Art. 87. - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Art. 87
(1)În soluţionarea cauzelor care privesc aplicarea prezentei legi, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu sunt aplicabile.
(2)Cererea se depune în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare şi un exemplar pentru instanţă, înscrisurile care însoţesc cererea se depun într-un singur exemplar.
(3)Primind cererea, preşedintele instanţei ia măsuri pentru fixarea, de îndată, a primului termen de judecată, care nu poate depăşi 15 zile de la data înregistrării cererii, precum şi pentru citarea şi comunicarea cererii.
(4)Întâmpinarea nu este obligatorie. Părţile au posibilitatea redactării de note privind susţinerile lor şi depunerii acestora la dosar până la primul termen de judecată.
(5)În cazul amânării judecării cererii, termenul acordat nu poate depăşi 15 zile.
(6)Prima instanţă se pronunţă prin sentinţă, pe baza înscrisurilor şi, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate şi alte probe.
(7)Pronunţarea hotărârii se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.
(8)Hotărârea se comunică părţilor în termen de 48 de ore de la redactare.