Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale
M.Of. 391
În vigoare Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1:Obiect, scop şi principii
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează modul de realizare de către entităţile contractante a achiziţiilor sectoriale, procedurile de atribuire a contractelor sectoriale şi de organizare a concursurilor de soluţii, instrumentele şi tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor sectoriale, precum şi anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor sectoriale.
(2)Domeniul de aplicare a prezentei legi nu include serviciile de interes general fără caracter economic.
Art. 2
(1)Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială.
(2)Principiile care stau la baza atribuirii contractelor sectoriale şi a organizării concursurilor de soluţii sunt:
a)nediscriminarea;
b)tratamentul egal;
c)recunoaşterea reciprocă;
d)transparenţa;
e)proporţionalitatea;
f)asumarea răspunderii.
SECŢIUNEA 2:Definiţii
Art. 3
(1)Pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
5.e) autorităţi contractante:
(i)autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor sectoriale;
(ii)organismele de drept public;
(iii)asocierile formate de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la pct. (i) sau (ii);
61.f1) mecanism informatic pentru proceduri simplificate: - facilitate tehnică implementată în Sistemul electronic de achiziţii publice pentru derularea procedurilor simplificate;
10.j) contract pe termen lung - contractul sectorial încheiat pe o durată de cel puţin 5 ani, care cuprinde durata de execuţie a lucrărilor, dacă acesta are o componentă care constă în execuţie de lucrări, precum şi durata de prestare a serviciilor, stabilite astfel încât contractantul să obţină un profit rezonabil;
12.l) contract sectorial de lucrări - contractul de achiziţie sectorială care are ca obiect:
(i)fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări în legătură cu una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1;
(ii)fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unei lucrări;
(iii)realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care corespunde cerinţelor stabilite de entitatea contractantă care exercită o influenţă determinantă asupra tipului sau proiectării lucrării;
16.p) lucrare - rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau de geniu civil, care poate îndeplini prin el însuşi o funcţie economică sau tehnică;
18.r) document al achiziţiei - invitaţia la o procedură concurenţială de ofertare, anunţul de participare, documentaţia de atribuire, precum şi orice document suplimentar emis de entitatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau stabili elemente ale achiziţiei sectoriale ori ale procedurii de atribuire;
28.bb) întreprindere publică - persoana juridică ce desfăşoară activităţi economice şi asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participaţiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înfiinţare a întreprinderii respective, influenţa dominantă a unei autorităţi contractante în sensul lit. e); prezumţia de exercitare a influenţei dominante se aplică în orice situaţie în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe autorităţi contractante în sensul lit. e) se află, direct ori indirect, în cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
(i)deţin majoritatea capitalului subscris;
(ii)deţin controlul majorităţii voturilor asociate acţiunilor emise de întreprindere;
(iii)pot numi în componenţa consiliului de administraţie, a organului de conducere sau de supraveghere mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;
35.ii) operator economic - orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, şi care este/sunt stabilită/stabilite în:
(i)un stat membru al Uniunii Europene;
(ii)un stat membru al Spaţiului Economic European (SEE);
(iii)ţări terţe care au ratificat Acordul privind Achiziţiile Publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (AAP), în măsura în care contractul sectorial atribuit intră sub incidenţa anexelor 3, 4 şi 5, 6 şi 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv;
(iv)ţări terţe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană;
(v)ţări terţe care nu intră sub incidenţa pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaţionale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piaţa în domeniul achiziţiilor publice;
36.jj) organisme de drept public - orice entităţi care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
(i)sunt înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, indiferent de forma de constituire sau organizare;
(ii)au personalitate juridică;
(iii)sunt finanţate, în majoritate, de către autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către alte organisme de drept public sau se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entităţi dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau ale unui alt organism de drept public sau mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiţi de către o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către un alt organism de drept public;
52.zz) subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie sectorială şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie sectorială nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi;
55.ccc) unitate de achiziţii centralizate - o entitate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) sau o autoritatea contractantă în sensul lit. e), care furnizează activităţi de achiziţie centralizate şi, după caz, activităţi de achiziţie auxiliare; achiziţiile desfăşurate de o unitate de achiziţii centralizate în vederea realizării de activităţi de achiziţie centralizate sunt considerate a fi achiziţii în scopul desfăşurării unei activităţi relevante prevăzute la art. 5-11;
1.a) achiziţie sectorială - achiziţia de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract sectorial de către una sau mai multe entităţi contractante de la operatori economici desemnaţi de către acestea, cu condiţia ca lucrările, produsele sau serviciile achiziţionate să fie destinate efectuării uneia dintre activităţile relevante prevăzute la art. 5-11;
2.b) acord-cadru - acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai multe entităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici care are ca obiect stabilirea termenilor şi condiţiilor care guvernează contractele sectoriale ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere;
3.c) activităţi de achiziţie auxiliare - activităţi care constau în furnizarea de asistenţă şi suport pentru activităţile de achiziţie, respectiv în una dintre următoarele forme:
(i)infrastructură tehnică care să permită entităţilor contractante atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii;
(ii)asistenţă şi consiliere cu privire la desfăşurarea sau structurarea procedurilor de achiziţie sectorială;
(iii)pregătirea şi administrarea procedurilor de achiziţie sectorială în numele şi în beneficiul entităţilor contractante în cauză;
4.d) activităţi de achiziţie centralizate-activităţile desfăşurate de o unitate de achiziţii centralizate în mod permanent, în una dintre următoarele forme:
(i)achiziţia în nume propriu de produse şi/sau servicii destinate unei/unor alte entităţi contractante;
(ii)atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii în numele şi pentru o altă/alte entitate contractantă/entităţi contractante;
5.e) autorităţi contractante:
(i)autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor sectoriale;
(ii)organismele de drept public;
(iii)asocierile formate de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la pct. (i) sau (ii);6.f) candidat - orice operator economic care a depus o solicitare de participare în cadrul unei proceduri de licitaţie restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare sau care a fost invitat să participe la o procedură de negociere fără invitaţie prealabilă la procedura concurenţială de ofertare;
61.f1) mecanism informatic pentru proceduri simplificate: - facilitate tehnică implementată în Sistemul electronic de achiziţii publice pentru derularea procedurilor simplificate;7.g) cerinţe de etichetare - cerinţele care trebuie să fie îndeplinite de lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri pentru a obţine o anumită etichetă;
8.h) ciclu de viaţă - ansamblul etapelor succesive şi/sau interdependente, care includ cercetarea şi dezvoltarea care urmează a fi efectuate, producţia, comercializarea şi condiţiile acesteia, transportul, utilizarea şi întreţinerea, pe toată durata existenţei unui produs sau a unei lucrări sau a prestării unui serviciu, de la achiziţia materiilor prime sau generarea resurselor până la eliminarea, curăţarea amplasamentului şi încheierea serviciului sau a utilizării;
9.i) concursuri de soluţii - procedurile care permit entităţii contractante să achiziţioneze, în special în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, al arhitecturii şi ingineriei sau al prelucrării datelor, un plan sau un proiect selectat de un juriu pe baze concurenţiale, cu sau fără acordarea de premii;
10.j) contract pe termen lung - contractul sectorial încheiat pe o durată de cel puţin 5 ani, care cuprinde durata de execuţie a lucrărilor, dacă acesta are o componentă care constă în execuţie de lucrări, precum şi durata de prestare a serviciilor, stabilite astfel încât contractantul să obţină un profit rezonabil;11.k) contract sectorial - contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe entităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul realizării activităţii lor principale în unul dintre domeniile definite de prezenta lege ca fiind relevante;
12.l) contract sectorial de lucrări - contractul de achiziţie sectorială care are ca obiect:
(i)fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări în legătură cu una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1;
(ii)fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unei lucrări;
(iii)realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care corespunde cerinţelor stabilite de entitatea contractantă care exercită o influenţă determinantă asupra tipului sau proiectării lucrării;13.m) contract sectorial de produse - contractul de achiziţie sectorială care are ca obiect achiziţia de produse prin cumpărare, inclusiv cu plata în rate, închiriere, leasing cu sau fără opţiune de cumpărare sau prin orice alte modalităţi contractuale în temeiul cărora entitatea contractantă beneficiază de aceste produse, indiferent dacă dobândeşte sau nu proprietatea asupra acestora; contractul de achiziţie de produse poate include, cu titlu accesoriu, lucrări sau operaţiuni de amplasare şi de instalare;
14.n) contract sectorial de servicii - contractul de achiziţie sectorială care are ca obiect prestarea de servicii, altele decât cele care fac obiectul unui contract sectorial de lucrări potrivit lit. l);
15.o) contractant - orice operator economic care este parte la un contract sectorial;
16.p) lucrare - rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau de geniu civil, care poate îndeplini prin el însuşi o funcţie economică sau tehnică;17.q) CPV - nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV);
18.r) document al achiziţiei - invitaţia la o procedură concurenţială de ofertare, anunţul de participare, documentaţia de atribuire, precum şi orice document suplimentar emis de entitatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau stabili elemente ale achiziţiei sectoriale ori ale procedurii de atribuire;19.s) documentaţia de atribuire - documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei sectoriale, obiectul contractului sectorial şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice sau documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidaţi şi ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile;
20.t) drepturi exclusive sau speciale - drepturi acordate de o entitate competentă prin orice act legislativ sau act administrativ al cărui efect constă în limitarea exercitării unei activităţi relevante la una sau mai multe entităţi şi care afectează substanţial capacitatea altor entităţi de a desfăşura o astfel de activitate;
21.u) DUAE - documentul unic de achiziţii european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie;
22.v) etichetă - orice document, certificat sau atestare care confirmă că lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri îndeplinesc anumite cerinţe;
23.w) e-Certis - sistemul electronic implementat şi administrat de Comisia Europeană cuprinzând informaţii privind certificate şi alte documente justificative solicitate în mod obişnuit de entităţile contractante în cadrul procedurilor de atribuire;
24.x) evaluare tehnică europeană - evaluarea documentată a performanţelor unui produs pentru construcţii, în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale ale acestuia, în conformitate cu respectivul document de evaluare european, astfel cum este definit în art. 2 pct. 12 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului;
25.y) furnizor - entitatea care pune la dispoziţia unui contractant produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă este cazul, sau care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant;
26.z) furnizor de servicii de achiziţie - o persoană de drept public sau de drept privat care oferă pe piaţă activităţi de achiziţie auxiliare;
27.aa) inovare - realizarea unui produs, serviciu sau proces nou sau care este îmbunătăţit în mod semnificativ, inclusiv procese de producţie sau de construcţie, noi metode de comercializare sau noi metode organizatorice în activitatea comercială, organizarea locului de muncă sau relaţiilor externe ale organizaţiei, printre altele, cu scopul de a contribui la soluţionarea provocărilor societate ori a sprijini strategia Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii;
28.bb) întreprindere publică - persoana juridică ce desfăşoară activităţi economice şi asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participaţiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înfiinţare a întreprinderii respective, influenţa dominantă a unei autorităţi contractante în sensul lit. e); prezumţia de exercitare a influenţei dominante se aplică în orice situaţie în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe autorităţi contractante în sensul lit. e) se află, direct ori indirect, în cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
(i)deţin majoritatea capitalului subscris;
(ii)deţin controlul majorităţii voturilor asociate acţiunilor emise de întreprindere;
(iii)pot numi în componenţa consiliului de administraţie, a organului de conducere sau de supraveghere mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;29.cc) licitaţie electronică - procesul repetitiv desfăşurat prin mijloace electronice după o primă evaluare iniţială completă a ofertelor, în cadrul căruia ofertanţii au posibilitatea de a reduce preţurile prezentate şi/sau de a îmbunătăţi alte elemente cuantificabile ale ofertelor, care permite clasificarea ofertelor prin metode automate de evaluare;
30.dd) lucrări de geniu civil - lucrările de construcţii menţionate în cadrul claselor 45.21, 45.23, 45.24 şi 45.25 din anexa nr. 1, cu excepţia celor care au ca obiect construcţia de clădiri;
31.ee) mijloace electronice - echipamente electronice de procesare, inclusiv compresie digitală, şi stocare a datelor emise, transmise şi recepţionate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
32.ff) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire;
33.gg) ofertă alternativă - oferta care se poate abate într-o anumită măsură de la cerinţele documentaţiei de atribuire, dar care asigură realizarea scopului aplicării procedurii de atribuire;
34.hh) ofertant-orice operator economic care a depus o ofertă în cadrul unei proceduri de atribuire;
35.ii) operator economic - orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, şi care este/sunt stabilită/stabilite în:
(i)un stat membru al Uniunii Europene;
(ii)un stat membru al Spaţiului Economic European (SEE);
(iii)ţări terţe care au ratificat Acordul privind Achiziţiile Publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (AAP), în măsura în care contractul sectorial atribuit intră sub incidenţa anexelor 3, 4 şi 5, 6 şi 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv;
(iv)ţări terţe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană;
(v)ţări terţe care nu intră sub incidenţa pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaţionale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piaţa în domeniul achiziţiilor publice;
36.jj) organisme de drept public - orice entităţi care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
(i)sunt înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, indiferent de forma de constituire sau organizare;
(ii)au personalitate juridică;
(iii)sunt finanţate, în majoritate, de către autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către alte organisme de drept public sau se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entităţi dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau ale unui alt organism de drept public sau mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiţi de către o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către un alt organism de drept public;37.kk) parteneriat pentru inovare - procedura de atribuire utilizată de entitatea contractantă pentru dezvoltarea şi achiziţia ulterioară a unui produs, serviciu sau a unor lucrări inovatoare, în condiţiile în care soluţiile disponibile pe piaţă la un anumit moment nu satisfac necesităţile entităţii contractante;
38.ll) persoane cu funcţii de decizie - conducătorul entităţii contractante, membrii organelor decizionale ale entităţii contractante care au legătură cu procedura de atribuire, precum şi orice alte persoane din cadrul entităţii contractante ce pot influenţa conţinutul documentelor achiziţiei şi/sau desfăşurarea procedurii de atribuire;
39.mm) referinţă tehnică - orice specificaţie elaborată de organismele europene de standardizare, alta decât standardele europene sau alte organizaţii care au activităţi de standardizare la care România este parte, în conformitate cu proceduri adaptate în funcţie de evoluţia cerinţelor pieţei;
40.nn) scris(ă) sau în scris - orice ansamblu de cuvinte sau cifre care poate fi citit, reprodus şi comunicat ulterior, inclusiv informaţii transmise şi stocate prin mijloace electronice;
41.oo) servicii de interes general fără caracter economic - servicii furnizate fără contraprestaţie, cum ar fi cele care constituie prerogativele tradiţionale ale statului, respectiv poliţia, justiţia şi sistemele obligatorii de securitate socială, precum şi alte servicii ce pot fi calificate ca fiind fără caracter economic potrivit criteriilor din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;
42.pp) sistem dinamic de achiziţii - procesul de achiziţie organizat în integralitate prin mijloace electronice şi deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de calificare şi selecţie, pentru achiziţii de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piaţă satisfac necesităţile entităţii contractante;
43.qq) Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP - desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire şi în scopul publicării anunţurilor la nivel naţional;
44.rr) specificaţii tehnice - cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesităţii entităţii contractante;
45.ss) solicitare de participare - solicitarea transmisă de operatorul economic împreună cu documentele necesare în vederea îndeplinirii cerinţelor de calificare în prima etapă în cadrul unei proceduri de licitaţie restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare;
46.tt) specificaţie tehnică comună - o specificaţie tehnică în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor elaborată în conformitate cu prevederile art. 13 şi 14 din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale Consiliului şi a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului;
47.uu) standard - o specificaţie tehnică adoptată ca standard internaţional, standard european sau standard naţional de către un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, care nu este obligatorie;
48.vv) standard european - un standard adoptat de o organizaţie de standardizare europeană, care este pus la dispoziţia publicului;
49.ww) standard internaţional - un standard adoptat de un organism de standardizare internaţional, care este pus la dispoziţia publicului;
50.xx) standard naţional - un standard adoptat de un organism de standardizare naţional, care este pus la dispoziţia publicului;
51.yy) stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
52.zz) subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie sectorială şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie sectorială nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi;53.aaa) TFUE - Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
54.bbb) Tratate - Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:
55.ccc) unitate de achiziţii centralizate - o entitate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) sau o autoritatea contractantă în sensul lit. e), care furnizează activităţi de achiziţie centralizate şi, după caz, activităţi de achiziţie auxiliare; achiziţiile desfăşurate de o unitate de achiziţii centralizate în vederea realizării de activităţi de achiziţie centralizate sunt considerate a fi achiziţii în scopul desfăşurării unei activităţi relevante prevăzute la art. 5-11;56.ddd) unitate operaţională separată - structură din cadrul entităţii contractante, separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte structuri ale entităţii contractante;
57.eee) zile - zile calendaristice, cu excepţia cazurilor în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare;
58.fff) abatere profesională - orice comportament culpabil care afectează credibilitatea profesională a operatorului economic în cauză, cum ar fi încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârşite cu intenţie sau din culpă gravă, inclusiv încălcări ale normelor de deontologie în sensul strict al profesiei căreia li aparţine acest operator.
(2)Termenele prevăzute în cuprinsul prezentei legi se calculează conform următoarelor reguli:
a)la calculul unui termen exprimat în zile, luni sau ani de la un anumit eveniment sau act ori acţiune, data la care se produce respectivul eveniment, act ori acţiune nu se ia în considerare;
b)cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor lit. a) şi d), termenul exprimat în zile începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului;
c)cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor lit. a) şi d), termenul exprimat în luni sau ani începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a zilei care reprezintă ziua din ultima lună sau an corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul; dacă, în cazul termenului exprimat în luni sau ani, în luna în care se încheie termenul nu există o zi corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a lunii respective;
d)dacă ultima zi a unui termen exprimat în zile, luni sau ani este o zi de sărbătoare legală, duminică sau sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare;
e)la calculul unui termen exprimat în zile lucrătoare se aplică în mod corespunzător dispoziţiile lit. a), b) şi d) cu deosebirea că zilele nelucrătoare din cadrul termenului nu se iau în considerare.
SECŢIUNEA 3:Entităţi contractante
Art. 4
(1)Au calitatea de entitate contractantă în sensul prezentei legi orice entitate care desfăşoară una dintre activităţile relevante prevăzute la art. 5-11 şi care se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a)autorităţi contractante în sensul art. 3 alin. (1) lit. e);
a)autorităţi contractante în sensul art. 3 alin. (1) lit. e);b)întreprinderile publice în sensul art. 3 alin. (1) lit. bb);
c)oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) şi b) care funcţionează în baza unor drepturi exclusive sau speciale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. t), acordate de o entitate competentă;
d)[textul din Art. 4, alin. (1), litera D. din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 22-dec-2017 de Art. II, punctul 3. din Ordonanta urgenta 107/2017]
(2)Prin excepţie de la alin. (1) lit. c), nu constituie drepturi exclusive sau speciale în sensul art. 3 alin. (1) lit. t), drepturile acordate prin proceduri în care s-a asigurat o publicitate adecvată şi în care acordarea drepturilor respective s-a bazat pe criterii obiective, cum ar fi:
a)proceduri de atribuire cu publicarea unui anunţ de participare/anunţ de concesionare, prevăzute de legea privind achiziţiile publice, legea privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, sau de prezenta lege;
b)proceduri prin care se asigură un nivel adecvat de transparenţă prealabilă pentru acordarea de autorizaţii pe baza unor criterii obiective, prevăzute de Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013, Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutierele călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului;
c)orice alte proceduri organizate pe baza unor criterii obiective prin care se asigură un nivel adecvat de transparenţă prealabilă şi pentru care s-a asigurat publicitatea corespunzătoare.
SECŢIUNEA 4:Activităţi relevante
SUBSECŢIUNEA 1:Paragraful 1 - Gaze şi energie termică
Art. 5
(1)Sunt considerate activităţi relevante în domeniul gazelor şi energiei termice:
a)punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei de gaze sau energie termică;
b)livrarea, în regim reglementat, a gazelor sau energiei termice prin reţele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2)Livrarea gazelor sau energiei termice prin reţele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)producerea de gaze sau de energie termică de către entitatea contractantă respectivă este consecinţa inevitabilă a desfăşurării unei alte activităţi decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b)livrarea gazelor şi energiei termice prin reţele publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producţii şi reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entităţii contractante, ţinând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
SUBSECŢIUNEA 2:Paragraful 2 - Energie electrică
Art. 6
(1)Sunt considerate activităţi relevante în domeniul energiei electrice:
a)punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei de energie electrică;
b)livrarea în regim reglementat, a energiei electrice prin reţele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2)Livrarea energiei electrice prin reţele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)producerea de energie electrică de către entitatea contractantă respectivă are drept scop desfăşurarea unei alte activităţi decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b)livrarea energiei electrice prin reţele publice depinde doar de consumul propriu al entităţii contractante respective şi nu a depăşit 30% din producţia totală de energie a entităţii contractante respective, ţinând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
(3)[textul din Art. 6, alin. (3) din capitolul I, sectiunea 4, subsectiunea 2 a fost abrogat la 22-dec-2017 de Art. II, punctul 6. din Ordonanta urgenta 107/2017]
SUBSECŢIUNEA 3:Paragraful 3 - Apă
Art. 7
(1)Sunt considerate activităţi relevante în domeniul apei:
a)punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei de apă potabilă;
b)furnizarea de apă potabilă unor reţele de natura celor prevăzute la lit. a).
(2)Prezenta lege se aplică şi contractelor sectoriale, acordurilor-cadru sau concursurilor de soluţii atribuite sau organizate de entităţi contractante care desfăşoară o activitate prevăzută la alin. (1) şi care au legătură cu următoarele:
a)proiecte de inginerie hidraulică, irigaţii sau drenare, dacă volumul de apă utilizat pentru furnizarea de apă potabilă reprezintă mai mult de 20% din volumul total de apă pus la dispoziţie prin astfel de proiecte sau instalaţii de irigare sau drenare;
b)evacuarea sau tratarea apelor uzate.
(3)Furnizarea apei potabile către reţele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)producerea de apă potabilă de către entitatea contractantă respectivă are drept scop desfăşurarea unei alte activităţi decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b)furnizarea apei potabile către reţele publice depinde doar de consumul propriu al entităţii contractante respective şi nu a depăşit 30% din producţia totală de apă potabilă a entităţii contractante respective, ţinând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
SUBSECŢIUNEA 4:Paragraful 4 - Servicii de transport
Art. 8
(1)Este considerată activitate relevantă în domeniul transporturilor punerea la dispoziţie sau exploatarea reţelelor destinate furnizării de servicii publice în domeniul transportului pe calea ferată, cu sisteme automate, cu metroul, tramvaiul, troleibuzul, autobuzul sau pe cablu.
(2)În sensul prevederilor alin. (1), se consideră că există o reţea pentru prestarea serviciilor de transport, în cazul în care condiţiile de operare, care pot viza rutele ce urmează a fi deservite, capacitatea de transport care urmează să fie asigurată sau frecvenţa serviciului, sunt prestabilite de o entitate competentă.
SUBSECŢIUNEA 5:Paragraful 5 - Porturi şi aeroporturi
Art. 9
În sensul prezentei legi, se consideră activităţi relevante în domeniul porturi şi aeroporturi acele activităţi care presupun exploatarea unui areal geografic în scopul punerii la dispoziţia transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali, a aeroporturilor şi a porturilor maritime sau fluviale sau a altor terminale de transport.
SUBSECŢIUNEA 6:Paragraful 6 - Servicii poştale
Art. 10
(1)Este considerată activitate relevantă în domeniul poştei, prestarea următoarelor servicii:
a)servicii poştale, respectiv serviciile constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea la destinatari a trimiterilor poştale - corespondenţă, cărţi, cataloage, ziare, periodice, colete poştale conţinând bunuri cu sau fără valoare comercială - indiferent de greutate;
b)servicii de gestiune a serviciilor de curierat, respectiv serviciile care precedă şi urmează expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenţei;
c)servicii privind trimiterile poştale neincluse la lit. a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondenţă, care nu poartă adresă.
(2)Prestarea serviciilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) intră în categoria activităţilor relevante numai dacă persoana în cauză prestează şi servicii poştale potrivit prevederilor alin. (1) lit. a) şi numai dacă activitatea de servicii poştale nu este direct expusă concurenţei conform prevederilor art. 54.
(3)În sensul prezentului articol şi fără a aduce atingere prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013:
a)obiect poştal înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondenţă, în această categorie mai intră cărţi, cataloage, ziare, periodice şi colete poştale care conţin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
b)servicii poştale înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea şi distribuirea obiectelor poştale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se încadrează, precum şi serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al serviciului universal;
c)alte servicii în afara celor poştale înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii:
(i)servicii de gestiune a serviciilor de curierat, servicii anterioare şi ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenţei;
(ii)servicii privind obiecte poştale neincluse la lit. a), cum ar fi publicitatea prin poştă care nu poartă adresă.
SUBSECŢIUNEA 7:Paragraful 7 - Extracţia de petrol şi gaze naturale. Prospectarea şi extracţia de cărbune sau alţi combustibili solizi
Art. 11
(1)În sensul prezentei legi, se consideră activităţi relevante acele activităţi legate de exploatarea unui areal geografic în scopul:
a)extracţiei de petrol şi gaze naturale;
b)prospectării şi extracţiei de cărbune sau de alţi combustibili solizi.
(2)În sensul alin. (1) lit. a), activităţile legate de exploatarea unui areal geografic în scopul extracţiei de petrol şi gaze naturale includ producţia de petrol brut sau gaze naturale, precum şi dezvoltarea infrastructurii corespunzătoare pentru producţia viitoare de petrol brut sau gaze naturale.
SECŢIUNEA 5:Domeniu de aplicare
SUBSECŢIUNEA 1:Paragraful 1 - Praguri
Art. 12
(2)Entităţile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) au obligaţia de a atribui contractele sectoriale, acordurile-cadru şi organizează concursurile de soluţii care privesc achiziţii sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) , prin aplicarea procedurii simplificate.
(21)[textul din Art. 12, alin. (2^1) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 04-iun-2018 de Art. II, punctul 3. din Ordonanta urgenta 45/2018]
(3)Entităţile contractante, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b), pot organiza propriile proceduri de atribuire a contractelor sectoriale, acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii care privesc achiziţii sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).
(4)Entităţile contractante au dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei.
(5)[textul din Art. 12, alin. (5) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 10-sep-2022 de Art. II, punctul 2. din Legea 208/2022]
(6)Angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziţiei directe poate lua forma unui contract de achiziţie publică sau a unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condiţiile legii, inclusiv în cazul achiziţiilor iniţiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relaţia cu comercianţii, în vederea efectuării de plăţi, fără numerar, pentru achiziţionarea de produse, servicii şi/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cardurile de plată şi/sau portofele electronice.
(7)În cazul achiziţiei directe, entitatea contractantă:
a)are obligaţia de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie de SEAP sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a website-ului propriu sau a SEAP, însoţit de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziţionate, pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
b)are obligaţia de a consulta minimum trei operatori economici pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 140.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări, dar mai mică sau egală cu valoarea menţionată la lit. a) ; dacă în urma consultării autoritatea contractantă primeşte doar o ofertă valabilă din punctul de vedere al cerinţelor solicitate, achiziţia poate fi realizată;
c)are dreptul de a achiziţiona pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
d)are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
(8)Entitatea contractantă are obligaţia trimestrial de a transmite în SEAP o notificare de atribuire cu privire la achiziţiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puţin obiectul, cantitatea achiziţionată, valoarea şi codul CPV, cu excepţia achiziţiilor directe realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP, în baza prevederilor alin. (7) lit. a).
(1)Entitatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul achiziţiilor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:
a)2.186.559 lei, pentru contractele sectoriale de produse şi de servicii, precum şi pentru concursurile de soluţii;
b)27.334.460 lei, pentru contractele sectoriale de lucrări;
c)4.935.800 lei, pentru contractele sectoriale de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2.
a)2.186.559 lei, pentru contractele sectoriale de produse şi de servicii, precum şi pentru concursurile de soluţii;
b)27.334.460 lei, pentru contractele sectoriale de lucrări;
c)4.935.800 lei, pentru contractele sectoriale de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2.
(2)Entităţile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) au obligaţia de a atribui contractele sectoriale, acordurile-cadru şi organizează concursurile de soluţii care privesc achiziţii sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) , prin aplicarea procedurii simplificate.
(21)[textul din Art. 12, alin. (2^1) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 04-iun-2018 de Art. II, punctul 3. din Ordonanta urgenta 45/2018]
(3)Entităţile contractante, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b), pot organiza propriile proceduri de atribuire a contractelor sectoriale, acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii care privesc achiziţii sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).
(4)Entităţile contractante au dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei.
(5)[textul din Art. 12, alin. (5) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 10-sep-2022 de Art. II, punctul 2. din Legea 208/2022]
(6)Angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziţiei directe poate lua forma unui contract de achiziţie publică sau a unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condiţiile legii, inclusiv în cazul achiziţiilor iniţiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relaţia cu comercianţii, în vederea efectuării de plăţi, fără numerar, pentru achiziţionarea de produse, servicii şi/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cardurile de plată şi/sau portofele electronice.
(7)În cazul achiziţiei directe, entitatea contractantă:
a)are obligaţia de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie de SEAP sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a website-ului propriu sau a SEAP, însoţit de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziţionate, pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
b)are obligaţia de a consulta minimum trei operatori economici pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 140.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări, dar mai mică sau egală cu valoarea menţionată la lit. a) ; dacă în urma consultării autoritatea contractantă primeşte doar o ofertă valabilă din punctul de vedere al cerinţelor solicitate, achiziţia poate fi realizată;
c)are dreptul de a achiziţiona pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
d)are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
(8)Entitatea contractantă are obligaţia trimestrial de a transmite în SEAP o notificare de atribuire cu privire la achiziţiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puţin obiectul, cantitatea achiziţionată, valoarea şi codul CPV, cu excepţia achiziţiilor directe realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP, în baza prevederilor alin. (7) lit. a).SUBSECŢIUNEA 2:Paragraful 2 - Revizuirea pragurilor
Art. 13
(1)Pragurile valorice prevăzute la art. 12 alin. (1), precum şi orice praguri modificate rezultate în urma aplicării prezentului alineat se modifică de către Comisia Europeană conform regulilor şi procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 17 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE.
(2)De la data intrării în vigoare a oricăror praguri valorice modificate de către Comisia Europeană conform dispoziţiilor alin. (1), pragurile valorice prevăzute la art. 12 alin. (1) sau orice praguri modificate anterior se înlocuiesc cu pragurile modificate corespunzătoare, iar orice referire sau trimitere din cuprinsul prezentei legi la pragurile prevăzute la art. 12 alin. (1) este înţeleasă ca referire sau trimitere la pragurile corespunzătoare astfel modificate.
(3)Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, denumită în continuare ANAP, publică pe pagina sa de internet pragurile valorice stabilite de către Comisia Europeană conform regulilor şi procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 17 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014, la data intrării în vigoare a acestora.
SUBSECŢIUNEA 3:Paragraful 3 - Modul de calcul al valorii estimate a achiziţiei
Art. 14
(1)Entitatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziţii sectoriale având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de entitatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opţiuni şi orice eventuale prelungiri ale contractului, menţionate în mod explicit în documentele achiziţiei sectoriale.
(2)În cazul în care entitatea contractantă prevede, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, acordarea unor premii/prime pentru ofertanţi sau candidaţi, determinarea valorii estimate a achiziţiei sectoriale trebuie să includă şi valoarea premiilor/primelor respective.
Art. 15
(1)În cazul în care entitatea contractantă atribuie contracte sectoriale pentru unităţile operaţionale separate din structura sa, valoarea estimată se calculează prin luarea în considerare a valorii estimate totale pentru toate unităţile operaţionale luate separat.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dacă o unitate operaţională este responsabilă în mod independent pentru achiziţiile sale sectoriale sau pentru anumite categorii ale acestora, valorile estimate se pot calcula la nivelul unităţii în cauză.
(3)În sensul dispoziţiilor alin. (2), o unitate operaţională este responsabilă în mod independent pentru achiziţiile sale sectoriale sau pentru anumite categorii ale acestora dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a)unitatea operaţională desfăşoară în mod independent procedurile de atribuire;
b)unitatea operaţională ia în mod independent deciziile privind achiziţiile sectoriale;
c)unitatea operaţională are la dispoziţie în buget sume identificate în mod distinct pentru achiziţii sectoriale;
d)unitatea operaţională încheie în mod independent contractele sectoriale;
e)unitatea operaţională asigură plata contractelor sectoriale din bugetul pe care îl are la dispoziţie.
Art. 16
(1)Entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza metode de calcul al valorii estimate a achiziţiei cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege.
(2)Entitatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie sectorială în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege.
Art. 17
a)transmiterea unei invitaţii la procedura concurenţială de ofertare, conform art. 83 sau art. 126 alin. (2);
Valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se determină înainte de iniţierea procedurii de atribuire şi este valabilă la momentul iniţierii procedurii de atribuire. Iniţierea procedurii de atribuire se realizează prin una dintre următoarele modalităţi:
a)transmiterea unei invitaţii la procedura concurenţială de ofertare, conform art. 83 sau art. 126 alin. (2);b)transmiterea invitaţiei de participare la procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la procedura concurenţială de ofertare, conform art. 117.
Art. 18
(1)În cazul concursului de soluţii prevăzut la art. 118 lit. a), valoarea estimată se calculează pe baza valorii estimate, fără TVA, a contractului sectorial de servicii, inclusiv a oricăror eventuale premii sau plăţi către participanţi, cu condiţia ca aceasta să fie egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a).
(2)În cazul concursului de soluţii prevăzut la art. 118 lit. b), valoarea estimată se calculează prin raportare la valoarea totală a premiilor sau plăţilor către participanţi şi include valoarea estimată, fără TVA, a contractului sectorial de servicii care poate fi încheiat în temeiul dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. j), în cazul în care entitatea contractantă şi-a exprimat în anunţul de concurs intenţia de a atribui acest contract, cu condiţia ca aceasta să fie egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a).
Art. 19
În cazul acordului-cadru sau al sistemului dinamic de achiziţii, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor sectoriale subsecvente care se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru sau prin utilizarea sistemului dinamic de achiziţii pe întreaga sa durată.
Art. 20
În cazul parteneriatului pentru inovare, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a activităţilor de cercetare şi dezvoltare care urmează să se realizeze pe durata tuturor etapelor parteneriatului avut în vedere, precum şi a produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează să fie realizate şi achiziţionate la sfârşitul parteneriatului respectiv.
Art. 21
În cazul contractelor sectoriale de lucrări, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează luând în considerare atât costul lucrărilor, cât şi valoarea totală estimată a produselor şi serviciilor puse la dispoziţia contractantului de către entitatea contractantă, necesare pentru executarea lucrărilor.
Art. 22
(1)În cazul în care entitatea contractantă intenţionează să achiziţioneze o lucrare sau servicii, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor.
(1)În cazul în care entitatea contractantă intenţionează să achiziţioneze o lucrare sau servicii, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor.(2)În cazul în care valoarea cumulată a loturilor este egală sau mai mare decât pragurile valorice corespunzătoare prevăzute la art. 12 alin. (1), procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică pentru atribuirea fiecărui lot, indiferent de valoarea estimată a acestuia.
Art. 23
(1)În cazul în care entitatea contractantă intenţionează să achiziţioneze produse similare, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor, indiferent de valoarea estimată a acestuia.
(2)În cazul în care valoarea cumulată a loturilor este egală sau mai mare decât pragurile valorice corespunzătoare prevăzute la art. 12 alin. (1), procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică pentru atribuirea fiecărui lot.
(3)În sensul dispoziţiilor alin. (1), prin produse similare se înţelege acele produse care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
a)sunt destinate unor utilizări identice sau similare;
b)fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv.
Art. 24
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 22 şi 23, entităţile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) pot aplica procedura simplificată sau, în condiţiile art. 12 alin. (4), achiziţia directă, pentru atribuirea contractelor pe loturi individuale, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a)valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică de 394.864 lei, în cazul achiziţiei de produse sau servicii, sau mai mică de 4.935.800 lei, în cazul achiziţiei de lucrări;
b)valoarea cumulată a loturilor pentru care este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. a) şi care sunt sau au fost atribuite în temeiul prezentului articol nu depăşeşte 20% din valoarea globală a tuturor loturilor în care a fost împărţită lucrarea avută în vedere, achiziţia de produse similare sau serviciile avute în vedere.
(2)În cazul excepţiei prevăzute la alin. (1), entităţile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) pot aplica procedura proprie de atribuire a contractelor sectoriale.Art. 25
În cazul contractelor sectoriale de produse sau de servicii cu caracter de regularitate sau care se intenţionează să fie reînnoite în cursul unei anumite perioade, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează pe baza următoarelor:
a)fie valoarea reală globală a tuturor contractelor similare succesive atribuite în ultimele 12 luni sau în anul bugetar anterior, ajustată, acolo unde este posibil, pentru a lua în considerare modificările cantitative şi valorice care pot surveni într-un interval de 12 luni de la data contractului iniţial;
b)fie valoarea estimată globală a tuturor contractelor succesive atribuite într-un interval de 12 luni de la prima livrare.
Art. 26
În cazul contractelor sectoriale de produse prin cumpărare în rate, prin închiriere sau prin leasing cu sau fără opţiune de cumpărare, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează în funcţie de durata contractului, astfel:
a)în cazul contractelor sectoriale încheiate pe durată determinată mai mică sau egală cu 12 luni, valoarea estimată este valoarea totală estimată pentru întreaga durată a contractului respectiv;
b)în cazul contractelor sectoriale încheiate pe durată determinată mai mare de 12 luni, valoarea estimată este valoarea totală estimată pentru întreaga durată a contractului respectiv la care se adaugă valoarea reziduală estimată a produselor la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat contractul;
c)în cazul contractelor sectoriale încheiate pe durată nedeterminată sau în cazul în care durata acestora nu poate fi stabilită la data estimării, valoarea estimată se calculează prin înmulţirea cu 48 a valorii lunare a contractului.
Art. 27
În cazul contractelor sectoriale de servicii având ca obiect servicii de asigurare, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează pe baza primelor de asigurare ce urmează a fi plătite şi a oricăror altor forme de remunerare aferente serviciilor respective.
Art. 28
În cazul contractelor sectoriale de servicii având ca obiect servicii bancare sau alte servicii financiare, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează pe baza onorariilor, comisioanelor ce urmează a fi plătite, dobânzilor şi a oricăror alte forme de remunerare aferente serviciilor respective.
Art. 29
În cazul contractelor sectoriale de servicii având ca obiect servicii de proiectare, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează pe baza onorariilor, comisioanelor ce urmează a fi plătite şi a oricăror altor forme de remunerare aferente serviciilor respective.
Art. 30
În cazul contractelor sectoriale de servicii care nu prevăd un preţ total, valoarea estimată a achiziţiei sectoriale se calculează în funcţie de durata contractului, astfel:
a)în cazul contractelor sectoriale încheiate pe durată determinată mai mică sau egală cu 48 de luni, valoarea estimată este valoarea totală a contractului pentru întreaga durată a acestuia;
b)în cazul contractelor sectoriale încheiate pe durată nedeterminată sau pe durată determinată mai mare de 48 de luni, valoarea estimată se calculează prin înmulţirea cu 48 a valorii lunare a contractului.
SECŢIUNEA 6:Achiziţii mixte
SUBSECŢIUNEA 1:Paragraful 1 - Achiziţii mixte care cuprind aceeaşi activitate
Art. 31
(1)În cazul contractelor mixte care au ca obiect atât achiziţii sectoriale pentru care se aplică dispoziţiile prezentei legi, cât şi achiziţii pentru care se aplică dispoziţiile altor acte normative, iar diferitele părţi ale unui anumit contract mixt sunt în mod obiectiv separabile, entitatea contractantă are dreptul de a alege între a atribui contracte distincte pentru părţile separate şi a atribui un singur contract.
(2)În cazul în care, în temeiul alin. (1), entitatea contractantă alege să atribuie contracte distincte pentru părţile separate, regimul juridic şi actul normativ care se aplică atribuirii fiecăruia dintre aceste contracte distincte sunt cele determinate în funcţie de caracteristicile fiecărei părţi avute în vedere.
(3)În cazul în care, în temeiul alin. (1), entitatea contractantă alege să atribuie un singur contract, cu excepţia situaţiei în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 42, atribuirea contractului mixt se realizează potrivit dispoziţiilor prezentei legi, indiferent de valoarea părţilor care, dacă ar fi cuprinse în contracte separate, ar fi supuse unui alt act normativ şi indiferent de actul normativ care s-ar aplica părţilor respective.
(4)În cazul contractelor mixte care au ca obiect atât elemente de achiziţie de produse, lucrări sau servicii, cât şi de concesiuni, dispoziţiile prezentei legi se aplică atribuirii contractului exclusiv în situaţiile în care valoarea estimată a părţii/părţilor din contract care reprezintă achiziţie sectorială, calculată potrivit dispoziţiilor art. 14-30, este egală sau depăşeşte pragurile valorice corespunzătoare prevăzute la art. 12 alin. (1).
(5)În cazul contractelor mixte care au ca obiect atât achiziţii pentru care se aplică dispoziţiile prezentei legi, cât şi achiziţii pentru care se aplică dispoziţiile altor acte normative, iar diferitele părţi ale unui anumit contract nu sunt în mod obiectiv separabile, contractul este atribuit potrivit actului normativ aplicabil în funcţie de obiectul său principal.
Art. 32
(1)Contractele care au ca obiect cel puţin două tipuri de achiziţie sectorială, constând în lucrări, servicii sau produse se atribuie în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi aplicabile pentru tipul de achiziţie care reflectă scopul principal al contractului în cauză.
(2)În cazul contractelor mixte care au ca obiect atât servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, cât şi alte servicii, precum şi în cazul contractelor mixte care au ca obiect atât servicii, cât şi produse, scopul principal se determină în funcţie de cea mai mare dintre valorile estimate ale serviciilor sau produselor respective.
SUBSECŢIUNEA 2:Paragraful 2 - Achiziţii mixte care cuprind mai multe activităţi
Art. 33
(1)În cazul contractelor care acoperă mai multe activităţi, entităţile contractante pot alege să atribuie contracte distincte pentru fiecare activitate în parte sau să atribuie un singur contract. Decizia de atribuire a unui singur contract şi atribuirea mai multor contracte separate nu poate fi luată în scopul excluderii contractului sectorial sau a contractelor sectoriale din domeniul de aplicare al prezentei legi sau, după caz, al legii privind achiziţiile publice sau al legii privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
(2)În cazul în care, în temeiul alin. (1), entităţile contractante aleg să atribuie contracte distincte, regimul juridic şi actul normativ care se aplică atribuirii fiecăruia dintre aceste contracte distincte sunt cele determinate în funcţie de caracteristicile fiecărei activităţi avute în vedere.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 31 şi 32, dacă entităţile contractante aleg să atribuie un singur contract, se aplică prevederile alin. (5) şi (6) din prezentul articol.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), dacă una dintre activităţile vizate este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, sau de alte acte normative emise în temeiul art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, în legătură cu situaţiile prevăzute la art. 346 din TFUE, se aplică prevederile art. 43-45.
(5)În cazul contractelor care acoperă mai multe activităţi, regimul juridic şi actul normativ aplicabil se stabilesc în funcţie de activitatea principală.
(6)În cazul contractelor în privinţa cărora este în mod obiectiv imposibil să se stabilească activitatea principală, regimul juridic şi actul normativ aplicabil se stabilesc în funcţie de următoarele criterii:
a)dacă una dintre activităţi face obiectul dispoziţiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate face obiectul legii privind achiziţiile publice, contractul se atribuie conform dispoziţiilor legii privind achiziţiile publice;
b)dacă una dintre activităţi face obiectul dispoziţiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate face obiectul legii privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, contractul se atribuie în conformitate cu prezenta lege;
c)dacă una dintre activităţi face obiectul dispoziţiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate nu intră sub incidenţa prezentei legi şi nici a legii privind achiziţiile publice sau a legii privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, contractul se atribuie conform dispoziţiilor prezentei legi.