Art. 309. - Art. 30 9 - Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Republicare
M.Of. 652
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 309
(1)Unităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) care utilizează telemedicina trebuie să respecte drepturile şi obligaţiile pacienţilor prevăzute în Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv informarea pacienţilor cu privire la mijloacele tehnice de transmisie a datelor şi securizarea acestora.
(2)Serviciile medicale acordate prin telemedicină trebuie să respecte prevederile Legii nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele cerinţe:
a)stabilirea identităţii şi calităţii profesionale a medicilor care acordă aceste servicii;
b)informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, scopul şi implicaţiile actului medical, precum şi la mijloacele de realizare a acestuia, inclusiv cu privire la mijloacele tehnice utilizate pentru transmisia de date;
c)respectarea dreptului pacientului de a-şi exprima consimţământul în mod liber şi informat;
d)respectarea secretului medical;
e)asigurarea condiţiilor tehnice de transmisie a datelor şi a condiţiilor de prelucrare a acestor date de către personalul medical astfel încât să fie garantată confidenţialitate acestora;
f)securizarea şi introducerea în dosarul electronic de sănătate al pacientului a documentelor rezultate în urma acestor servicii;
g)asigurarea continuităţii asistenţei medicale.