Secţiunea 3 - Administrarea beneficiilor de asistenţă socială - Legea 292/2011 asistenţei sociale

M.Of. 905

În vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2031
SECŢIUNEA 3:Administrarea beneficiilor de asistenţă socială
Art. 15
(1)Statul acordă beneficiile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu.
(2)Beneficiile de asistenţă socială acordate de autorităţile administraţiei publice centrale, direct sau prin instituţiile aflate în subordinea acestora, se stabilesc în bani sau în natură şi reprezintă măsuri financiare destinate asigurării unui standard minim de viaţă, susţinerii familiei şi copilului, promovării şi garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
(3)Beneficiile de asistenţă socială acordate de autorităţile administraţiei publice locale se stabilesc în bani sau în natură şi sunt măsuri complementare celor prevăzute la alin. (2), susţinute din bugetele locale.
Art. 16
(1)Dreptul la beneficii de asistenţă socială se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptăţite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptăţite ori din oficiu, în condiţiile reglementate prin legile speciale.

(2)Cererea este formularul tipizat care conţine date privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, bunurile deţinute, date referitoare la situaţia educaţională şi profesională a acestora, precum şi informaţii referitoare la nevoile speciale şi situaţiile particulare în care aceştia se află.
(3)Cererea este însoţită de documentele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia sau de persoana singură, precum şi de orice alte documente privind situaţia membrilor familiei, prevăzute de lege.

(4)Pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială finanţate din bugetul de stat se utilizează formulare de cerere care se stabilesc prin legile speciale emise potrivit prevederilor art. 10 alin. (2).

(5)Pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetele locale, autorităţile administraţiei publice locale utilizează formulare de cerere aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale.
Art. 17
(1)Cererea, însoţită de documentele justificative, se depune şi se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială domiciliază, îşi are reşedinţa sau, după caz, locuieşte/trăieşte familia ori persoana singură care solicită unul sau mai multe beneficii de asistenţă socială.
(2)Pentru beneficiile de asistenţă socială plătite din bugetul de stat, cererea prevăzută la alin. (1) se transmite până la data de 5 a lunii următoare, pentru luna anterioară, la structura sau, după caz, la serviciul deconcentrat din subordinea plătitorului dreptului. Modalitatea de transmitere se stabileşte prin legile speciale emise potrivit prevederilor art. 10 alin. (2).

(3)Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în funcţie de tipul şi natura beneficiului de asistenţă socială, pe baza documentelor doveditoare ce însoţesc cererea, a informaţiilor furnizate de celelalte baze de date deţinute de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a altor proceduri stabilite de lege.
(4)În vederea solicitării şi acordării beneficiilor de asistenţă socială se implementează sistemul informatic integrat care asigură atât primirea electronică a cererilor, cât şi verificarea datelor înscrise în cerere, precum şi a altor informaţii referitoare la solicitant şi la situaţia socioeconomică a acestuia.

(5)[textul din Art. 17, alin. (5) din capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 21-apr-2024 de Art. III, punctul 21. din Legea 100/2024]
(6)Verificarea prevăzută la alin. (3) are în vedere atât respectarea condiţiilor de eligibilitate, cât şi determinarea situaţiilor de dificultate ori a nevoilor sociale ale membrilor familiei/persoanei singure şi poate constitui parte a evaluării iniţiale prevăzute la art. 46 lit. a).

Art. 18
(1)Soluţionarea cererii privind acordarea dreptului se face prin actul administrativ emis de autoritatea administraţiei publice centrale sau locale.
(2)Verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a dreptului se realizează pe baza actelor doveditoare şi a informaţiilor şi procedurilor prevăzute la art. 17 alin. (3).
(3)În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale, dreptul la beneficiile de asistenţă socială se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
(4)Încetarea dreptului se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
(5)Procedura de înregistrare şi soluţionare a cererii de acordare a beneficiilor de asistenţă socială se reglementează prin legi speciale.
Art. 19
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice furnizează, fără plată, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale care asigură beneficiile de asistenţă socială, date şi informaţii din bazele de date deţinute, gestionate sau administrate, necesare pentru realizarea verificărilor prevăzute la art. 17 alin. (3) şi art. 18 alin. (2).
Art. 20
(1)Plata beneficiilor de asistenţă socială se poate efectua, în funcţie de specificul acestora şi opţiunea titularului, prin mandat poştal, în cont bancar sau prin altă formă de plată, conform legii.
(2)Plata beneficiilor de asistenţă socială se poate efectua şi sub forma tichetelor sociale. Modalitatea de acordare a tichetelor sociale se stabileşte, în funcţie de bugetul din care se suportă beneficiul, fie prin legile speciale, fie prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori consiliilor locale.
(3)Plata beneficiilor de asistenţă socială se efectuează în luna curentă pentru luna anterioară, cu excepţia situaţiilor în care legea specială prevede altfel.
(4)În cazul achitării drepturilor de beneficii de asistenţă socială prin mandat poştal sau în cont bancar, ordonatorii principali de credite, ordonatorii secundari/terţiari de credite sau persoanele delegate să îndeplinească această atribuţie încheie la nivel naţional, respectiv local, convenţii/contracte cu furnizorul de servicii sociale cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 21
(1)Pentru achitarea drepturilor se stabileşte un comision de transmitere.
(2)În cazul achitării drepturilor în cont bancar, comisionul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit prin negociere, între autorităţile administraţiei publice centrale sau, după caz, locale şi unităţile bancare.
(3)În cazul achitării drepturilor prin mandat poştal, comisionul de transmitere prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin legea bugetară anuală.

(4)Condiţiile de plată şi fluxul financiar al plăţilor se stabilesc prin convenţia/contractul încheiată/încheiat între părţi.