Capitolul vi - Dispoziţii privind procedura de judecată - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
CAPITOLUL VI:Dispoziţii privind procedura de judecată
Art. 84
(1)Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puţin una dintre părţi are reşedinţa obişnuită în România.
(2)Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă copilul care urmează a fi adoptat are reşedinţa obişnuită în România şi este cetăţean român sau apatrid.
(3)Cererile prevăzute de prezenta lege, precum şi cele privind încetarea adopţiei sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti.
Art. 85
Acţiunile şi cererile ce cad sub incidenţa prezentei legi sunt scutite de taxă judiciară de timbru.
Art. 86
Cererile prevăzute la art. 84 alin. (3) se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.
Art. 87
(1)În soluţionarea cauzelor care privesc aplicarea prezentei legi, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu sunt aplicabile.
(2)Cererea se depune în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare şi un exemplar pentru instanţă, înscrisurile care însoţesc cererea se depun într-un singur exemplar.
(3)Primind cererea, preşedintele instanţei ia măsuri pentru fixarea, de îndată, a primului termen de judecată, care nu poate depăşi 15 zile de la data înregistrării cererii, precum şi pentru citarea şi comunicarea cererii.
(4)Întâmpinarea nu este obligatorie. Părţile au posibilitatea redactării de note privind susţinerile lor şi depunerii acestora la dosar până la primul termen de judecată.
(5)În cazul amânării judecării cererii, termenul acordat nu poate depăşi 15 zile.
(6)Prima instanţă se pronunţă prin sentinţă, pe baza înscrisurilor şi, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate şi alte probe.
(7)Pronunţarea hotărârii se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.
(8)Hotărârea se comunică părţilor în termen de 48 de ore de la redactare.
Art. 88
(1)Hotărârile prin care se soluţionează cererile prevăzute de prezenta lege sunt supuse numai apelului în termen de 10 zile, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează cererea de deschidere a procedurii adopţiei, unde termenul de apel este de 30 de zile.
(2)Apelul poate fi exercitat de oricare dintre părţi, precum şi de procuror.
(3)Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor, în camera de consiliu. Dispoziţiile art. 87 alin. (5) şi (7) sunt aplicabile.
Art. 89
Cauzele privind încetarea adopţiei se judecă cu citarea:
a)adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare;
b)adoptatului personal sau, după caz, prin reprezentant legal;
c)direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului şi A.N.P.D.C.A.
Art. 90
(1)Hotărârile prin care se soluţionează cererile prevăzute de prezenta lege sunt executorii, dacă legea nu prevede altfel, de la data rămânerii definitive.
(2)Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile cărţii a III-a "Procedura necontencioasă judiciară" din Codul de procedură civilă.
Art. 91
A.N.P.D.C.A. acţionează pentru apărarea drepturilor şi interesului superior al copiilor ce fac obiectul procedurilor de adopţie, scop în care poate introduce cereri şi poate formula apărări în toate cauzele ce intră sub incidenţa prezentei legi.
Art. 92
(1)La judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adopţiei copilului, a cererii de încredinţare în vederea adopţiei, a cererii de desfacere a adopţiei, precum şi a cererii privind nulitatea adopţiei, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviinţarea adopţiei copilului care a împlinit vârsta de 10 ani acestuia i se va solicita consimţământul.
(2)În cazul în care ascultarea copilului nu este obligatorie, acestuia i se solicită opinia, în măsura în care este posibil.
(3)Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de maturitate. În situaţia în care instanţa hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.