Art. 78. - Pot fi desemnaţi ca membri în comisiile de concurs sau de soluţionare a contestaţiilor prevăzute la art. 73 alin. (1) funcţionarii publici definitivi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: - Norma din 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii

M.Of. 1184

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2023
Art. 78
(1)Pot fi desemnaţi ca membri în comisiile de concurs sau de soluţionare a contestaţiilor prevăzute la art. 73 alin. (1) funcţionarii publici definitivi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)au cunoştinţe aprofundate în unul dintre domeniile funcţiilor publice pentru care se organizează etapa de selecţie;
b)au pregătire şi/sau experienţă în unul dintre domeniile funcţiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administraţia publică;
c)au o probitate morală recunoscută;
d)deţin o funcţie publică cel puţin din aceeaşi clasă cu funcţia publică de execuţie vacantă sau temporar vacantă pentru ocuparea căreia se organizează etapa de selecţie;
e)nu se află în cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute la art. 79 şi 80.
(2)Poate fi desemnată membru în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, pentru etapa de selecţie organizată în vederea ocupării funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici, persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) din prezentul cod.
(3)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 396 alin. (5) din prezentul cod se face cu următoarele documente justificative:
a)cartea de identitate, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. a) şi b) din prezentul cod;
b)adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie, cu cel mult 6 luni anterior desemnării ca membru, precum şi aviz psihologic emis de către un organism specializat în condiţiile legii, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. c) din prezentul cod;
c)diploma de licenţă sau echivalentă, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. d) din prezentul cod;
d)declaraţie pe propria răspundere, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. e) şi f) din prezentul cod;
e)cazierul judiciar, pentru condiţia prevăzută la art. 396 alin. (5) lit. g) din prezentul cod;
f)fişa postului sau alte acte care să dovedească deţinerea unor funcţii sau calităţi, diplome, atestate sau lucrări de specialitate elaborate, precum şi alte documente justificative relevante, pentru condiţiile prevăzute la art. 396 alin. (5) lit. h) şi i) din prezentul cod.