Art. 36. - deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - Norma din 2005 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule

M.Of. 615

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 2006 până la: 5 Decembrie 2006
Art. 36
În cazul în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA, în cazul în care:
1.potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părţilor;
2.deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă şi irevocabila, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;
3.deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autorităţile publice, semnate fără obiecţii de proprietarul ori de conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, pagubele cauzate, cât şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs;
b)s-a dat acordul pentru stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător;
c)persoana păgubită îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;
d)conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei îşi ia un angajament scris privind recuperarea despăgubirii, în cazul aplicării prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.