Capitolul v - Dispoziţii finale - Norma din 2000 privind aplicarea etapizata in traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (A.D.R.), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care Romania a aderat prin Legea nr. 31/1994

M.Of. 11

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Aprilie 2004
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 15
(1)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare îşi vor exercita atribuţiile de control al transporturilor rutiere de mărfuri periculoase conform prezentelor norme şi reglementărilor specifice proprii.
(2)Autorităţile menţionate la alin. (1) se vor asigura că un număr important de transporturi rutiere de mărfuri periculoase fac obiectul controalelor prevăzute în prezentele norme, pentru a se verifica conformarea acestora la legislaţia din domeniul transportului rutier al mărfurilor periculoase.
(3)Controalele menţionate la alin. (2) vor fi efectuate atât în trafic, cât şi la punctele de încărcare/descărcare a mărfurilor.

Art. 16
(1)Personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Industriei şi Comerţului, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pentru activitatea de control al transportului mărfurilor periculoase, are obligaţia să deţină cunoştinţe profesionale privind transportul rutier al mărfurilor periculoase.
(2)Autorităţile publice prevăzute la alin. (1) vor lua măsuri pentru instruirea până la data de 31 decembrie 2001 a personalului propriu, împuternicit pentru activitatea de control.
Art. 17
(1)Locurile în care se efectuează controale, stabilite de autorităţile competente şi/sau de personalul împuternicit pentru activitatea de control, trebuie să permită ca vehiculele care au încălcat prevederile prezentelor norme să poată fi aduse în conformitate cu acestea sau, dacă autoritatea care efectuează controlul consideră necesar, să poată fi imobilizate pe loc sau în condiţii de siguranţă într-un spaţiu destinat acestui scop, situat în apropierea locului ales pentru control.
(2)Fără a aduce prejudicii altor sancţiuni care pot fi impuse, dacă la efectuarea controlului se constată că prin continuarea deplasării vehiculului se periclitează în mod evident siguranţa traficului, a transportului sau a mediului înconjurător, personalul împuternicit pentru activitatea de control are obligaţia de a imobiliza vehiculul pe loc sau într-un spaţiu destinat acestui scop, conform reglementărilor în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, până când cauzele care au determinat imobilizarea sunt eliminate.
(3)În situaţia în care, în termen de 24 de ore de la imobilizarea vehiculului, contravenientul nu a eliminat cauzele care au stat la baza acesteia, personalul împuternicit care efectuează operaţiunile de control poate apela la o terţă parte care să elimine cauzele imobilizării, costurile operaţiunilor de eliminare fiind suportate de către contravenient.
(4)Dacă într-un punct de trecere a frontierei se prezintă un vehicul înmatriculat în alt stat care intenţionează să intre în România şi despre care autorităţile care realizează controale specifice în punctele de trecere a frontierei au suspiciuni privind respectarea prevederilor prezentelor norme, acestea pot solicita, după caz, uneia sau mai multor autorităţi dintre cele enumerate la art. 15 alin. (1) efectuarea unui control privind respectarea prezentelor norme în acel punct de trecere a frontierei. În cazul în care, în urma controlului efectuat de autorităţile prevăzute la art. 15 alin. (1), se constată că vehiculul în cauză încalcă prevederile prezentelor norme, iar acest fapt duce în mod evident la periclitarea siguranţei traficului sau a mediului, autorităţile competente vor interzice accesul acestui vehicul pe teritoriul României.
(5)Dacă este cazul, cu condiţia ca aceasta să nu pericliteze siguranţa rutieră sau siguranţa mediului, pot fi luate probe din mărfurile transportate pentru a fi examinate în laboratoarele recunoscute de autoritatea competentă.
(6)Controalele vor avea loc aleatoriu şi vor acoperi, pe cât posibil, o zonă extinsă a reţelei rutiere.
(7)Controalele nu vor depăşi o perioadă de timp rezonabilă.

Art. 171
(1)Autorităţile menţionate la art. 15 alin. (1) vor efectua controale şi la sediile întreprinderilor stabilite în România, ca măsură preventivă sau ca urmare a înregistrării, în cadrul controalelor în trafic, a unor încălcări ale prevederilor prezentelor norme.
(2)Scopul controalelor menţionate la alin. (1) este verificarea respectării condiţiilor de siguranţă pentru transportul de mărfuri periculoase prevăzute în prezentele norme.
(3)Dacă la efectuarea controalelor menţionate la alin. (1) se constată una sau mai multe încălcări ale prevederilor prezentelor norme, fără a aduce prejudicii altor sancţiuni care pot fi impuse, transportul respectiv va fi adus la parametrii reglementaţi de prezentele norme înainte ca mărfurile să părăsească întreprinderea; în caz contrar, autorităţile care efectuează controlul vor interzice derularea transportului, potrivit atribuţiilor specifice proprii.

Art. 18
(1)Cu ocazia efectuării controlului se completează buletinul de control de către autoritatea competentă care a efectuat controlul, în trei exemplare. Un exemplar al buletinului de control se va remite conducătorului auto, care îl va prezenta la cerere pentru a simplifica sau evita, unde este posibil, alte controale. Autorităţile competente pentru control pot impune măsuri specifice pentru controale detaliate".

(2)Buletinul de control nu exclude posibilitatea efectuării unui control ulterior.
Art. 19
Vehiculele înmatriculate în alte ţări pot circula pe teritoriul României încărcate cu mărfuri periculoase, cu respectarea condiţiilor prevăzute de A.D.R.
Art. 20
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 11, săvârşite pe teritoriul României de către întreprinderi cu sediul în alte state sau de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state, se constată şi se sancţionează în conformitate cu prevederile prezentelor norme. Sancţiunile prevăzute la art. 12 se aplică conducătorului auto, procedându-se la imobilizarea vehiculului, conform reglementărilor în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, până la achitarea amenzii şi, dacă este cazul, până la eliminarea stării de pericol.

(2)Măsurile luate în aplicarea prevederilor alin. (1) se vor comunica de către organul de control constatator Ministerului Transporturilor, care va sesiza autoritatea competentă din statul în care este înmatriculat autovehiculul.
Art. 21
Textul tradus al anexelor A şi B la A.D.R., reactualizat cu amendamentele adoptate ulterior, se asigură, la cererea celor interesaţi, de către Ministerul Transporturilor prin Regia Autonomă "Registrul Auto Român".