Art. 5. - Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă: - Legea 449/2003 privind vânzarea produselor si garanţiile asociate acestora - Republicare

M.Of. 347

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 6 Ianuarie 2019
Art. 5
(1)Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.
(2)Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:
a)corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul Ie-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;
b)corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;
c)corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;
d)fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.