Capitolul 5 - 5. Cerinţe pentru beton şi metode de verificare - Normativ din 2023 pentru producerea betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat - Partea 1: Producerea betonului - Indicativ NE 012/1-2022
M.Of. 53 bis
În vigoare Versiune de la: 19 Aprilie 2023
CAPITOLUL 5:5. Cerinţe pentru beton şi metode de verificare
(1)Cerinţele pentru beton şi metodele de verificare sunt cele prevăzute la art. 5 din SR EN 206 + A2:2021.
SUBCAPITOLUL 1:5.1. Cerinţe de bază pentru materiale componente
(1)Cerinţele de bază pentru materialele componente sunt cele prevăzute la art. 5.1 din SR EN 206 + A2:2021 şi anume: art. 5.1.2 pentru ciment, 5.1.3 pentru agregate, 5.1.4 pentru apă, 5.1.5 pentru aditivi, 5.1.6 pentru adaosuri şi 5.1.7 pentru fibre.
SECŢIUNEA 1:5.1.1. Generalităţi
(1)În betonul produs în conformitate cu acest normativ se utilizează numai materiale componente cu aptitudinea de utilizare stabilită pentru cerinţele specificate.
(2)Când nu există standarde europene pentru un material special care se referă la utilizarea acestui material component în beton, în conformitate cu acest normativ, sau când un standard european existent nu tratează un astfel de material, aptitudinea de utilizare poate fi stabilită prin:
a)evaluare tehnică europeană care se referă, în special, la utilizarea materialului component în beton, în conformitate cu standardul SR EN 206 + A2:2021;
b)agrement tehnic în construcţii, referitor la utilizarea materialului component în beton, în conformitate cu prezentul normativ sau standarde europene relevante.
(3)Materialele componente nu vor conţine substanţe nocive în cantităţi care pot avea un efect dăunător asupra durabilităţii betonului sau provoacă coroziunea armăturilor şi trebuie să fie potrivite pentru utilizarea preconizată - prepararea betonului.
Nota 1: Atunci când aptitudinea de utilizare a unui material component a fost stabilită, aceasta nu semnifică faptul că poate fi utilizat în toate aplicaţiile prevăzute şi pentru toate compoziţiile de beton.
Nota 2: Agrementele tehnice în construcţii şi Evaluările tehnice europene pentru materialele componente sau procedee stabilesc aptitudinea generală de utilizare în conformitate cu prezentul normativ. SR EN 206 + A2:2021 nu este un standard european armonizat şi regulile privind durabilitatea betonului sunt date în conformitate cu acest normativ. Pentru stabilirea unei aptitudini de utilizare particulare este necesar să se evalueze "procedeul"/materialul component în raport cu regulile privind asigurarea durabilităţii în conformitate cu acest normativ, Eurocodul 2 (SR EN 1992-1-1), SR EN 13670 şi anexele lor naţionale.
SECŢIUNEA 2:5.1.2. Ciment
(1)Aptitudinea generală de utilizare pentru cimenturi este stabilită conform SR EN 197-1.
(2)Aptitudinea de utilizare pentru betonul destinat structurilor masive (de exemplu barajele) poate fi stabilită pentru cimenturile speciale cu căldură de hidratare redusă sau foarte redusă, fabricate în conformitate cu SR EN 197-1 sau SR EN 14216.
(3)Aptitudinea de utilizare pentru betonul uzual fabricat cu cimenturi în conformitate cu standarde europene nearmonizate poate fi stabilită după acceptarea acestor standarde ca standarde de referinţă şi definirea regulilor de proiectare, respectiv utilizare, în SR EN 1992, SR EN 13369 şi SR EN 13670 cu anexele lor naţionale, cu includerea rezultatelor experimentale conform Anexei J.
(4)Aptitudinile de utilizare pentru cimenturile cu aluminat de calciu (în conformitate cu SR EN 14647) şi pentru cimenturile supersulfatate (în conformitate cu SR EN 15743) pot fi stabilite prin reglementări naţionale. Când se utilizează cimenturi în conformitate cu SR EN 14647 sau SR EN 15743, vehiculele de transport, silozurile, sistemele locale de transport sunt golite înainte de utilizarea acestor cimenturi şi după utilizarea acestora.
Notă: Pentru alte cimenturi care nu sunt cuprinse în SR EN 197-1 aptitudinea generală de utilizare se face pe baza prevederilor altor standarde europene de cimenturi în vigoare, privind proiectarea şi executarea lucrărilor, a standardelor naţionale elaborate având în vedere principii şi proceduri recunoscute care sunt în conformitate cu prezentul normativ. Pentru toate cimenturile pentru care nu există experienţă de utilizare în betoane în ţară, introducerea acestora în reglementări se va face numai pe baza unor rezultate ale cercetărilor experimentale prin care să se demonstreze comportarea betoanelor la diferite tipuri de solicitări fizico-mecanice şi de mediu, în conformitate cu acest normativ. Detalii sunt prezentate în Anexa normativă J.
(5)Compatibilitatea aditivilor cu cimenturile utilizate se verifică prin încercări iniţiale, conform Anexei A din SR EN 206 + A2:2021.
SUBCAPITOLUL 2:5.2. Cerinţe de bază pentru compoziţia betonului
(1)Cerinţele de bază pentru compoziţia betonului sunt cele prevăzute la art. 5.2 din SR EN 206 + A2:2021 şi anume alegerea cimentului - art. 5.2.2, utilizarea agregatelor - art. 5.2.3, utilizarea apelor reciclate - art. 5.2.4, utilizarea adaosurilor - art. 5.2.5, utilizarea aditivilor - art. 5.2.6, utilizarea fibrelor - art. 5.2.7.
SECŢIUNEA 1:5.2.1. Generalităţi
(1)Compoziţia betonului şi materialele componente pentru betonul cu proprietăţi specificate sau cu compoziţia prescrisă sunt alese (a se vedea 6.1) astfel încât să satisfacă cerinţele specificate pentru betonul proaspăt şi întărit, inclusiv consistenţa, densitatea, rezistenţa, durabilitatea, protecţia contra coroziunii a pieselor din oţel înglobate, ţinând seama de procedeele de producţie şi metoda prin care se intenţionează să se execute lucrările de beton.
(2)Când acestea nu sunt precizate în specificaţie, producătorul de beton selecţionează tipurile şi clasele de materiale componente dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită pentru condiţiile de mediu specifice.
(3)Dacă nu există prescripţii contrare (de exemplu, betonul drenant), compoziţia betonului se stabileşte astfel încât să fie asigurată o densitate maximă a scheletului mineral şi să reducă la minimum fenomenele de segregare şi de separare a apei din betonul proaspăt.
(4)În cazul betonului cu proprietăţi specificate, valorile limită se specifică în termeni de valori minime sau maxime, iar în cazul betonului cu compoziţia prescrisă, aceasta se specifică prin valori ţintă.
Notă: Proprietăţile cerute ale betonului pentru utilizarea într-o structură, nu sunt atinse decât respectând reglementările tehnice şi procedurile de punere în operă ale betonului proaspăt în şantier. De asemenea, suplimentar faţă de condiţiile prevăzute în acest normativ este necesar ca, înainte de a elabora specificaţia betonului să fie luate în considerare cerinţele referitoare la proiectare, transport, la punerea în operă, compactare, la tratarea iniţială şi ulterioară (a se vedea NE 012/2 sau alte standarde pertinente). Aceste cerinţe sunt adesea independente. Dacă toate aceste cerinţe sunt satisfăcute, diferenţele dintre calitatea betonului din structură şi cea a epruvetelor standardizate de încercat, sunt luate în consideraţie prin coeficientul parţial de siguranţă al materialului definit pentru stările limită ultime (a se vedea SR EN 1992-1-1).
(5)Pentru betonul de compoziţie specificată într-un standard, specificarea compoziţiei este limitată la:
a)agregatele naturale de masă volumică normală;
b)adaosurile în pulbere cu condiţia ca acestea să nu fie luate în consideraţie la calculul dozajului în ciment şi al raportului apă/ciment;
c)dozajul minim de ciment, în conformitate cu Tabelele F.1.1 şi F.1.2 (Anexa F);
d)tipul cimentului, în conformitate cu Tabelele F.2.1, F.2.2, F.2.3 şi F.2.4 (Anexa F);
e)aditivi;
f)compoziţiile ce îndeplinesc criteriile pentru efectuarea încercărilor iniţiale descrise la A.5 din Anexa A.
(6)Anexa D prezintă cerinţe suplimentare pentru betonul utilizat în lucrări geotehnice.
SECŢIUNEA 2:5.2.2. Alegerea cimentului
(1)Cimentul se va alege dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită, luând în considerare:
1._
a)tehnologia de executare a lucrării;
b)utilizarea finală a betonului;
c)condiţiile de tratare (de exemplu, tratarea termică);
d)dimensiunile structurii (dezvoltarea căldurii de hidratare);
e)agresiunile mediului înconjurător la care este expusă structura (a se vedea 4.1);
f)reactivitatea potenţială a agregatelor faţă de alcaliile din materialele componente.
2.Notă: Anexa M (informativă) prezintă recomandări generale pentru alegerea unui anumit tip de ciment.
SECŢIUNEA 3:5.2.3. Utilizarea agregatelor
(1)Zone granulometrice recomandate pentru prepararea betonului sunt prezentate în figurile L.1, L.2, L.3, L.4, L.5 din Anexa L din normative, pentru diferite dimensiuni nominale maxime ale agregatelor 0/8, 0/16, 0/22, 0/32 şi 0/63 mm. Zonele granulometrice recomandate pentru prepararea betonului autocompactant sunt prezentate în Cercetarea prenormativă "Beton autocompactant".
(2)În general, se folosesc agregate de balastieră, astfel încât dimensiunea maximă a granulelor de agregat să fie cel mult 1/6 din grosimea elementului de beton care se toarnă în cofraj glisant. În cazurile în care se utilizează agregate de concasare, granulozitatea agregatului total se înscrie în zona imediat superioară (cu conţinut mai ridicat în părţi fine) celei indicate în mod normal la dozajul de ciment respectiv.
SECŢIUNEA 4:5.2.5. Utilizarea adaosurilor
SUBSECŢIUNEA 1:5.2.5.1. Generalităţi
(1)Cantităţile de adaosuri tip I şi tip II, pentru a putea fi utilizate în beton, fac obiectul încercărilor iniţiale (a se vedea Anexa A).
Notă: Influenţa adaosurilor şi asupra altor proprietăţi decât rezistenţa se va verifica prin încercări (de exemplu privind durabilitatea, conform Anexei J).
(2)Adaosurile de tip II descrise la 5.1.6 din SR EN 206 + A2: 2021 pot fi luate în calcul în compoziţia betonului pentru determinarea dozajului de ciment şi raportului A/C, în măsura în care aptitudinea lor de utilizare este stabilită pe baza conceptelor menţionate la (3). Adaosurile de tip I şi II, altele decât cele definite la 5.1.6 (2) pot fi luate în calcul dacă aptitudinea lor de utilizare a fost stabilită prin dispoziţii la locul de utilizare.
(3)Sunt stabilite aptitudinea de utilizare, conceptul coeficientului k şi principiile conceptelor de performanţă echivalentă (concept de performanţă echivalentă a betonului (ECPC), concept de performanţă echivalentă a combinaţiilor (EPCC)).
(4)Art. 5.2.5.2 furnizează valorile coeficientului k pentru cenuşa zburătoare, pentru praful de silice şi, de asemenea, recomandări pentru zgura granulată de furnal măcinată care sunt apte pentru o utilizare generală. Modificări ale regulilor de aplicare a conceptului coeficientului k date în 5.2.5.2.2, 5.2.5.2.3 şi 5.2.5.2.4 pot fi făcute dacă aptitudinea de utilizare a fost stabilită (de exemplu, coeficienţi k superiori, proporţii crescute de adaosuri, amestecuri de adaosuri şi de alte cimenturi), prin încercări.
(5)Conceptele de performanţă echivalentă (a se vedea 5.2.5.3 şi 5.2.5.4) pot fi aplicate pentru utilizarea adaosurilor când aptitudinea lor de utilizare a fost stabilită, prin încercări.
Notă: Aptitudinea de utilizare menţionată la (4) şi (5) se va stabili în conformitate cu Anexa J.
(6)Principiile generale şi condiţiile suplimentare de aplicare ale conceptului coeficientului k şi, de asemenea, principiile generale ale conceptului de performanţă echivalentă a betonului sau a combinaţiilor pentru utilizarea adaosurilor sunt date în paragrafele următoare.
Notă: CEN/TR 16639 furnizează informaţii mai detaliate asupra acestor concepte.
(7)Utilizarea cenuşilor ca adaosuri în betoane se face pe baza avizelor sanitare eliberate de organismele abilitate ale autorităţii de reglementare din domeniul sănătăţii şi numai pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale prin care să se demonstreze comportarea betonului expus în anumite medii specifice în ceea ce priveşte caracteristicile de rezistenţă şi durabilitate în conformitate cu cerinţele formulate în Anexa J din SR EN 206 + A2:2021.
SUBSECŢIUNEA 2:5.2.5.2. Conceptul coeficient, k pentru cenuşi zburătoare, silice ultrafină şi zgură granulată de furnal măcinată
1.5.2.5.2.1. Generalităţi
(1)Conceptul coeficientului k este un concept prescriptiv. Acesta se bazează pe compararea performanţelor de durabilitate (sau rezistenţă, dacă este cazul, drept criteriu de aproximare a durabilităţii) a unui beton de referinţă ce conţine un ciment tip "A" faţă de un beton la care o parte din cimentul de tip "A" este înlocuită printr-un adaos, în funcţie de raportul apă/ciment şi conţinutul de apă.
(2)Conceptul coeficient k permite luarea în consideraţie a adaosurilor de tip II prin:
a)înlocuirea termenului "raport apă/ciment" cu "raport apă/(ciment + k x adaos)";
b)cantitatea de (ciment + k x adaos) nu este inferioară cerinţelor de dozaj minim de ciment pentru clasa de expunere considerată (a se vedea 5.3.2).
(3)Regulile de aplicare ale conceptului coeficient k la cenuşi volante, în conformitate cu SR EN 450-1, la silicea ultrafină, în conformitate cu SR EN 13263-1, şi la zgura granulată de furnal măcinată conform SR EN 15167-1, utilizate împreună cu un ciment de tip CEM I, în conformitate cu SR EN 197-1, sunt definite în paragrafele următoare.
2.5.2.5.2.2. Conceptul coeficient k pentru cenuşi zburătoare, în conformitate cu SR EN 450-1
(1)O valoare a coeficientului k de 0,4 este permisă pentru betonul preparat cu CEM I, în conformitate cu SR EN 197-1.
(2)În cazul utilizării unui ciment de tip CEM I, cantitatea maximă de cenuşă zburătoare care poate fi utilizată respectă următoarea cerinţă:
cenuşă zburătoare/ciment < = 0,33 (în masă)
(3)Dacă se utilizează o cantitate mai mare de cenuşă zburătoare, suplimentul nu se ia în considerare, nici pentru calculul raportului apă/(ciment + k x cenuşă), şi nici pentru stabilirea dozajului minim de ciment.
3.5.2.5.2.3. Conceptul coeficient k pentru silicea ultrafină de clasă 1, în conformitate cu SR EN 13263-1
(1)Valorile următoare ale lui k sunt permise, pentru un beton preparat cu ciment de tip CEM I (cu excepţia cimenturilor cu silice ultrafină), în conformitate cu SR EN 197-1:
a)pentru un raport apă/ciment specificat < = 0,45; k = 2,0
b)pentru un raport apă/ciment specificat > 0,45; k = 2,0, cu excepţia claselor de expunere XC şi XF, unde k = 1,0.
(2)Cantitatea maximă de silice ultrafină de clasa 1, ce poate fi luată în considerare, respectă cerinţa:
silice ultrafină/ciment < = 0,11 (în masă)
(3)Dacă se utilizează o cantitate mai mare de silice ultrafină de clasă 1, suplimentul nu se va lua în considerare nici pentru calculul raportului apă/(ciment + k x silice ultrafină), nici pentru dozajul minim de ciment.
(4)Dozajul minim de ciment nu este redus cu mai mult de 30 kg/m3 faţă de cantitatea de ciment necesară pentru încadrarea în clasele de expunere corespunzătoare.
4.5.2.5.2.4. Coeficientul k pentru zgură granulată de furnal măcinată, în conformitate cu SR EN 15167-1
(1)Valoarea coeficientului k de 0,6 este recomandată pentru betonul cu zgură granulată măcinată în conformitate cu SR EN 15167-1, în cazul în care betonul este preparat cu CEM I în conformitate cu SR EN 197-1. Se convine ca dozajul maxim de zgură de furnal granulată măcinată să fie astfel încât raportul dintre zgură şi ciment < = 1,0 în masă. Dacă se adaugă o cantitate mai mare de zgură de furnal granulată şi măcinată, cantitatea suplimentară nu va fi luată în considerare nici la calculul raportului apă/(ciment + k x zgură) şi nici pentru dozajul minim de ciment.
SECŢIUNEA 5:5.2.6. Utilizarea aditivilor
(1)Cantitatea totală de aditivi utilizaţi nu trebuie să depăşească dozajul maxim recomandat de producătorul de aditivi şi nu trebuie să fie mai mare de 50 g aditiv (aşa cum au fost achiziţionaţi) pe kg de ciment, cu excepţia cazului când s-a determinat şi s-a luat în considerare influenţa unui dozaj mai ridicat asupra performanţelor şi durabilităţii betonului.
(2)Aditivii utilizaţi în cantitate mai mică de 2 g/kg ciment trebuie dispersaţi într-o parte din apa de amestecare, cu excepţia aditivilor care nu pot fi dispersaţi omogen (de exemplu, pentru că formează un gel). În acest caz vor fi utilizate alte metode de adăugare în beton.
(3)Dacă cantitatea totală de aditiv lichid (în soluţie), este mai mare de 3 l/m3 de beton, conţinutul său de apă este luat în considerare la calculul raportului apă/ciment.
(4)Când sunt utilizaţi mai mulţi aditivi, compatibilitatea lor este verificată în cadrul încercărilor iniţiale.
Notă: Dacă încercarea de compatibilitate pentru aditivul antrenor de aer combinat cu alte tipuri de aditivi nu a fost efectuată de furnizorul de aditivi, este necesar ca această încercare să fie efectuată în cadrul încercărilor iniţiale.
(5)Betoanele se prepară cu aditivi. Condiţiile de utilizare a aditivilor se stabilesc, în principal, în funcţie de tipul betonului, tehnologie şi condiţiile de turnare, acestea fiind prezentate în Tabelul 2a.
Tabelul 2a. Condiţii de utilizare a aditivilor
Nr. crt. | Tip beton, tehnologie şi condiţii de turnare | Aditiv recomandat | Observaţii |
1 | Betoane de rezistenţă având clasa cuprinsă între C8/10 şi C25/30 inclusiv | Reducător de apa/Plastifiant | După caz: Intens reducător de apă/Superplastifiant |
2 | Betoane supuse la îngheţ-dezgheţ repetat | Antrenor de aer şi un Reducător de apă/Plastifiant | |
3 | Betoane cu permeabilitate redusă | Reducător de apă/Plastifiant Impermeabilizator1) | După caz: - intens reducător de apă/superplastifiant |
4 | Betoane expuse în condiţii de agresivitate intensă şi foarte intensă | Reducător de apă/Plastifiant | După caz: - intens reducător de apă/superplastifiant |
5 | Betoane executate monolit având clasa > = C30/37 | Intens reducător de apă/Superplastifiant | |
6 | Betoane fluide | Intens reducător de apă/Superplastifiant/Plastifiant | |
7 | Betoane masive Betoane turnate prin tehnologii speciale | (Reducător de apă/Plastifiant) Intens reducător de apă/superplastifiant + întârzietor de priză | |
8 | Betoane autocompactante | Intens reducător de apă/Superplastifiant | După caz: intens reducător de apă/superplastifiant + aditivi de modificare a vâscozităţii - (antrenori de aer); - (acceleratori de întărire); - (întârzietori de priză). |
9 | Betoane turnate pe timp călduros | Întârzietor de priză + plastifiant/superplastifiant | Cu aplicarea obligatorie a condiţiilor de protecţie conform NE 012/2 |
10 | Betoane turnate pe timp friguros | Accelerator de întărire + plastifiant/superplastifiant | Cu aplicarea obligatorie a condiţiilor de protecţie a elementelor conform NE 012/2 |
11 | Betoane cu rezistenţe mari la termene scurte | Acceleratori de întărire/superplastifianţi |
Nota 1: Utilizarea acestor aditivi se documentează, cu precizarea:
a)condiţiilor de expunere la umiditate a elementului/structurii;
b)condiţiilor suplimentare privind compoziţia şi producţia betonului, impactul asupra proprietăţilor betonului proaspăt şi întărit.
Nota 2: În cazul utilizării unui aditiv având două sau trei funcţiuni (de exemplu, superplastifiant şi accelerator), certificarea şi documentaţia aferentă produsului includ verificarea tuturor proprietăţilor declarate.
SECŢIUNEA 6:5.2.8. Conţinut de cloruri
(1)Pentru conţinutul maxim de cloruri al agregatelor se recomandă încadrarea în următoarele limite:
a)maximum 0,15% pentru beton fără armătură sau alte piese metalice înglobate;
b)maximum 0,04% pentru beton armat şi cu piese metalice înglobate;
c)maximum 0,02% pentru beton precomprimat.
(2)Conţinutul de cloruri al unui beton, exprimat ca procent de masă al ionilor de cloruri faţă de masa cimentului, nu va depăşi, pentru clasa selecţionată, valorile date în Tabelul 15.
Tabelul 15. Conţinutul maxim de clor din beton
Utilizarea betonului | Clasa de cloruria conţinute | Conţinutul maxim de Cl- raportat la masa cimentuluib |
Beton care nu conţine armături de oţel, sau alte piese metalice înglobate (cu excepţia pieselor de ridicare rezistente la coroziune) | Cl 1,0 | 1,0% |
Beton conţinând armături de oţel sau piese metalice înglobate | Cl 0,20 | 0,20% |
Cl 0,40 | 0,40% | |
Beton conţinând armături de precomprimare de oţel | Cl 0,10 | 0,10% |
Cl 0,20 | 0,20% | |
aPentru o utilizare specifică a betonului, clasa de utilizare este în funcţie de prevederile valabile la locul de utilizare a betonului. bCând sunt utilizate adaosuri de tip II şi sunt luate în calculul conţinutului de ciment, atunci conţinutul de cloruri este exprimat ca procent din masa ionilor clor faţă de masa de ciment plus masa totală a adaosurilor care sunt luate în considerare. | ||
(3)Clorura de calciu şi aditivii pe bază de cloruri nu se utilizează în betonul ce conţine armături de oţel, armături de precomprimare de oţel, sau piese metalice înglobate.
(4)Metoda de determinare a conţinutului de cloruri al materialelor componente este metoda de încercare corespunzătoare materialului component.
(5)Pentru a determina conţinutul de cloruri din beton se calculează suma contribuţiilor materialelor componente, cu ajutorul uneia dintre metodele următoare sau prin combinarea lor:
a)calculul bazat pe conţinutul maxim în cloruri al componenţilor, dacă este stabilit prin standardul de produs sau cel declarat de către producător pentru fiecare dintre materialele componente;
b)calculul bazat pe conţinutul de cloruri al materialelor componente, calculat lunar din suma mediilor ultimelor 25 determinări a conţinutului de cloruri, majorat de 1,64 ori abaterea standard pentru fiecare constituent.
Notă: Această ultimă metodă se aplică în special agregatelor extrase din mare, pentru cazurile în care valoarea maximă nu este standardizată sau declarată.
SECŢIUNEA 7:5.2.9. Temperatura betonului
(1)Temperatura betonului proaspăt trebuie să fie mai mare de 5°C în momentul livrării.
(2)Temperatura betonului proaspăt nu va depăşi 30°C, se acceptă numai în cazuri speciale în care au fost luate măsuri pentru a se asigura că depăşirea temperaturii peste 30°C nu va avea consecinţe negative asupra calităţii betonului întărit (de exemplu, încercări prealabile prin utilizarea unui aditiv întârzietor).
(3)În cazul în care temperatura aerului este situată între - 3°C şi + 5°C, temperatura betonului va fi mai mare de + 5°C. În cazul în care dozajul de ciment este mai mic de 240 kg/m3 sau dacă se foloseşte ciment cu căldură de hidratare redusă (de exemplu, de clasă 32,5 N) temperatura betonului va fi mai mare de + 10°C la locul de punere în operă.
(4)La temperaturi ale aerului mai mici de - 3°C, temperatura betonului va fi mai mare de + 10°C. Se iau măsuri corespunzătoare de turnare pe timp friguros care constau în protejarea betonului împotriva îngheţului. Este recomandată utilizarea cimenturilor cu degajare mare de căldură şi/sau aditivi acceleratori de întărire şi anti-îngheţ.
(5)Nu se recomandă punerea în operă a betonului la temperaturi ale aerului situate sub - 10°C.
(6)În cazul în care este necesară o altă cerinţă referitoare la temperatura maximă sau minimă pentru betonul proaspăt, aceasta se va specifica dând, de asemenea, şi toleranţele. Toate cerinţele de răcire sau de încălzire artificială a betonului înaintea livrării se vor stabili de comun acord între producător şi utilizator.
SUBCAPITOLUL 3:5.3. Cerinţe referitoare la clasele de expunere
(1)Cerinţele referitoare la clasele de expunere se aplică conform prevederilor art. 5.3 din SR EN 206 + A2:2021.
SECŢIUNEA 1:5.3.1. Generalităţi
(1)Cerinţele pentru ca betonul să reziste la agresiunile mediului înconjurător sunt date adesea în termeni de valori limită, pentru compoziţia betonului şi proprietăţile stabilite ale betonului (a se vedea 5.3.2); alternative, exigenţele pot rezulta din metode de concepţie de performanţă (a se vedea 5.3.3). Cerinţele ţin seama de durata de viaţă prevăzută pentru structură.
SECŢIUNEA 2:5.3.2. Valori limită pentru compoziţia betonului
(1)Metodele specificate ale rezistenţei la agresiunile mediului înconjurător sunt date în termeni de proprietăţi stabilite pentru beton şi de valori limită de compoziţie.
Nota 1: Având în vedere apariţia unor standarde europene pentru încercări directe de performanţă a betonului, precum şi necesitatea de a avea o abordare uniformă privind rezistenţa betonului la agresivitatea mediului înconjurător prin utilizarea unor diferite materiale componente betonului în conformitate cu acest normativ, cerinţele referitoare la clasele de expunere pot fi detaliate prin criterii de performanţă. Detalii sunt prezentate în Anexa J (normativă).
(2)Cerinţele pentru fiecare clasă de expunere se specifică în termeni de:
a)tipuri şi clase de materiale componente permise;
b)raport maxim apă/ciment;
c)conţinut minim de ciment;
d)clasă minimă de rezistenţă la compresiune a betonului;
şi dacă este cazul:
e)conţinut minim de aer din beton;
f)exigenţe privind procedee tehnologice (de exemplu, şlefuirea sau acoperirea de protecţie).
(3)Prevederile valabile la nivel naţional privind betonul sunt stabilite pe baza asigurării unei durate de viaţă de minimum 50 de ani, în condiţiile de mentenanţă stabilite prin proiect.
(4)În cazul unor combinaţii de clase de expunere se vor considera cerinţele cele mai exigente dintre cele indicate pentru fiecare clasă.
Nota 2: În conformitate cu SR EN 206 + A2: 2021, s-a stabilit ca raportul apă/ciment maxim să fie indicat prin creştere de 0,05 şi conţinutul minim de ciment prin creştere de 20 kg/m3. Cât priveşte rezistenţa la compresiune, este recomandat să fie indicată în clase, conform Tabelului 12, pentru betonul greu şi conform Tabelului 13, pentru betonul uşor. Tabelele F.1.1, F.1.2, F.2.1, F.2.2, F.2.3, F.2.4 (Anexa F) prezintă condiţiile compoziţionale, proprietăţile betonului şi utilizarea cimenturilor. Conţinutul maxim de părţi fine din beton este prezentat în Tabelele F.3.1 şi F.3.2 din Anexa F.
Nota 3: Pentru o durată de viaţă inferioară (de exemplu de 20 de ani) sau superioară (de exemplu de 100 de ani), pot fi necesare valori limită specificate mai puţin severe sau mai severe. Interpretări privind "Sfârşitul duratei de viaţă" şi modalitatea de calibrare/validare a valorilor limită pentru compoziţia betonului care sunt furnizate de dispoziţii la locul de utilizare a betonului, sunt disponibile în ISO 16204. În acest caz sau pentru compoziţiile specificate de beton, sau în condiţii speciale în materie de protecţie contra coroziunii, referitor la grosimea betonului ce acoperă armăturile (de exemplu, când grosimea este inferioară specificaţiilor/prevederilor SR EN 1992-1-1 relativ la protecţia contra coroziunii), se efectuează studii speciale de către elaboratorul specificaţiei, pentru o construcţie anume, sau mai general pentru prescripţii naţionale. Detalii sunt date în Anexa J (normativă).
(5)Dacă betonul este conform cu valorile limită specificate, se consideră că betonul din structură satisface cerinţele de durabilitate în raport cu utilizarea preconizată luând în considerare condiţiile de mediu înconjurător specifice, cu condiţia ca:
a)betonul să fie corect pus în operă, compactat şi tratat/protejat conform prevederilor din NE 012/2;
b)betonul ce acoperă armătura să aibă grosimea minimă impusă prin proiect/reglementarea de proiectare pentru condiţiile de mediu înconjurător specifice, de exemplu SR EN 1992-1-1;
c)clasa de expunere la mediul înconjurător să fie corect selectată;
d)întreţinerea preventivă să fie corect realizată.
SECŢIUNEA 3:5.3.3. Metode de concepţie bazate pe performanţe
(1)Cerinţele referitoare la clasele de expunere pot fi stabilite utilizând metode de concepţie bazate pe performanţă pentru durabilitate, în termeni de parametri de performanţă (de exemplu, măsurarea exfolierii printr-o încercare de îngheţ-dezgheţ). Detalii sunt prezentate în Anexa J (normativă).
Notă: Cadrul pentru procedura durabilităţii echivalente a fost publicată ca CEN/TR 16563.
(2)Aplicarea metodelor bazate pe performanţă permite utilizarea materialelor componente, în conformitate cu procedurile şi în condiţiile asigurării cerinţelor de rezistenţă şi durabilitate prezentate în normativ.
SECŢIUNEA 4:5.3.4. Cerinţe pentru betonul turnat sub apă
(1)Betonul turnat sub apă are proprietăţi speciale în stadiile proaspăt şi întărit, are consistenţa necesară pentru a putea fi pus în operă uşor, o structură densă chiar şi fără compactare şi nu are segregări.
(2)În cazul betonului turnat sub apă pentru execuţia unor elemente portante, raportul A/C va fi mai mic de 0,60. În cazul unor expuneri suplimentare agresive, de exemplu de tip XA, dozajul minim de ciment va fi de cel puţin 350 kg/m3, cu dimensiunea maximă a agregatelor de 32 mm.
SUBCAPITOLUL 4:5.4. Cerinţe pentru betonul proaspăt
(1)În această reglementare tehnică se utilizează prevederile din SR EN 206 + A2:2021 pentru cerinţele referitoare la betonul proaspăt, art. 5.4.
(2)Art. de la 5.4 până la 5.4.2 inclusiv, din prezenta reglementare tehnică, cuprind prevederile menţionate în articolele aferente din SR EN 206 + A2:2021.
SECŢIUNEA 1:5.4.3. Conţinut de aer
(1)Conţinutul de aer al betonului se determină prin măsurare conform SR EN 12350-7, pentru beton de masă volumică normală şi beton greu, respectiv în conformitate cu ASTM C 173, pentru beton uşor. Conţinutul volumului de aer antrenat este prescris printr-o valoare minimă. Limita superioară pentru conţinutul de aer este valoarea minimă specifică plus 4% în valoare absolută.
(2)Valorile minime ale volumului de aer antrenat (în conformitate cu Anexa F, Tabelele F.1.1 şi F.1.2) sunt prezentate în Tabelul 3a în funcţie de dimensiunea maximă a agregatelor.
Tabelul 3a. Valori minime ale volumului de aer antrenat în funcţie de dimensiunea maximă a agregatelor
Dimensiunea maximă a agregatelor (mm) | Aer antrenat (% volum) valori medii | Aer antrenat (% volum) valori individuale |
8 | > = 6,0 | > = 5,5 |
16 | > = 5,5 | > = 5,0 |
22 | > = 5,0 | > = 4,5 |
32 | > = 4,5 | > = 4,0 |
63 | > = 4,0 | > = 3,5 |
SUBCAPITOLUL 5:5.5. Cerinţe pentru betonul întărit
(1)Cerinţele pentru betonul întărit se aplică conform prevederilor art. 5.5 din SR EN 206 + A2:2021.
SECŢIUNEA 1:5.5.1. Rezistenţa
SUBSECŢIUNEA 1:5.5.1.1. Generalităţi
(1)Rezistenţa se determină, pe baza încercărilor efectuate pe cuburi de 150 mm sau pe cilindri de 150 mm/300 mm conform SR EN 12390-1, confecţionate şi tratate în conformitate cu SR EN 12390-2, din probele prelevate conform SR EN 12350-1.
(2)Pentru evaluarea rezistenţei pot fi utilizate alte dimensiuni de epruvete şi alte moduri de tratare, cu condiţia ca relaţiile stabilite cu valorile de referinţă să aibă o precizie suficientă şi să fie documentate şi înregistrate.
Nota: În cazul determinării rezistenţei betonului pe probe prelevate la locul de punere în operă din care se confecţionează epruvete care sunt conservate în alte condiţii de temperatură şi umiditate decât cele descrise în SR EN 12390-2, rezultatele se pot utiliza numai pentru determinarea evoluţiei întăririi betonului şi nu la controlul calităţii, în sensul atribuirii unei clase de beton.
SUBSECŢIUNEA 2:5.5.1.2. Rezistenţa la compresiune
(1)Rezistenţa la compresiune se determină şi este simbolizată fc,cub, când este determinată pe epruvete cubice şi este simbolizată fc,cil când este determinată pe epruvete cilindrice conform SR EN 12390-3.
Nota 1: Se pot utiliza şi epruvete de alte dimensiuni, rezistenţele la compresiune pot fi echivalate cu rezistenţa obţinută pe cuburi de 150 mm pe baza unor relaţii de echivalenţă adecvate, fără ca rezultatele să fie utilizate pentru determinarea clasei betonului.
Nota 2: Se recomandă ca echipamentele de încercare să fie dotate astfel încât să poată înregistra automat rezultatele obţinute prin încercarea la compresiune a epruvetelor.
(2)Alegerea încercărilor pe cub sau pe cilindri pentru evaluarea rezistenţei, se declară la timp de producător, înainte de livrare. Dacă se utilizează o metodă diferită, aceasta se stabileşte de comun acord între elaboratorul specificaţiei şi producător.
(3)Dacă nu există prevederi contrarii, rezistenţa la compresiune se determină pe epruvete încercate la 28 zile. Pentru anumite utilizări poate fi necesar de a specifica rezistenţa la compresiune la termene mai scurte sau mai lungi de 28 zile (de exemplu, elemente structurale masive), sau după conservare în condiţii speciale (de exemplu, tratarea termică). În toate cazurile încercările se vor efectua pe minimum 2 epruvete cubice.
(4)Rezistenţa caracteristică a betonului este egală sau superioară rezistenţei la compresiune caracteristice minime, pentru clasa de rezistenţă specificată (a se vedea Tabelele 12 şi 13), cu o marjă de siguranţă definită.
(5)În situaţiile probabile în care prin încercările de rezistenţă la compresiune se obţin valori care să nu caracterizeze în mod real rezistenţa, de exemplu pentru betonul având clasa de consistenţă C0, mai vârtos decât S1, sau betonul vacuumat, atunci metoda de încercare se modifică sau rezistenţa la compresiune se evaluează direct în structura existentă sau în elemente componente structurale.
Notă: Evaluarea rezistenţei în structuri sau în elemente de structură se realizează în conformitate cu normativul NP 137.
SECŢIUNEA 2:5.5.3. Rezistenţa la pătrunderea apei
(1)Când este determinată rezistenţa la pătrunderea apei pe epruvete, metoda (de exemplu, în conformitate cu SR EN 12390-8) şi criteriile de conformitate, fac obiectul unui acord între elaboratorul specificaţiei tehnice şi producător.
(2)În absenţa unei metode de încercări agreată, rezistenţa la pătrunderea apei poate fi specificată indirect prin valori limită asupra compoziţiei betonului.
(3)Pentru lucrările care sunt supuse presiunii apei se adoptă una dintre clasele de permeabilitate exprimate prin Pxy, realizate conform metodei descrise în NE 012/2, Anexa K.
(4)Pentru clasele de permeabilitate uzuale se impune respectarea condiţiilor privind raportul A/C, după cum urmează:
a)P410 raport A/C < = 0,60;
b)P810 raport A/C < = 0,50;
c)P1210 raport A/C < = 0,45.
SECŢIUNEA 3:5.5.5. Rezistenţa la uzură
(1)În cazul în care este necesar ca betonul să prezinte rezistenţă la uzură, cerinţele referitoare la clasa de rezistenţă minimă, dozajul minim de ciment şi raportul maxim A/C sunt corespunzătoare claselor XM1, XM2 şi XM3 în conformitate cu art. 5.3.2.
(2)La prepararea betonului se utilizează agregate rezistente la uzură, verificările fiind efectuate în conformitate cu SR EN 1097-1 şi SR EN 1097-2.