Capitolul ii - Condiţii de stabilire/ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor şi principii de calcul - Metodologie din 2024 de stabilire, ajustare şi modificare a preţurilor şi tarifelor aferente activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice din cadrul serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, cu excepţia producerii energiei termice în centrale de cogenerare

M.Of. 1004

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2025
CAPITOLUL II:Condiţii de stabilire/ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor şi principii de calcul
SECŢIUNEA 1:Condiţii de stabilire/ajustare/modificare a preţurilor şi tarifelor
Art. 8
Stabilirea preţurilor şi tarifelor aferente SPAET se realizează astfel:
a)pentru fiecare operator SPAET, stabilirea preţurilor şi tarifelor se realizează iniţial, după obţinerea licenţei, şi se reia în cazul unor modificări cu efect de durată ale schemelor de funcţionare/echipamentelor SACET şi/sau ale condiţiilor tehnice de furnizare a energiei termice la consumatori, care conduc la necesitatea introducerii unor categorii noi de preţuri/tarife sau a eliminării unor categorii existente de preţuri/tarife;
b)pentru fiecare producător, stabilirea preţurilor se realizează iniţial, după obţinerea licenţei, şi se reia în cazul unor modificări cu efect de durată ale schemelor de funcţionare/echipamentelor CT şi, după caz, ale RT proprii, cu modificarea corespunzătoare a condiţiilor asociate licenţei deţinute.
Art. 9
Ajustarea preţurilor şi/sau tarifelor aferente SPAET conform prevederilor prezentei metodologii se realizează anual, la solicitarea operatorului SPAET.
Art. 10
(1)Modificarea preţurilor şi/sau tarifelor aferente SPAET conform prevederilor prezentei metodologii se poate realiza la solicitarea operatorului SPAET, numai în situaţia în care intervine o modificare a costurilor variabile totale cu mai mult de 10% faţă de costurile variabile totale din structura preţului şi/sau tarifului actual.
(2)Modificarea costurilor variabile totale prevăzută la alin. (1) este generată doar de modificarea preţurilor energiei termice achiziţionate, ale combustibililor, energiei electrice, certificatelor de emisii CO2 şi/sau ale apei brute/tratate/canalizării, fără modificarea celorlalte elemente de calcul din structura preţurilor şi/sau tarifelor respective.
SECŢIUNEA 2:Principii generale de calcul
Art. 11
Operatorii SPAET ţin evidenţe contabile de reglementare separate pentru următoarele activităţi:
a)producerea separată a energiei termice, detaliate pe:
(i)producere din CT/CTZ care livrează energie termică în reţeaua de transport;
(ii)producere din CT cvartal care livrează energie termică în reţelele de distribuţie proprii;
(iii)producere din CT imobil/scară;
(iv)producere din alte surse (CT de alt tip), specificate de operatorul SPAET (de exemplu: capacităţi modulare de producere);
b)producerea, distribuţia şi furnizarea energiei termice din CT cvartal sau din alte surse, în situaţia în care nu există consumatori racordaţi direct la barele centralei;
c)producerea şi furnizarea din CT imobil/scară, în situaţia în care aceste activităţi sunt desfăşurate de acelaşi operator;
d)transportul energiei termice;
e)distribuţia energiei termice, dacă există reţele de distribuţie separate, detaliate pe:
(i)distribuţie de energie termică din reţeaua de transport;
(ii)distribuţie de energie termică din CT/CTZ;
(iii)distribuţie de energie termică din CT cvartal;
(iv)distribuţie de energie termică din alte surse specificate de operatorul SPAET (de exemplu: capacităţi modulare de producere);
f)furnizarea energiei termice.
Art. 12
Separarea cheltuielilor şi veniturilor între activităţile prevăzute la art. 11 se realizează de către operatorul SPAET cu respectarea legislaţiei în vigoare, având la bază următoarele principii:
a)cauzalitatea - cheltuielile şi veniturile sunt atribuite în concordanţă cu activitatea care le determină;
b)obiectivitatea - cheltuielile şi veniturile sunt atribuite pe baze obiective, fără a se urmări un interes ori obţinerea unui beneficiu nemeritat;
c)transparenţa - cheltuielile şi veniturile sunt atribuite pe activităţi în mod transparent şi pot fi identificate pentru fiecare activitate;
d)continuitatea - cheltuielile şi veniturile sunt atribuite pe activităţi pe baza unor reguli aplicate constant în timp.
Art. 13
Pentru alocarea cheltuielilor şi veniturilor pe fiecare activitate desfăşurată de către operatorii SPAET se utilizează următoarele reguli:
a)cheltuielile directe, aferente strict unei activităţi dintre cele prevăzute la art. 11, se identifică şi se atribuie în totalitate activităţii respective;
b)cheltuielile comune/indirecte, care nu pot fi individualizate şi atribuite unei singure activităţi dintre cele prevăzute la art. 11, se împart pe fiecare activitate, pe baza ipotezelor şi cheilor de alocare stabilite de către operatorul SPAET, cu respectarea principiilor de alocare menţionate la art. 37 şi specificate în memoriul tehnico-economic;
c)veniturile obţinute din practicarea preţurilor locale de furnizare, care au în componenţă preţuri şi/sau tarife specifice mai multor activităţi, se alocă pe fiecare activitate, proporţional cu preţul/tariful şi cantitatea de energie termică livrată, corespunzătoare activităţii respective.
Art. 14
(1)Evidenţele contabile de reglementare au un grad de detaliere care să permită ANRE identificarea veniturilor şi cheltuielilor pe elementele de calcul din structura de preţ/tarif pentru fiecare activitate din cele prevăzute la art. 11. Elementele de calcul din structura de preţ/tarif sunt cele prevăzute în machetele A1 şi A2 din anexa nr. 3.
(2)ECR sunt distincte de situaţiile financiare anuale pe care titularii de licenţe au obligaţia de a le întocmi şi depune conform reglementărilor contabile şi sunt utilizate exclusiv de către titularii de licenţe şi ANRE.
Art. 15
Pe baza datelor din evidenţele contabile, operatorii SPAET întocmesc ECR pentru anul anterior (n - 1) şi pentru semestrul I al anului curent (n), care cuprind următoarele:
a)situaţia cheltuielilor realizate pentru fiecare activitate din cele prevăzute la art. 11;
b)situaţia veniturilor realizate pentru fiecare activitate din cele prevăzute la art. 11.
Art. 16
(1)În cazul fiecărui SACET, preţurile locale de furnizare se stabilesc distinct pentru fiecare tip de condiţie tehnică de furnizare a energiei termice la consumatori, respectiv, după caz:
a)furnizare de la gardul CET/CTZ/CT de cvartal;
b)furnizare din reţeaua de transport SACET, inclusiv prin MT fără reţea de distribuţie SACET;
c)furnizare din reţeaua de distribuţie SACET alimentată din RT;
d)furnizare din reţeaua de distribuţie SACET a CTZ/CT de cvartal;
e)furnizare din reţeaua de distribuţie SACET a altor surse de producere (de exemplu: capacităţi modulare de producere);
f)furnizare din CT de imobil/scară;
g)alt tip de condiţie tehnică de furnizare.
(2)Preţurile locale de furnizare se stabilesc distinct pentru populaţie, respectiv consumatori noncasnici, în situaţia aplicării unor preţuri diferenţiate ale combustibilului consumat pentru producerea energiei termice destinate populaţiei, respectiv pentru producerea energiei termice destinate consumatorilor noncasnici.
(3)În cazul unui SACET în care există un singur tip de condiţie tehnică de furnizare, preţurile locale de furnizare se pot stabili ca valoare unică pentru activităţi integrate, determinată pe ansamblul tuturor activităţilor desfăşurate de respectivul operator SPAET.
Art. 17
Preţurile şi/sau tarifele solicitate se calculează pe baza celei mai bune estimări pentru anul următor - anul de reglementare (n + 1), ţinând cont de realizările din primul semestru al anului curent (n) (ianuarie-iunie) plus estimările pentru al doilea semestru al anului curent (n), corespunzătoare elementelor de calcul din structura de preţ/tarif, precum şi de toate datele/informaţiile cunoscute, relevante pentru prestarea SPAET în anul următor (n + 1), cu respectarea prevederilor prezentei metodologii.
Art. 18
(1)Stabilirea şi ajustarea preţurilor şi tarifelor aferente SPAET se fac pe baza formulelor prevăzute la art. 44, 46, 47 şi 48.
(2)Modificarea preţurilor şi tarifelor aferente SPAET se face pe baza formulelor specifice acestui proces, prevăzute la art. 45, 49 şi 50.
SECŢIUNEA 3:Principii de calcul la aplicarea formulelor sau regulilor de stabilire/ajustare cuprinse în actul de atribuire/delegare a gestiunii SPAET
Art. 19
(1)Stabilirea formulelor de ajustare incluse în actul de atribuire/delegare a gestiunii SPAET se face cu respectarea următoarelor principii generale:
a)pentru fiecare tip de condiţie tehnică de furnizare a energiei termice prin SACET şi/sau pentru fiecare preţ/tarif specific se stabileşte câte o formulă de ajustare distinctă;
b)fiecare formulă de ajustare conţine un termen corespunzător preţului/tarifului de bază/de referinţă, stabilit ca valoare fixă, pe baza machetelor şi formulelor de calcul din prezenta metodologie;
c)fiecare formulă de ajustare conţine câte un termen de ajustare a preţului/tarifului de bază/de referinţă, prin luarea în considerare a unor componente de cost propuse de operator, cu influenţă relevantă asupra costurilor totale (de exemplu: preţul combustibilului, preţul energiei electrice, costul mediu cu personalul, indicele preţului de consum etc.);
d)fiecare termen de ajustare din formule include:
(i)coeficienţi de calcul, reprezentând valori fixe, stabilite pe baza structurii preţului/tarifului de bază/de referinţă;
(ii)parametri de calcul, reprezentând variabile a căror modificare conduce la ajustarea de preţ/tarif, conform prezentei metodologii;
e)formulele conţin termeni corespunzători unor corecţii corespunzătoare veniturilor şi costurilor justificate, înregistrate în anul anterior (n - 1), ca urmare a unor realizări diferite, datorate unor condiţii obiective, faţă de estimările făcute la stabilirea/ajustarea anterioară;
f)formulele pot conţine termeni suplimentari celor menţionaţi la lit. d) şi e), propuşi şi justificaţi de operator.
(2)Stabilirea formulelor de ajustare se face numai după stabilirea preţului/tarifului de bază/referinţă conform principiilor prezentei metodologii.
Art. 20
(1)Formulele de ajustare incluse în actul de atribuire/delegare a gestiunii SPAET se modifică atunci când:
a)valorile coeficienţilor şi/sau parametrii de calcul utilizaţi în formule nu mai reflectă corect impactul în preţ/tarif al modificării unor categorii de costuri sau al modificării cantităţilor de energie termică livrată;
b)se face o nouă stabilire a preţurilor/tarifelor de bază/de referinţă utilizate în formule, conform prevederilor prezentei metodologii.
(2)Formulele de ajustare modificate conform alin. (1) se includ în actul de atribuire/delegare a gestiunii SPAET după emiterea avizului de către ANRE şi aprobarea de către AAPL
Art. 21
Ajustarea preţurilor/tarifelor aferente SPAET, pe baza formulelor de ajustare incluse în actul de atribuire/delegare a gestiunii SPAET, se face în condiţiile şi termenele de ajustare din prezenta metodologie.
SECŢIUNEA 4:Principii de calcul la aplicarea unor preţuri diferenţiate ale combustibilului consumat pentru producerea energiei termice destinate populaţiei, respectiv pentru producerea energiei termice destinate consumatorilor noncasnici
Art. 22
În cazul aplicării unor prevederi legislative care stabilesc preţuri diferenţiate ale combustibilului consumat pentru producerea energiei termice destinate populaţiei, respectiv pentru producerea energiei termice destinate consumatorilor noncasnici, se determină distinct:
a)preţurile pentru activitatea de producere a energiei termice destinate populaţiei, respectiv pentru activitatea de producere a energiei termice destinate consumatorilor noncasnici;
b)preţurile locale de furnizare a energiei termice la populaţie, respectiv la consumatorii noncasnici.
Art. 23
Tarifele pentru serviciile de transport şi serviciile de distribuţie a energiei termice sunt unice pe conturul reţelei respective şi se determină luând în considerare costul pierderilor tehnologice de energie termică estimat pe baza preţului mediu ponderat cu cantităţile, pentru energia termică achiziţionată/intrată în reţeaua de transport SACET, respectiv în reţeaua de distribuţie SACET.