echipamentele de încercare să fie dotate astfel încât să poată înregistra automat rezultatele obţinute prin încercarea la compresiune a epruvetelor.
(2)Alegerea încercărilor pe cub sau pe cilindri pentru evaluarea rezistenţei, se declară la timp de producător, înainte de livrare. Dacă se utilizează o metodă diferită, aceasta se stabileşte de comun acord între elaboratorul specificaţiei şi producător.
(3)Dacă nu există prevederi contrarii, rezistenţa la compresiune se determină pe epruvete încercate la 28 zile. Pentru anumite utilizări poate fi necesar de a specifica rezistenţa la compresiune la termene mai scurte sau mai lungi de 28 zile (de exemplu, elemente structurale masive), sau după conservare în condiţii speciale (de exemplu, tratarea termică). În toate cazurile încercările se vor efectua pe minimum 2 epruvete cubice.
(4)Rezistenţa caracteristică a betonului este egală sau superioară rezistenţei la compresiune caracteristice minime, pentru clasa de rezistenţă specificată (a se vedea Tabelele 12 şi 13), cu o marjă de siguranţă definită.
(5)În situaţiile probabile în care prin încercările de rezistenţă la compresiune se obţin valori care să nu caracterizeze în mod real rezistenţa, de exemplu pentru betonul având clasa de consistenţă C0, mai vârtos decât S1, sau betonul vacuumat, atunci metoda de încercare se modifică sau rezistenţa la compresiune se evaluează direct în structura existentă sau în elemente componente structurale.
Notă: Evaluarea rezistenţei în structuri sau în elemente de structură se realizează în conformitate cu normativul NP 137.