Art. 67. - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare

M.Of. 1066

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
Art. 67
(1)În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.
(2)În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului.
(3)Administratorul/lichidatorul va putea menţine contractele de credit şi va putea, cu acordul cocontractanţilor, să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării judecătorului-sindic, care va avea în vedere dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al averii creditorilor.
(4)Dacă vânzătorul unui bun imobil a reţinut titlul de proprietate până la plata integrală a preţului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător şi nu va fi supusă prevederilor alin. (1).
(5)Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.
(6)Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu îl va obliga pe administrator/lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi pot fi formulate cereri împotriva debitorului.