Capitolul iii - Şcoala Naţională de Grefieri - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
M.Of. 1197
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
CAPITOLUL III:Şcoala Naţională de Grefieri
SECŢIUNEA 1:Organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Grefieri
Art. 11
(1)Şcoala Naţională de Grefieri este o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a grefierilor şi a celuilalt personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi formarea profesională continuă a acestora, în condiţiile legii.
(2)Şcoala Naţională de Grefieri nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi nu este supusă dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ şi recunoaşterea diplomelor.
(3)Şcoala Naţională de Grefieri are sediul în municipiul Bucureşti.
(4)Şcoala Naţională de Grefieri îşi poate desfăşura activitatea şi în teritoriu, în centre şi puncte zonale de formare profesională, organizate potrivit legii.
Art. 12
(1)Şcoala Naţională de Grefieri este condusă de consiliul de conducere, care este format din 9 membri, astfel:
a)un judecător şi un procuror desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii;
b)2 reprezentanţi aleşi din cadrul personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri;
c)directorul Institutului Naţional al Magistraturii;
d)un reprezentant al Direcţiei organizarea instanţelor şi resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;
e)2 reprezentanţi ai cursanţilor, unul dintre cursanţii cu studii superioare şi unul dintre cursanţii cu studii medii, aleşi pe durata cursurilor;
f)directorul Şcolii Naţionale de Grefieri, care face parte de drept din consiliul de conducere şi prezidează şedinţele acestuia.
(2)Mandatul membrilor consiliului de conducere este de 4 ani, cu excepţia mandatului reprezentanţilor cursanţilor, care sunt aleşi pe durata studiilor.
Art. 13
Consiliul de conducere propune proiectul de buget şi hotărăşte asupra problemelor care privesc organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Grefieri, la propunerea directorului acestei instituţii.
Art. 14
(1)Şcoala Naţională de Grefieri este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
(2)Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri este ordonator terţiar de credite.
Art. 15
(1)Numărul maxim de posturi pentru Şcoala Naţională de Grefieri este stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(2)Structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Şcolii Naţionale de Grefieri se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 16
(2)Directorul şi directorii adjuncţi sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul personalului de instruire care are calitatea de judecător sau procuror, pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
(3)Directorul economic se recrutează prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
(1)Conducerea curentă a Şcolii Naţionale de Grefieri este asigurată de director, 2 directori adjuncţi şi un director economic.
(2)Directorul şi directorii adjuncţi sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul personalului de instruire care are calitatea de judecător sau procuror, pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
(3)Directorul economic se recrutează prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 17 Organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Grefieri se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 18
(1)Personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri este numit de Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecători sau procurori, grefieri cu studii superioare ori alţi specialişti.
(1)Personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri este numit de Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecători sau procurori, grefieri cu studii superioare ori alţi specialişti.(2)Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit de Consiliul Superior al Magistraturii şi prin detaşare în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.
Art. 19
(2)Salarizarea personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri la plata cu ora se face în funcţie de numărul de ore de seminar sau de curs susţinute, de indemnizaţia brută lunară a funcţiei de judecător de curte de apel şi de norma didactică stabilită conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, pentru formatorii care desfăşoară activitate didactică în cadrul formării iniţiale a grefierilor cu studii superioare juridice şi conform art. 43 lit. c) din aceeaşi lege pentru formatorii care desfăşoară activităţi didactice în cadrul formării iniţiale a grefierilor fără studii superioare juridice sau în cadrul formării continue.
Salarizarea personalului de conducere şi de instruire se face potrivit legii de salarizare a personalului din cadrul organelor autorităţii judecătoreşti.
(2)Salarizarea personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri la plata cu ora se face în funcţie de numărul de ore de seminar sau de curs susţinute, de indemnizaţia brută lunară a funcţiei de judecător de curte de apel şi de norma didactică stabilită conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, pentru formatorii care desfăşoară activitate didactică în cadrul formării iniţiale a grefierilor cu studii superioare juridice şi conform art. 43 lit. c) din aceeaşi lege pentru formatorii care desfăşoară activităţi didactice în cadrul formării iniţiale a grefierilor fără studii superioare juridice sau în cadrul formării continue.Art. 20
(1)Cadrele didactice din învăţământul superior juridic care deţin funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri sunt asimilate judecătorilor şi procurorilor, pe perioada exercitării funcţiilor.
(1)Cadrele didactice din învăţământul superior juridic care deţin funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri sunt asimilate judecătorilor şi procurorilor, pe perioada exercitării funcţiilor.(2)Grefierii cu studii superioare care desfăşoară activităţi de instruire în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri sunt încadraţi potrivit funcţiei corespunzătoare din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
SECŢIUNEA 2:Formarea iniţială a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
Art. 21
(2)Pentru grefierii cu studii superioare juridice, durata cursurilor este de 6 luni şi constă în pregătirea teoretică şi stagiu practic.
(3)Pentru grefierii cu studii superioare de altă specialitate sau studii medii, durata cursurilor este de un an şi include pregătire teoretică şi stagiu practic.
(1)Formarea iniţială se desfăşoară diferit pentru grefierii cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare de altă specialitate şi grefierii cu studii medii.
(2)Pentru grefierii cu studii superioare juridice, durata cursurilor este de 6 luni şi constă în pregătirea teoretică şi stagiu practic.
(3)Pentru grefierii cu studii superioare de altă specialitate sau studii medii, durata cursurilor este de un an şi include pregătire teoretică şi stagiu practic.(4)Stagiile practice se desfăşoară la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea.
Art. 22
(1)La absolvirea cursurilor Şcolii Naţionale de Grefieri cursanţii vor susţine un examen final.
(2)Media de absolvire a Şcolii Naţionale de Grefieri este cel puţin 6.
(3)Cursanţilor care au promovat examenul de absolvire a Şcolii Naţionale de Grefieri li se eliberează atestate.
Art. 23
Absolvenţii cu atestat ai Şcolii Naţionale de Grefieri vor fi repartizaţi, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea sau, după caz, la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori la Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru care au susţinut concursul de admitere.
Art. 24
(3)Persoanele încadrate în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin un an de la numirea în funcţie.
(1)Absolvenţii care au obţinut media de absolvire cel puţin 7 vor fi încadraţi în treapta profesională imediat superioară celei de debutant.
(2)Absolvenţii care au obţinut medii între 6 şi 7 vor fi încadraţi ca debutanţi.
(3)Persoanele încadrate în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin un an de la numirea în funcţie.Art. 25
(1)În perioada studiilor, Şcoala Naţională de Grefieri acordă cursanţilor o indemnizaţie lunară de cursant, în cuantum egal cu salariul de bază brut pentru funcţia de grefier debutant, în raport cu nivelul studiilor absolvite.
(2)Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 26
(2)Atestatul eliberat absolvenţilor Şcolii Naţionale de Grefieri constituie actul doveditor pentru vechimea în muncă.
(3)Perioada de şcolarizare prevăzută în contractul de şcolarizare va fi asimilată vechimii în specialitate, în raport cu nivelul studiilor de absolvire.
Perioada în care o persoană a avut calitatea de cursant al Şcolii Naţionale de Grefieri, dacă a promovat examenul de absolvire a Şcolii Naţionale de Grefieri, constituie vechime în muncă şi vechime în specialitate.
(2)Atestatul eliberat absolvenţilor Şcolii Naţionale de Grefieri constituie actul doveditor pentru vechimea în muncă.
(3)Perioada de şcolarizare prevăzută în contractul de şcolarizare va fi asimilată vechimii în specialitate, în raport cu nivelul studiilor de absolvire.Art. 27
(1)Absolvenţii Şcolii Naţionale de Grefieri au obligaţia de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti.
(2)În cazul în care un absolvent al Şcolii Naţionale de Grefieri este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, acesta este obligat să restituie indemnizaţia de cursant şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).
Art. 28
Stagiul de specializare prevăzut la art. 10 are loc în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pentru care au susţinut concursul, sub îndrumarea personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri.
SECŢIUNEA 3:Formarea profesională continuă
Art. 29
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are obligaţia de a participa cel puţin o dată la 5 ani la o formă de pregătire profesională continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri.
(2)În cazul informaticienilor, pregătirea profesională continuă se realizează prin participarea, cel puţin o dată pe an, la cursuri de specialitate organizate la instituţii de profil, pe baza convenţiilor de colaborare încheiate cu curţile de apel ori cu parchetele de pe lângă curţile de apel sau, după caz, cu înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori cu Parchetul Naţional Anticorupţie.
Art. 30
(1)Formarea continuă se desfăşoară sub formă de seminarii, sesiuni de pregătire, conferinţe, vizite de lucru, stagii de formare în străinătate.
(2)Seminariile şi sesiunile de formare continuă a grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se realizează pe baza unui program anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care este comunicat tuturor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea în luna decembrie a anului anterior.
(3)Grefierii vor avea posibilitatea să opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activităţile de formare continuă care îi interesează.
Art. 31
(2)Absolvirea oricărei forme de pregătire continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri sau, după caz, de instituţiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuală a personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
(1)La sfârşitul fiecărui seminar sau fiecărei sesiuni de formare continuă, organizată potrivit art. 30, personalul primeşte o adeverinţă în care sunt consemnate şi rezultatele obţinute în urma evaluării cunoştinţelor acumulate.
(2)Absolvirea oricărei forme de pregătire continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri sau, după caz, de instituţiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuală a personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.Art. 32
În completarea formării continue organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, la nivelul fiecărei instanţe şi al fiecărui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate, sub îndrumarea unui judecător sau procuror desemnat de conducătorul fiecărei instanţe judecătoreşti, respectiv al fiecărui parchet de pe lângă aceasta.
În completarea formării continue organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, la nivelul fiecărei instanţe şi al fiecărui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate, sub îndrumarea unui judecător sau procuror desemnat de conducătorul fiecărei instanţe judecătoreşti, respectiv al fiecărui parchet de pe lângă aceasta.
Art. 321
(1)Cheltuielile de cazare şi masă ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, ale cursanţilor şi ale personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
(2)Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Şcolii Naţionale de Grefieri.
(3)Cheltuielile de transport al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul instituţiilor unde îndeplinesc funcţia de bază.
(4)Cheltuielile de transport al cursanţilor şi al personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
(5)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cursanţii, precum şi personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituţiile unde îndeplinesc funcţia de bază.
(6)Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti se suportă din bugetul Şcolii Naţionale de Grefieri.