Art. 12. - Şcoala Naţională de Grefieri este condusă de consiliul de conducere, care este format din 9 membri, astfel: - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 1197

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
Art. 12
(1)Şcoala Naţională de Grefieri este condusă de consiliul de conducere, care este format din 9 membri, astfel:
a)un judecător şi un procuror desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii;
b)2 reprezentanţi aleşi din cadrul personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri;
c)directorul Institutului Naţional al Magistraturii;
d)un reprezentant al Direcţiei organizarea instanţelor şi resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;
e)2 reprezentanţi ai cursanţilor, unul dintre cursanţii cu studii superioare şi unul dintre cursanţii cu studii medii, aleşi pe durata cursurilor;
f)directorul Şcolii Naţionale de Grefieri, care face parte de drept din consiliul de conducere şi prezidează şedinţele acestuia.
(2)Mandatul membrilor consiliului de conducere este de 4 ani, cu excepţia mandatului reprezentanţilor cursanţilor, care sunt aleşi pe durata studiilor.