Subcapitolul 1 - PREVEDERI GENERALE - Normativ din 2022 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor sanitare aferente clădirilor - Indicativ I 9-2022 - Octombrie 2022 -
M.Of. 1167 bis
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2023
SUBCAPITOLUL 1:PREVEDERI GENERALE
6.1.Pentru alimentarea cu apă de consum se folosesc numai surse a căror apă îndeplineşte condiţiile de potabilitate a apei, conform Legii nr. 458/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea se va ţine cont de Legea nr. 107/1996, cu modificările ulterioare şi Normele de calitate NTPA-013 pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare.
6.2.Apa nepotabilă se poate folosi, cu acordul organelor sanitare de specialitate, pentru:
- stingerea incendiilor;
- stropitul spaţiilor verzi;
- spălarea pardoselilor, vehiculelor, diluarea apelor reziduale;
- closete şi pisoare la clădirile civile şi anexele clădirilor de producţie etc.
Pentru aceste cazuri se prevăd indicatoare de avertizare că apa este nepotabilă.
6.3.Orice legătură a reţelelor de apă potabilă cu reţelele de apă nepotabilă este strict interzisă.
6.4.La stabilirea soluţiei privind instalaţiile de alimentare cu apă se ţine seama, în principal, de următoarele:
- destinaţia şi caracteristicile clădirii: de locuit, administrativă, social-culturală etc.;
- caracteristicile proceselor tehnologice (amplasarea utilajelor, punctelor obligatorii de alimentare cu apă etc.);
- condiţiile de igienă, confort, cerinţe de estetică etc.;
- caracteristicile terenului de fundare a construcţiei;
- clasa de importanţă a construcţiei din punct de vedere seismic, conform reglementărilor tehnice în vigoare privind proiectarea seismică a clădirilor;
- caracteristicele funcţionale ale reţelei exterioare de alimentare cu apă în punctul de racord al instalaţiei interioare sau la sursele proprii de alimentare cu apă şi anume: debitul, presiunea de serviciu (sarcina hidrodinamică disponibilă), regimul de furnizare a apei (continuu sau intermitent) şi calitatea apei.