Capitolul v - Procedura actelor notariale - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE

M.Of. 237

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
CAPITOLUL V:Procedura actelor notariale
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune
Art. 78
(1)Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere.
(2)Înscrisurile redactate de părţi, de reprezentanţii lor legali sau convenţionali ori, după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă, notarul public putându-le aduce modificările şi completările corespunzătoare, cu acordul părţilor.
(3)Pentru autentificarea unui acord de mediere, părţile din acord se prezintă personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convenţional în baza unei procuri autentice, în vederea semnării în faţa notarului public şi îndeplinirii tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
(4)Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege.
(5)În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabileşte identitatea, domiciliul şi capacitatea părţilor, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultaţii juridice notariale.
Art. 79
(1)Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.
(2)Consultaţiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale şi se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.
Art. 80
(1)Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să îl încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.
(2)De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară, având acces liber la orice registru public.
(3)Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate.
(4)În vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin potrivit dispoziţiilor alin. (2) şi (3), notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate imobiliară, precum şi la alte instituţii în vederea obţinerii actelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii procedurilor notariale, va putea solicita şi obţine de la organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale certificatul fiscal emis pe suport hârtie sau în format electronic.
(41)În cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condiţiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, notarul public asigură informarea şi lămurirea persoanei ocrotite, în modalităţi adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum şi despre utilitatea şi gradul de urgenţă al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite.

(5)Notarul public are obligaţia, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 81
(1)Organele de ordine publică vor acorda sprijin notarilor publici, în cazul în care aceştia sunt împiedicaţi să îşi exercite atribuţiile. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca în cadrul atribuţiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru îndeplinirea actelor notariale.
(2)Instituţiile publice şi private au obligaţia să furnizeze, în condiţiile legii, informaţiile pe care le solicită notarii publici în cadrul procedurilor succesorale notariale.
(3)În toate celelalte cazuri, instituţiile prevăzute la alin. (2) vor furniza informaţii în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea.
Art. 82
(1)Actele solicitate de părţi şi orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română.
(2)Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi persoanelor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul actului printr-un traducător sau interpret. Funcţia de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei. În toate situaţiile în care actul se îndeplineşte prin interpret sau traducător autorizat, acesta va semna încheierea alături de notarul public.
(3)Actele redactate de părţi şi prezentate pentru efectuarea operaţiunilor notariale vor fi în limba română.
(4)La cererea justificată a părţilor, notarul public poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părţi într-o altă limbă decât cea română, numai dacă notarul instrumentator cunoaşte limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română şi semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar.
(5)Înscrisurile destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua, textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină.
(6)Notarul public, în activitatea sa, nu poate cenzura sau refuza să aplice sau să folosească în proceduri notariale o hotărâre judecătorească definitivă.
Art. 83
(1)Actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afişat în mod corespunzător.
(2)Un act notarial se poate îndeplini şi în afara sediului biroului notarului public, la cererea părţii interesate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind competenţa.
(3)În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate, acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate.
Art. 84
Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor şi de consultaţiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde:
a)sediul biroului notarial;
b)denumirea încheierii şi numărul acesteia;
c)data îndeplinirii actului notarial;
d)numele şi prenumele notarului public;
e)locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc;
f)numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri;
g)arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act;
h)constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi;
i)menţiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum şi cuantumul acestora;
j)semnătura notarului public;
k)sigiliul biroului notarului public.
Art. 85
(1)Părţile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menţiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să procedeze la verificarea identităţii acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin:
a)acte de identitate prevăzute de lege;
b)paşapoarte, în condiţiile legii;
c)atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condiţiile lit. a) sau b).
(2)În situaţia în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea părţilor, iar actul de identitate este eliberat de autorităţile române, va verifica actul de identitate prezentat. În vederea verificării, notarul public are acces la Registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
(3)Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt:
a)pentru persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa obişnuită;
b)pentru străini persoane fizice, nerezidenţi în România: numele, prenumele, cetăţenia şi reşedinţa obişnuită declarată, dacă nu reiese din actul în baza căruia s-a stabilit identitatea;
c)pentru persoana juridică de naţionalitate română: denumirea, sediul social şi codul unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele speciale pentru asociaţii şi fundaţii, după caz;
d)pentru persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naţionalitatea şi numărul de înregistrare emis de autoritatea competentă din ţara de origine;
e)pentru persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de înregistrare fiscală, domiciliul sau reşedinţa profesională cu specificarea activităţii desfăşurate.
Art. 86
(1)În situaţia în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanţa competentă şi termenul de exercitare.
(2)Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru următoarele motive:
a)neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;
b)neplata tarifelor, a impozitului şi a onorariului stabilit;
c)imposibilitatea identificării părţii sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părţii.
Art. 87
(1)Încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 84 se sancţionează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate şi au produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului.
(2)Îndreptarea erorilor şi completarea omisiunilor se fac în condiţiile art. 88, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum şi din registrele notariale sau din alte evidenţe ale biroului notarial.
Art. 88
Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu îşi manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face menţiune pe toate exemplarele actului.
Art. 89
Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancţiunea nulităţii, dacă:
a)în cauză sunt părţi sau interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi descendenţii lor;
b)este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la procedura notarială.
SECŢIUNEA 2:Autentificarea înscrisurilor
Art. 90
(1)Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege.
(2)Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri:
a)stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 85;
b)exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului;
c)semnătura acestora şi data înscrisului.
Art. 91
(1)Pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 85.
(2)Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. În această situaţie, notarul public este obligat să verifice în Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.
Art. 92
(1)Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură.
(2)Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi.
Art. 93
Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispoziţiilor art. 94.
Art. 94
(1)Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului. Notarul public se îngrijeşte de scrierea testamentului, pe care apoi îl citeşte testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând menţiune expresă despre îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public.
(2)După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public.
(3)Testatorul ştiutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz:
a)faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuşi, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare;
b)faptul că testatorul nu are un testament deja scris şi solicită sa dicteze conţinutul testamentului notarului public.
(4)În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face şi menţiunea potrivit căreia conţinutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voinţă.
(5)În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea şi consecinţele actului de ultimă voinţă, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului.
(6)În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului.
(7)În cuprinsul testamentului se va face menţiune expresă că actul reprezintă ultima voinţă a testatorului şi că acesta a fost redactat cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(8)După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public şi, la cererea testatorului, i se va da spre citire şi acestuia.
(9)După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voinţă şi îl va semna.
(10)În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceştia vor semna testamentul.
(11)După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.
(12)Cererea testatorului şi testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reţine la dosarul autentificării.
Art. 95
(1)În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmităţi, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conţinutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voinţă, notarul urmând să redacteze şi să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei proceduri vor fi prezenţi 2 martori.
(2)Dacă testatorul declară că nu ştie să semneze sau nu poate să semneze, notarul public va face în încheierea de autentificare menţiunea expresă a declaraţiei sale, precum şi cauza care l-a împiedicat să semneze. Menţiunea făcută de notar şi citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului.
(3)Testamentul va fi semnat şi de către martori.
(4)Ori de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea şi autentificarea testamentului vor fi prezenţi 2 martori-asistenţi, ştiutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator şi vor fi identificaţi în încheierea de autentificare, cu menţiunea justificării prezenţei lor şi a faptului că sunt martori-asistenţi.
(5)Martorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, şi de prezenta lege.
(6)În situaţiile speciale când notarul public ia declaraţia de voinţă surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta se face prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori.
(7)În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimţământul.
(8)Autentificarea testamentului în condiţiile alin. (1) se face în mod obligatoriu în prezenţa martorilor.
(9)După dictare, notarul public se îngrijeşte de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare.
Art. 96
(1)Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(2)Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret.
(3)Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare.
Art. 97
(1)În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii.
(2)Martorii-asistenţi vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi la luarea consimţământului.
(3)Nu poate fi martor-asistent persoana care:
a)nu a împlinit 18 ani;
b)figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c)din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d)este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.
Art. 98
(1)Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public.
(2)Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi.
(3)Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi. Înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificării se reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe.
(4)Părţile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.
Art. 99
Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84, şi următoarele menţiuni:
a)constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;
b)constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl semneze. Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru aceasta;
c)dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară autentic prezentul înscris".
Art. 100
(1)Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
(2)Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri:
a)faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora;
b)locul şi data încheierii actului;
c)exteriorizarea consimţământului.
(3)Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.
Art. 101
(1)Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
(2)Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
Art. 102
Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorţului sau în orice alte situaţii, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obţină raportul de anchetă psihosocială şi să procedeze la ascultarea minorului în condiţiile art. 264 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
SECŢIUNEA 3:Procedura succesorală
Art. 103
(1)Procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii.
(2)Notarul public sesizat are obligaţia de a-şi verifica în prealabil competenţa teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competenţa altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părţile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală.
(3)În cazul în care în circumscripţia unui tribunal sunt mai mulţi notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia aceluiaşi tribunal, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului.

(4)În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil.
(5)În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile.
(6)În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut.
(7)De asemenea, în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus.
Art. 104
(1)În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţionarea valorii acestora, precum şi a pasivului succesoral.
(2)Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidenţele succesorale ţinute la nivelul Camerelor.
(3)Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim.
Art. 105
(1)La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri.
(2)Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens.
(3)În situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie.
(4)Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moştenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes.
(5)La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii şi 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii.
(6)La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului.
(7)În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea inventarului.
(8)În cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti.
Art. 106
(1)După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit.
(2)Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunţă la moştenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informaţiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afişare la ultimul domiciliu al defunctului, afişare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire naţională.
(3)Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează şi moştenitorii legali. În ambele cazuri se va cita şi executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament.
(4)În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.
(5)În cazul moştenitorului minor ori al persoanei care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, se citează ocrotitorul său legal şi autoritatea tutelară.

Art. 107
(1)În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale.
(2)În cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un proces-verbal, urmat de procedura validării.
(3)Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta şi care vor fi citaţi în acest scop.
(4)Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:
a)succesibilii înlăturaţi de la moştenire, deşi citaţi, nu se prezintă;
b)succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;
c)succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens;
d)defunctul nu are moştenitori legali.
(5)În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparţine testatorului, notarul public va continua procedura succesorală.
(6)Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.
(7)Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 164.
(8)Declaraţia dată peste termenul de opţiune prin care un succesibil declară că nu şi-a însuşit calitatea sau titlul de moştenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi înţelege să renunţe la succesiune se înscrie în RNNEOS.
Art. 108
(1)Calitatea de succesibil şi/sau, după caz, titlul de legatar, precum şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament şi cu martori. Bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege.
(2)În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor şi asumarea obligaţiilor se stabilesc prin acordul moştenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică.
Art. 109
(1)Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri:
a)a trecut un an de la deschiderea moştenirii şi, deşi au fost legal citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor, şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea;
b)succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin;
c)moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor;
d)în orice alte cazuri prevăzute în Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
(2)În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora şi compunerea masei succesorale.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), notarul public stabileşte prin încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care se contestă, întinderea drepturilor moştenitorilor şi motivele neînţelegerii, îndrumând părţile să soluţioneze neînţelegerile dintre ele pe cale judecătorească.
(4)La cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui.
Art. 110
(1)Succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanţa judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni.
(2)Dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile.
Art. 111
În cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen notarul public întocmeşte o încheiere motivată, care va cuprinde menţiunile referitoare la îndeplinirea procedurii, declaraţiile părţilor, prezenţa martorilor şi măsurile dispuse în vederea soluţionării cauzei.
Art. 112
Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi clasează cauza ca fără obiect.
Art. 113
(1)În succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între moştenitori şi s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale.
(2)Încheierea finală are forţa probantă a înscrisului autentic şi va cuprinde următoarele elemente:
a)antetul biroului notarial;
b)numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună;
c)numele şi prenumele notarului instrumentator;
d)data încheierii;
e)datele de identificare ale defunctului: numele, prenumele, codul numeric personal, ultimul domiciliu, data decesului;
f)numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenţi faţă de defunct şi modalitatea de identificare a acestora;
g)menţionarea persoanelor lipsă;
h)menţiuni privind îndeplinirea procedurii;
i)declaraţia celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, coroborată cu depoziţia martorilor;
j)menţiuni cu privire la existenţa testamentului, forma acestuia şi a modului în care s-a constatat valabilitatea acestuia;
k)menţiuni despre efectuarea inventarului;
l)menţiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului şi modalitatea de lichidare a acestui regim;
m)masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile şi pasivul succesiunii;
n)semnăturile moştenitorilor prin care atestă veridicitatea celor consemnate în încheiere, acceptarea moştenirii, solicitări privind raportarea donaţiilor, reducţiunea liberalităţilor excesive, acordul realizării acestora, precum şi eliberarea certificatului de moştenitor;
o)în baza declaraţiilor moştenitorilor şi a tuturor probelor administrate în cauză, notarul public va constata compunerea masei succesorale, valoarea activului sau, după caz, valoarea masei de calcul, valoarea pasivului şi a activului net;
p)indicarea temeiului legal al devoluţiunii succesorale legale şi/sau, după caz, testamentare;
q)indicarea numelui, prenumelui, domiciliului şi a codului numeric personal al fiecărui moştenitor;
r)calitatea sau titlul în baza căruia moştenesc;
s)întinderea drepturilor succesorale;
ş)menţiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moştenitor, după caz;
t)modul de calcul al taxelor succesorale;
ţ)taxele stabilite;
u)dispoziţia cu privire la eliberarea certificatului, menţionând felul acestuia.
(3)Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege.
Art. 114
Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.
Art. 115
(1)Încheierea procedurii succesorale se poate face şi înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune.
(2)De asemenea, procedura succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale de formă, nu conţine dispoziţii contrare legii şi nu aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari sau există acordul acestora, în aceleaşi condiţii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament.
(3)Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege.
Art. 116
(1)Pe baza încheierii finale se redactează certificatul de moştenitor sau de legatar, care va avea aceeaşi dată cu încheierea finală şi număr din registrul de termene succesorale şi va cuprinde constatările din încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.
(2)Certificatul de moştenitor va putea cuprinde menţiuni cu privire la modalitatea prin care a fost stabilită întinderea drepturilor succesorilor, precum şi orice menţiune care justifică eliberarea acestuia.
(3)Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(4)Câte un exemplar al certificatului de moştenitor se eliberează fiecăruia dintre moştenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale şi a onorariilor.
(5)În cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va elibera, în condiţiile de mai sus, un certificat de executor testamentar.
(6)După suspendarea procedurii succesorale în cazurile prevăzute la art. 109 alin. (1) lit. b) şi c), certificatul de moştenitor se eliberează în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
Art. 117
(1)La cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală.
(2)Certificatul de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) au aplicabilitate şi în situaţia în care s-a eliberat anterior certificat de moştenitor.
Art. 118
(1)În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, când în masa succesorală există bunuri, notarul public, sesizat în condiţiile art. 103, constată că succesiunea este vacantă şi eliberează certificat de vacanţă succesorală, în condiţiile legii.
(2)Dacă masa succesorală este formată numai dintr-un drept de concesiune sau folosinţă asupra unui loc de veci/înhumare, fără construcţii funerare, notarul va constata prin încheiere stingerea acestuia, fără să emită certificat de vacanţă succesorală.
(3)Un exemplar al încheierii se va comunica concedentului.
Art. 119
(1)După emiterea certificatului de moştenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2) se prezumă acordul pentru eliberarea unui certificat suplimentar de moştenitor al moştenitorului care, legal citat, nu îşi manifestă opunerea.
(4)Citaţia va cuprinde enumerarea bunurilor pentru care s-a solicitat suplimentarea masei succesorale şi dreptul moştenitorului de a se opune la eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar.
(5)Opoziţia va fi motivată şi se va depune până la termenul fixat pentru dezbaterea cauzei.
Art. 120
(1)Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) se pot adresa şi notarului public în scopul încheierii unui act autentic care să ateste soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului. În această situaţie se eliberează un nou certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de vacanţă succesorală.
(3)Până la soluţionarea diferendului pe cale amiabilă prin încheierea actului notarial sau până la anularea certificatului de moştenitor prin hotărâre judecătorească, acesta face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(4)În cazul anulării certificatului de moştenitor total sau parţial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti definitive. În acest scop, instanţele judecătoreşti au obligaţia să trimită la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă, împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecăţii.
SECŢIUNEA 4:Procedura lichidării pasivului succesoral
Art. 121
În cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.
Art. 122
Procedura de lichidare constă în:
a)recuperarea tuturor creanţelor defunctului;
b)plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;
c)executarea legatelor particulare;
d)valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului.
Art. 123
(1)Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil.
(2)Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 164, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.
Art. 124
(1)Notarul public învestit cu soluţionarea cauzei succesorale va elibera în faza premergătoare obligatorie un certificat succesoral de lichidare, care cuprinde, pe lângă masa succesorală compusă din activ şi pasiv, moştenitorii şi cotele ce revin acestora şi acordul lor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii.
(2)Notarul public se va îngriji de publicitatea certificatului succesoral de lichidare în registrele publice.
Art. 125
(1)Lichidarea pasivului succesoral va fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori care vor acţiona separat ori împreună, după caz.
(2)În cazul decesului lichidatorului sau în cazul în care acesta nu mai doreşte ori este împiedicat să îşi mai exercite funcţia, acesta va putea fi înlocuit, respectându-se aceeaşi procedură ca în cazul numirii acestuia.
(3)Până la numirea noului lichidator, toate operaţiunile demarate în cadrul procedurii de lichidare a patrimoniului succesoral de către lichidatorul care nu îşi mai poate îndeplini atribuţiile vor fi suspendate.
Art. 126
Lichidatorul care îşi îndeplineşte atribuţiile sub supravegherea notarului public poate fi desemnat:
a)de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testamentar, fie ca lichidator;
b)de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;
c)de către instanţa de judecată, în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către aceştia.
Art. 127
Lichidatorul are dreptul la remuneraţie stabilită de către moştenitori la momentul desemnării sale şi la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare. În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate, creanţa lichidatorului este privilegiată faţă de toate celelalte creanţe.
Art. 128
În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul îndeplineşte următoarele proceduri:
a)realizează creanţele succesiunii;
b)plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi pe cele provenite din realizarea creanţelor;
c)valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică, fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii.
Art. 129
(1)Modalitatea de valorificare a bunurilor va fi propusă de către lichidator moştenitorilor defunctului, care vor aproba propunerea lichidatorului printr-un înscris autentic.
(2)Înscrisul autentic prin care moştenitorii vor încuviinţa modalitatea de valorificare a bunurilor defunctului propusă de către lichidator are valoarea unui mandat special.
(3)În cazul în care lichidatorul succesiunii este notarul public numit cu acordul tuturor moştenitorilor, iar moştenitorii sunt de acord cu vânzarea bunurilor prin licitaţie publică, notarul public va proceda la valorificarea acestor bunuri.
Art. 130
Procedura de organizare a licitaţiei publice în cadrul căreia vor fi valorificate bunurile mobile şi imobile ale defunctului va fi stabilită şi detaliată în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 131
(1)Durata procedurii de lichidare a pasivului succesoral nu poate depăşi un an calendaristic; aceasta poate fi prelungită prin acordul tuturor moştenitorilor.
(2)Notarul public poate cere instanţei de judecată înlocuirea lichidatorului care se află în imposibilitate de a-şi executa sarcina, o neglijează sau nu o respectă.
Art. 132
La finalizarea procedurii de lichidare a pasivului succesoral, lichidatorul va prezenta notarului public instrumentator o dare de seamă în care se vor detalia toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor şi modalitatea de stingere a pasivului succesoral. În cazul în care lichidatorul este chiar notarul public, darea de seamă va fi cuprinsă în încheiere.
Art. 133
După finalizarea procedurii de lichidare, notarul public va elibera certificatul de moştenitor, în masa succesorală urmând a fi evidenţiat produsul net al lichidării.
Art. 134
Partajul succesoral între moştenitori se poate face numai după emiterea certificatului de moştenitor eliberat după lichidare.
SECŢIUNEA 5:Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale
Art. 135
(1)Litigiile dintre notarii publici cu privire la exercitarea profesiei, relaţiile profesionale, cele dintre asociaţi sau care privesc conlucrarea dintre diferitele forme de exerciţiu al profesiei sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Colegiul director al Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarii publici.
(2)Litigiile dintre notarii publici din Camere diferite, cele dintre notarii publici şi Camere, cele dintre Camere, notarii publici şi Uniune, precum şi cele dintre Camere şi Uniune sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Consiliul Uniunii.
(3)Petentul va sesiza preşedintele Colegiului director al Camerei sau, după caz, preşedintele Consiliului Uniunii printr-o cerere în care va expune obiectul litigiului şi procedura aleasă.
(4)Cererea va fi comunicată părţii reclamate, care va fi invitată să îşi precizeze, în scris, punctul de vedere.
(5)Procedura de desfăşurare a arbitrajului sau medierii se va stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
SECŢIUNEA 6:Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora
Art. 136
În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile.
Art. 137
Modalitatea de organizare şi desfăşurare a licitaţiei se va stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
SECŢIUNEA 7:Procedura divorţului pe cale notarială
Art. 138
(1)Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public, în condiţiile legii.
(2)Înainte de verificarea competenţei teritoriale, notarul public va verifica dacă legea aplicabilă divorţului pentru căsătoria solicitată a fi desfăcută prin cererea primită este legea română.
(3)În cadrul procedurii notariale de divorţ, notarul public pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a)admiterea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorţ şi eliberează certificatul de divorţ;
b)respingerea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorţ.
(4)În certificatul de divorţ se vor consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, în faţa notarului public, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie.
(5)Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 101 alin. (2).
SECŢIUNEA 71:Procedura numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice
Art. 1381
(1)În vederea numirii unui asistent pentru încheierea actelor juridice, majorul formulează, împreună cu persoana care urmează a fi numită în această calitate, o cerere către notarul public competent, care cuprinde datele de identificare a solicitanţilor şi motivele pe care se întemeiază cererea.
(2)La cerere se anexează un inventar sumar al bunurilor majorului, precum şi, dacă este cazul, orice alte documente relevante pentru soluţionarea cererii.
(3)La primirea cererii, notarul public fixează termen pentru soluţionarea acesteia şi o comunică din oficiu, în copie, unei persoane din familia majorului, pentru ca aceasta să poată formula obiecţii. Majorul care solicită numirea asistentului poate solicita şi citarea unei persoane cu care convieţuieşte, chiar dacă aceasta nu îi este rudă. De asemenea, notarul public poate să accepte ca la soluţionarea cererii să participe orice altă persoană interesată, dacă majorul care solicită numirea asistentului nu se împotriveşte.
Art. 1382
(1)Cererea se soluţionează cu ascultarea majorului, în prezenţa persoanei care urmează a fi numită în calitate de asistent.
(2)Notarul public verifică dacă majorul înţelege semnificaţia cererii formulate şi dacă acesta poate să îşi exprime dorinţele şi preferinţele.
Art. 1383
(1)Soluţionarea cererii se face prin încheiere motivată.
(2)În cuprinsul încheierii se vor arăta operaţiunile efectuate pentru soluţionarea cererii, documentele avute în vedere la soluţionarea acesteia, precum şi persoanele care au intervenit în cursul procedurii.
(3)Încheierea cuprinde datele de identificare a majorului şi a asistentului, precum şi durata pentru care a fost numit asistentul.
(4)Măsura asistenţei poate fi reînnoită, urmând procedura prevăzută în prezenta secţiune, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 2 ani.
Art. 1384
(1)Încheierea se comunică majorului şi asistentului acestuia. Încheierea, însoţită de copiile documentelor anexate cererii de numire a asistentului, se comunică autorităţii tutelare, de către notarul public, cel mai târziu în ziua următoare încheierii procedurii.
(2)Numirea asistentului şi încetarea asistenţei se înregistrează în Registrul naţional de evidenţă a măsurilor de sprijin şi ocrotire luate de notarul public şi instanţa de tutelă, ţinut în acest scop de Uniune.
Art. 1385
(1)Notarul public respinge cererea în următoarele situaţii:
a)există îndoieli serioase cu privire la înţelegerea, de către major, a semnificaţiei cererii formulate;
b)există îndoieli serioase cu privire la posibilitatea exprimării, de către major, a dorinţelor şi preferinţelor sale;
c)există elemente care dau naştere în mod serios temerii că majorul va suferi un prejudiciu prin numirea asistentului;
d)un membru al familiei majorului sau o altă persoană interesată formulează obiecţii cu privire la numirea asistentului;
e)asistentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru numirea sa.
(2)Dispoziţiile art. 1384 alin. (1) rămân aplicabile.
(3)Împotriva încheierii de respingere a cererii, majorul sau cel indicat în cerere pentru a fi numit asistent poate formula plângere la instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa majorul care a solicitat numirea asistentului, în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii de respingere.
(4)Plângerea se soluţionează prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.

SECŢIUNEA 8:Procedura apostilei şi supralegalizării actelor notariale
Art. 139
(1)În cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii şi a sigiliului notarului public sau apostilarea actelor notariale, aceste proceduri se îndeplinesc de către Cameră, la sediul principal ori la sediile judeţene ale acesteia, în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care a instrumentat actul, în condiţiile stabilite prin regulament. Pentru finalizarea procedurii de supralegalizare, actul notarial supralegalizat de către Cameră urmează să fie supralegalizat de către Ministerul Afacerilor Externe şi misiunea diplomatică sau oficiul consular din România al statului în care actul urmează să fie folosit. Notarul public va pune în vedere părţii obligaţia îndeplinirii acestei cerinţe.
(2)Birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autorităţile altui stat decât dacă semnăturile şi sigiliile acelor autorităţi sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României.
(3)În cazul în care prin convenţii internaţionale la care România este parte se prevede altfel, se aplică acele convenţii.
SECŢIUNEA 9:Respingerea unui act sau a unei proceduri notariale
Art. 140
Încheierea de respingere reprezintă procedura prin care notarul public refuză motivat îndeplinirea unui act notarial.
Art. 141
Se pot respinge atât cererea de îndeplinire a unei proceduri, cât şi actul solicitat de parte.
Art. 142
Cererea se înregistrează în registrul general la data depunerii, iar încheierea de respingere va purta numărul cererii şi data la care se emite.
Art. 143
Încheierea de respingere se redactează în cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii sau, după caz, de la data îndeplinirii procedurii de citare şi trebuie motivată în drept şi în fapt, cu precizarea termenului în care poate fi atacată şi a instanţei competente.
Art. 144
(1)Împotriva încheierii de respingere partea nemulţumită poate face plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea notarul public.
(2)Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanţei, împreună cu dosarul cauzei.
(3)Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauză. În soluţionarea plângerii notarul public nu are calitate procesuală.
Art. 145
Dacă instanţa admite plângerea, notarul public este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi va face menţiune despre aceasta la redactarea actului. Actul se va îndeplini numai după plata onorariului şi a celorlalte taxe şi tarife.
SECŢIUNEA 10:Procedura citării, comunicării şi notificării în materie notarială
Art. 146
Citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură în materie notarială se fac în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
Art. 147
Modelul citaţiei şi cel al notificării se vor stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
SECŢIUNEA 11:Alte proceduri notariale
SUBSECŢIUNEA 1:A. Legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor
Art. 148
(1)Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiţie de valabilitate a actului, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege.
(2)Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate.
(3)Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului.
(4)În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni:
a)data (anul, luna, ziua);
b)numele părţii şi faptul prezentării ei în persoană;
c)constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.
(5)La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public.
(6)Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.
SUBSECŢIUNEA 2:B. Dare de dată certă înscrisurilor
Art. 149
(1)Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte.
(2)În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale pentru dare de dată certă, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni:
a)data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;
b)starea în care se află înscrisul şi particularităţile acestuia;
c)denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.
SUBSECŢIUNEA 3:C. Certificarea unor fapte
Art. 150
(1)Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal:
a)faptul că o persoană se află în viaţă;
b)faptul că o persoană se află într-un anumit loc;
c)faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea;
d)faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia;
e)rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe;
f)certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe;
g)certificarea altor fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe.
(2)În încheiere se vor menţiona şi ora constatării, precum şi fapta care se certifică.
Art. 151
(1)Notarul public certifică, la cerere, procesele-verbale sau hotărârile organelor colegiale ale oricăror forme asociative, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul întrunirii, precum şi faptul semnării procesului-verbal sau a hotărârii de către unul ori mai mulţi dintre participanţi.
(2)În vederea certificării proceselor-verbale şi hotărârilor, notarul public stabileşte calitatea şi identitatea semnatarilor acestora.
SUBSECŢIUNEA 4:D. Legalizarea copiilor după înscrisuri
Art. 152
(1)Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul.
(2)În cazul legalizării copiei de pe acte de identitate sau titluri de călătorie, în încheierea de legalizare se va menţiona scopul în care urmează a fi folosită copia.
(3)Se pot legaliza copii atât de pe un înscris original în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului.
(4)Pe copie, înainte de a se reda conţinutul actului, se va menţiona "EXTRAS", iar în încheierea de legalizare a acesteia se va face menţiunea corespunzătoare.
(5)În cererea pentru legalizarea copiei se va identifica înscrisul, precizându-se numărul de exemplare cerut de parte. Un exemplar al copiei legalizate se va reţine la dosar.
(6)Copiile certificate/legalizate eliberate din arhivele notariale sunt valabile 6 luni.
(7)În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării copiei, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni:
a)atestarea conformităţii copiei cu înscrisul prezentat;
b)starea în care se află înscrisul;
c)semnătura secretarului care a făcut colaţionarea;
d)denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.
(8)Dacă se legalizează un înscris sub semnătură privată sau din arhiva biroului notarial, în încheiere se va face menţiune expresă în acest sens.
(9)În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntării efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit legii. În acest caz, încheierea este semnată şi de expert.
(10)Copii legalizate din arhiva biroului notarial de pe actele emise de notarul public se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim. Fotocopierea se face de pe originalul din arhivă, cu toate menţiunile şi modificările aduse originalului până la data eliberării copiei legalizate.
(11)În vederea legalizării copiei unui înscris original întocmit într-o altă limbă decât cea română, acel înscris va fi tradus în limba română de un traducător şi interpret autorizat. Copia legalizată de pe înscrisul original, însoţită de traducerea în limba română, va fi eliberată părţii în numărul de exemplare solicitat. Un exemplar din acestea se păstrează în arhiva notarului.
SUBSECŢIUNEA 5:E. Efectuarea şi legalizarea traducerilor
Art. 153
(1)Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face şi după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public.
(2)Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face şi în limba străină în care se face traducerea.
SUBSECŢIUNEA 6:F. Primirea în depozit de înscrisuri şi documente
Art. 154
(1)La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menţiona, în încheiere, că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale primirii în depozit, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni:
a)data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;
b)identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop;
c)numele deponentului şi al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile;
d)termenul de păstrare.
(2)Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condiţiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia.
SUBSECŢIUNEA 7:G. Acte de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin
Art. 155
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin se face în condiţiile stabilite prin legile speciale.
SUBSECŢIUNEA 8:H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale
Art. 156
(1)La cererea părţii, notarul public poate elibera un duplicat al unui act original aflat în arhiva sa.
(2)În textul duplicatului se reproduc cuvânt cu cuvânt cuprinsul înscrisului, cât şi cel al încheierii prin care s-a încuviinţat întocmirea înscrisului original. În locul semnăturii originale se menţionează numele de familie şi prenumele fiecărui semnatar.
(3)Duplicatul are aceeaşi forţă probantă ca şi înscrisul original.
(4)Competenţa eliberării duplicatelor de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparţine instituţiei care a preluat arhiva acestora.
SUBSECŢIUNEA 9:I. Reconstituirea actelor originale
Art. 157
(1)Actele care au dispărut fără a mai fi rămas un exemplar original se reconstituie la cerere, prin încheiere, pe baza acordului părţilor sau, după caz, a succesorilor acestora.
(2)Reconstituirea se face de către notarul public la care s-a întocmit actul sau, dacă acestuia i-a încetat calitatea, de către notarul public care a preluat arhiva sau de către cel desemnat în acest scop de către preşedintele Colegiului director al Camerei. Reconstituirea se face cu citarea tuturor părţilor sau a succesorilor acestora.
(3)În lipsa acordului părţilor, reconstituirea actelor dispărute se va face de judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial care a întocmit actul, în conformitate cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
(4)În cazul în care actul dispărut a fost întocmit de alte organe cu activitate notarială, reconstituirea se face de judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul organul care a întocmit actul sau se află domiciliul ori sediul uneia dintre părţi, după caz.