Art. 17. - Legea 292/2011 asistenţei sociale

M.Of. 905

În vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2031
Art. 17
(1)Cererea, însoţită de documentele justificative, se depune şi se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială domiciliază, îşi are reşedinţa sau, după caz, locuieşte/trăieşte familia ori persoana singură care solicită unul sau mai multe beneficii de asistenţă socială.
(2)Pentru beneficiile de asistenţă socială plătite din bugetul de stat, cererea prevăzută la alin. (1) se transmite până la data de 5 a lunii următoare, pentru luna anterioară, la structura sau, după caz, la serviciul deconcentrat din subordinea plătitorului dreptului. Modalitatea de transmitere se stabileşte prin legile speciale emise potrivit prevederilor art. 10 alin. (2).

(3)Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în funcţie de tipul şi natura beneficiului de asistenţă socială, pe baza documentelor doveditoare ce însoţesc cererea, a informaţiilor furnizate de celelalte baze de date deţinute de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a altor proceduri stabilite de lege.
(4)În vederea solicitării şi acordării beneficiilor de asistenţă socială se implementează sistemul informatic integrat care asigură atât primirea electronică a cererilor, cât şi verificarea datelor înscrise în cerere, precum şi a altor informaţii referitoare la solicitant şi la situaţia socioeconomică a acestuia.

(5)[textul din Art. 17, alin. (5) din capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 21-apr-2024 de Art. III, punctul 21. din Legea 100/2024]
(6)Verificarea prevăzută la alin. (3) are în vedere atât respectarea condiţiilor de eligibilitate, cât şi determinarea situaţiilor de dificultate ori a nevoilor sociale ale membrilor familiei/persoanei singure şi poate constitui parte a evaluării iniţiale prevăzute la art. 46 lit. a).