Capitolul v - Asistenţa medicală - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare

M.Of. 652

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL V:Asistenţa medicală
Art. 30
(1)Asistenţa medicală profilactică şi curativă se asigură prin:
a)cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private;
b)unităţi sanitare publice şi private cu paturi.
(2)Unităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia asigurării condiţiilor de utilizare a informaţiei medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor medicale prevăzute la art. 3466.

(3)Modalitatea de constituire, utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului, parte componentă a Platformei informatice din asigurările de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (2), este stabilită în titlul IX1 «Dosarul electronic de sănătate al pacientului».

Art. 301
(1)Unităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă şi prin telemedicină.
(2)Telemedicina este totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare.
(3)Serviciile medicale prin telemedicină pot fi acordate în mod nediscriminatoriu oricărei persoane de toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii care folosesc tehnologiile informaţionale şi de comunicare, mijloace de comunicare la distanţă, pentru schimbul de informaţii valide pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor şi accidentelor, cercetarea şi evaluarea medicală, precum şi pentru asistenţa continuă a furnizorilor de servicii medicale, toate în interesul promovării sănătăţii.
(4)Mijloace de comunicare la distanţă reprezintă orice mijloc care, fără prezenţa fizică simultană a pacientului şi a personalului medical, poate fi utilizat pentru oferirea serviciilor medicale furnizate de la distanţă prin intermediul oricăror platforme audio sau video, echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea.
(5)Telemedicina presupune transmiterea în siguranţă a datelor şi informaţiilor medicale sub formă de text, sunet, imagine sau în alte formate necesare pentru prevenirea bolilor, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea pacienţilor.
(6)Telemedicina cuprinde următoarele servicii:
a)teleconsultaţia;
b)teleexpertiza;
c)teleasistenţa;
d)teleradiologia;
e)telepatologia;
f)telemonitorizarea.
Art. 302
Teleconsultaţia este serviciul medical realizat în relaţie cu pacientul, care discută de la distanţă cu medicul, şi poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare, în vederea stabilirii diagnosticului, tratamentului şi/sau a măsurilor necesare pentru prevenirea bolilor şi a complicaţiilor acestora, toate în interesul promovării sănătăţii pacientului.
Art. 303
Teleexpertiza reprezintă serviciul de telemedicină prin care are loc un schimb de opinii medicale între mai mulţi medici realizat prin orice mijloace de comunicare la distanţă, în vederea confirmării unui diagnostic şi/sau a unei conduite terapeutice, pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, şi care nu presupune prezenţa fizică a acestuia.
Art. 304
Teleasistenţa reprezintă serviciul medical constând în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical sau chirurgical, precum şi serviciul medical efectuat atunci când cadrele medicale care acordă ajutor medical de urgenţă au nevoie de asistenţă.
Art. 305
Teleradiologia, respectiv radiologie şi imagistică medicală la distanţă, este un serviciu de telemedicină ce presupune transmiterea electronică a imaginilor radiologice cu ajutorul tehnologiilor digitale de captare a imaginii, în scopul interpretării lor de către specialiştii în radiologie-imagistică medicală şi stabilirii unui diagnostic.
Art. 306
Telepatologia este un serviciu de telemedicină care presupune transmiterea la distanţă a datelor şi imaginilor microscopice, în scopul interpretării acestora de către specialiştii anatomopatologi şi stabilirii unui diagnostic.
Art. 307
Telemonitorizarea este un serviciu medical ce permite unui medic specialist să monitorizeze şi să interpreteze de la distanţă datele medicale despre pacient transmise de acesta prin mijloace de comunicare electronică la distanţă, necesare pentru urmărirea medicală, ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea acestui pacient, după caz. Înregistrarea şi transmiterea datelor medicale pot fi automatizate prin intermediul unor dispozitive medicale omologate care măsoară şi transmit informaţii medicale cu privire la starea pacientului sau efectuate de către pacient, de către medic sau alt personal medical.
Art. 308
Unităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) au obligaţia să garanteze confidenţialitatea şi securitatea informaţiilor legate de starea de sănătate a pacienţilor pe tot parcursul procedurilor de colectare, prelucrare, utilizare şi stocare a datelor personale şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale referitoare la protecţia vieţii private şi a datelor personale, a datelor medicale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 309
(1)Unităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) care utilizează telemedicina trebuie să respecte drepturile şi obligaţiile pacienţilor prevăzute în Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv informarea pacienţilor cu privire la mijloacele tehnice de transmisie a datelor şi securizarea acestora.
(2)Serviciile medicale acordate prin telemedicină trebuie să respecte prevederile Legii nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele cerinţe:
a)stabilirea identităţii şi calităţii profesionale a medicilor care acordă aceste servicii;
b)informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, scopul şi implicaţiile actului medical, precum şi la mijloacele de realizare a acestuia, inclusiv cu privire la mijloacele tehnice utilizate pentru transmisia de date;
c)respectarea dreptului pacientului de a-şi exprima consimţământul în mod liber şi informat;
d)respectarea secretului medical;
e)asigurarea condiţiilor tehnice de transmisie a datelor şi a condiţiilor de prelucrare a acestor date de către personalul medical astfel încât să fie garantată confidenţialitate acestora;
f)securizarea şi introducerea în dosarul electronic de sănătate al pacientului a documentelor rezultate în urma acestor servicii;
g)asigurarea continuităţii asistenţei medicale.
Art. 3010
Serviciile de telemedicină se acordă de către unităţile sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1), indiferent dacă acestea se află sau nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Art. 3011
(1)Cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor de telemedicină de către unităţile sanitare publice sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli propriu al acestora şi se suportă din veniturile realizate în conformitate cu prevederile art. 140 şi 190.
(2)Cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor de telemedicină de către unităţile sanitare private se suportă de către acestea potrivit legii.

Art. 31
Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unităţi medicale de specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de recuperare, constituite conform legii.
Art. 32
Asistenţa medicală de urgenţă se asigură de unităţi specializate de urgenţă şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin structurile de primire a urgenţelor, organizate în acest scop.
Art. 33
Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte servicii de asistenţă medicală şi prestaţii autorizate se asigură prin unităţi specializate în acest scop.
Art. 34
Asistenţa medicală preventivă din colectivităţile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi se asigură prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.
Art. 35
Activităţile de asistenţă de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, precum şi din contribuţii personale şi plăţi directe, după caz, potrivit legii.