Subcapitolul 2 - 7.2. Instalaţii electrice pentru piscine şi alte bazine - Normativ din 2011 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor - Indicativ I 7-2011
M.Of. 802 bis
În vigoare Versiune de la: 12 Iulie 2023
SUBCAPITOLUL 2:7.2. Instalaţii electrice pentru piscine şi alte bazine
SECŢIUNEA 1:7.2.1. Domeniul de aplicare
Prevederile particulare din acest capitol se aplică instalaţiilor electrice ale bazinelor piscinelor, bazinelor fântânilor şi bazinelor de igienizare şi volumelor înconjurătoare acestor bazine şi sunt întocmite conform recomandărilor din SR HD 384.7.702.S2. Aceste prevederi nu se aplică piscinelor cuprinse în standardul de produs şi piscinelor utilizate în scopuri medicale.
Bazinul unei fântâni este conceput a nu fi ocupat de persoane şi nu poate fi accesibil acestora decât prin utilizarea unei scări sau a unor mijloace similare.
SECŢIUNEA 2:7.2.2. Clasificarea influenţelor externe. Descrierea volumelor
(1)Pentru aplicarea prezentelor prevederi trebuie luate în considerare 3 volume descrise mai jos şi prezentate ca exemple în fig. 7.2.1, 7.2.2; 7.2.3 şi 7.2.4.
(2)Volumul 0 conţine interiorul bazinului şi include deschiderile din pereţi şi planşee, bazinele pentru curăţarea picioarelor şi jeturile sau căderile de apă de pe pereţi şi spaţiul de sub acesta.
(3)Volumul 1 este limitat de:
- volumul 0;
- un plan vertical la 2 m de la marginea bazinului;
- planul orizontal situat la 2,5 m deasupra pardoselii sau suprafeţei care poate fi ocupată de persoane.
Când piscina conţine platforme pentru sărituri, trambuline, bloc-startere, tobogane sau alte elemente structurale ce pot fi ocupate de persoane, volumul 1 cuprinde şi volumul limitat de:
- un plan vertical situat la 1,5 m de platformele pentru sărituri, trambuline, bloc-startere, tobogane sau alte componente cum ar fi sculpturi accesibile sau bazine decorative;
- un plan orizontal situat la 2,5 m deasupra celei mai înalte suprafeţe ce poate fi ocupată de persoane.
(4)Volumul 2 este limitat de:
- un plan vertical exterior volumului 1 şi un plan paralel situat la 1,5 m faţă de primul;
- planşeul sau suprafaţa ce poate fi ocupată de persoane;
- planul orizontal situat la 2,5 m deasupra pardoselii sau suprafeţei care poate fi ocupată de persoane.
(5)Pentru fântâni şi piscine mici nu există volumul 2.
Volumele 1 şi 2 pot fi limitate prin pereţi ficşi despărţitori cu o înălţime minimă de 2,5 m.
SECŢIUNEA 3:7.2.3. Protecţia împotriva şocurilor electrice
(1)7.2.3.1. Sunt interzise măsurile de protecţie de bază (împotriva atingerii directe) realizate prin obstacole şi prin amplasarea în afara zonei de accesibilitate la atingere.
De asemenea, sunt interzise măsurile de protecţie la defect (împotriva atingerilor indirecte) prin amplasarea în mediu neconductor şi prin legături echipotenţiale locale nelegate la pământ.
(2)7.2.3.2. Protecţia împotriva şocurilor electrice poate fi realizată prin utilizarea tensiunilor foarte joase (TFJS şi TFJP).
Unde se foloseşte tensiunea foarte joasă de securitate TFJS, indiferent de tensiunea nominală, protecţia de bază (împotriva atingerilor directe) trebuie asigurată prin:
- bariere sau carcase care prezintă un grad de protecţie de cel puţin IP XX B conform SR EN 60529 sau
- izolaţia care poate suporta o tensiune alternativă de încercare de 500 V în valoare efectivă, timp de 1 minut.
(3)7.2.3.3. Protecţia în caz de defect (împotriva atingerii indirecte) se va realiza prin legături echipotenţiale suplimentare.
Toate părţile conductoare din volumele 0, 1 şi 2 trebuie legate între ele prin conductoare de echipotenţializare şi apoi la conductorul de protecţie al maselor echipamentelor amplasate în aceste volume.
Legătura la conductorul de protecţie poate fi realizată în imediata apropiere a amplasamentului, de ex. într-un tablou de distribuţie.
(4)7.2.3.4. Măsuri de protecţie împotriva şocurilor electrice specifice fiecărui volum.
1.7.2.3.4.1. Volumele 0 şi 1
Cu excepţia fântânilor menţionate la 7.2.3.4.2 şi cu excepţiile menţionate la 7.2.4.3, în volumele 0 şi 1 este admisă numai protecţia prin utilizarea tensiunii foarte joasă (TFJS), tensiunea nominală nedepăşind 12 V tensiune alternativă, sau 30 V tensiune continuă, sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2.
Echipamentele destinate funcţionării în interiorul bazinelor (volum 0), numai în lipsa persoanelor, trebuie să asigure protecţia la şoc electric prin una din următoarele metode:
- utilizarea TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de TFJS poate fi amplasată în volumul 2, dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un dispozitiv de protecţie la curent diferenţial rezidual (DDR) cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- întreruperea automată a alimentării utilizând un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n de cel mult 30 mA;
n de cel mult 30 mA;- separarea electrică; sursa de separare electrică alimentând un singur echipament electric şi fiind amplasată în exteriorul volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de separare electrică poate fi amplasată în volumul 2 dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n de cel mult 30 mA.
n de cel mult 30 mA.Prizele de curent ale circuitelor de alimentare ale acestor echipamente şi dispozitivul lor de comandă trebuie prevăzute cu o plăcuţă de avertizare care să prevină utilizatorul că aceste echipamente pot fi utilizate numai dacă în piscină nu se află persoane.
2.7.2.3.4.2. Volumele 0 şi 1 pentru fântâni.
În volumele 0 şi 1 pentru fântâni trebuie luată una sau mai multe măsuri de protecţie:
- utilizarea TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0 şi 1;
- întreruperea automată a alimentării utilizând un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- separarea electrică; sursa de separare electrică alimentând numai un singur echipament electric şi fiind amplasată în afara volumelor 0 şi 1.
3.7.2.3.4.3. Volumul 2
Trebuie folosite una sau mai multe din următoarele măsuri de protecţie:
- utilizarea TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de TFJS poate fi amplasată în volumul 2, dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- întreruperea automată a alimentării utilizând un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- separarea electrică; sursa de separare alimentând un singur echipament electric şi fiind amplasată în exteriorul volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de separare electrică poate fi amplasată în volumul 2, dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un dispozitiv DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n de cel mult 30 mA.
n de cel mult 30 mA.SECŢIUNEA 4:7.2.4. Alegerea şi montarea echipamentelor electrice
(1)7.2.4.1. Influenţe externe
Echipamentele electrice trebuie să aibă cel puţin următoarele grade de protecţie conform SR EN 60529:
- volumul 0: IP X 8;
- volumul 1: IP X 4; IP X 5, acolo unde se folosesc jeturi de apă pentru curăţare;
- volumul 2: IP X 2, pentru amplasament în interiorul clădirilor; IP X 4, pentru amplasament în exteriorul clădirilor; IP X 5, acolo unde jeturile de apă se folosesc pentru curăţare.
(2)7.2.4.2. Sisteme de pozare
Regulile se aplică la sisteme de pozare aparentă şi sisteme de pozare îngropate în pereţi, tavane sau în planşee la o adâncime de cel mult 5 cm.
În volumele 0, 1 şi 2 toate mantalele metalice sau capacele metalice ale sistemelor de pozare trebuie conectate la legătura echipotenţială suplimentară. De preferinţă, cablurile se vor monta în tuburi de protecţie din material electroizolant.
În volumele 0 şi 1 sistemele de pozare trebuie limitate numai la cele necesare alimentării echipamentelor în aceste volume.
Pentru fântâni trebuie satisfăcute următoarele condiţii suplimentare:
a)cablurile pentru echipamentul electric din volumul 0 trebuie instalate cât mai departe de marginea bazinului şi trebuie fixate pe cel mai scurt traseu posibil către echipamentul electric din volumul 0.
b)în volumul 1, cablurile trebuie prevăzute cu o protecţie mecanică corespunzătoare.
Cablurile trebuie să corespundă SR HD 22.16, dar trebuie utilizate dacă producătorul declară că acestea corespund unei imersări permanente.
Este interzisă montarea dozelor în volumele 0 şi 1; în cazul circuitelor TFJS dozele pot fi montate în volumul 1.
(3)7.2.4.3. Aparataj (de comutaţie şi comandă)
În volumele 0 şi 1 nu este permisă instalarea niciunui aparat, inclusiv prize de curent.
În volumul 2 este permisă instalarea prizelor de curent electric şi întrerupătoarelor numai dacă se adoptă una din următoarele măsuri:
- utilizarea TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2; sursa de TFJS poate fi amplasată în volumul 2, dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- întreruperea automată a alimentării utilizând un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- separarea electrică; sursa de separare alimentând un singur receptor electric şi fiind amplasată în exteriorul volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de separare electrică poate fi amplasată în volumul 2, dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA.
n care nu depăşeşte 30 mA.Pentru piscine mici, care nu au volumul 2, unde nu este posibil să se amplaseze prize de curent şi întreruptoare în afara volumului 1, este permisă amplasarea în volumul 1 a prizelor de curent şi întreruptoarelor, de preferat nemetalice, dacă acestea sunt amplasate în afara zonelor de accesibilitate (125 cm) de la limita volumului 0 şi la cel puţin 0,3 m deasupra planşeului şi trebuie să se adopte una din următoarele măsuri:
- utilizarea TFJS cu o tensiune nominală de max. 25 V tensiune alternativă sau 60 V tensiune continuă, sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0 şi 1; sau
- întreruperea automată a alimentării, utilizând un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n de max. 30 mA;
n de max. 30 mA;- separarea electrică individuală, sursa de separare electrică fiind amplasată în exteriorul volumelor 0 şi 1.
(4)7.2.4.4. Alte echipamente
1.7.2.4.4.1. Echipamente electrice specifice piscinelor
În volumele 0 şi 1 pot fi instalate numai echipamente electrice fixe special concepute pentru a fi utilizate în piscine, ţinând seama de prevederile de la 7.2.4.4.2 şi 7.2.4.4.4.
Aparatele destinate a funcţiona numai când persoanele se găsesc în afara volumului 0, pot funcţiona în toate volumele dacă sunt alimentate prin circuite protejate conform 7.2.3.4.
Elementele de încălzire electrică îngropate în pardoseală pot fi instalate numai dacă:
- sunt utilizate TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2. Sursa de TFJS poate fi amplasată în volumul 2 dacă circuitul său de alimentare este protejat printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal care nu depăşeşte 30 mA sau
- sunt acoperite cu un grilaj metalic îngropat sau să aibă un înveliş metalic legat la pământ şi la legătura echipotenţială suplimentară menţionată la pct. 7.2.3.3, respectând condiţia ca circuitele lor de alimentare să fie protejate, în plus, printr-un DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal care să nu depăşească 30 mA.
2.7.2.4.4.2. Corpuri de iluminat subacvatice pentru piscine
Corpurile de iluminat amplasate în apă sau în contact cu apa trebuie să fie montate şi executate conform cu SR EN 60598-2-18.
Corpurile de iluminat subacvatice amplasate în spatele unor hublouri etanşe şi alimentate prin partea din spate trebuie să fie conforme cu secţiunea respectivă din SR EN 60598 şi trebuie să fie instalate încât să nu se producă niciun contact (intenţionat sau nu), între părţile conductoare expuse ale corpului de iluminat subacvatic şi orice parte conductoare a hubloului.
3.7.2.4.4.3. Echipamente electrice specifice fântânilor
Echipamentul electric din volumele 0 şi 1 trebuie protejat mecanic, de exemplu, prin utilizarea sticlei armate sau utilizarea unui grilaj care să nu poată fi îndepărtat decât cu ajutorul unei scule.
Corpurile de iluminat din volumele 0 şi 1 trebuie să fie montate şi construite în conformitate cu recomandările din SR EN 60598-2-18.
Pompele electrice trebuie să corespundă prescripţiilor din SR EN 60335-2-41.
Dacă se aplică drept măsură de protecţie întreruperea automată a alimentării, atunci trebuie utilizat numai echipament de clasa I de izolaţie.
4.7.2.4.4.4. Prevederi speciale pentru instalarea echipamentelor electrice în volumul 1 al piscinelor şi altor bazine.
Echipamentele fixe concepute a fi utilizate în piscine şi în alte bazine (de ex. grupuri de filtrare, dispozitive pentru producerea unor jeturi sau curenţi de apă) alimentate la joasă tensiune, alta decât TFJS cu o tensiune alternativă nominală de max. 12 V sau continuă de 30 V sunt permise în volumul 1, cu condiţia respectării următoarelor prescripţii:
a)echipamentul trebuie amplasat într-o carcasă (furnizată de producător) care să asigure cel puţin o clasă de izolaţie II sau echivalentă şi să asigure o protecţie de securitate medie împotriva şocurilor mecanice;
b)echipamentul trebuie să fie accesibil numai prin intermediul unei trape (sau a unei uşi) cu ajutorul unei chei sau unei scule. Deschiderea trapei (uşii) trebuie să deconecteze toate conductoarele sub tensiune.
Cablul de alimentare şi întreruptorul principal trebuie astfel instalate încât să asigure o izolaţie de clasă II sau echivalentă;
c)circuitul de alimentare trebuie să respecte una din următoarele măsuri:
- utilizarea TFJS cu o tensiune alternativa nominală de max. 25 V sau continuă de 60 V;
- sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0, 1 şi 2; DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal I
n care nu depăşeşte 30 mA;
n care nu depăşeşte 30 mA;- separare electrică; sursa de separare alimentând un singur echipament electric şi fiind amplasată în exteriorul volumelor 0, 1 şi 2.
Pentru piscine mici, amplasarea corpurilor de iluminat în volumul 1 este permisă dacă acestea sunt amplasate în afara zonei de accesibilitate la atingerea (1,25 m) şi sunt prevăzute una din următoarele metode:
- utilizarea TFJS; sursa de TFJS fiind instalată în afara volumelor 0 şi 1;
- DDR cu un curent diferenţial rezidual nominal care nu depăşeşte 30 mA;
- separare electrică; sursa de separare electrică fiind amplasată în exteriorul volumelor 0 şi 1.
În plus, corpurile de iluminat trebuie să aibă o carcasă care să asigure o clasă de izolaţie II sau echivalentă şi să asigure o protecţie de severitate medie la şocuri mecanice.

Fig. 7.2.1. Dimensiunile volumelor pentru bazinele piscinelor şi bazinelor de igienizare

Fig. 7.2.2. Dimensiunile volumelor pentru bazinele situate deasupra solului

Fig. 7.2.3. Exemple de dimensiuni ale volumelor (în plan) cu pereţi ficşi despărţitori cu o înălţime de cel puţin 2,5 m

Fig. 7.2.4. Exemple de determinare a volumelor unei fântâni.