Secţiunea 3 - Formarea profesională continuă - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 1197

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
SECŢIUNEA 3:Formarea profesională continuă
Art. 29
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are obligaţia de a participa cel puţin o dată la 5 ani la o formă de pregătire profesională continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri.
(2)În cazul informaticienilor, pregătirea profesională continuă se realizează prin participarea, cel puţin o dată pe an, la cursuri de specialitate organizate la instituţii de profil, pe baza convenţiilor de colaborare încheiate cu curţile de apel ori cu parchetele de pe lângă curţile de apel sau, după caz, cu înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori cu Parchetul Naţional Anticorupţie.
Art. 30
(1)Formarea continuă se desfăşoară sub formă de seminarii, sesiuni de pregătire, conferinţe, vizite de lucru, stagii de formare în străinătate.
(2)Seminariile şi sesiunile de formare continuă a grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se realizează pe baza unui program anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care este comunicat tuturor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea în luna decembrie a anului anterior.
(3)Grefierii vor avea posibilitatea să opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activităţile de formare continuă care îi interesează.
Art. 31
(1)La sfârşitul fiecărui seminar sau fiecărei sesiuni de formare continuă, organizată potrivit art. 30, personalul primeşte o adeverinţă în care sunt consemnate şi rezultatele obţinute în urma evaluării cunoştinţelor acumulate.
(2)Absolvirea oricărei forme de pregătire continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri sau, după caz, de instituţiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuală a personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Art. 32
În completarea formării continue organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, la nivelul fiecărei instanţe şi al fiecărui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate, sub îndrumarea unui judecător sau procuror desemnat de conducătorul fiecărei instanţe judecătoreşti, respectiv al fiecărui parchet de pe lângă aceasta.

Art. 321
(1)Cheltuielile de cazare şi masă ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, ale cursanţilor şi ale personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
(2)Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Şcolii Naţionale de Grefieri.
(3)Cheltuielile de transport al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul instituţiilor unde îndeplinesc funcţia de bază.
(4)Cheltuielile de transport al cursanţilor şi al personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
(5)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cursanţii, precum şi personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituţiile unde îndeplinesc funcţia de bază.
(6)Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti se suportă din bugetul Şcolii Naţionale de Grefieri.