Art. 48. - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020

M.Of. 993 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Art. 48
(1)Completările de normă didactică şi restrângerile de activitate ale cadrelor didactice titulare, nesoluţionate prin transfer, precum şi ale altor cadre didactice titulare aflate în această situaţie după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate se soluţionează pe perioadă nedeterminată sau determinată, respectiv prin transfer sau prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, în condiţiile prezentei metodologii, la începutul şi la finalul şedinţelor de repartizare prevăzute în Calendar.

(2)Pentru cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate, datorită comasării claselor/unităţilor de învăţământ sau desfiinţării unor unităţi de învăţământ a fost rezolvată, după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate şi a pretransferărilor, prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, pe posturi didactice/catedre constituite din discipline conform actului de numire/transfer/repartizare, în condiţiile în care la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ există post/catedră vacant(ă), inspectoratul şcolar emite decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului didactic/catedrei restrâns(e), începând cu 1 septembrie 2019, la solicitarea acestora, cu acordul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
(3)Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în condiţiile alin. (2), au cadrele didactice titulare la nivelul localităţii/judeţului municipiului Bucureşti în care se regăsesc posturile didactice/catedrele vacante. Cadrele didactice titulare aflate în situaţia prevăzută la alin. (2) se adresează, în scris, conducerii unităţii/unităţilor de învăţământ în perioada stabilită în Calendar, care comunică acordul/refuzul pentru transfer inspectoratului şcolar, conform Calendarului. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează, în scris, CMBRAE/CJRAE în cadrul căreia este normat postul didactic respectiv. Consiliul/Consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante şi inspectoratului şcolar motivele acordului/refuzului transferului. Situaţiile transmise de unităţile de învăţământ inspectoratului şcolar sunt analizate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar, care stabileşte lista finală a cadrelor didactice titulare pentru care se emit decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului/catedrei restrâns (e), începând cu 1 septembrie 2019.
(4)Cadrele didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer în anii precedenţi, nu fac obiectul restrângerii de activitate la nivelul unităţii de învăţământ la care sunt titulare şi participă la etapa de transferare pentru restrângere de activitate, cu excepţia cadrelor didactice care au posibilitatea de a reveni în unităţile de învăţământ de la care au fost detaşate, conform prevederilor art. 23 alin. (2) şi a cadrelor didactice pentru care s-au emis decizii de transfer în condiţiile alin. (2) şi (3).