Capitolul 6 - Componente ale sistemelor de ventilare/climatizare - Normativ din 2011 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - Indicativ I5-2010

M.Of. 504 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 August 2011
CAPITOLUL 6:Componente ale sistemelor de ventilare/climatizare
SUBCAPITOLUL 1:6.1. Elemente şi dispozitive terminale pentru introducerea şi extragerea aerului din încăperi
SECŢIUNEA 1:Organizarea circulaţiei aerului în încăperi
6.1.1._
(1)Circulaţia aerului în încăperi se va realiza după una din schemele de mişcare: de tip amestec, de tip piston sau «prin deplasare».
(2)De modul în care este organizată circulaţia aerului depinde eficienţa ventilării şi asigurarea condiţiilor funcţionale de calitate a aerului interior şi de confort termic.
6.1.2.Schema de mişcare, poziţia şi tipul dispozitivelor de introducere şi extragere, se stabilesc în funcţie de:
a)debitul şi temperatura aerului de introducere,
b)activitatea care se desfăşoară în încăpere, tipul de degajări interioare (căldură, umiditate, gaze, praf) şi variaţia lor în timp,
c)constrângerile datorate spaţiului construit, mobilierului şi utilajelor.
6.1.3.Din punct de vedere al eficienţei ventilării, schema prin deplasare este mai bună decât cea prin amestec. Aceasta se recomandă, ori de câte ori este acceptată din punct de vedere estetic, pentru introducerea aerului de aceeaşi temperatură sau cu o temperatură mai scăzută decât cea din încăpere.
6.1.4._
(1)La schema prin amestec se recomandă poziţionarea dispozitivelor (gurilor) de introducere şi de extragere a aerului pe suprafeţe opuse ale încăperii.
(2)Pentru orice poziţie relativă a dispozitivelor de introducere şi de extragere, nu trebuie să existe posibilitatea scurtcircuitării aerului introdus prin dispozitivele de extragere.
6.1.5._
(1)Pentru evacuarea căldurii, umidităţii şi fumului, dispozitivele de extragere se poziţionează la partea superioară a încăperii. Dacă sistemul de extragere a aerului de ventilare din încăperi deserveşte şi alte spaţii decât cele de evacuare, acest sistem nu poate fi utilizat pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
(2)Evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi din căile de evacuare ale clădirii (coridoare, casa scării, încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri) trebuie să fie independentă de sistemul de ventilare/climatizare al clădirii.
(3)Instalaţia de ventilare aferentă staţiilor de pompe de incendiu şi încăperilor grupurilor electrogene destinate instalaţiilor de protecţie împotriva incendiilor trebuie să fie independentă de sistemul de ventilare/climatizare al clădirii.
(4)Conductele de evacuare şi introducere ale instalaţiei de ventilare trebuie să nu treacă prin încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri; fac excepţie cazurile justificate tehnic, situaţie în care, în încăperea tampon conductele de evacuare şi introducere sunt protejate, astfel încât să asigure rezistenţa la foc egală cu a pereţilor încăperii tampon, iar la trecerile prin pereţi se prevăd clapete antifoc cu rezistenţa la foc egală cu a pereţilor.
(5)Casa scării şi încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri nu se utilizează pentru introduceri, evacuări şi recirculare de aer aferente instalaţiei de ventilare-climatizare.
(6)Tavanele false, pardoselile supraînălţate şi structurile lor de susţinere trebuie să fie cel puţin din clasa de reacţie la foc B-s1, d0 în cazul în care sunt utilizate pentru introduceri sau evacuări de aer.
6.1.6.Pentru a realiza circulaţia aerului între încăperile cu diferenţă de presiune, în cazul debitelor mari, se utilizează valve şi grile de transfer; este recomandat ca aceste dispozitive să permită reglarea debitului de aer.
6.1.7.Dispozitivele terminale amplasate în partea inferioară a încăperii trebuie să prezinte caracteristici mecanice adecvate activităţii din încăpere.
SECŢIUNEA 2:Dispozitive terminale
6.1.8.Dispozitivele terminale trebuie să fie alese astfel încât să asigure condiţiile de confort şi de calitate a aerului pe toată perioada de funcţionare, indiferent de temperatura aerului introdus şi de variaţiile de debit (dacă este cazul). La diferenţe importante de temperatură între sezonul de încălzire şi de răcire, sunt recomandate dispozitive cu geometrie variabilă, care pot fi acţionate manual sau telecomandat. La toate dispozitivele cu geometrie variabilă, se va preciza situaţia de funcţionare în condiţii de calcul şi de exploatare.
6.1.9._
(1)Alegerea dispozitivelor de introducere şi extragere a aerului din încăperi se face pe baza documentaţiei tehnice a producătorului de echipament. În proiect se vor menţiona caracteristicile dispozitivelor care trebuie montate; dacă alegerea se realizează în faza de execuţie, documentaţia va cuprinde caracteristicile dispozitivelor achiziţionate (tipul de dispozitiv, caracteristicile geometrice şi aeraulice: debit, cădere de presiune, bătaia jetului în condiţii de calcul iarna şi vara şi nivelul de zgomot). Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă toate caracteristicile menţionate.
(2)Bătaia jetului se va stabili pentru valoarea de viteză acceptată în condiţii de confort în zona ocupată (subcap. 4.1 din prezenta reglementare tehnică).
6.1.10. Principalele tipuri de dispozitive pentru introducerea aerului şi domeniul de utilizare recomandat sunt date în tabelul 6.1.1.
Tabelul 6.1.1. Dispozitive de introducere a aerului
 

duze

grile

Difuzoare de perete

Difuzoare de plafon

Difuzoare perforate

Difuzoare cu conuri

Difuzoare cu jet elicoidal

Difuzoare de perete

Difuzoare pe pardoseală

Guri sub scaune

Birouri (rece+cald)

   

**

**

**

***

   

sarcini: 0-30 W/m2

 

**

**

***

***

***

***

***

  

30-60 W/m2

   

**

***

**

***

   

> 60 W/m2

    

**

**

**

**

***

 

Săli de conferinţe

    

**

**

**

***

***

 

Cinematografe

       

**

**

***

Auditorii

       

**

**

***

Restaurante

    

**

**

**

***

**

 

Spaţii de învăţământ

  

**

**

***

***

***

***

  

Săli de expoziţii

  

**

***

***

***

***

***

***

 

Magazine

  

**

**

***

***

***

   

Supermarketuri

   

***

***

***

***

   

Săli de sport

***

**

   

**

    

Piscine

***

**

  

*

**

**

   

Bucătării industriale

    

**

**

**

**

  

Laboratoare

    

**

**

**

**

  

Camere curate

    

**

**

***

   

Locuinţe

 

**

**

***

***

     

Instituţii

 

**

**

***

***

  

**

  

Legendă:

* posibil;

** bine;

*** foarte bine.

6.1.11. Difuzoarele de tavan pot fi utilizate atât pentru introducerea cât şi pentru extragerea aerului. Pentru introducerea unor debite mari de aer în încăperi de înălţime medie şi mare, se recomandă difuzoare de plafon cu jet elicoidal.
6.1.12. Grilele pot fi utilizate pentru introducerea sau extragerea aerului. Pentru introducere, grilele se vor monta de preferinţă pe perete, în apropierea tavanului, favorizând apariţia efectului Coandă. Pot fi montate şi la partea inferioară a încăperii, pe perete, pardoseală, contratrepte, etc. Pentru extragerea aerului, grilele se montează de asemenea pe plafon, pe perete sau pe pardoseală; se pot folosi şi grile montate direct pe plafonul fals.
6.1.13. Duzele de refulare se folosesc pentru introducerea aerului în spaţii largi şi unde este necesară o bătaie mare şi o direcţionare a jetului de aer. Pot fi utilizate astfel în săli de sport, la piscine (cu jet vertical orientat în sus), în hale industriale.
6.1.14. Fantele pot fi utilizate pentru introducerea sau pentru extragerea aerului. Se recomandă ca fantele de introducere să fie prevăzute cu deflectoarele care permit orientarea jetului.
6.1.15. Dispozitivele de tip valvă sunt recomandate pentru introducere naturală a aerului exterior (de ventilare) în clădirile rezidenţiale şi în şcoli. Pot fi folosite şi pentru transferul de aer între încăperi.
6.1.16. Racordarea dispozitivelor de introducere/extracţie de aer se face fie direct la conductele de aer, fie prin intermediul unei cutii plenum, în funcţie de recomandarea furnizorului de echipament.
6.1.17. Pentru reglarea debitului se folosesc clapete (registre) care asigură echilibrarea aeraulică a sistemului; acţionarea acestor elemente este posibilă numai în limitele admise de zgomot.
6.1.18. Pentru introducerea aerului direct în zona ocupată se pot utiliza dispozitive speciale, fixe sau mobile, care să refuleze aer prin piciorul sau spătarul scaunelor, în faţa birourilor, a meselor, etc. În acest caz mobilierul trebuie să fie adecvat. Alimentarea cu aer se face prin camere de presiune sau prin conducte. Se por realiza racorduri flexibile care să permită poziţionarea dispozitivelor în funcţie de cerinţele personalizate ale utilizatorilor. Astfel de soluţii sunt recomandate pentru economie de energie.
6.1.19. Difuzoarele utilizate pentru circulaţia prin deplasare se recomandă pentru ventilare şi răcire în spaţii mari, posibil deschise către un atrium. Se pot integra în arhitectura încăperii, la perete, lângă stâlpi, la colţuri. Este o soluţie recomandată pentru economie de energie.
6.1.20. Pentru introducerea aerului în încăperi se pot utiliza şi conducte perforate, din metal sau din materiale textile.
6.1.21. Toate dispozitivele pentru introducerea, extragerea şi transferul aerului trebuie să fie agrementate tehnic.
SUBCAPITOLUL 2:6.2. Conducte de aer şi accesorii
SECŢIUNEA 1:Materiale şi tehnologii
6.2.1.Materialele şi tehnologiile pentru conductele de aer se aleg în funcţie de particularităţile clădirii, condiţiile de exploatare, montaj, estetică, consideraţii economice, etc.
6.2.2._
(1)Conductele de ventilare se execută din materiale incombustibile (clasele de reacţie la foc A1, A2-s1,d0). Conductele de aer executate din materiale greu inflamabile (clasele de reacţie la foc B1, C, D) se admit în clădiri cu risc de incendiu mic şi mediu, cu condiţia amplasării conductelor astfel încât acestea să nu contribuie la propagarea incendiului.
(2)Clasificarea conductelor de ventilare din punct de vedere al performanţei la foc se face pe baza criteriilor etanşeităţii la foc (E) şi izolare termică (I), în conformitate cu prevederile din Ordinul M.T.C.T. - M.A.I. nr. 1822/394/2004, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul minim de performanţă la foc pentru conductele de ventilare este EI 15. Astfel, pentru conducte, se pot utiliza: tablă din oţel (zincată sau din oţel inoxidabil) aluminiu, mase plastice, plăci din vată minerală, poliizocianurat expandat placat cu folie de aluminiu, materiale textile, etc.
(3)Conductele instalaţiilor de ventilare amplasate pe căile de evacuare în caz de incendiu, în ghene de instalaţii sau în alte spaţii în care nu este posibil accesul la acestea, trebuie să fie realizate din materiale din clasa de reacţie la foc A1, iar materialele de izolaţie trebuie să fie cel puţin din clasa de reacţie la foc A2-s1,d0. Aceste conducte ca şi elementele de susţinere trebuie să fie rezistente la foc EI h0 i<->o 30 sau EI ve i<->o 30. Racordurile flexibile trebuie să fie cel puţin din clasa de reacţie la foc B-s1,d0 iar lungimea nu va depăşi 1 m.
SECŢIUNEA 2:Conducte de ventilare din plăci de vată minerală
6.2.3.Pentru introducerea aerului în clădirile civile sau de producţie, încadrate în categoriile de risc de incendiu, se pot utiliza conducte de aer din plăci de vată minerală, cu condiţia ca acestea să fie placate pe ambele părţi cu folie de aluminiu.
6.2.4.Realizarea şi utilizarea acestor conducte se va face cu respectarea prevederilor agrementului tehnic şi condiţiilor tehnologice.
SECŢIUNEA 3:Conducte de ventilare din mase plastice
6.2.5.Conductele de aer şi piesele speciale pentru funcţionarea în medii corosive se pot confecţiona din materiale plastice, cu respectarea condiţiilor din agrementul tehnic.
6.2.6.Conductele de aer din materiale plastice vor fi prevăzute cu legarea la pământ pentru înlăturarea acumulării electricităţii statice, conform reglementărilor tehnice specifice în vigoare.
6.2.7.Conductele de aer, piesele speciale şi auxiliare confecţionate din materiale plastice nu se utilizează în: clădiri înalte şi foarte înalte, săli aglomerate, clădiri pentru persoane care nu se pot evacua singure, clădiri cu mărfuri de valoare deosebită, laboratoare cu pericol de incendiu, clădiri cu persoane cazate temporar, încăperi cu risc de incendiu mare şi foarte mare.
6.2.8._
(1)La utilizarea conductelor de aer şi a pieselor speciale din materiale plastice în încăperi cu risc de incendiu mare şi foarte mare, acestea trebuie să fie din clasa de rezistenţă la foc A1 sau A2-s1,d0.
(2)Utilizarea conductelor de aer şi a pieselor speciale din materiale plastice pentru funcţionarea în medii corozive, în încăperi cu risc foarte mare de incendiu, este permisă cu condiţia ca materialul folosit la confecţionarea acestora să fie ignifugat în masă, autostingător, iar la ardere să nu producă căderea de picături aprinse.
6.2.9.Îmbinările transversale ale conductelor de aer din materiale plastice se realizează astfel încât să asigure etanşeitatea şi rezistenţa mecanică ale acestora.
6.2.10. Conductele de aer din materiale plastice se vor susţine prin dispozitive de susţinere, care să permită deplasarea longitudinală a tubulaturii prin dilatare sau contracţie.
La conductele de aer din materiale plastice se va asigura preluarea dilatărilor sau contracţiilor axiale.
6.2.11. Se interzice utilizarea conductelor din mase plastice şi a conductelor din poliuretan placat cu folie de aluminiu la instalaţiile de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
SECŢIUNEA 4:Conducte de ventilare din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu
6.2.12. La instalaţiile de ventilare sau climatizare pentru introducerea aerului în clădiri civile, publice sau industriale, încadrate în categoriile de risc de incendiu şi clasele de reacţie la foc specificate la pct. 6.2.2 alin. (1), nu se utilizează conducte de aer confecţionate din plăci de poliizocianurat placat cu folie de aluminiu.
6.2.13. Conductele din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu nu se montează în locuri în care acestea pot fi expuse degradării prin lovire accidentală cu corpuri dure.
SECŢIUNEA 5:Forme şi dimensiuni
6.2.14. - Secţiunea conductelor se alege în funcţie de estetica încăperilor unde sunt montate, de spaţiul disponibil, de posibilitatea încadrării lor în arhitectura clădirii, de prezenţa particulelor transportate de aer, etc. Conductele sunt în mod curent cu secţiune rectangulară, circulară sau plat-ovală, dar pot avea şi alte forme (triunghiulară, trapezoidală, etc.).
6.2.15. Se recomandă conductele de secţiune circulară.
6.2.16. La conductele cu secţiune dreptunghiulară se recomandă ca latura mare să nu depăşească latura mică decât de maximum 3 ori.
6.2.17. Conductele cu secţiune plat-ovală sunt de preferat celor cu secţiune circulară, dacă nu există spaţiu suficient de montaj.
SECŢIUNEA 6:Piese speciale
6.2.18. Piesele speciale, utilizate la realizarea reţelei de conducte trebuie să introducă perturbaţii ale curgerii cât mai mici, pentru limitarea producerii de zgomot şi a căderilor de presiune, în acest sens, piesele speciale se execută astfel încât să respecte anumite condiţii de rază, unghi, lungime, etc.
6.2.19. Se recomanda o rază de curbură de minimum 1d, (d fiind diametrul conductei la conducte circulare, sau dimensiunea laturii pe care se face schimbarea direcţiei la conductele de secţiune rectangulară, respectiv plat-ovală).
6.2.20. La conductele cu secţiune rectangulară se admit şi schimbări de direcţie în unghi drept, cu muchea rotunjită şi cu palete interioare de dirijare. Rotunjirea muchiei se face cu o rază de curbură minimă de 100 mm.
6.2.21. Schimbarea de secţiune se face prin difuzoare sau confuzoare cu respectarea următoarelor condiţii:
a)unghiul la vârf al difuzoarelor simetrice cuprins între 20° şi 30°;
b)unghiul la vârf al confuzoarelor simetrice este de preferinţă de 30°,iar valoarea maximă admisă fiind de 60°;
c)difuzoarele şi confuzoarele asimetrice se execută cu unghiuri egale cu jumătate din valorile de mai sus.
6.2.22. Se pot utiliza coturi cu mărire de secţiune cu condiţia ca aceasta să fie de maxim dublul secţiunii iniţiale.
6.2.23. Se va evita înserierea pieselor speciale; între acestea se va intercala un tronson drept cu o lungime de minim 1d; în amonte de ramificaţii, acest tronson este obligatoriu.
6.2.24. Pentru realizarea unor ramificaţii funcţionale se recomandă ca:
a)ariile secţiunilor transversale ale ramificaţiilor să fie proporţionale cu debitele de aer transportate;
b)piesele de ramificaţie rectangulare să aibă aceeaşi înălţime cu cea a conductei principale;
c)pentru secţiuni circulare ce au ramificaţii de o parte şi de alta a axei conductei principale, acestea se decalează cu o distanţă minimă egală cu diametrul celei mai mari dintre ele. Aceste ramificaţii pot fi realizate şi în unghi drept, dacă se folosesc piese uzinate.
SECŢIUNEA 7:Condiţii speciale pentru medii corosive
6.2.25. Conductele de aer care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cele care traversează medii corozive se execută din materiale rezistente la coroziune sau acoperite interior şi/sau la exterior cu straturi de protecţie. Alegerea materialului sau a stratului protecţie se face prin considerarea simultană a rezistenţei la acţiunea chimică, a duratei de utilizare şi a posibilităţilor de execuţie.
6.2.26. La montarea conductelor de aer în medii corozive se iau măsuri speciale de etanşare a îmbinărilor, astfel încât să se realizeze conducte de clasa C sau D (definite conform pct. 6.2.97 din prezenta reglementare tehnică).
SECŢIUNEA 8:Consideraţii privind proiectarea conductelor de ventilare
6.2.27. Conductele de aer se proiectează astfel ca pierderile de sarcină (căderile de presiune) liniare şi locale să fie minime. În acest scop:
a)se aleg traseele conductele cât mai scurte şi cu un număr minim de piese care introduc rezistenţe locale;
b)conductele se execută din materiale cu rugozitate redusă la interior;
c)conductele de aer nu trebuie să fie traversate de elemente ale altor instalaţii (ţevi, conductoare electrice, etc.); în cazul conductelor (canalelor) de aer realizate prin închiderea elementelor de construcţie, dacă ocolirea acestora nu este posibilă, elementele introduse în curentul de aer vor fi îmbrăcate în piese având forma aerodinamică.
6.2.28. Traseele conductelor de aer se stabilesc astfel încât să se realizeze porţiuni drepte cu lungime cât mai mare în amonte de aparatele terminale de ventilare (în special pentru cele de introducere), ramificaţii, puncte de măsură, dispozitive de reglare.
6.2.29. Dacă aparatele terminale de ventilare, ramificaţiile, punctele de măsurare, dispozitivele de reglare sunt amplasate în vecinătatea unor surse de perturbare a curgerii, pentru uniformizarea curgerii se vor prevedea: palete sau pereţi de dirijare în piesele de schimbare de direcţie, faguri de regularizare a curgerii montate în porţiuni drepte de conductă în aval de sursa de perturbare, etc.
6.2.30. Reţelele de conducte trebuie să fie concepute astfel încât să se realizeze echilibrarea lor aeraulică (pentru a obţine în ramificaţii şi la dispozitivele terminale, debitele de aer din proiect). Pentru aceasta se vor prevedea dispozitive de reglare conform pct. 6.2.46-6.2.51 din prezenta reglementare tehnică.
6.2.31. Între debitele de aer ale aparatelor terminale de introducere (gurilor de introducere) se admit abateri de ± 10% faţă de debitul nominal, cu condiţia asigurării în fiecare încăpere a debitului de aer necesar şi fără producerea unor curenţi de aer supărători.
6.2.32. Presiunea ventilatorului trebuie să acopere căderea de presiune la debitul de calcul (pierderea de sarcină) pe întregul circuit al aerului, în funcţie de rolul ventilatorului în sistem (aspirant, refulant sau aspirant-refulant). În toate cazurile, presiunea totală necesară se stabileşte prin calculul pierderii de sarcină pe traseul de cea mai mare rezistenţă aeraulică a instalaţiei, (luând în consideraţie şi presiunea dinamică la ieşirea aerului din instalaţie). Nu este permisă stabilirea presiunii ventilatorului prin apreciere. Calculul va fi cuprins în documentaţia tehnică a proiectului.
6.2.33. Când există riscul de condensare pe pereţii conductelor a vaporilor din aerul vehiculat, se va asigura scurgerea condensatului, prin montarea conductelor cu pantă minimă de 1%; colectarea şi evacuarea condensatului se va face la partea inferioară a conductei.
6.2.34. La conductele de aer din materiale din clasele de reacţie la foc C, D, E sau F) se intercalează tronsoane din materiale incombustibile (A1, A2-s1,d0) prevăzute cu clapete antifoc la trecerile prin planşee şi pereţi, amplasate în funcţie de configuraţia reţelei, pentru a limita propagarea incendiului. Lungimea tronsoanelor din materiale incombustibile va fi de cel puţin 3 diametre echivalente, dar nu mai mică de grosimea elementului de traversat plus 300 mm de o parte şi de alta a acestuia.
6.2.35. _
(1)La realizarea sistemelor de ventilare şi climatizare se va evita posibilitatea de formare a amestecurilor explozive şi de propagare a incendiilor prin conductele de ventilare.
(2)Nu se admite prevederea unor sisteme comune de ventilare sau climatizare pentru mai multe încăperi cu degajări de substanţe care, în amestec sau combinaţie chimică, pot provoca aprindere sau explozie.
6.2.36. Instalaţiile de ventilare sau climatizare a încăperilor cu risc mare şi foarte mare de incendiu se vor separa de cele ale încăperilor cu risc mic şi mediu de incendiu.
6.2.37. _
(1)Nu se recomandă traversarea pereţilor şi planşeelor antifoc cu conducte de ventilare. În cazul în care aceste traversări nu se pot evita, se iau următoarele măsuri pentru evitarea propagării incendiilor:
a)la trecerea prin pereţi sau planşee, conductele de ventilare se execută din materiale incombustibile (A1, A2-s1,d0) care asigură rezistenţă la foc EI i<->o egală cu cea a peretelui sau planşeului străpuns;
b)la trecerea prin pereţi şi planşee, golul din jurul conductei de ventilare se etanşează cu materiale având rezistenţa la foc (EI) egală cu rezistenţa la foc (REI/EI) a peretelui sau planşeului traversat;
c)în interiorul conductelor de ventilare, în dreptul traversării pereţilor şi planşeelor se prevăd clapete antifoc, de regulă cu rezistenţa la foc egală cu a elementului traversat EI-S i<->o, ho, respectiv EI-S i<->o, ve, dar nu mai mult de EI-S 240 i<->o, ho sau ve.
(2)La pozarea conductelor de ventilare în ghene verticale şi orizontale se respectă prevederile specifice din reglementările tehnice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor.
SECŢIUNEA 9:Condiţii speciale pentru conductele de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu
6.2.38. _
(1)Instalaţia de ventilare a clădirii poate fi utilizată şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu, numai dacă îndeplineşte condiţiile specifice ambelor funcţiuni.
(2)La proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi se respectă prevederile prezentei reglementări tehnice şi prevederile specifice ale reglementărilor tehnice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor.
(3)În cazul în care conductele de ventilare sunt folosite şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)conductele de introducere a aerului şi de evacuare a fumului în caz de incendiu, trebuie să fie realizate din materiale cu clasa de reacţie la foc cel puţin A2-s2, d0 şi etanşe la foc E 15-o-i, ve sau ho în interiorul încăperii care se desfumează. La trecerea acestor conducte (tubulaturi) prin alte compartimente ale clădirii sau prin alte destinaţii, acestea trebuie să fie rezistente la foc cel puţin EI 60 ve sau ho;
b)secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate;
c)raportul dintre laturile secţiunii conductelor nu va fi mai mare de 2.
(4)Racordurile dintre ventilatorul de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi şi conductele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi trebuie să fie realizate din materiale cu clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s2d0.
6.2.39. Intrarea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu dintr-un compartiment de incendiu al clădirii, va întrerupe automat ventilarea mecanică normală a clădirii. Fac excepţie situaţiile în care instalaţiile au elementele componente comune, în acest sens realizându-se întreruperea ventilatoarelor utilizate doar pentru ventilare-climatizare.
6.2.40. La treceri prin elementele de construcţie, protecţia conductelor de evacuare se realizează astfel încât să fie satisfăcute următoarele condiţii:
a)să aibă rezistenţa la foc egală cu cea a elementului traversat, dar nu mai mult de 240 min;
b)la trecerea prin plafon fals, conductele trebuie să aibă aceeaşi rezistenţă la foc; rosturile de trecere se etanşează cu materiale rezistente la foc cu aceeaşi performanţă a conductelor;
c)la racorduri, conductele şi clapetele rezistente la foc trebuie să fie cu aceeaşi performanţă.
6.2.41. Conductele (canalele) de ventilare colectoare verticale vor fi realizate cu pereţi rezistenţi la foc EI 120 atunci când străbat alte niveluri, compartimente de incendiu ale clădirii sau încăperi cu alte destinaţii.
6.2.42. _
(1)La intrarea conductelor de ventilare de la fiecare nivel al clădirii în conductele verticale de evacuare a fumului sau în conductele de introducere a aerului, se prevăd voleţi rezistenţi la foc: EI 60 la cele de evacuare şi voleţi etanşi la foc E 60 la cele de introducere a aerului. Toţi voleţii vor fi cu acţionare automată în caz de incendiu. Gurile pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi trebuie amplasate la partea superioară a încăperilor, în treimea superioară a înălţimii încăperii, în acoperiş sau în plafon, situate la peste 1,80 m faţă de pardoseală, distanţă măsurată de la partea inferioară a gurii de evacuare a fumului.
(2)Gurile de introducere a aerului se dispun la partea inferioară a spaţiilor care se desfumează, cu marginea lor superioară la maximum 1 m faţă de pardoseală.
6.2.43. Componentele utilizate pentru montarea conductelor pe structură trebuie să asigure sprijinirea conductelor pentru o perioadă de timp cel puţin egală cu rezistenţa la foc a conductelor.
6.2.44. Pentru a împiedica deversarea fumului şi gazelor fierbinţi dintr-o zonă de control a fumului în alta, prin conductele de ventilare, trebuie să se instaleze clapete de fum (voleţi) la limitele zonelor de control al fumului. Acestea trebuie să funcţioneze la primirea unui semnal care este emis de sistemul de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu. Alternativ proiectantul sistemului de control al fumului şi gazelor fierbinţi trebuie să demonstreze prin calcul că nu este posibilă trecerea fumului de la o zonă de control al fumului, în alta.
6.2.45. Toate clapetele (voleţii) de control al fumului din acea parte a sistemului de ventilare care corespunde zonei de control al fumului afectate, trebuie să intre în funcţiune, în poziţiile lor operaţionale în caz de incendiu, simultan cu ventilatoarele de extracţie.
SECŢIUNEA 10:Dispozitive pentru reglarea debitelor de aer
6.2.46. Dispozitivele de reglare a debitului de aer se recomandă a se prevedea în următoarele puncte:
a)în aparatele terminale de ventilare sau pe racordurile acestora;
b)în fiecare ramificaţie principală care alimentează un grup de ramificaţii secundare;
c)în fiecare ramificaţie secundară care alimentează un grup de aparate terminale;
d)în camerele de amestec, la priza de aer proaspăt şi pe conducta de recirculare.
6.2.47. Dispozitivele de reglare din aparatele terminale de ventilare se utilizează pentru efectuarea unei reglări fine, pentru completarea reglării realizate de un dispozitiv din amonte, montat pe conducta de aer sau în ramificaţii. Aceste dispozitive se utilizează pentru realizarea echilibrării aeraulice, la darea în exploatare a instalaţiei. La instalaţiile mari se recomandă utilizarea dispozitivelor automate de reglare.
6.2.48. Dispozitivele de reglare prevăzute trebuie să fie concepute special în acest sens, pentru ca să corespundă din punct de vedere al autorităţii de reglare; în acest sens, sunt interzise dispozitivele de tip "şuber".
6.2.49. La aspiraţie, pentru viteze ale aerului în conducte de până la 12 m/s, se recomandă să nu se prevadă dispozitive de reglare la aparatele terminale ce formează un grup montat în aceeaşi încăpere, dacă există un dispozitiv de reglare în ramificaţia de racord a acestui grup.
6.2.50. Dispozitivele de reglare trebuie să fie alese astfel încât prin închiderea lor să nu se depăşească nivelul de zgomot admis în încăpere.
6.2.51. Dispozitivele de reglare din conducte se montează în amonte, la distanţe cât mai mari de ramificaţii, astfel încât curgerea aerului în ramificaţii să nu fie perturbată. Recomandarea este valabilă şi pentru dispozitivele montate în ramificaţii, în amonte de aparatele terminale de introducere.
6.2.52. Nu se vor monta dispozitivele de reglare în conducte, în zone în care curgerea aerului este perturbată de diferite piese şi configuraţii din amonte (coturi, ramificaţii etc.).
6.2.53. Dacă conductele de ventilare sunt amplasate în plafoane false, nedemontabile, se recomandă să nu se monteze dispozitive de reglare în aceste plafoane, preferându-se montarea unor dispozitive de reglare accesibile, în aparatele terminale de ventilare; dacă acest fapt nu este posibil, se prevăd sau dispozitive automate de reglare sau se face echilibrarea părţii îngropate a reţelei, înainte de închiderea plafonului fals.
6.2.54. Se recomandă prevederea unor clapete fluture sau a unor rame cu jaluzele opuse montate pe ramuri. Se va evita amplasarea unei clapete în ramificaţie.
6.2.55. Clapetele de tip fluture care servesc la reglarea iniţială (pentru echilibrarea debitelor de aer în instalaţie) şi care rămân fixate în poziţia de regalare pe toată durata de exploatare a instalaţiei, vor avea piuliţe de strângere (sau alte organe de fixare), fără maneta de acţionare.
6.2.56. Elementele mobile introduse în curentul de aer vor fi, la toate tipurile de dispozitive de reglare, bine rigidizate, pentru a nu produce zgomot şi vibraţii.
6.2.57. Toate dispozitivele de reglare se montează astfel încât organele de comandă ale elementelor mobile să poată fi acţionate cu uşurinţă, manual sau automat.
6.2.58. În cazul unor poziţii greu accesibile (de exemplu tavane false), pentru acţionarea dispozitivelor de reglare se prevăd trape de acces pentru acţionare.
6.2.59. Pentru reglarea, verificarea şi întreţinerea dispozitivelor de reglare montate în conducte cu dimensiuni mari sau în camerele de aer, se prevăd uşi etanşe de acces.
6.2.60. Dispozitive de reglare montate în interiorul conductelor vor avea, prin construcţie, elemente de indicare, care să facă posibilă constatarea din exteriorul conductei, a poziţiei de reglare.
6.2.61. Elementele mobile ale dispozitivelor de reglare vor fi robuste, nedeformabile, adecvate pentru asigurarea unei mişcări uşoare, fără jocuri şi care să permită blocajul fix în poziţia stabilită la reglarea instalaţiei.
6.2.62. Jaluzelele opuse pentru care se prevede poziţia complet închisă în timpul exploatării, vor asigura închiderea etanşă a conductei.
6.2.63. Ca dispozitive de reglare la ventilator se pot folosi: aparate directoare la aspiraţie sau jaluzele opuse cu reglare simultană la refulare (jaluzelele opuse se montează astfel ca axele lor de rotaţie să fie perpendiculare pe planul vertical care trece prin axa rotorului).
SECŢIUNEA 11:Clapete cu contragreutate sau alte dispozitive de închidere automată
6.2.64. Dispozitivele de închidere automată se montează în conductele de aer, dacă este necesar să se împiedice difuzia gazelor vaporilor nocivi, inflamabili sau explozivi, existenţi în tubulatura de ventilare, la oprirea instalaţiei. Dispozitivele de închidere automată se prevăd şi pentru închiderea circulaţiei aerului, la montarea în paralel a două sau mai multe ventilatoare care funcţionează alternativ.
6.2.65. Dispozitivele de închidere automată se prevăd cu garnituri de etanşare şi trebuie astfel construite încât să întrerupă complet circulaţia aerului, gazelor sau vaporilor în poziţia închis, precum şi scăpărilor sau pătrunderilor de aer fals.
6.2.66. Pe corpul dispozitivelor de închidere automată se indică sensul de curgere a aerului.
6.2.67. Dispozitivele de închidere automată vor fi dotate cu elemente pentru indicarea sau semnalizarea poziţiei complet închis.
SECŢIUNEA 12:Rame cu jaluzele de suprapresiune
6.2.68. Ramele cu jaluze de suprapresiune, care se montează în elementele de construcţie exterioare precum şi la gurile de evacuare, vor avea jaluzele ce oscilează liber pe axele lor şi vor fi astfel executate şi prelucrate încât să asigure deschiderea lor sub acţiunea forţelor create de o suprapresiune de 5 Pa. Ele vor fi prevăzute cu garnituri de cauciuc.
SECŢIUNEA 13:Capace de vizitare
6.2.69. În instalaţiile de ventilare şi climatizare se prevăd capace de vizitare pentru control şi curăţare.
6.2.70. Capacele de vizitare se montează pe tronsoane drepte de conductă, în locuri accesibile astfel încât să facă posibile intervenţiile în interiorul conductei, în porţiunile necesare.
6.2.71. Capacele de vizitare vor fi prevăzute şi executate astfel încât să fie etanşe şi robuste pentru a nu se deforma după demontarea şi remontarea lor şi să fie rezistente la acţiuni de coroziune sau eroziune, în aceeaşi măsură ca şi materialul conductei de aer pe care sunt montate.
SECŢIUNEA 14:Racorduri elastice
6.2.72. Racordurile între conductele de aer şi echipamentele cu elemente în mişcare (ventilatoare, aparate de climatizare, etc.) se realizează prin intermediul unor elemente elastice care să împiedice transmiterea vibraţiilor mecanice către conductele de aer.
6.2.73. Racordurilor elastice vor fi etanşe la aer şi vor fi astfel concepute şi executate încât să reziste, după necesităţi, la acţiunea gazelor fierbinţi, a gazelor şi vaporilor corozivi.
SECŢIUNEA 15:Clapete antifoc şi de desfumare
6.2.74. Clapetele antifoc se prevăd pentru a împiedica propagarea focului prin conducte de aer şi se montează în condiţiile prevăzute în reglementările tehnice specifice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice.
6.2.75. Clapetele antifoc pot fi acţionate de elemente fuzibile, electromagneţi sau motoare electrice.
6.2.76. Pentru clădirile care au instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor integrate trebuie utilizate clapetele antifoc acţionate de electromagneţi sau motoare electrice. Poziţia clapetei antifoc va fi indicată pe corpul acesteia. Acţionarea acestora se va face automat de la încăperile destinate echipamentelor de control şi semnalizare (centrală de semnalizare) sau manual, în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu.
6.2.77. La clădirile cu instalaţii de stingere şi semnalizare supravegheate de la un dispecerat, clapetele antifoc trebuie să dispună de posibilitatea de transmitere a poziţiei lor la centrala de semnalizare şi stingere a incendiilor.
6.2.78. Clapetele antifoc acţionate cu element fuzibil se montează în tubulatură astfel încât elementul fuzibil să fie spălat de curentul de aer în condiţiile şi cu viteza peste valoarea minimă stabilită la omologarea clapetelor. În acest scop, lungimile de conductă rectilinie în amonte şi în aval de clapetă, precum şi forma pieselor de racord dintre corpul clapetei şi tubulatură se stabilesc astfel încât perturbaţiile în curgerea aerului să nu influenţeze modul de spălare cu aer a elementului fuzibil.
6.2.79. Datele tehnice privind elementele fuzibile sau materialul pentru elementele fuzibile, folosite la clapetele antifoc trebuie să fie incluse în documentele emise de producător privind temperatura de topire.
6.2.80. Temperatura de topire a fuzibilului clapetei antifoc trebuie să fie mai mare cu 20-30°C faţă de temperatura de regim din interiorul conductei de aer respective.
6.2.81. Clapetele antifoc montate în instalaţii care vehiculează aer încărcat cu particule vor fi prevăzute cu mijloace pentru curăţarea periodică a elementului fuzibil sau a dispozitivului de acţionare de impurităţile depuse.
6.2.82. Clapetele antifoc se vor monta pe cât posibil, după peretele rezistent la foc, în sensul de curgere al aerului, astfel ca electromagneţii sau motoarele electrice de acţionare a acestora să fie pe partea protejată de foc a clapetei.
6.2.83. Pentru realizarea instalaţiilor de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se vor utiliza clapete de desfumare, voleţi de desfumare şi clapete, în conformitate cu reglementările tehnice specifice privind securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice.
6.2.84. În cadrul unei clădiri, acestea vor avea acelaşi tip de acţionare ca şi clapetele antifoc, pentru a putea fi integrate în sistemul de semnalizare a incendiilor.
6.2.85. _
(1)Dispozitivele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se montează în poziţia normal deschis. Amplasarea acestora se face considerând una din situaţiile: met 1, 2, 3, în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu. Acţionarea se face în acelaşi mod ca şi al clapetele antifoc.
(2)În cazul în care clădirea este alcătuită din mai multe compartimente de incendiu iar alarmarea se realizează diferenţiat pentru asigurarea cu prioritate a utilizatorilor din compartimentul în care a fost detectat incendiul, detectoarele de fum acţionează clapetele antifoc sau de fum de pe conductele de introducere sau de extracţie, necesare pentru realizarea separării compartimentului de celelalte spaţii ale clădirii. În acest caz, detectoarele de fum trebuie amplasate în interiorul conductelor. Amplasarea acestora trebuie făcută astfel încât să se asigure că fumul nu va trece prin elementele rezistente la foc, prin sistemul de ventilare/climatizare.
6.2.86. Montajul clapetelor antifoc şi de desfumare se face astfel încât mişcarea acestora să nu fie împiedicată de conducta de ventilare la care se racordează.
6.2.87. După montarea clapetei antifoc şi de desfumare, înainte de darea în exploatare a instalaţiei, se va controla modul de lucru al organelor de închidere automată, prin simularea condiţiilor care provoacă închiderea. Este recomandabil ca aceste simulări să poată fi efectuate periodic prin centrala de semnalizare a incendiilor.
6.2.88. Închiderea clapetei antifoc cu acţionare cu element fuzibil, va comanda printr-un sistem de blocaj oprirea ventilatorului care vehiculează aerul prin conducta de ventilare.
6.2.89. Clapetele antifoc vor avea rezistenţa la foc prevăzută la pct. 6.2.37 din prezenta reglementare tehnică.
SECŢIUNEA 16:Condiţii de etanşeitate ale conductelor de aer
6.2.90. Pentru ca aerul extras din instalaţiile de ventilare sau climatizare să poată fi recirculat sau utilizat într-un recuperator de căldură, trebuie respectate următoarele cerinţe:
a)aerul extras de categoriile ETA1 şi ETA2 poate fi colectat într-o conductă comună;
b)aerul de categoria ETA3 poate fi transportat prin conducte individuale sau colectat în conducte comune, de la mai multe puncte de extracţie;
c)aerul de categoria ETA4 va fi transporta către exterior doar prin canale individuale;
d)dacă într-o conductă comună se combină aer extras de mai multe categorii, aerul extras din acea conductă este clasificat în concordanţă cu categoria care indică cea mai mare poluare, dacă proporţia acesteia depăşeşte 10% din debitul total de aer extras.
6.2.91. Conductele de aer trebuie să fie realizate astfel ca aerul viciat să nu se reintroducă în clădire prin intermediul lor.
6.2.92. Conductele de aer amplasate aparent în spaţiile pe care le ventilează/climatizează se realizează cu clasa de etanşeitate A, dacă diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia nu depăşeşte 150 Pa.
6.2.93. Conductele de aer situate în afara spaţiilor ventilate sau conductele amplasate în spaţiile ventilate şi separate de acesta prin panouri, ca şi conductele din spaţiul ventilat la care diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia depăşeşte 150 Pa, se realizează de clasa de etanşeitate B.
6.2.94. Toate conductele de aer evacuat, în suprapresiune faţă de interiorul clădirii, cu excepţia centralelor de ventilare, se realizează minim de clasa de etanşeitate B. În acest sens, se recomandă ca ventilatoarele de evacuare a aerului să fie plasate cât mai aproape de gura de evacuare a instalaţiei.
6.2.95. Dacă diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este mare, sau dacă orice neetanşeitate poate pune în pericol calitatea aerului interior, se impune ca toate conductele de aer să aibă clasa C de etanşeitate.
6.2.96. Pentru situaţii speciale, conductele de aer trebuie să aibă clasa de etanşeitate D. Aceste situaţii pot fi impuse de condiţiile tehnologice, de investitor sau de proiectant.
6.2.97. Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate sunt date în tabelul 6.2.1. sau figura 6.2.1.
Tabelul 6.2.1. Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate

Presiunea statică [Pa]

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1000

1200

1500

1800

2000

Pierderea de aer

[l/s.m2]

[m3/h.m2]

Clasa A

0,54

1,94

0,84

3,04

1,10

3,96

(*)

1,32

4,78

(*)

1,53

5,52

(*)

1.73

6,22

(*)

1.91

6,87

(*)

2.08

7,49

(*)

2.25

8,09

(*)

2.41

8,66

(*)

2.56

9,75

(*)

3.13

11,3

(*)

3.53

12,7

(*)

3.77

13,6

(*)

Clasa B

0,18

0,65

0,28

1,01

0,37

1,32

0,44

1,59

(*)

0,51

1,84

(*)

0,58

2,07

(*)

0,64

2,29

(*)

0,69

2,5

(*)

0,75

2,7

(*)

0,80

2,89

(*)

0.85

3,25

(*)

1.04

3,76

(*)

1.18

4,23

(*)

1.26

4,53

(*)

Clasa C

0.06

0,22

0.09

0,34

0.12

0,44

0.15

0,53

0.17

0,61

0,19

0,69

(*)

0,21

0,76

(*)

0,23

0,83

(*)

0,25

0,9

(*)

0,27

0,96

(*)

0,30

1,08

(*)

0,35

1,25

(*)

0,39

1,41

(*)

0,42

1,51

(*)

Clasa D

0,02

0,07

0,03

0,11

0,04

0,15

0,05

0,18

0,06

0,20

0,06

0,23

0,07

0,25

0,08

0,28

0,08

0,30

0,09

0,32

0,01

0,36

0,12

0,42

0,13

0,47

0,14

0,50

(*)Conductele de aer din zona (*) nu sunt recomandate.
Fig. 6.2.1. Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate
6.2.98. Clasa de etanşeitate indicată la pct. 6.2.92."6.2.96 este minimă admisă.
6.2.99. Aerul extras de categorie ETA1 şi ETA2 poate să fie transportat în conducte sub presiune, cu condiţia ca etanşeitatea acestora să fie clasa C.
6.2.100. Aerul extras de categorie ETA3 sau ETA4 nu se transportă prin zona ocupată a clădirii folosind conducte în suprapresiune. Singurele excepţii sunt evacuările din bucătării industriale (cu hotă aspirantă deasupra maşinii de gătit/aragazului şi toaletele (cu ventilator), cu condiţia ca aerul să nu fie transportat în suprapresiune prin alte zone în afara celor ventilate.
6.2.101. Conductele de extracţie a aerului din instalaţiile de ventilare mecanică, trebuie echipate cu dispozitive care se închid automat când ventilarea este oprită, pentru a se preveni curgerea inversă şi ventilarea necontrolată, cel puţin pentru conducte cu secţiune transversală mai mare de 0,06 m2.
6.2.102. Clasa de etanşeitate trebuie să fie atestată de producător şi trebuie specificată în documentaţia tehnică a proiectului.
SUBCAPITOLUL 3:6.3. Ventilatoare
6.3.1._
(1)Ventilatoarele se aleg corespunzător cu debitul şi presiunea rezultate din proiect, tipul şi particularităţile instalaţiei, regimul şi condiţiile de funcţionare, consumul de energie, spaţiul disponibil, nivelul de zgomot, costul ventilatorului şi condiţiile de exploatare.
(2)La alegerea ventilatorului pentru o situaţie dată, se iau în considerare următoarele aspecte:
a)punctul de funcţionare al ventilatorului de pe curbele caracteristice trebuie să se afle în zona de consum minim de energie;
b)în instalaţiile de ventilare fără conducte, în care presiunea dezvoltată de ventilator este redusă, iar încăperea ventilată nu prezintă cerinţe de silenţiozitate şi nu sunt degajări de substanţe inflamabile sau corozive, se recomandă prevederea unor ventilatoare axiale;
c)în instalaţiile de ventilare cu conducte pentru introducerea aerului proaspăt, alegerea se va face între un ventilator centrifugal şi unul axial cu carcasă, în funcţie de cerinţele privitoare la presiune, spaţiu, nivel de zgomot, consum de energie şi cost, dându-se preferinţă ventilatoarelor axiale în măsura satisfacerii acestor cerinţe;
d)în instalaţiile de ventilare cu conducte pentru evacuarea aerului viciat se preferă ventilatoarele centrifugale; în cazul folosirii ventilatoarelor axiale montate în conducte cu aer fierbinte sau încărcat cu substanţe corozive sau praf, ventilatoarele se vor acţiona prin curele trapezoidale, cu motorul scos în afara conductei;
e)ventilatoarele centrifugale montate în instalaţii care conţin multe piese speciale, pentru care rezistenţele locale nu pot fi stabilite cu precizie, se aleg de tipul cu rotor cu palete înclinate înapoi;
f)la instalaţiile cu funcţionare intermitentă, se admit ventilatoare cu puncte de funcţionare corespunzătoare unor randamente mai scăzute, dacă prin acestea se obţin avantaje de altă natură;
g)pentru reducerea nivelului de zgomot se preferă ventilatoare cu turaţie redusă (500-750 rot/min) în locul celor cu turaţie ridicată (1000-1500 rot/min).
6.3.2.Se recomandă utilizarea ventilatoarelor cu un consum specific de energie redus, clasele SFP1 - SPF3. (v. tabel 6.3.1.)
Tabelul 6.3.1. Clasificarea ventilatoarelor funcţie de puterea specifică PSFP (puterea raportată la debitul de aer)

Categorie

PSFP, în W/(m3/s)

SFP1

< 500

SFP2

500-750

SFP3

750-1250

SFP4

1250-2000

SFP5

> 2000

6.3.3.Se recomandă ca ventilatoarele din instalaţiile de ventilare care deservesc procese de producţie cu regim variabil sau încăperi cu sarcini termice variabile să fie cu turaţie variabilă.
6.3.4.Instalaţiile cu rezistenţe aeraulice variabile şi în special cele conţinând filtre de praf colmatabile, se prevăd cu ventilator având caracteristicile debit-presiune foarte înclinate, astfel încât la variaţiile de presiune să corespundă modificări mici ale debitelor de aer.
6.3.5.Pentru instalaţiile cu debite mici se vor folosi ventilatoare "în linie" sau de conductă.
6.3.6.Ventilatoarele "în linie" sau de conductă pot fi montate în interiorul camerelor ventilate dacă au carcasele izolate fonic şi nivelul de zgomot nu depăşeşte valoarea admisă.
6.3.7._
(1)Debitul şi presiunea dintr-o instalaţie se asigură de regulă printr-un singur ventilator; se va evita montarea ventilatoarelor în paralel.
(2)Dacă debitul de aer în regim de vară este diferit de cel în regim de iarnă sau dacă în decursul procesului de producţie sunt necesare debite de aer diferite pentru ventilarea încăperii se prevede, dacă este posibil, un ventilator acţionat de un motor electric cu două turaţii.
(3)Dacă totuşi situaţia o impune şi se aleg ventilatoare montate în paralel, se prevăd obligatoriu rame cu jaluzele care se vor închide odată cu ventilatorul, sau clapete antiretur.
6.3.8.Dacă ventilatoarele vehiculează aer cu temperaturi şi presiuni diferite de cele care au stat la baza întocmirii cataloagelor de alegere (ventilatoare montate la altitudine, funcţionare cu gaze fierbinţi, etc.), la stabilirea caracteristicilor reale ale ventilatoarelor se vor folosi factori de corecţie corespunzători acestor situaţii specifice.
6.3.9.Ventilatoarele care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cu praf abraziv se execută din materiale rezistente care să asigure o durată economică de exploatare.
6.3.10. La alegerea ventilatoarelor şi aparaturii electrice aferente, care echipează instalaţiile de ventilare pentru încăperi cu pericol de explozie, se vor respecta prevederile normativului NEX 01-06 şi ale standardului SR EN 60079-10-1:2009.
6.3.11. Ventilatoarele acţionate de motoare electrice prin transmisii cu curele, se prevăd cu dispozitive pentru întinderea curelelor şi pentru captarea şi scurgerea electricităţii statice.
6.3.12. Se iau următoarele măsuri de protecţie a muncii şi de asigurare a unei funcţionări corecte a ventilatoarelor:
a)legarea la pământ a motorului electric şi a ventilatorului;
b)montarea unui dispozitiv de protecţie în dreptul roţilor şi curelelor la transmisia prin curele; montarea unei plase de sârmă cu ochiuri mari (25-50 mm) la gura de aspiraţie sau refulare a ventilatorului, în cazul când acesta aspiră sau refulează liber în încăpere(indiferent de înălţimea de montare a ventilatorului);
c)efectuarea corectă a legăturilor din cutia de borne a motorului electric, astfel ca sensul de învârtire al rotorului ventilatorului să fie corect;
d)întinderea curelelor de transmisie (se consideră că întinderea unei curele trapezoidale este corectă dacă, pe o lungime de 0,5 m săgeata pe care o face cureaua la apăsarea manuală este cel mult egală cu grosimea sa); toate curelele trapezoidale montate pe aceleaşi roţi de transmisie vor avea o întindere egală;
e)prevederea unor dispozitive de reglare a debitului de aer.
6.3.13. Ventilatoarele, indiferent de modul de montare (pe fundaţie, platforme, console, etc.) trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de amortizare a vibraţiilor, calculate şi executate astfel încât să asigure condiţiile corespunzătoare de zgomot şi vibraţii din clădirile unde sunt montate (clădiri industriale, săli de spectacol, spitale, etc.).
6.3.14. Ventilatoarele se vor racorda la conductele de aer prin intermediul unor racorduri flexibile.
6.3.15. Se recomandă ca racordarea ventilatoarelor la conducte să se realizeze prin intermediul unor porţiuni drepte, cu lungimea de (8-10 d) atât pe aspiraţie cât şi pe refulare ("d" este diametrul conductelor circulare, la conductele rectangulare cu laturile "a" şi "b", d = (a+b)/2). Dacă acest mod de racordare nu se poate realiza, pentru racordul la gura de aspiraţie a ventilatorului se va adopta, în ordine preferenţială, una din următoarele soluţii:
a)cot cu secţiune rectangulară cu palete de dirijare sau curbă cu secţiune circulară cu raza de curbură mai mare de două diametre;
b)cutie de aspiraţie cu palete de dirijare.
6.3.16. Dacă ventilatorul centrifugal refulează direct în atmosferă, fără intermediul unei tubulaturi, la gura de refulare a ventilatorului se prevede fie un tronson drept, având secţiunea egală cu cea a gurii de refulare (a x b) şi lungimea minimă 0,75 (a x b), fie un difuzor cu unghiul la vârf de 10...15° şi lungime de 1,00...1,5 m.
6.3.17. La alegerea din cataloage a ventilatoarelor racordate la reţea prin intermediul unor piese montate pe aspiraţie sau pe refulare care perturbă curgerea, se folosesc factorii de corecţie respectivi.
6.3.18. Ventilatoarele care sunt utilizate pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu trebuie să fie rezistente la foc clasa F400120. La clădirile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor tip sprinkler, ventilatoarele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu pot fi rezistente la foc clasa F200120.
SUBCAPITOLUL 4:6.4 Filtre de aer
6.4.1._
(1)Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele de calitate a aerului interior (vezi cap. 3.1) ţinând cont de clasele de calitate a aerului exterior definite în cap. 3.1. Alegerea şi dimensionarea filtrelor de aer necesare pentru CTA-uri (centralele de tratare a aerului) va fi rezultatul unei optimizări, în funcţie de situaţia specifică analizată (conţinutul de praf din aerul exterior, clasa de calitate a aerului interior, timpul de funcţionare a CTA, situaţii locale specifice de poluare, permiterea sau nu a recirculării, etc.).
(2)Filtrele, amortizoarele şi atenuatoarele de zgomot şi alte elemente componente ale instalaţiei de ventilare/climatizare expuse debitului de aer trebuie să fie realizate din materiale neinflamabile sau tratate cu produse care conduc la încadrarea acestora în materiale neinflamabile.
Tabelul 6.4.1. - Clasele de filtre recomandate

Categoria aerului exterior

Calitatea aerului interior (a se vedea pct. 5.2.5)

IDA1

(Ridicată)

IDA2

(Medie)

IDA3

(Moderată)

IDA4

(Scăzută)

ODA1 (aer pur)

F9

F8

F7

F6

ODA2 (praf)

F7/F9

F6/F8

F6/F7

G4/F6

ODA3 (gaze)

F7/F9

F8

F7

F6

ODA4 (praf + gaze)

F7/F9

F6/F8

F6/F7

G4/F6

ODA5 (concentraţie foarte ridicată)

F6/GF/F9*)

F6/GF/F9*)

F6/F7

G4/F6

*) GF = Filtru de gaz (filtru carbon) şi/sau filtru chimic

6.4.2.Pentru reducerea conţinutului de praf al aerului introdus în încăperile climatizate, se va utiliza un prefiltru la intrarea în unitatea de ventilare, în următoarele cazuri:
a)din motive igienice, aerul introdus trebuie filtrat în două trepte (cel puţin pentru IDA1 şi IDA2);
b)primul filtru de intrare (prefiltrul) este minimum clasa F5, dar preferabil clasa F7. A doua treaptă de filtrare trebuie realizată cu un filtru de clasă cel puţin F7 dar preferabil clasa F9. Dacă există o singură treaptă de filtrare, cerinţa minimă este clasa F7;
c)la două sau mai multe trepte de filtrare, prima treaptă de filtre trebuie amplasată înainte de tratarea aerului, iar a doua treaptă, după aceasta;
d)filtrele de gaz (filtrele cu carbon) sunt recomandate pentru categoria de aer exterior ODA5. Acestea pot fi o soluţie bună şi în cazul categoriilor ODA3 şi ODA4. Filtrele de gaz trebuie în general combinate cu filtre F8 sau F9, montate în aval;
e)pentru categoria de aer exterior ODA5 (regiuni puternic industrializate, lângă aeroporturi, etc.) unele aplicaţii pot necesita filtrare electrică. În cazul poluării temporare a aerului exterior, este recomandată echiparea acestor filtre cu o derivaţie şi monitorizarea permanentă a calităţii aerului.
6.4.3.Din motive igienice, filtrele din prima treaptă de filtrare nu trebuie să fie utilizate mai mult de un an, înainte de curăţare sau înlocuire. Filtrele utilizate în treapta a doua sau a treia nu trebuie utilizate mai mult de doi ani, în aceleaşi condiţii. Se recomandă, de asemenea, inspectarea vizuală şi monitorizarea căderii de presiune în aceste filtre, prin montarea unor manometre diferenţiale cu prize în amonte şi aval de filtru, iar la depăşirea pierderii de sarcină maxime recomandate pentru curăţare, să se prevadă o metodă de semnalizare acustică sau vizuală.
6.4.4.La proiectarea şi amplasarea prizei de introducere a aerului exterior, se urmăreşte să se evite introducerea impurităţilor locale, a ploii sau a zăpezii, în secţiunea filtrului.
6.4.5.Pentru a se minimiza riscul dezvoltării microbilor în filtru, centrala de ventilare trebuie să fie astfel proiectată încât umiditatea relativă în filtru să fie permanent sub 90%, iar cea medie pentru trei zile consecutive să fie mai mică de 80% în toate componentele instalaţiei, inclusiv filtrul.
6.4.6.Dacă se prevede un filtru pe aerul recirculat către centrala de ventilare, acesta trebuie să aibă minim aceeaşi clasă de filtrare ca şi filtrul de pe circuitul principal al aerului exterior.
6.4.7.Pentru protejarea instalaţiei de evacuare a aerului viciat precum şi pentru protecţia mediului exterior, este necesar un filtru de clasă minimă F5.
6.4.8.Aerul extras din bucătării trebuie întotdeauna trecut printr-o primă treaptă cu filtru special pentru grăsimi, care să poată fi înlocuit şi curăţat cu uşurinţă.
6.4.9.Filtrele nu se amplasează în imediata apropiere a refulării ventilatorului sau acolo unde distribuţia curgerii în secţiunea transversală nu este uniformă (după coturi sau alte piese speciale cu modificarea direcţiei de curgere a aerului).
6.4.10. Căderea finală de presiune în filtre este calculată şi aleasă de către producători ţinând cont de variaţia permisă a debitului de aer, de costul filtrelor pe ciclul de viaţă şi de estimarea ciclului de viaţă. Deoarece în încercările de laborator ale filtrelor se utilizează un praf-test artificial de granulaţie mare, performanţa filtrului în condiţii reale de funcţionare va fi diferită în raport cu eficienţa, capacitatea de reţinere a prafului şi alte rezultate ale încercărilor de laborator. Se recomandă ca eficienţa în condiţii reale de funcţionare să nu scadă cu mai mult de 5% sub valorile de catalog.
6.4.11. Filtrele trebuie înlocuite atunci când căderea de presiune atinge valoarea finală stabilită în catalog (specificaţia tehnică), sau după următoarele perioade maxime de timp:
a)2000 de ore de funcţionare sau maximum un an, pentru filtrul din prima treaptă de filtrare (prefiltrul);
b)4000 de ore de funcţionare sau maximum doi ani, pentru filtrele din a doua sau a treia treaptă de filtrare, precum şi pentru cele din instalaţia de evacuare şi cea de recirculare (dacă există).
6.4.12. Filtrele se înlocuiesc cu atenţie astfel încât să se evite scăparea impurităţilor reţinute şi utilizând echipament de protecţie.
6.4.13. Filtrele din instalaţiile de ventilare industriale se incinerează în cuptoare speciale pentru a se arde impurităţile reţinute, pentru a se reduce reziduurile şi pentru a se recupera energia. Filtrele instalaţiilor de ventilare uzuale, pentru mediul rezidenţial şi terţiar, pot fi eliminate la groapa de gunoi.
6.4.14. Instalaţiile de recuperare a căldurii se protejează întotdeauna cu un filtru de clasă F6 sau superioară. Unităţile rotative de recuperare a căldurii trebuie echipate cu elemente care permit curăţarea.
6.4.15. Scăpările de aer pe lângă secţiunea filtrului reduc semnificativ eficienţa filtrării; de aceea este important să se asigure cerinţele de etanşeitate.
SUBCAPITOLUL 5:6.5. Baterii de încălzire/răcire
SECŢIUNEA 1:Dimensionare, alegere
6.5.1.Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de răcire se stabileşte pe baza diferenţei de entalpie a aerului la intrare şi ieşire din baterie şi luând în considerare temperatură medie de calcul a agentului de răcire.
6.5.2.Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de încălzire se stabileşte pe baza diferenţei de temperatură sau de entalpie a aerului la intrare şi ieşire din baterie şi luând în considerare temperatură medie de calcul a agentului de încălzire.
6.5.3.Nu se recomandă baterii de răcire cu vaporizare directă decât dacă se poate realiza variaţia debitului de agent frigorific.
6.5.4.Viteza frontală de trecere a aerului în bateria de încălzire/răcire trebuie să se situeze în intervalul 2-3,5 m/s.
6.5.5.În cazul în care conducta de retur a unei baterii de încălzire este racordată la circuitul de condensare al unui cazan în condensaţie, bateria trebuie dimensionată pentru un regim de temperatură a apei de 60/40°C. În varianta utilizării altor tipuri de cazane, bateria de încălzire va fi dimensionată pentru un regimul nominal de temperatură al cazanelor (de obicei 80/60°C sau 90/70°C).
6.5.6.Se recomandă ca distanţa dintre aripioare să fie de minim 2,5 mm în cazul bateriilor de răcire cu dezumidificare şi de minim 2,0 mm în cazul celorlalte tipuri de baterii de încălzire/răcire.
6.5.7.Căderea de presiune pe partea de aer a bateriilor de încălzire/răcire trebuie limitată pe cât posibil. În acest sens se recomandă valorile din tabelul 6.5.1.
Tabelul 6.5.1: Valori recomandate pentru pierderea de sarcină în bateriile de încălzire/răcire (din SR EN 13779:2007)

Component

Pierdere de sarcină scăzută (Pa)

Pierdere de sarcină medie (Pa)

Pierdere de sarcină ridicată (Pa)

Baterie de încălzire

40

80

120

Baterie de răcire

(100) 60

(140) 100

(180) 140

SECŢIUNEA 2:Montaj, întreţinere
6.5.8.Bateriile de încălzire sau de răcire se recomandă a se racorda la conductele de ventilare astfel: în amonte de baterie, printr-un difuzor cu unghiul la vârf mai mic de 30°, iar în aval de baterie, printr-un confuzor cu unghiul la vârf mai mic de 45°.
6.5.9.Dacă bateria se montează imediat după o piesă de schimbare de direcţie, aceasta trebuie prevăzută cu pereţi sau palete de dirijare a aerului, care să asigure repartizarea uniformă a aerului pe suprafaţa frontală a bateriei.
6.5.10. Dacă bateria se montează imediat după un ventilator centrifugal, racordarea la gura de refulare a ventilatorului se face printr-un difuzor simetric cu un unghi la vârf de maximum 30° sau printr-un difuzor asimetric, cu un unghi la vârf de maximum 15°. Se recomandă în acest caz, montarea între difuzor şi baterie a unui fagure pentru uniformizarea curgerii cu grosimea (în direcţia curgerii) de (0,25-0,45)d şi având latura ochiului pătrat de (0,075-0,15)d; d este diametrul conductelor circulare, la conducte rectangulare cu laturile "a" şi "b", d = (a+b)/2.
6.5.11. Dacă bateria se montează imediat după ventilator axial, racordarea se face printr-o piesă de schimbare de secţiune simetrică cu un unghi la vârf de cel mult 30°. Se recomandă ca între piesa de schimbare de secţiune şi baterie să se monteze un tronson cilindric drept cu lungimea de două diametre, având montată în interior o cruce pentru îndreptarea curentului de aer (doi pereţi plani, pe toată lungimea tronsonului, dispus perpendicular).
6.5.12. _
(1)Bateriile de încălzire sau de răcire se prevăd cu posibilităţi de reglare pe circuitul de agent termic.
(2)Reglarea pe circuitul de aer se face în cazurile în care există spaţiu disponibil; dispozitivul de reglare trebuie să aibă o autoritate de reglare corespunzătoare.
(3)Reglarea pe partea de apă se face cu robinete cu două sau trei căi.
6.5.13. În cazul în care apa caldă este preparată într-un cazan în condensaţie, bateriile de încălzire nu se pot regla prin intermediul unui robinet cu trei căi de by-pass (de ocolire). Se recomandă utilizarea unui robinet cu două căi sau a unui robinet cu trei căi de amestec. Un robinet de ocolire poate provoca un retur al apei calde direct spre condensator, diminuând performanţele bateriei.
6.5.14. Bateriile de răcire care funcţionează în regim de dezumidificare nu trebuie instalate imediat înaintea secţiunii de filtrare sau de atenuare a zgomotelor.
6.5.15. Bateriile se pot curăţa direct la locul de montare (pentru înălţimi mai mici de 1,6 m) sau se pot demonta pentru a fi curăţate, caz în care trebuie asigurat spaţiul necesar.
6.5.16. Bateriile de încălzire electrice trebuie să fie prevăzute cu dispozitive speciale de protecţie şi siguranţă la deschiderea uşii de vizitare a centralei de tratare (dacă există) şi la suprasarcină.
6.6.Agregate centrale de tratare a aerului
6.6.1.Agregatele centrale de tratare a aerului se utilizează pentru tratarea aerului necesar pentru una sau mai multe încăperi de dimensiuni mari.
6.6.2.Alegerea agregatului central de tratare a aerului se face luând în considerare:
a)modul de poziţionarea al acestuia (în interiorul sau în exteriorul clădirii);
b)debitul de aer şi parametrii aerului tratat;
c)sursele de alimentare cu energie electrică, termică şi frigorifică;
d)tipul sistemului de climatizare utilizat ("numai aer" sau "aer-apă");
e)posibilitatea recuperării energiei;
f)utilizarea surselor de energie regenerabile;
g)nivelul de zgomot acceptat în clădirea climatizată;
h)categoria de aer exterior şi cerinţele de filtrare ale acestuia;
i)dimensiunile încăperii în care va fi montat agregatul şi de căile de acces către încăpere;
j)diverse cerinţe tehnologice.
6.6.3.Agregatele centrale de tratare a aerului se pot realiza în următoarele variante:
a)sistem monobloc sau SPLIT;
b)refularea aerului liber prin grile sau racordarea la tubulatură de ventilare;
c)pentru funcţionare pe perioada verii sau tot timpul anului.
6.6.4.Pentru debite mari de aer (peste 1 m3/s) se pot folosi agregate de tratare realizate din module care se asamblează la faţa locului. Modulele pot conţine unul sau mai multe elemente componente ale agregatului de tratare. Asamblarea acestora se realizează astfel încât să se asigure etanşeitatea agregatului.
6.6.5.Agregatele de tratare a aerului se realizează din panouri de tip sandwich, având o izolaţie termică din vată minerală, vată de sticlă, poliuretan, asigurându-se o rezistenţă termică de 1,25...3,5 W/m2K şi o izolare fonică care să asigure un nivel acustic de 40 db(A).
6.6.6.Echipamentele utilizate se aleg astfel încât să aibă randamente bune ale proceselor de tratare, astfel încât agregatul să aibă consumuri energetice minime.
6.6.7.Agregatele se prevăd cu uşi de acces pentru întreţinere în modulele camerei de amestec, filtrelor, camerei de umidificare şi ventilatoarelor. Acestea vor avea deschiderea către exterior pentru a se realiza o etanşare bună a agregatului. La agregatele mari, unde omul poate pătrunde în interior, uşile de acces la modulul ventilatorului vor fi dotate cu sisteme de oprire a ventilatorului la deschiderea uşii.
6.6.8.Pentru a reduce consumurile energetice ale ventilatorului, pierderile de sarcină maxime ale componentelor agregatului nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul 6.6.1.
Tabelul 6.6.1. - Căderi de presiune recomandate pentru componente specifice instalaţiei de alimentare cu aer

Aplicaţie

Cădere de presiune, în Pa

Scăzută

Normală

Ridicată

Traseul de conducte

100

200

300

Baterie de încălzire

40

80

120

Baterie de răcire

60

100

140

Aparat de recuperare a căldurii

100

150

200

Umidificator

20

40

60

Filtru de aer pe secţiune*)

100

150

250

Amortizor de zgomot

30

50

80

Gură de refulare

30

50

100

Priză de introducere şi evacuare

20

50

70

*) Căderea finală de presiune înainte de înlocuire

6.6.9.Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele aerului interior din clădire, luându-se în considerare categoria de aer exterior. Dotarea cu filtre, funcţie de categoria de aer exterior (gradul de poluare al aerului exterior) este indicat în paragraf 6.4.
6.6.10. Ventilatoarele utilizate în agregatele de tratare trebuie să aibă categoria de consum specific de energie SFP, indicată în tabelul 6.6.2.
Tabelul 6.6.2. Valorile recomandate pentru SFP pentru diverse aplicaţii.

Aplicaţia

Categoria SFP pentru fiecare ventilator

Domeniul tipic

Valoare prin lipsă

Ventilator de alimentare cu aer:

- instalaţie complexă de ventilare şi de climatizare

- instalaţie simplă de ventilare

 

SFP1 până la SFP5

SFP1 până la SFP4

 

SFP3

SFP2

Ventilator de extragere a aerului:

- instalaţie complexă de ventilare şi de climatizare

- instalaţie simplă de ventilare

- instalaţie de extracţie a aerului

 

SFP1 până la SFP4

SFP1 până la SFP3

SFP1 până la SFP3

 

SFP3

SFP2

SFP2

6.6.11. _
(1)Pentru a reduce consumul de energie în instalaţia de ventilare sau climatizare, comanda agregatului de tratare va fi realizată în funcţie cerinţele spaţiilor alimentate, prin:
a)întrerupător manual,
b)senzori de mişcare,
c)senzori de numărare,
d)senzori de CO2 (utilizaţi în special pentru camere în care fumatul este interzis),
e)detectori de amestecuri de gaze (utilizaţi de asemenea în camere unde este permis fumatul).
(2)În încăperi cu degajări cunoscute, concentraţia celor mai importanţi poluanţi poate fi utilizată ca semnal de intrare (de exemplu concentraţia de CO pentru parcaje).
SECŢIUNEA 3:Cerinţe de spaţiu pentru amplasarea agregatelor de tratare a aerului
6.6.12. Instalaţia trebuie proiectată şi executată astfel încât să permită curăţarea uşoară, întreţinerea şi operaţiile de reparare. Trebuie prevăzut suficient spaţiu lângă echipament pentru operaţiile de întreţinere şi curăţare. Trebuie rezervat spaţiu suficient pentru demontare şi reparare, iar traseul pentru transportul pieselor de schimb trebuie amenajat şi marcat.
6.6.13. În zone cu acces dificil nu se amplasează nici echipamentul care necesită întreţinere, nici uşile de serviciu. În cazul unui echipament de tratare a aerului, mascat într-un plafon suspendat, trebuie să fie prevăzut un acces care să poată fi deschis sau înlăturat fără scule şi cu dimensiunea de cel puţin 500 x 500 mm, adiacent echipamentului.
6.6.14. Agregatele de tratare a aerului şi camerele maşinilor trebuie să fie accesibile personalului de întreţinere şi reparare (inclusiv pentru toată deplasarea necesară a materialelor şi a pieselor de schimb) fără necesitatea de a trece prin spaţiile ocupate.
6.6.15. De câte ori este posibil, se evită ca pereţii şi canalele agregatului de tratare a aerului să fie parte a structurii de rezistenţă a clădirii.
6.6.16. Pentru o amplasare corectă a echipamentelor trebuie respectate indicaţiile din figura 6.6.1. Distanţele indicate sunt valabile pentru instalaţii cu un singur agregat de tratare. În cazul divizării în câteva unităţi mai mici şi în cazul utilizării recuperatoarelor de căldură, poate fi necesară o suprafaţă mai mare de pardoseală.
6.7.Centrala de ventilare/climatizare
6.7.1.Centrala de ventilare sau climatizare se amplasează în apropierea spaţiilor ventilate sau climatizate; în măsura posibilităţilor, se prevede în centrul de greutate al acestor spaţii.
6.7.2.La clădirile publice, civile când încăperile ventilate şi climatizate au restricţii privind nivelul de zgomot, centrala de ventilare/climatizare se amplasează la subsol, în încăperi anexe, într-o clădire separată, sau pe acoperiş.
6.7.3.Dimensiunile centralelor de ventilare sau climatizare se stabilesc ţinând seama de gabaritele utilajelor şi spaţiile libere necesare pentru montarea, racordarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea acestora.
6.7.4.Încăperea sau spaţiul pentru centrala de ventilare trebuie să fie uşor accesibile, cu uşi şi scări de acces care să permită transportul maşinilor, utilajelor, elementelor demontabile sau a modulelor. Accesul în centrală se realizează direct din exterior sau din încăperi cu risc mic de incendiu, sau prin coridoare comune de acces la instalaţii utilitare, în conformitate cu reglementările tehnice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor. Uşile de acces se vor deschide spre exteriorul centralei.
6.7.5._
(1)Încăperile centralelor de ventilare sau climatizare se separă funcţional şi constructiv faţă de restul clădirii prin elemente de delimitare având clasa de reacţie la foc A1 sau A2 şi rezistenţa la foc de minimum EI60 pentru pereţi şi REI60 pentru planşee, respectiv EI1 30-C şi dispozitiv de autoînchidere sau închidere automată pentru uşi.
(2)La clădirile cu înălţimi diferite, în cazul în care încăperea centralelor de ventilare sau climatizare sau unităţile exterioare sunt amplasate pe acoperişul clădirii mai joase, acestea trebuie să fie dispuse la o distanţă de cel puţin 4 m faţă pereţii exteriori ai clădirii mai înalte, dacă în aceştia sunt prevăzute goluri; în situaţia în care nu se poate respecta distanţa menţionată se iau măsuri pentru asigurarea rezistentei la foc de cel puţin REI 60 minute a pereţilor şi protejarea golurilor din aceştia cu elemente EI-45-C la spaţiile aferente echipamentelor de ventilare-climatizare sau la clădirea mai înaltă; acoperişul încăperilor centralelor de ventilare sau climatizare trebuie să fie cu rezistenţa la foc de minimum R 60 şi învelitoare A1, A2-s1,d0 sau B-s1,d0 în cazul asigurării măsurilor de limitare a propagării incendiului la aceste spaţii.
(3)Ventilatoarele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi trebuie să fie instalate fie la exteriorul clădirii, fie într-un spaţiu tehnic, separat de restul construcţiei prin pereţi şi planşee realizate din produse din clasa de reacţie la foc A1 sau A2 cu rezistenţa la foc REI 60. Uşa de acces va fi rezistentă la foc EI1 30-C cu dispozitiv de autoînchidere sau închidere automată. Ventilarea spaţiului va fi corespunzătoare diverselor echipamente din încăpere.
SECŢIUNEA 4:Cerinţe pentru amplasarea prizei de aer proaspăt şi a gurii de evacuare a aerului
6.7.6.Priza de aer pentru introducerea aerului exterior va fi poziţionată astfel încât aerul introdus în instalaţie să fie, în măsura posibilităţilor: curat, uscat şi umbrit.
6.7.7.Evacuarea în exterior a aerului din instalaţiile de ventilare/climatizare trebuie să fie făcută astfel încât să se minimizeze riscurile asupra sănătăţii oamenilor sau efectele negative ce pot fi cauzate clădirii, ocupanţilor sau mediului.
6.7.8.Dispunerea prizelor de introducere a aerului şi a gurilor de evacuare trebuie făcută de asemenea conform reglementărilor şi recomandărilor vizând securitatea la incendiu a elementelor de construcţie şi a reglementărilor de izolare acustică.
Figura 6.6.1. - Dispunerea instalaţiilor de tratare a aerului (vedere în plan)
Legenda: 1 b = 0,4 x înălţimea unităţii, minimum 0,5 m; 2 - Spaţiu de serviciu
6.7.9.Prizele de aer se amplasează la cel puţin de 8 metri pe orizontală de un punct de colectare a gunoiului, de un spaţiu de parcare frecvent utilizat pentru trei sau mai multe maşini, de o alee, de zone de încărcare, de ventilaţii de canalizare, de capete de coşuri şi de alte surse similare de poluare.
6.7.10. Pentru a se evita riscurile de împrăştiere a impurităţilor de la turnurile de răcire în aerul de alimentare, prizele de aer se amplasează pe direcţia vântului dominant, înaintea turnurilor de răcire. Se va avea în vedere ca instalaţiilor cu turn de răcire să aibă proceduri de întreţinere corespunzătoare, care să reducă degajările periculoase ale acestora.
6.7.11. Este recomandabil ca prizele de aer să fie poziţionate pe faţade amplasate spre străzi neaglomerate. Când acest lucru nu este posibil, priza de aer trebuie poziţionată cât mai sus posibil faţă de nivelul solului.
6.7.12. Prizele de aer nu se vor amplasa acolo unde se anticipează o recirculare a aerului evacuat sau o perturbare datorată altor poluanţi sau a emisiilor odorante.
6.7.13. Se recomandă amplasarea prizelor de aer la o distanţă de 3 m de sol. Distanţa poate fi redusă la minimum 1,5 m, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii.
6.7.14. Pe terasa clădirii sau în cazul în care concentraţiile sunt similare pe ambele laturi ale clădirii, priza de aer trebuie amplasată pe faţada clădirii expusă vântului.
6.7.15. Priza de aer adiacentă spaţiilor neumbrite, acoperişurilor sau pereţilor, trebuie dispusă sau protejată astfel încât aerul să fie cât mai puţin încălzit de soare pe timpul verii.
6.7.16. Se recomandă dimensionarea unei prize de aer neprotejate pentru o viteză a aerului de maximum 2 m/s în cazul în care există riscul aparent al introducerii apei în orice formă (zăpadă, ploaie, vapori, etc.) sau a prafului (inclusiv frunze).
6.7.17. Partea inferioară a unei prize de aer amplasată pe un acoperiş trebuie să fie la minimum 1,5 faţă de cota acestuia, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă formarea unui strat de zăpadă este împiedicată, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
6.7.18. Prizele trebuie amplasate astfel ca să existe posibilităţii de acces pentru înlocuire şi întreţinere curentă.
6.7.19. Refularea aerului evacuat de categoria EHA1 în exterior prin intermediul unei guri de evacuare amplasate pe peretele clădirii este acceptabilă cu condiţia ca:
a)distanţa dintre gura de evacuare şi orice clădire adiacentă să fie de minimum 8 m;
b)distanţa dintre gura de evacuare şi o priză de introducere a aerului situată pe acelaşi perete să fie de minimum 2 m (dacă este posibil, gura de introducere a aerului proaspăt trebuie să fie amplasată sub gura de evacuare a aerului);
c)viteza aerului în gura de evacuare să fie de minimum 5 m/s;
d)în orice alt caz gura de evacuare trebuie amplasată pe acoperiş.
6.7.20. Aerul va fi evacuat deasupra acoperişului celei mai înalte părţi a clădirii şi refulat vertical în sus. Partea inferioară a gurii de evacuare trebuie să aibă o înălţime faţă de acoperiş de minimum 1,5, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă este împiedicată formarea unui strat de zăpadă, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
6.7.21. Distanţele minime dintre priza de introducere şi cea de evacuare a aerului sunt prezentate în figura 6.6.2. Acestea depind în principal de categoria aerului evacuat:
a)pentru EHA4 distanţele sunt cele mai mari şi, adiţional, dependente de debitul de aer;
b)pentru categoriile EHA1 până la EHA3 distanţele depind numai de categoria aerului evacuat. Valorile din figura 6.6.2. sunt valabile pentru o viteză a aerului refulat de până la 6 m/s; pentru viteze mai mari distanţele pot fi mai mici.
6.7.22. Pentru clădiri înalte, amplasarea prizelor de introducere şi de evacuare a aerului trebuie făcută astfel încât să se minimizeze efectul vântului şi efectul de tiraj.
Figura 6.6.2. - Distanţe minime între gura de evacuare şi cea de introducere a aerului
Legendă: 1 Distanţă verticală - Gură de evacuare deasupra prizei de introducere (partea superioară a graficului); Distanţă verticală - Gură de evacuare sub gura de introducere (partea inferioară a graficului); 2 - Distanţă dintre prize; 3 - Categoria EHA; 4 - Debit de aer în priză în m3/s