Secţiunea 8 - Cercetarea ştiinţifică în învăţământul superior - Legea 84/1995 Legea invatamantului - Republicare

M.Of. 606

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2010
Secţiunea a 5-a:Cercetarea ştiinţifică în învăţământul superior
Art. 80
(1)În instituţiile de învăţământ superior se pot organiza activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare, creaţie artistică, proiectare, consultanţă, expertiză, alte servicii şi activităţi de producţie sau de creaţie specifice, în cadrul departamentelor, catedrelor sau în unităţi proprii de cercetare şi de producţie, inclusiv prin colaborare cu instituţii de învăţământ şi de cercetare sau cu alte persoane juridice din ţară ori din străinătate.
(2)[textul din Art. 80, alin. (2) din titlul II, capitolul IX, sectiunea 8 a fost abrogat la 30-iun-2008 de Art. 1, punctul 2. din Ordonanta urgenta 89/2008]
(3)Unităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare, de proiectare, de consultanţă, de expertiză, de producţie, de creaţie şi de prestări de servicii se înfiinţează cu aprobarea senatelor universitare. Acestea pot avea personalitate juridică şi fac parte din reţeaua Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
(4)Catedrele, departamentele şi unităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare, de proiectare, de consultanţă, de expertiză, de producţie, de creaţie şi de prestări de servicii sunt încadrate cu personal didactic, personal de cercetare tehnico-administrativ şi alte categorii de personal de cercetare, după caz.
(5)Studenţii pot participa la contractele de cercetare-dezvoltare şi inovare din departamente, catedre şi laboratoare, precum şi la activităţile de producţie şi servicii din ateliere sau unităţi de producţie, de creaţie şi de prestări de servicii ale instituţiei de învăţământ superior, fiind remuneraţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(6)Modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor prevăzute la alin. (1), precum şi modul de funcţionare a unităţilor prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin regulamente aprobate de senatul universitar.

Art. 81
(1)Programele de cercetare ştiinţifică fundamentală, precum şi alte programe de interes deosebit sunt finanţate, pe bază de contracte, din fondurile alocate anual, direct Ministerului Educaţiei Naţionale, de la bugetul de stat, separat de finanţarea procesului de învăţământ. Finanţarea contractelor de cercetare se face în mod competitiv, pe baza evaluărilor făcute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare.
(2)Programele de cercetare tehnologică avansată, programele de cercetare aplicativă, precum şi activităţile de proiectare, consultanţă, expertiză, altele decât cele având ca beneficiar Ministerul Educaţiei Naţionale, sunt finanţate, pe bază de contracte încheiate direct cu beneficiarii cercetărilor sau ai activităţilor respective, din fondurile de la bugetul de stat şi din fondul special de cercetare, alocate altor ministere, precum şi din alte surse.
(3)În cazul contractelor de finanţare sau de granturi, încheiate între Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare*), pe de o parte, şi unităţile menţionate la art. 80 alin. (1), (2) şi (7), pe de altă parte, rezultatele cercetărilor aparţin executanţilor.
_______________________
*) În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 30 decembrie 1998 şi aprobată prin Legea nr. 157/1999, atribuţiile fostului Minister al Cercetării şi Tehnologiei au fost preluate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare.
(4)Activitatea de cercetare ştiinţifică desfăşurată în institutele de cercetare ale Ministerului Educaţiei Naţionale este finanţată de la bugetul de stat, pentru programele solicitate de acest minister, şi din alte surse, pentru programele comandate de terţi.
Art. 82
(1)Veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ superior, realizate din activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare, de creaţie artistică, de proiectare, de consultanţă sau de expertiză, precum şi din contracte pentru alte servicii ştiinţifice, didactice sau de producţie şi prestări de servicii, se pot evidenţia în conturi distincte la bănci comerciale, în condiţiile prezentei legi.
(2)Din veniturile prevăzute la alin. (1) se pot finanţa următoarele categorii de cheltuieli, având drept obiect: dezvoltarea bazei materiale proprii de cercetare, didactice, de producţie şi servicii, precum şi pentru plata personalului angajat în aceste activităţi, burse de cercetare şi instruire, informare şi documentare, taxe pentru participarea ca membru în organisme, organizaţii şi instituţii de profil, organizarea şi/sau participarea ia manifestări cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale, editarea de carte didactică şi de specialitate.
(3)Veniturile proprii realizate şi neutilizate la finele anului se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor.