Titlul iv - Norme tehnice cu privire la aplicarea asigurării obligatorii pe teritoriul României - Norma din 2005 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule
M.Of. 615
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 August 2006 până la: 5 Decembrie 2006
TITLUL IV:Norme tehnice cu privire la aplicarea asigurării obligatorii pe teritoriul României
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 23
Asigurătorii RCA acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, îri limitele stabilite potrivit art. 8.
Art. 24
Asigurătorii RCA acordă despăgubiri:
1.indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri -, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării autovehiculului asigurat;
2.pentru prejudiciile produse de dispozitivele sau instalaţiile cu care au fost echipate autovehiculele, precum şi pentru pagubele cauzate de remorci, semiremorci ori ataşe, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule;
3.dacă prejudiciile au fost produse din culpa conducătorului autovehiculului, inclusiv în cazurile în care conducătorul autovehiculului, la data accidentului:
- a condus autovehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului;
- nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă autovehiculul respectiv;
- nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa autovehiculului respectiv;
4.dacă prejudiciul a fost produs prin fapta autovehiculului - când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea autovehiculului -, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
5.în cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de autovehicul.
Art. 25
(1)În situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea rezultata din acte.
(2)În situaţia în care din acte nu rezultă întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
Art. 26
Asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru:
1.cazurile în care proprietarul sau conducătorul autovehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
a)de un caz de forţă majoră;
b)din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
c)din culpa exclusivă a unei terţe persoane;
2.prejudiciile produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un autovehicul asigurat RCA ce se află în proprietate ori este utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
3.prejudiciile cauzate în situaţiile în care proprietarul autovehiculului nu face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;
4.prejudiciile situate sub limita minimă a despăgubirilor de asigurare prevăzute în actul normativ în vigoare la data producerii accidentului, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul României;
5.partea din prejudiciu care depăşeşte limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare stabilite prin documentul de asigurare RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul României;
6.amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor;
7.cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
8.sumele pe care conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului, care i-a încredinţat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul;
9.prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul, utilizatorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto răspunzător şi persoanele păgubite a existat un raport contractual;
10.prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în autovehiculul care a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că autovehiculul respectiv era furat;
11.prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru;
12.prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
13.prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase - radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile -, care au determinat sau au agravat producerea pagubei;
14.pretenţiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparaţie.
CAPITOLUL II:Avizarea şi constatarea prejudiciilor
Art. 27
(1)Pentru recuperarea prejudiciilor produse ca urmare a accidentelor de autovehicule persoanele păgubite se vor adresa asigurătorului RCA cu care proprietarul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea obligatorie RCA, reprezentanţelor de despăgubiri sau Fondului de compensare.
(2)Dacă pentru recuperarea prejudiciului persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluţiile tehnologice adoptate, evaluarea şi stabilirea despăgubirilor vor fi opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate, în limita prevederilor prezentelor norme.
(3)În situaţia respectării prevederilor alin. (2), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptăţit să respingă o astfel de cerere.
(4)Eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie RCA rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat - persoana vinovată -, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.
Art. 28
(1)Încuviinţarea cu privire la stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoane păgubite şi asigurătorii RCA se dă:
a)de către proprietarul autovehiculului răspunzător de producerea prejudiciului sau de conducătorul acestuia - numai în cazul în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pe actele eliberate de autorităţile publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de autovehicule, pe înştiinţarea sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurător. Această încuviinţare constituie şi avizare de daună pentru asigurătorul RCA;
b)de către persoana păgubită - în cazul persoanelor juridice, de reprezentantul acestora -, pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător în dublu exemplar.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), în cazul persoanelor fizice încuviinţarea poate fi dată de soţia/soţul asiguratului, respectiv a/al persoanei păgubite, ori, în caz de imposibilitate a ambilor soţi - spitalizare, deces, detenţie, lipsa îndelungată din localitate etc. -, de oricare dintre următoarele persoane majore: copii, părinţi, surori sau fraţi ai asiguratului, respectiv ai persoanei păgubite, ori ai soţiei/soţului acestora.
Art. 29
Deschiderea dosarului de daună, precum şi constatarea pagubelor se efectuează şi în cazurile în care nu s-a primit încă înştiinţarea de la asiguratul răspunzător de producerea pagubei, dacă persoanele păgubite se prezintă la asigurătorul acestuia cu dovezi privind răspunderea asiguratului, cauzele şi împrejurările accidentului.
Art. 30
(1)Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.
(2)Eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la pagubele constatate vor fi menţionate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.
(3)Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura aceloraşi persoane care l-au semnat.
(4)Dacă prin demontarea sau reparaţia bunului avariat au rezultat şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate iniţial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea aceloraşi persoane care au luat parte la constatarea iniţială.
Art. 31
După efectuarea constatării, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei păgubite o copie de pe procesul-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să indice numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în accident şi soluţiile tehnice adoptate - înlocuire sau reparaţie -, precum şi lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii.
Art. 32
Asigurătorii RCA pot acorda despăgubiri şi în cazul în care persoana păgubită a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea pagubei, dacă împrejurările şi cauzele producerii evenimentului asigurat, precum şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. În asemenea situaţii stabilirea mărimii avariilor şi a cuantumului pagubelor se va face în baza datelor consemnate în actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente, a documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, coroborate cu preţurile practicate de unităţile de specialitate, a declaraţiilor scrise ale păgubitului şi ale martorilor şi a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale asigurătorului, rezultate în urma examinării reparaţiilor executate la autovehicul şi, după caz, a înlocuirii eventualelor părţi componente sau piese avariate, precum şi cu investigaţiile în legătură cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Şi în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.
CAPITOLUL III:Stabilirea despăgubirilor în cazul accidentelor produse de autovehicule
Art. 33
Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurătorul RCA ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească.
Art. 34
(1)Stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA se poate face în cazurile în care, din actele încheiate de organele de poliţie, unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de autovehicule, precum şi din înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi, rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului autovehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
(2)În cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacă autorităţile publice nu au competenţa să constate şi/sau să cerceteze accidentele de autovehicule ori nu au reţinut elemente determinante cu privire la cauzele şi la împrejurările producerii accidentului de autovehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de probă.
Art. 35
Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA, în cazul în care:
1.se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport avariate aparţinând agenţilor economici care au ca obiect de activitate transporturi de mărfuri sau de persoane cu plată, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare;
2.se formulează pretenţii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor;
3.nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul pagubelor produse.
Art. 36
În cazul în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA, în cazul în care:
1.potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părţilor;
2.deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă şi irevocabila, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;
3.deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autorităţile publice, semnate fără obiecţii de proprietarul ori de conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, pagubele cauzate, cât şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs;
b)s-a dat acordul pentru stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător;
c)persoana păgubită îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;
d)conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei îşi ia un angajament scris privind recuperarea despăgubirii, în cazul aplicării prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 37
La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi diferenţa dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limitele maxime ale despăgubirilor stabilite prin documentul de asigurare RCA.
Art. 38
(1)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor aparţinând mai multor persoane în unul şi acelaşi accident de autovehicul depăşeşte, la data producerii accidentului, limita maximă stabilita prin documentul de asigurare RCA, în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporţional cu raportul dintre limita maximă şi totalul cuantumului despăgubirilor.
(2)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul şi acelaşi accident de autovehicul depăşeşte, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită prin documentul de asigurare RCA, în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană păgubită, fără însă a se depăşi, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană, stabilită prin documentul de asigurare RCA.
SECŢIUNEA A:Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii autovehiculelor/vehiculelor în accidente produse de autovehicule
Art. 39
(1)Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita maximă a despăgubirilor stabilită conform documentului de asigurare RCA.
(2)Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul rămase neavariate, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea autovehiculului la data producerii accidentului.
(3)Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de autovehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate. Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de autovehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi a materialelor pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi reparaţie la autovehicule.
(4)La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părţilor componente sau a pieselor care au fost avariate.
(5)Prin părţi componenţe sau piese care necesită înlocuirea se înţelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic datorită gradului de avariere a acestora ori, cu toate că repararea este posibilă, costul de reparaţie, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente depăşesc valoarea de nou a părţii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente.
(6)Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului atunci când părţile avariate din cauza accidentului reprezintă minimum 50% din suprafaţa totală exterioară a autovehicului respectiv.
(7)Preţurile părţilor componente, ale pieselor înlocuitoare noi şi ale materialelor sunt cele practicate de unităţile de specialitate.
(8)În cazurile în care pentru repararea autovehiculelor a fost necesară procurarea directă de către deţinător a unor părţi componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu costul de achiziţie prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport şi taxe vamale, exclusiv TVA aferent, echivalat în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii facturii de către păgubit. În aceste cazuri costul părţilor componente, pieselor sau al materialelor nu va depăşi preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate din România, dacă acestea sunt comercializate şi în România.
(9)Costul reparaţiilor efectuate la autovehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.
(10)În cazul în care reparaţiile autovehiculului se efectuează în regie proprie sau se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul acestora se stabileşte pe baza evaluării asigurătorului şi, dacă este cazul, a documentelor justificative privind plăţile făcute, prezentate ulterior efectuării reparaţiilor. În astfel de cazuri cheltuielile cu manopera şi costul reparaţiilor nu pot depăşi, pentru părţi componente, piese sau materiale, preţurile de vânzare şi tarifele pentru manoperă practicate de unităţile de specialitate.
(11)Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale autovehiculului nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din cataloagele pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preţurile din cataloage sau practicate de unităţile de specialitate, pentru părţile componente ori piesele unor autovehicule similare. În cazul în care preţurile din cataloage sunt exprimate în valută, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului.
Art. 40
(1)Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabileşte scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare.
(2)Modalitatea de stabilire a valorii de nou şi a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.
Art. 41
Prin valoarea de nou a autovehiculelor avariate se înţelege:
a)preţul de comercializare practicat de unităţile de specialitate din România la data producerii accidentului;
b)pentru autovehiculele care nu se comercializează în România, preţul corespunzător din cataloagele de specialitate, echivalat în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului;
c)pentru tipurile de autovehicule la care nu există preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, valoarea stabilită prin asimilare cu preţul de vânzare, practicat la data producerii accidentului, al unor autovehicule care au design şi caracteristici tehnice similare din producţia internă sau externă. În lipsa acestor preţuri se pot avea în vedere preţurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate.
Art. 42
(1)Uzura autovehiculului avariat se stabileşte în raport cu vechimea, utilizarea şi starea de întreţinere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se ţine seama de costul reparaţiilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a părţilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabileşte în baza documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor sau al înlocuirilor respective.
(2)Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 43
Se acordă despăgubiri şi pentru:
1.acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă au fost necesare ca urmare a accidentului şi sunt probate cu documente justificative;
2.în cazul autovehiculelor avariate care nu se mai pot deplasa prin forţa proprie:
a)acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului, cu excepţia cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de locul accidentului, care poate face reparaţia, sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului;
b)cheltuielile de transport până la localitatea de domiciliu al persoanelor care au efectuat voiajul în autovehiculul avariat, fără a se putea depăşi tariful prevăzut pentru transportul cu avionul - clasa economic;
c)cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în autovehicul, inclusiv remorca/semiremorca tractată de acesta, până la destinaţie;
d)cheltuielile prevăzute mai sus trebuie probate cu documente justificative.
Art. 44
În cazul persoanei păgubite cu domiciliul/sediul în străinătate, proprietară a autovehiculului înmatriculat în străinătate:
1.dacă reparaţia s-a efectuat în străinătate, despăgubirile urmând a se plaţi în valută, costul reparaţiei este cel prevăzut în documentaţia de reparaţie, avându-se în vedere avariile constatate de asigurător, precum şi eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuării reparaţiei, dacă producerea acestora se justifică prin dinamica accidentului;
2.în cazul în care reparaţia s-a făcut în România şi se solicită plata despăgubirii în valută, calcularea în valută a costurilor reparaţiei, stabilite în lei, se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data la care păgubitul a efectuat plata facturii de reparaţie;
3.în cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul pagubelor se stabileşte pe baza evaluării făcute de asigurător, avându-se în vedere constatările făcute de autorităţile publice competente, cercetările efectuate de asigurător în legătură cu dinamica accidentului şi întinderea prejudiciului, precum şi, dacă este cazul, documentele prezentate ulterior privind plăţile efectiv făcute de cel păgubit. Calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite şi acceptate de aceasta;
4.în cazul în care se solicită plata în lei a despăgubirii stabilite în valută, se va calcula echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite şi acceptate de aceasta;
5.calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit art. 8 se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului.
Art. 45
În cazurile în care despăgubirile urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, suma de recuperat reprezintă:
a)despăgubirea stabilită în lei, în cazul în care plata acesteia s-a făcut de către asigurător în lei;
b)despăgubirea stabilită şi plătită în valută, echivalată în lei la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii externe de către asigurător.
SECŢIUNEA B:Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului persoanelor ca urmare a accidentelor produse de autovehicule
Art. 46
La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurători, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
1.în caz de vătămare corporală:
a)diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
b)venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c)salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale -, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
f)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;
2.în caz de deces:
a)cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b)cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
c)veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
SECŢIUNEA C:Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, altele decât cele prevăzute la secţiunile A şi D, în cazul accidentelor produse de autovehicule
Art. 47
(1)Despăgubirile pentru clădiri, construcţii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preţurilor existente pe piaţă la data producerii riscului asigurat, în limitele maxime ale despăgubirilor stabilite potrivit art. 8.
(2)În cazul în care persoanele păgubite prezintă documentaţii tehnice - devize de reparaţii sau alte evaluări -, acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.
SECŢIUNEA D:Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării sau al pieirii animalelor în cazul accidentelor produse de autovehicule
Art. 48
(1)Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii de pe piaţa locală a animalului respectiv la data producerii accidentului.
(2)Păgubitul va prezenta actul justificativ din care să rezulte că este proprietarul animalului respectiv.
CAPITOLUL IV:Plata despăgubirilor
Art. 49
(1)Asigurătorul RCA va efectua plata despăgubirilor în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de către persoana păgubită a ultimului document necesar finalizării dosarului de daune. Persoana păgubită va specifica în cererea de despăgubire modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal sau în contul bancar al unităţii de specialitate care a efectuat reparaţia.
(2)În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul RCA va efectua plata despăgubirilor astfel:
a)dacă nu există obiecţiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoţită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unităţile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfăşoară activităţi de constatare, de lichidare a daunelor auto şi de efectuare a plăţilor de despăgubiri;
b)dacă există obiecţii întemeiate asupra sumelor respective, acestea se vor comunica solicitantului în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la soluţionarea obiecţiunilor să se efectueze plata.
(3)Pentru nerespectarea termenelor de plată prevăzute la alin. (1) şi (2), asigurătorul RCA va fi obligat la plata de penalităţi de întârziere de 0,1% din cuantumul despăgubirii pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăţilor.
Art. 50
(1)Odată cu încasarea despăgubirii, persoana păgubită va menţiona în scris că a fost integral despăgubită pentru pagubele suferite şi că nu mai are nici o pretenţie de la asigurătorul RCA şi de la asigurat, în legătură cu paguba respectivă, dacă despăgubirea plătită nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.
(1)Odată cu încasarea despăgubirii, persoana păgubită va menţiona în scris că a fost integral despăgubită pentru pagubele suferite şi că nu mai are nici o pretenţie de la asigurătorul RCA şi de la asigurat, în legătură cu paguba respectivă, dacă despăgubirea plătită nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.(2)În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul RCA direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 51
(1)În cazurile în care nu s-a realizat convenţia şi despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviinţarea asiguratului, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentelor norme.
(2)În cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale şi de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor maxime de despăgubire stabilite prin documentul de asigurare.
Art. 52
În cazul în care după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărâre a organului de jurisdicţie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiaşi accident, se vor stabili despăgubiri, pe baza convenţiei dintre părţi, pentru cheltuielile prevăzute la art. 46 pct. 2.
Art. 53
Convenţia dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA are caracter total, necondiţionat, definitiv şi stinge toate pretenţiile decurgând din pagubele care erau sau puteau fi cunoscute la data realizării convenţiei, pentru pagubele ce s-au acoperit pe această cale, cu excepţia situaţiei în care ulterior plăţii despăgubirii pentru vătămări corporale starea persoanei păgubite s-a agravat ori a intervenit decesul acesteia ca urmare a aceluiaşi accident.
Art. 54
Asigurătorii RCA sunt obligaţi să comunice asiguraţilor condiţiile privind această asigurare, prevăzute de prezentele norme.
Art. 55
Pentru respectarea intereselor asiguraţilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuţiile sale, analizează şi rezolvă eventualele reclamaţii primite de la asiguraţi sau de la alte persoane fizice şi juridice care apelează la serviciile asigurătorilor ori ale brokerilor de asigurare, putând lua măsuri împotriva nerespectării condiţiilor prevăzute în prezentele norme, potrivit art. 57.
Art. 56
La primirea despăgubirii pe baza convenţiei, persoana păgubită îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată despăgubirea primită, în cazul în care actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de alte autorităţi competente să cerceteze accidentele de autovehicule sunt anulate.
Art. 57
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către societăţile de asigurare se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 8 şi 39 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.