Secţiunea 9 - SECŢIUNEA 9: 5.9. Tratarea intrărilor în BAR - Metodologie din 2018 de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

M.Of. 810

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024
SECŢIUNEA 9:SECŢIUNEA 9: 5.9. Tratarea intrărilor în BAR
Art. 62
[textul din Art. 62 din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 9. din Ordinul 203/2019]
Art. 63
(1)Valoarea unei intrări în BAR include, după caz, cheltuielile efectuate pentru realizarea de mijloace fixe pentru dezvoltarea, extinderea, întărirea, reconstruirea, modernizarea, retehnologizarea şi înlocuirea celor existente, în conformitate cu legislaţia contabilă aplicabilă şi se justifică în conformitate cu prevederile procedurii privind investiţiile.
(2)Nu se includ în valoarea intrărilor în BAR dobânzile, comisioanele bancare şi diferenţele de curs valutar aferente creditelor furnizor pentru finanţarea imobilizărilor corporale şi necorporale puse în funcţiune.

Art. 64
(1)Operatorul de distribuţie are obligaţia de a transmite spre aprobare ANRE programul de investiţii pentru perioada de reglementare p+1, precum şi programele de investiţii anuale în conformitate cu prevederile procedurii privind elaborarea şi aprobarea programelor de investiţii ale operatorilor economici concesionari ai serviciului de distribuţie a energiei electrice, aprobate de ANRE (procedura privind investiţiile).
(2)[textul din Art. 64, alin. (2) din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 203/2019]
(3)[textul din Art. 64, alin. (3) din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 203/2019]
(4)[textul din Art. 64, alin. (4) din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 203/2019]
(5)[textul din Art. 64, alin. (5) din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 203/2019]
(6)[textul din Art. 64, alin. (6) din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 11. din Ordinul 203/2019]
(7)Valoarea programului anual de investiţii şi a fiecărui obiectiv/mijloc fix este exprimată în unităţi monetare considerate în termeni nominali ai anului de referinţă al perioadei de reglementare.
(8)Elaborarea, fundamentarea şi modificarea programului de investiţii se realizează de operatorul de distribuţie în conformitate cu prevederile procedurii privind investiţiile.
(9)Aprobarea programului de investiţii transmis de operatorul de distribuţie se realizează de ANRE în conformitate cu prevederile procedurii privind investiţiile.
Art. 65
Valoarea programului de investiţii prognozat aferent întregii perioade de reglementare, care respectă prevederile reglementărilor în vigoare, se include în întregime în BAR.

Art. 66
[textul din Art. 66 din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 13. din Ordinul 203/2019]
Art. 67
ANRE are dreptul de a elimina din BAR orice mijloc fix/investiţie realizat/realizată, anterior aprobat/aprobată şi inclus/inclusă în BAR, dacă în urma analizei se constată neconformităţi cu prevederile reglementărilor în vigoare la data includerii în BAR.

Art. 671
Operatorul de distribuţie concesionar include în lista ieşirilor din BAR mijloacele fixe pentru care utilizatorii noncasnici sunt obligaţi să restituie contravaloarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare finanţate de acesta, conform reglementărilor ANRE în vigoare, în cazul în care se constată nerespectarea de către utilizatorii noncasnici a obligaţiei prevăzute de lege privind utilizarea şi păstrarea destinaţiei locului de consum.

Art. 68
[textul din Art. 68 din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 203/2019]
Art. 69
(1)La sfârşitul fiecărei perioade de reglementare, ANRE stabileşte valoarea BAR necesară calculului tarifelor pentru următoarea perioadă de reglementare, pe baza investiţiilor realizate în perioadele anterioare şi recunoscute de ANRE, şi efectuează corecţiile necesare.
(2)Pentru încurajarea investiţiilor în reţelele electrice de distribuţie puse în funcţiune în perioada a IV-a de reglementare se stabileşte un stimulent în valoare de 1 punct procentual peste rata reglementată a rentabilităţii aprobată conform prevederilor art. 74.
(3)Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru mijloacele fixe aferente investiţiilor în reţelele de distribuţie realizate din fonduri proprii în cadrul unor proiecte cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, puse în funcţiune începând cu data de 1 februarie 2021, se stabileşte un stimulent în valoare de 2 puncte procentuale peste rata reglementată a rentabilităţii aprobată conform prevederilor art. 74, dacă aceste investiţii nu beneficiază de stimulente pentru proiecte de interes comun în baza Regulamentului (UE) 2022/869 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2009, (UE) 2019/942 şi (UE) 2019/943 şi a Directivelor 2009/73/CE şi (UE) 2019/944 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 şi a Metodologiei pentru evaluarea investiţiilor în proiecte de interes comun privind infrastructura pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, inclusiv a riscurilor aferente acestora, aprobată prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

(4)Stimulentele prevăzute la alin. (2) sau (3) se iau în considerare în perioada a IV-a de reglementare la calcularea corecţiilor anuale prevăzute la art. 104, precum şi a corecţiilor de venit Delta V_I calculate conform prevederilor art. 72.

Art. 70
Mijloacele fixe care rezultă în urma investiţiilor realizate, prevăzute într-un plan anual şi puse în funcţiune în anul următor, se introduc în BAR în anul de punere în funcţiune, cu posibilitatea depăşirii valorii planului anual de investiţii al anului în care acestea sunt puse în funcţiune.

Art. 71
[textul din Art. 71 din capitolul 5, sectiunea 9 a fost abrogat la 01-ian-2020 de Art. I, punctul 17. din Ordinul 203/2019]
Art. 72
(1)Veniturile deltaVI rezultate din nerealizarea/ depăşirea în oricare an al perioadei de reglementare p a investiţiilor aprobate de ANRE sunt reduse din/adăugate la veniturile aferente perioadei de reglementare p + 1, respectiv la venitul-ţintă iniţial aferent primului an al perioadei de reglementare p + 1.

(2)Valoarea VI se calculează cu formula:
 (lei) (8),
unde:
(BARrealiz, t - BARprognoz, t) - diferenţa valorică dintre baza reglementată a activelor realizată ce conţine investiţiile realizate în anul t şi baza reglementată a activelor prognozată ce conţine investiţiile prognozate a fi realizate în anul t, exprimată în termeni nominali ai anului t;
(AMrealiz, t - AMprognoz, t) - diferenţa dintre valoarea reglementată a amortizării realizate în anul t şi valoarea reglementată a amortizării prognozate pentru anul t, exprimată în termeni nominali ai anului t;
RTSt - rata dobânzii titlurilor de stat considerată pentru anul t, în termeni reali;
VII, t - corecţia de venit datorată nerealizării investiţiilor aferente anului t, aplicată în timpul perioadei de reglementare, exprimată în termeni nominali ai anului t.