Capitolul iv - Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020
M.Of. 993 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Capitolul IV:Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare
Secţiunea I:Dispoziţii generale
Art. 34
(1)La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate, organizată în baza prevederilor art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pot participa cadrele didactice titulare prevăzute la art. 5 alin. (1) - (3), precum şi cadrele didactice prevăzute la art. 5 alin. (6), aflate în restrângere de activitate, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii.
(2)Transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare se poate realiza din mediul rural în cel urban, numai dacă persoana respectivă se încadrează într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (7).
(3)În etapa de transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate nu se ocupă, prin transfer, catedrele complete şi incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice, pe care nu s-au soluţionat întregirile de normă didactică potrivit prevederilor art. 24 alin. (7).
Art. 35
Transferarea pentru restrângere de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare a personalului didactic titular se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1) - (10) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în prezenta Metodologie şi de prevederile Centralizatorului.
Art. 36
Transferarea pentru restrângere de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare a personalului didactic titular se realizează pe posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ, în aceeaşi funcţie didactică sau într-o altă funcţie didactică, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu Centralizatorul şi prevederile art. 5 alin. (3). Cadrul didactic titular într-o unitate de învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de transfer pentru restrângere de activitate, ocuparea unui post didactic/unei catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ.
Art. 37
Transferarea pentru restrângere de activitate este organizată şi coordonată la nivelul inspectoratului şcolar de comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, numită prin decizie a inspectoratul şcolar general.
Art. 38
Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ stabilesc, conform art. 26, art. 27 şi art. 48 alin. (4), listele cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate şi le transmit inspectoratului şcolar. Comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar întocmeşte lista cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, pe discipline, cu precizarea tuturor specializărilor dobândite prin studii şi o publică prin afişare la avizier şi postare pe site-ul instituţiei, concomitent cu lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, complete şi incomplete menţionată la art. 31 alin. (2) lit. b).
Art. 39
În unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, licee tehnologice, unităţi de învăţământ având clasele I - XII/XIII/XIV sau V - XII/XIII/XIV, posturile didactice/catedrele vacante se publică pentru nivelul cel mai înalt corespunzător unităţii de învăţământ şi postului didactic. În mod excepţional, în unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, pentru etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate, pot fi publicate şi catedre vacante de nivel gimnazial sau profesional. Lista posturilor didactice/catedrelor vacante pentru etapa de transferare pentru restrângerea de activitate cuprinde obligatoriu cel puţin una din menţiunile "Post propus pentru transfer consimţit între unităţile de învăţământ", respectiv "Post produs pentru repartizare în şedinţa de transfer", precum şi alte menţiuni, conform anexei nr. 1 lit. a).
Art. 40
Soluţionarea restrângerilor de activitate a cadrelor didactice titulare se realizează în şedinţa de repartizare organizată de inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută de Calendar. Cadrul didactic titular care solicită soluţionarea restrângerii de activitate la unităţi de învăţământ din alte judeţe anexează la cererea de înscriere adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului/municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia este titular, din care să rezulte că postul/catedra ocupat(ă), în anul şcolar 2019 - 2020, este în restrângere de activitate, iar cererea de transfer pentru restrângere de activitate în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă.
Art. 41
(1)Cadrul didactic titular care a fost transferat în etapa de restrângere de activitate 2019 revine pe postul didactic/catedra avut{ă) anterior, în situaţia în care, până la data de începerii cursurilor anului şcolar 2019 - 2020, se constată că postul didactic/catedra a fost vacantat(ă) sau reînfiinţat (ă) ori s-a reînfiinţat cel puţin jumătate de normă din catedra respectivă, iar cadrul didactic respectiv nu a ocupat un alt post/o altă catedră în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia emisă de inspectoratul şcolar de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior.
(2)Posturile didactice/catedrele eliberate în condiţiile alin. (1) se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii.
Secţiunea II:Organizarea şi desfăşurarea transferului consimţit între unităţile de învăţământ
Art. 42
(1)Pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate, personalul didactic titular aflat în restrângere de activitate depune, la unitatea de învăţământ în care solicită transferarea şi la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită transferul, în perioadele prevăzute în Calendar, cereri-tip, conform anexei nr. 14, însoţite de documentele menţionate în aceasta, aprecierea sintetică a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care a intrat în restrângere de activitate şi o adeverinţă, eliberată de conducerea unităţii de învăţământ în care este titular, în care se menţionează cauzele pentru care postul didactic/catedra a ajuns în situaţia de restrângere de activitate. Cadrele didactice care solicită transferarea pe posturi în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică depun cereri, în perioadele prevăzute în Calendar, la CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv şi la inspectoratul şcolar.
(2)Cererile se depun mai întâi la inspectoratul şcolar şi apoi la unităţile de învăţământ conform Calendarului. La cererile care se depun la unităţile de învăţământ vor fi anexate, în copie, documentele de studii, buletinul/cartea de identitate, documente doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul, adeverinţele/atestatele/certificatele de acordare a definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice II sau I, dacă este cazul, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate, dacă este cazul şi documentele necesare pentru a face dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, dacă este cazul, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care cadrul didactic este titular sau detaşat.
(3)Un cadru didactic titular se poate înscrie la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate fac dovada domiciliului până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau adeverinţă de identitate. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar trebuie să aibă domiciliul în judeţul în care solicită transferul. Cadrele didactice, care solicită transferul în municipiul Bucureşti, titulare în învăţământul preuniversitar în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti până la data depunerii dosarelor la inspectoratul şcolar, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau adeverinţă de identitate.
(4)Comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar verifică dosarele depuse, îndeplinirea condiţiilor pentru transfer, evaluează dosarele şi afişează punctajele stabilite, potrivit anexei nr. 2, la sediul inspectoratului şcolar şi obligatoriu pe pagina web a inspectoratului şcolar, pentru cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile de transfer. Comisiile de mobilitate ale unităţilor de învăţământ preiau informaţiile privind situaţia cadrelor didactice titulare înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare de pe pagina web a inspectoratului şcolar.
(5)Eventualele contestaţii la punctajele stabilite de comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se depun, în scris, la inspectoratul şcolar şi se soluţionează în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Punctajele finale stabilite după soluţionarea contestaţiilor se afişează la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar. Hotărârea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, prin care au fost soluţionate contestaţiile este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ.
Art. 43
(1)Comisia de mobilitate la nivelul unităţii de învăţământ, constituită din cadre didactice titulare, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, la propunerea consiliului profesoral, verifică dosarele de înscriere, documentele de studii, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. În comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ nu se numesc cadre didactice titulare care fac parte din consiliul de administraţie. În situaţia în care departajarea cadrelor didactice nu se poate realiza în baza condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice care îndeplinesc toate condiţiile specifice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), precum şi în situaţia în care unitatea de învăţământ nu a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ realizează ierarhizarea cadrelor didactice conform punctajelor finale stabilite la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit anexei nr. 2 şi înaintează consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, prin raport scris, propuneri pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unităţii de învăţământ. În situaţia punctajelor egale, departajarea se realizează în baza criteriilor socioumanitare dovedite prin documente justificative.
(2)Condiţiile specifice avizate de inspectoratul şcolar însoţite şi de grilele de evaluare, dacă este cazul, se afişează la sediile unităţilor de învăţământ şi dacă este posibil şi pe pagina web a unităţilor de învăţământ, înainte de perioada de depunere a dosarelor la unităţile de învăţământ.
(3)Comisia de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ constituită din cadre didactice titulare care nu participă la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare, are următoarea componenţă:
a)preşedinte, cadru didactic titular membru în Comisia pentru Evaluare şi Asigurare a Calităţii din unitatea de învăţământ/responsabil comisie metodică/şef de catedră;
b)membri: 2-10 cadre didactice titulare din unitatea de învăţământ, în funcţie de numărul posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unităţii de învăţământ.
(4)Propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de Învăţământ/CMBRAE/CJRAE sunt analizate în consiliul profesoral şi în consiliul de administraţie al unităţii de Învăţământ/CMBRAE/CJRAE, care selectează şi validează cadrele didactice pentru care se acordă transferul. La validarea unui cadru didactic pentru care se acordă transferul se ţine seama dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta Metodologie, dacă studiile sunt în concordanţă cu postul didactic/catedra vacant(ă) solicitat(ă), conform Centralizatorului, dacă deţine avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) solicitat (e) şi, când este cazul, dacă a promovat proba practică/orală sau inspecţia specială la clasă, după caz, în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv toate condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ la termenul prevăzut în Calendar. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ privind contestaţia este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ. Persoana nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie are dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente.
Art. 44
(1)În baza validării făcute de consiliul de administraţie, cu respectarea strictă a prevederilor legale, directorul emite acordurile privind transferul cadrelor didactice în unitatea respectivă. Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate înştiinţează în scris inspectoratul şcolar.
(2)În perioada prevăzută de Calendar, cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate depun la inspectoratele şcolare acordurile pentru transfer obţinute de la unităţile de învăţământ.
Art. 45
Soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, se realizează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, în perioada prevăzută de Calendar, în baza acordurilor emise de conducerile unităţilor de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale, privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului.
Secţiunea III:Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, prin repartizare organizată de inspectoratul şcolar
Art. 46
(1)După soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ, cererile de transferare pentru cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate care nu au obţinut acordul privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ, precum şi pentru cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate care nu s-au adresat unităţilor de învăţământ pentru obţinerea acestui acord, dar care au depus cereri la inspectoratele şcolare în perioada prevăzută de Calendar, se soluţionează în şedinţă de repartizare, organizată de către comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar, cu respectarea condiţiilor din prezenta Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante propuse pentru repartizare în şedinţa de transfer, în următoarea ordine:
a)soluţionarea restrângerii de activitate în cadrul unităţii de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului;
b)soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul consorţiului şcolar, în ordinea descrescătoare a punctajului;
c)soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul aceleiaşi localităţi/municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului;
d)soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul judeţului, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului;
e)soluţionarea restrângerii de activitate în alte judeţe, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului.
(2)Restrângerea de activitate în cadrul unităţii de învăţământ se soluţionează prin transferarea cadrelor didactice titulare pe un alt post didactic/o altă catedră în aceeaşi unitate de învăţământ conform specializărilor obţinute prin studii ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi 263 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile Centralizatorului şi de prevederile prezentei Metodologii.
(3)La ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) - e), au prioritate cadrele didactice care sunt titulare în specialitatea postului/catedrei solicitat(e) conform actului de numire/transfer/repartizare în învăţământ.
(4)Cadrele didactice titulare aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e) trebuie să facă dovada domiciliului în judeţul în care solicită transferul pentru restrângere de activitate până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau adeverinţă de identitate. Cadrele didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate în municipiul Bucureşti, titulare în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti, până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau adeverinţă de identitate.
Art. 47
(1)În şedinţa de repartizare, opţiunea fiecărui cadru didactic titular se exprimă în scris, conform cererii-tip, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau a împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
(2)În cazul în care două sau mai multe cadre didactice titulare care participă la etapa de transferare pentru restrângere de activitate au acelaşi punctaj şi optează pentru acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), postul didactic/catedra se ocupă în baza criteriilor socioumanitare.
(3)În cazul în care cadrul didactic titular aflat în restrângere de activitate:
a)nu este prezent în momentul în care este solicitat să exprime opţiunea, personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de soluţionare a cererilor de transferare pentru restrângere de activitate, va putea opta pentru posturile rămase în listă în momentul în care ajunge în faţa comisiei sau, dacă nu se prezintă până la finalul şedinţei de transferare, comisia îi atribuie din oficiu un post didactic/catedră vacant(ă) din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie.
b)este prezent dar refuză să exprime o opţiune valabilă, comisia îi atribuie din oficiu un post didactic/catedră vacant(ă) din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie.
(4)În cazul în care un cadru didactic titular aflat în restrângere de activitate refuză să îşi întocmească dosarul, conducerea unităţii de învăţământ întocmeşte dosarul acestuia, iar comisia de mobilitate a inspectoratului şcolar îi atribuie, din oficiu, un post didactic/catedră vacant(ă) la finalul etapei de transferare pentru restrângere de activitate din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie. Cadrului didactic titular aflat în restrângere de activitate, căruia i s-a atribuit un post didactic/catedră din oficiu şi care nu se prezintă la postul/catedra atribuit (ă), i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale privind concedierea individuală.
(5)În mod excepţional, în situaţia în care cererile de transferare pentru cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate care nu au obţinut acordul privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ nu pot fi soluţionate numai pe posturi didactice/catedre vacante propuse pentru repartizare în şedinţa de transfer, restrângerile de activitate se soluţionează şi pe posturi didactice/catedre propuse pentru transfer consimţit între unităţile de învăţământ rămase vacante.
Art. 48
(1)Completările de normă didactică şi restrângerile de activitate ale cadrelor didactice titulare, nesoluţionate prin transfer, precum şi ale altor cadre didactice titulare aflate în această situaţie după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate se soluţionează pe perioadă nedeterminată sau determinată, respectiv prin transfer sau prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, în condiţiile prezentei metodologii, la începutul şi la finalul şedinţelor de repartizare prevăzute în Calendar.
(1)Completările de normă didactică şi restrângerile de activitate ale cadrelor didactice titulare, nesoluţionate prin transfer, precum şi ale altor cadre didactice titulare aflate în această situaţie după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate se soluţionează pe perioadă nedeterminată sau determinată, respectiv prin transfer sau prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, în condiţiile prezentei metodologii, la începutul şi la finalul şedinţelor de repartizare prevăzute în Calendar.(2)Pentru cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate, datorită comasării claselor/unităţilor de învăţământ sau desfiinţării unor unităţi de învăţământ a fost rezolvată, după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate şi a pretransferărilor, prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, pe posturi didactice/catedre constituite din discipline conform actului de numire/transfer/repartizare, în condiţiile în care la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ există post/catedră vacant(ă), inspectoratul şcolar emite decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului didactic/catedrei restrâns(e), începând cu 1 septembrie 2019, la solicitarea acestora, cu acordul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
(3)Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în condiţiile alin. (2), au cadrele didactice titulare la nivelul localităţii/judeţului municipiului Bucureşti în care se regăsesc posturile didactice/catedrele vacante. Cadrele didactice titulare aflate în situaţia prevăzută la alin. (2) se adresează, în scris, conducerii unităţii/unităţilor de învăţământ în perioada stabilită în Calendar, care comunică acordul/refuzul pentru transfer inspectoratului şcolar, conform Calendarului. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează, în scris, CMBRAE/CJRAE în cadrul căreia este normat postul didactic respectiv. Consiliul/Consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante şi inspectoratului şcolar motivele acordului/refuzului transferului. Situaţiile transmise de unităţile de învăţământ inspectoratului şcolar sunt analizate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar, care stabileşte lista finală a cadrelor didactice titulare pentru care se emit decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului/catedrei restrâns (e), începând cu 1 septembrie 2019.
(4)Cadrele didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer în anii precedenţi, nu fac obiectul restrângerii de activitate la nivelul unităţii de învăţământ la care sunt titulare şi participă la etapa de transferare pentru restrângere de activitate, cu excepţia cadrelor didactice care au posibilitatea de a reveni în unităţile de învăţământ de la care au fost detaşate, conform prevederilor art. 23 alin. (2) şi a cadrelor didactice pentru care s-au emis decizii de transfer în condiţiile alin. (2) şi (3).
Art. 49
Hotărârile comisiei de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, luate în şedinţa de repartizare, pot fi contestate în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţiile se înregistrează la secretarul inspectoratului şcolar şi reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Contestaţiile se soluţionează de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, conform Calendarului. Hotărârea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar prin care se soluţionează contestaţiile este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ competentă.
Art. 50
După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate, cu precizarea unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ indiferent de nivelul de învăţământ din care provine solicitantul, precum şi a regimului de mediu. În decizia de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al structurii/structurilor este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. În baza deciziei de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică încheie, cu cadrul didactic repartizat, contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată.