Secţiunea 3 - Constituirea comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii
M.Of. 1184
În vigoare Versiune de la: 28 Decembrie 2023
SECŢIUNEA 3:Constituirea comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor
Art. 73
(1)În vederea organizării şi desfăşurării etapei de selecţie pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie, de la momentul înştiinţării Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dar nu mai târziu de data publicării anunţului privind această etapă în condiţiile prevăzute la art. 89 alin. (2), se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluţionare a contestaţiilor, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, în condiţiile prezentei anexe.
(2)În vederea organizării şi desfăşurării etapei de selecţie pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, prevăzute la art. 396 alin. (1) din prezentul cod, îşi exercită atribuţiile ce le revin în acest sens, în condiţiile prezentei anexe.
(3)În cazul în care se decide testarea competenţelor specifice prin organizarea de probe suplimentare, prin actul administrativ prevăzut la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice numeşte experţi în domeniu, care gestionează aceste probe.
(4)În cazul în care se decide testarea competenţelor specifice prin organizarea de probe suplimentare, comisia de concurs pentru înalţii funcţionari publici comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici numele şi prenumele expertului desemnat, în condiţiile prevăzute la art. 70 alin. (6) lit. b) şi alin. (7).
Art. 74
(1)Prin actul administrativ prevăzut la art. 73 alin. (1) se desemnează preşedintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor din rândul membrilor acestora, precum şi un secretar, de regulă, din cadrul compartimentului de resurse umane, astfel încât să poată fi asigurată desfăşurarea în condiţii optime a probelor de concurs.
(2)Preşedintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, prevăzute la art. 73 alin. (2), se desemnează prin decizia prim-ministrului de constituire a comisiilor din rândul membrilor acestora. Secretariatul comisiei de concurs şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Desemnarea persoanelor care asigură secretariatul se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 75
(1)Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse din câte trei membri, reprezentanţi ai autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, desemnaţi din cadrul acesteia, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, precum şi, după caz, un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu excepţia cazului în care se face aplicarea art. 469 alin. (6)-(8) din prezentul cod, situaţie în care unul dintre reprezentanţi este desemnat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ori de instituţia prefectului.
(2)Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, desemnaţi după cum urmează:
a)4 membri sunt reprezentanţi ai autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului desemnaţi din cadrul acesteia sau/şi din cadrul autorităţii sau instituţiei publice ierarhic superioare;
b)un membru este reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituţiei prefectului, în condiţiile prevăzute la art. 469 alin. (6) şi (7) din prezentul cod.
(3)În situaţia concursurilor organizate pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct sau a funcţiilor publice specifice asimilate acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi din cadrul instituţiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie după cum urmează:
a)3 membri sunt desemnaţi din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care coordonează activitatea serviciului public deconcentrat;
b)un membru este reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituţiei prefectului, în condiţiile prevăzute la art. 469 alin. (7) din prezentul cod;
c)un membru este reprezentantul instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat, desemnat prin ordin al prefectului.
(4)Reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau, după caz, reprezentantul instituţiei prefectului, desemnat în cadrul comisiei de concurs potrivit prevederilor prezentului articol, are exclusiv atribuţii cu privire la evaluarea probelor etapei de selecţie, prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. a), c) şi d).
(5)În situaţia în care prin acte normative cu caracter special aplicabile unor domenii de activitate este prevăzută obligaţia participării unor reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice decât cele prevăzute de prezenta anexă la concursul pe post, reprezentantul autorităţii sau instituţiei publice respective îl înlocuieşte pe unul dintre reprezentanţii autorităţii ori instituţiei publice organizatoare a concursului în cadrul comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(6)Concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici sunt gestionate de către o comisie de concurs, respectiv o comisie de soluţionare a contestaţiilor, formate din 7 membri, numiţi prin decizie a prim-ministrului, conform art. 396 alin. (1) din prezentul cod.
(7)Răspunderea privind respectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea etapei de selecţie aparţine autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a etapei de selecţie sau, după caz, comisiei de concurs prevăzute la alin. (6).
Art. 76
(1)La solicitarea organizaţiilor sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici, adresată autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, un membru al comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor este desemnat din partea acestora.
(2)Solicitarea organizaţiilor sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici se depune până cel târziu în ultima zi prevăzută pentru depunerea dosarelor de către candidaţii la ocuparea funcţiei publice de conducere vacante şi a funcţiei publice de execuţie vacante sau temporar vacante pentru care se organizează concursul.
(3)Membrul comisiei de concurs sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor desemnat potrivit alin. (1) îl înlocuieşte pe unul dintre reprezentanţii autorităţii ori instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul.
(4)Persoanele desemnate de organizaţiile sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 78 alin. (1) şi art. 79 şi 80.
Art. 77
(1)Comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor pot avea în componenţă funcţionari publici din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, în următoarele cazuri:
a)număr insuficient de funcţionari publici din cadrul autorităţii ori instituţiei publice organizatoare;
b)funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 78 pentru a fi desemnaţi în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluţionare a contestaţiilor;
c)funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice s-ar putea afla sau se află în conflict de interese şi/sau incompatibilitate prevăzute la art. 79 şi 80.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului se adresează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi desemnaţi membri în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluţionare a contestaţiilor şi solicită nominalizarea unor funcţionari publici pentru a fi desemnaţi ca membri în cadrul comisiei de concurs, respectiv în cadrul comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Art. 78
(1)Pot fi desemnaţi ca membri în comisiile de concurs sau de soluţionare a contestaţiilor prevăzute la art. 73 alin. (1) funcţionarii publici definitivi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)au cunoştinţe aprofundate în unul dintre domeniile funcţiilor publice pentru care se organizează etapa de selecţie;
b)au pregătire şi/sau experienţă în unul dintre domeniile funcţiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administraţia publică;
c)au o probitate morală recunoscută;
d)deţin o funcţie publică cel puţin din aceeaşi clasă cu funcţia publică de execuţie vacantă sau temporar vacantă pentru ocuparea căreia se organizează etapa de selecţie;
e)nu se află în cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute la art. 79 şi 80.
(2)Poate fi desemnată membru în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, pentru etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) din prezentul cod.
(3)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 396 alin. (5) din prezentul cod se face cu următoarele documente justificative:
a)cartea de identitate, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. a) şi b) din prezentul cod;
b)adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie, cu cel mult 6 luni anterior desemnării ca membru, precum şi aviz psihologic emis de către un organism specializat în condiţiile legii, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. c) din prezentul cod;
c)diploma de licenţă sau echivalentă, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. d) din prezentul cod;
d)declaraţie pe propria răspundere, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. e) şi f) din prezentul cod;
e)cazierul judiciar, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. g) din prezentul cod;
f)fişa postului sau alte acte care să dovedească deţinerea unor funcţii sau calităţi, diplome, atestate sau lucrări de specialitate elaborate, precum şi alte documente justificative relevante, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. h) şi i) din prezentul cod.
Art. 79
(1)Nu poate fi desemnat membru în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor funcţionarul public care a fost sancţionat disciplinar, iar sancţiunea aplicată nu a fost radiată, conform legii.
(2)Membrilor comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor constituite pentru etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici li se aplică următoarele cazuri de incompatibilitate:
a)nu pot fi desemnaţi ca membri în aceeaşi comisie, respectiv în ambele comisii persoane care au între ele calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea;
b)aceeaşi persoană nu poate fi desemnată şi în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor;
c)nu pot fi desemnaţi ca membri în comisia de evaluare sau în comisia de disciplină, constituite pentru categoria înalţilor funcţionari publici;
d)niciunul dintre membri nu este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică ori nu este candidat pentru o astfel de funcţie.
(3)Prevederile art. 23 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 80
Nu poate fi membru în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor funcţionarul public sau persoana care se află în unul dintre cazurile de conflict de interese prevăzute la art. 24.
Art. 81
(1)Situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 79, precum şi situaţiile de conflict de interese prevăzute la art. 80 se sesizează de persoana în cauză, de oricare dintre candidaţi, de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului ori de orice altă persoană interesată, în orice moment al organizării şi desfăşurării etapei de selecţie.
(2)Membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor au obligaţia să informeze, în scris, cu celeritate, persoanele care i-au desemnat despre orice conflict de interese care a intervenit sau ar putea interveni şi să se abţină de la participarea ori luarea vreunei decizii cu privire la concursul în cadrul căruia a intervenit conflictul de interese.
(3)Membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, în cazul existenţei unui conflict de interese, au obligaţia să îl informeze de îndată pe preşedintele comisiei şi să se abţină de la participarea în comisie. În cazul în care preşedintele comisiei de concurs sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se află în această situaţie, este obligat să se abţină de la participarea în comisie. Pentru şedinţa respectivă, preşedintele supleant este ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(4)În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (3), anterior derulării probei de verificare a eligibilităţii candidaţilor, pe baza analizei listei candidaţilor înscrişi la concurs, membrii comisiei de concurs au obligaţia de a depune o declaraţie pe propria răspundere că nu se află în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 79. Declaraţiile se păstrează la secretariatul comisiei de concurs. Aceeaşi obligaţie revine şi membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în situaţia în care sunt convocaţi, potrivit legii, pentru soluţionarea unei contestaţii.
(5)În cazul constatării existenţei unei situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese, pentru membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere sau de execuţie, prevederile art. 25 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(6)În cazul în care situaţia de incompatibilitate sau conflictul de interese pentru membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor la etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici se constată ulterior desfăşurării uneia dintre probele din etapa de selecţie, rezultatul probei ori probelor desfăşurate se recalculează prin eliminarea evaluării membrului aflat în situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese, sub rezerva asigurării validităţii evaluării a cel puţin două treimi din numărul membrilor comisiei de concurs.
(7)În situaţia în care nu este asigurată validitatea evaluării a cel puţin două treimi din numărul membrilor comisiei de concurs, procedura de organizare şi desfăşurare a etapei de selecţie se reia.
Art. 82
(1)Neîndeplinirea de către membrii comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor a obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (2) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legii.
(2)Încălcarea dispoziţiilor art. 81 alin. (3) poate atrage, după caz, răspunderea civilă ori penală, potrivit legii.
Art. 83
(1)Pentru comisiile prevăzute la art. 75 alin. (1), prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, respectiv prin act administrativ al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, se numesc membri supleanţi care îi înlocuiesc de drept pe acei membri care, din motive întemeiate, nu îşi pot exercita atribuţiile.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, reprezentanţilor desemnaţi în comisii potrivit prevederilor art. 75 alin. (2), precum şi secretarilor acestor comisii.
(3)Prevederile art. 78-82 se aplică, în mod corespunzător, şi membrilor supleanţi.