Secţiunea 2 - Autentificarea înscrisurilor - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE
M.Of. 237
În vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2024
Arată norme de aplicare
SECŢIUNEA 2:Autentificarea înscrisurilor
Art. 90
(1)Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege.
(2)Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri:
a)stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 85;
b)exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului;
c)semnătura acestora şi data înscrisului.
Art. 91
(1)Pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 85.
(2)Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. În această situaţie, notarul public este obligat să verifice în Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.
Art. 92
(1)Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură.
(2)Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi.
Art. 94
(1)Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului. Notarul public se îngrijeşte de scrierea testamentului, pe care apoi îl citeşte testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând menţiune expresă despre îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public.
(2)După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public.
(3)Testatorul ştiutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz:
a)faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuşi, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare;
b)faptul că testatorul nu are un testament deja scris şi solicită sa dicteze conţinutul testamentului notarului public.
(4)În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face şi menţiunea potrivit căreia conţinutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voinţă.
(5)În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea şi consecinţele actului de ultimă voinţă, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului.
(6)În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului.
(7)În cuprinsul testamentului se va face menţiune expresă că actul reprezintă ultima voinţă a testatorului şi că acesta a fost redactat cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(8)După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public şi, la cererea testatorului, i se va da spre citire şi acestuia.
(9)După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voinţă şi îl va semna.
(10)În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceştia vor semna testamentul.
(11)După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.
(12)Cererea testatorului şi testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reţine la dosarul autentificării.
Art. 95
(1)În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmităţi, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conţinutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voinţă, notarul urmând să redacteze şi să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei proceduri vor fi prezenţi 2 martori.
(2)Dacă testatorul declară că nu ştie să semneze sau nu poate să semneze, notarul public va face în încheierea de autentificare menţiunea expresă a declaraţiei sale, precum şi cauza care l-a împiedicat să semneze. Menţiunea făcută de notar şi citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului.
(3)Testamentul va fi semnat şi de către martori.
(4)Ori de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea şi autentificarea testamentului vor fi prezenţi 2 martori-asistenţi, ştiutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator şi vor fi identificaţi în încheierea de autentificare, cu menţiunea justificării prezenţei lor şi a faptului că sunt martori-asistenţi.
(5)Martorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, şi de prezenta lege.
(6)În situaţiile speciale când notarul public ia declaraţia de voinţă surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta se face prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori.
(7)În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimţământul.
(8)Autentificarea testamentului în condiţiile alin. (1) se face în mod obligatoriu în prezenţa martorilor.
(9)După dictare, notarul public se îngrijeşte de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare.
Art. 96
(1)Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(2)Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret.
(3)Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare.
Art. 97
(1)În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii.
(2)Martorii-asistenţi vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi la luarea consimţământului.
(3)Nu poate fi martor-asistent persoana care:
a)nu a împlinit 18 ani;
b)figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c)din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d)este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.
Art. 98
(1)Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public.
(2)Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi.
(3)Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi. Înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificării se reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe.
(4)Părţile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.
Art. 99
Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84, şi următoarele menţiuni:
a)constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;
b)constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl semneze. Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru aceasta;
c)dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară autentic prezentul înscris".
Art. 100
(1)Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
(2)Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri:
a)faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora;
b)locul şi data încheierii actului;
c)exteriorizarea consimţământului.
(3)Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.
Art. 101
(1)Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
(2)Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
Art. 102
Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorţului sau în orice alte situaţii, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obţină raportul de anchetă psihosocială şi să procedeze la ascultarea minorului în condiţiile art. 264 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.