Secţiunea 2 - Autorizarea şi funcţionarea F.I.A. de tip contractual - Legea 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1035

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
SECŢIUNEA 2:Autorizarea şi funcţionarea F.I.A. de tip contractual
SUBSECŢIUNEA 21:Dispoziţii generale
Art. 6
(1)F.I.A. de tip contractual, denumite în continuare F.I.A.C., sunt entităţile fără personalitate juridică, înfiinţate pe bază contractuală sub formă de societăţi simple fără personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 1.888 lit. a) şi ale art. 1.892 alin. (1) din Codul civil.
(2)Unităţile de fond evidenţiază deţinerea de capital a investitorului în activele F.I.A.C., achiziţionarea acestora reprezentând modalitatea de investire în respectivul fond. Deţinătorii de unităţi de fond beneficiază de drepturi şi obligaţii doar în limitele valorice şi proporţia din activele F.I.A.C. deţinute.
(3)Iniţiativa constituirii unui F.I.A. de tip contractual aparţine:
a)A.F.I.A. autorizaţi de/înregistraţi la A.S.F., după caz;
b)A.F.I.A. stabiliţi în alte state membre autorizaţi în baza legislaţiei emise în aplicarea Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 1.095/2010, denumită în continuare Directiva nr. 61/2011/UE, şi care respectă procedura de notificare prevăzută la art. 34 din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
c)A.F.I.A. din state terţe pentru care România este desemnată stat membru de referinţă conform prevederilor Legii nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 448/2013 al Comisiei din 15 mai 2013 de instituire a unei proceduri pentru stabilirea statului membru de referinţă al unui A.F.I.A. din afara UE în temeiul Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului.
(4)Oferirea unităţilor de fond ale unui F.I.A.C. se poate face numai după autorizarea acestuia de către A.S.F. şi înscrierea în Registrul public al A.S.F., cu respectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea ei şi în condiţiile menţionate în documentul de ofertă şi regulile fondului.
(5)Un F.I.A.C. poate emite mai multe clase de unităţi de fond cu respectarea reglementărilor emise de A.S.F. şi a dispoziţiilor stabilite în regulile fondului şi în documentul de ofertă al F.I.A.C.
(6)A.F.I.A. reprezintă legal F.I.A.C., ale cărui active le administrează, în relaţia cu terţii şi poate întreprinde demersuri legale sau intra în raporturi juridice în scopul protejării intereselor deţinătorilor de unităţi de fond ale F.I.A.C.
(7)A.F.I.A. care administrează activele F.I.A.C. răspunde separat sau în solidar cu depozitarul F.I.A.C., după caz, faţă de investitorii F.I.A.C. sau faţă de alte terţe părţi pentru orice încălcare a prezentei legi, a reglementărilor A.S.F. sau pentru orice abatere imputabilă în legătură cu administrarea activelor F.I.A.C.
(8)Un A.F.I.A., în numele unui F.I.A.C., poate deţine calitatea de asociat în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată sau acţionar într-o societate pe acţiuni, cu respectarea prevederilor prezentei legi, fără a fi considerate ca aparţinând patrimoniului A.F.I.A. şi nu pot face obiectul niciunei pretenţii fie din partea creditorilor A.F.I.A., fie în cazul falimentului sau al lichidării administrative a respectivului A.F.I.A.
Art. 7
(1)În vederea autorizării unui F.I.A.C., A.F.I.A. depune la A.S.F. o cerere, însoţită de documentele prevăzute în reglementările emise de A.S.F.
(2)Documentul de ofertă al F.I.A.C., precum şi orice modificări ulterioare ale acestuia se notifică A.S.F., în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale reglementărilor A.S.F. Documentul de ofertă are formatul de prezentare şi conţinutul minim stabilite de reglementările emise de A.S.F. sau de Regulamentul delegat (UE) 2019/980 al Comisiei din 14 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formatul, conţinutul, verificarea şi aprobarea prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei, denumit în continuare Regulamentul nr. 2019/980, după caz.
(3)Regulile fondului, precum şi orice modificări ulterioare ale acestora se aprobă de către A.S.F., în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale reglementărilor A.S.F.
Art. 8
(1)Documentul de ofertă al F.I.A.C. şi regulile fondului stabilesc cel puţin următoarele:
a)entităţile responsabile cu administrarea şi depozitarea activelor F.I.A.C.;
b)în cazul F.I.A.C. de tip deschis, datele exacte sau perioadele de timp la care se pot răscumpăra din activ unităţile de fond la iniţiativa oricărui investitor anterior începerii fazei de lichidare a F.I.A.C., în mod direct sau indirect, în conformitate cu procedurile şi frecvenţa de răscumpărare stabilite în regulile F.I.A.C. Un F.I.A.C. de tip deschis îşi răscumpără din activ unităţile de fond cel puţin anual;
c)în cazul F.I.A.C. de tip închis, durata de funcţionare a fondului, data lichidării fondului, faptul că unităţile de fond nu pot fi răscumpărate de investitori înainte de începerea fazei de lichidare a fondului, în mod direct sau indirect, din activele F.I.A.C.;
d)lista comisioanelor achitate din activul F.I.A.C., modalitatea de calcul, precum şi nivelul maxim al acestora; sunt considerate comisioane ce pot fi achitate din activul F.I.A.C., fără a se limita la acestea, comisioanele de administrare, de performanţă, de depozitare, de răscumpărare, dacă este cazul, de conversie a unităţilor de fond sau claselor de unităţi de fond;
e)lista cheltuielilor achitate din activul F.I.A.C.;
f)drepturile şi obligaţiile investitorilor;
g)limitele investiţionale;
h)modalitatea de calcul al activului net, al valorii unitare a activului net, precum şi al preţului de subscriere şi al celui de răscumpărare a unităţilor de fond ale F.I.A.C.;
i)metodele de evaluare utilizate, conform reglementărilor A.S.F.;
j)strategia/politica de investiţii aplicată în administrarea F.I.A.C., obiectivul investiţional, riscurile asociate cu acesta, durata recomandată a investiţiilor, categorii de active eligibile, tehnicile/instrumentele utilizate în administrarea portofoliului, mecanismele de administrare a riscurilor.
(2)Regulile fondului şi documentul de ofertă al F.I.A.C. de tip închis pot prevedea şi derularea unor oferte ulterioare de unităţi de fond. Perioadele în care se derulează ofertele ulterioare pot să nu coincidă cu perioadele în care investitorii F.I.A.C. pot depune cereri de răscumpărare.
(3)Regulile fondului şi documentul de ofertă al F.I.A.C. pot prevedea posibilitatea distribuirii către investitori, la anumite date sau pe parcursul unei perioade calendaristice, a câştigului acumulat într-o anumită perioadă stabilită în documentele F.I.A.C.
(4)Documentul de ofertă avertizează investitorii potenţiali, printr-o formulă standard, tipărită pe coperta acestuia, asupra faptului că:
a)investiţiile în F.I.A.C. nu sunt depozite bancare, iar băncile, în cazul în care deţin calitatea de acţionar al unui A.F.I.A., nu oferă nicio garanţie investitorului cu privire la recuperarea sumelor investite;
b)autorizarea F.I.A.C. nu implică în niciun fel aprobarea sau evaluarea de către A.S.F. a calităţii plasamentului în respectivele unităţi de fond;
c)investiţiile în F.I.A.C. comportă nu numai avantaje/beneficii specifice, dar şi riscuri asociate cu realizarea/nerealizarea strategiei/politicii de investiţii şi a obiectivului investiţional al F.I.A.C., inclusiv riscul apariţiei unor pierderi pentru investitori, valoarea investiţiei fiind, de regulă, proporţională cu riscul asumat.
(5)Fiecare investitor în unităţi de fond semnează obligatoriu o declaraţie că a primit, a citit şi a înţeles prevederile documentului de ofertă.
(6)Documentul de ofertă al F.I.A.C. cuprinde o listă a comisioanelor percepute direct investitorilor sau plătite din activul fondului. La stabilirea tipului şi valorii comisioanelor, A.F.I.A. care administrează F.I.A.C. ţine cont de caracteristicile F.I.A.C., strategia investiţională şi politica activă sau pasivă de administrare a portofoliului investiţional, pentru a nu prejudicia în niciun fel interesele deţinătorilor de titluri de participare prin modalitatea de calcul sau perioada de aplicare a comisioanelor impuse acestora.
(7)În aplicarea prevederilor alin. (6), A.S.F. poate solicita A.F.I.A. care administrează F.I.A.C. să îşi revizuiască politica de comisioane în situaţia în care constată prejudicierea intereselor deţinătorilor de titluri de participare.
(8)Regulile F.I.A.C. includ şi condiţiile în care A.F.I.A. poate limita sau suspenda temporar emisiunea şi răscumpărarea de unităţi de fond, condiţiile de lichidare voluntară şi de vânzare ordonată a activelor F.I.A.C. la finalul duratei de funcţionare a acestuia, dacă este cazul, precum şi orice alte mecanisme de administrare a lichidităţii fondului în situaţii extreme de piaţă, cu o volatilitate crescută a pieţelor financiare, cu dificultăţi de evaluare şi valorificare justă a activelor şi/sau un dezechilibru sistemic între cererea şi oferta de instrumente financiare şi de alte active din portofoliul F.I.A.C.
Art. 9
(1)Emisiunea şi răscumpărarea unităţilor de fond se fac în conformitate cu documentul de ofertă notificat A.S.F. şi cu regulile F.I.A.C. autorizate de A.S.F.
(2)Modificările ulterioare ale documentului de ofertă a F.I.A.C. se realizează în baza unui act adiţional la documentul de ofertă, sunt comunicate investitorilor ulterior notificării acestora către A.S.F. în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea acestora şi intră în vigoare la data comunicării acestora către investitori.
(3)În cazul F.I.A.C. destinat investitorilor de retail, documentul de ofertă este publicat pe site-ul web al A.F.I.A. Orice modificare a documentului de ofertă al unui F.I.A.C. destinat investitorilor de retail se publică pe site-ul web al A.F.I.A. care administrează respectivul F.I.A.C. împreună cu o notă de informare a investitorilor cu privire la fundamentarea şi detalierea modificărilor aduse documentului de ofertă, după ce acesta este notificat către A.S.F.
(4)În cazul F.I.A.C. destinate investitorilor profesionali, modificările ulterioare ale documentului de ofertă sunt aduse la cunoştinţa investitorilor prin intermediul canalelor de comunicare stabilite prin contractul de societate şi sunt notificate şi către A.S.F.
(5)În termen de cel mult 30 de zile de la data primirii documentului de ofertă actualizat menţionat la alin. (2), (3) sau (4), A.S.F. va putea comunica A.F.I.A. eventuale observaţii pe marginea formei şi conţinutului respectivului document. În situaţii excepţionale, A.S.F. poate prelungi termenul de 30 de zile până la maximum 45 de zile, în cazul în care observaţiile sale cu privire la documentul de ofertă sunt semnificative.
Art. 91
(1)Deţinătorii de titluri de participare ale F.I.A.C. îşi pot înstrăina total sau parţial deţinerile către alţi investitori sau alte persoane care sunt de acord cu politica investiţională a F.I.A.C. şi şi-o însuşesc.
(2)Transferul titlurilor de participare se realizează în baza unui contract de cesiune tripartit încheiat între investitorul cedent, cesionar şi A.F.I.A. Prin contractul de cesiune, investitorul cesionar declară faptul că a primit, a citit, a înţeles şi îşi asumă conţinutul documentelor constitutive ale F.I.A.C. Elementele de identificare ale cesionarului înscrise în contractul de cesiune vor fi aceleaşi cu cele înscrise în formularul de subscriere. Numărul contractului de cesiune va fi alocat de A.F.I.A., iar data contractului va fi cea în care contractul este semnat de A.F.I.A.
(3)În termen de maximum 48 de ore de la încheierea contractului de cesiune, A.F.I.A. va înregistra în evidenţele F.I.A.C. transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare care fac obiectul cesiunii, prin radierea titlurilor de participare cesionate din contul investitorului cedent şi înregistrarea acestora în contul investitorului cesionar.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) nu sunt aplicabile în cazul unui F.I.A.C. ale cărui titluri de participare sunt admise la tranzacţionare/tranzacţionate în cadrul unui loc de tranzacţionare.
(5)Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1)-(4) referitoare la modalitatea de transfer prin cesiune a titlurilor de participare ale F.I.A.C. atrage nulitatea transferului dreptului de proprietate aferent acestei operaţiuni.

Art. 10
Valoarea activului total şi a activului net, preţul de emisiune şi preţul de răscumpărare pot fi exprimate în lei sau în valute liber convertibile, cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 231/2013 şi reglementărilor emise de A.S.F. Moneda folosită pentru denominare este precizată în regulile fondului.
Art. 11
(1)A.F.I.A. supune autorizării A.S.F. modificările intervenite în regulile F.I.A.C., în conformitate cu reglementările A.S.F., înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări, cu prezentarea unei fundamentări a acestora.
(2)În vederea informării investitorilor cu privire la modificările semnificative intervenite la regulile F.I.A.C. menţionate la alin. (1), A.F.I.A. publică pe site-ul propriu sau prin intermediul canalelor de comunicare stabilite prin contractul de societate o notă de informare cu privire la acestea în termen de maximum două zile lucrătoare de la data autorizării sau notificării lor către A.S.F., după caz.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul modificărilor intervenite la documentul de ofertă notificat A.S.F. al F.I.A.C.
(4)În situaţia în care investitorii nu sunt de acord cu modificările menţionate la alin. (2) intervenite la regulile F.I.A.C. şi/sau la documentul de ofertă al F.I.A.C. efectuate la iniţiativa A.F.I.A., A.F.I.A. are obligaţia de a onora cererile de răscumpărare integrală ale investitorilor depuse într-un interval de maximum 15 zile de la data informării prevăzute la alin. (2), fără perceperea de comisioane pentru investitorii care optează să se retragă din F.I.A.C.
(5)A.F.I.A. are obligaţia de a transmite la A.S.F., în termen de două zile lucrătoare de la publicare, dovada publicării notei de informare.
(6)Modificările prevăzute la alin. (3) intervenite la documentele avute în vedere la momentul autorizării F.I.A.C. sunt notificate A.S.F. în termen de două zile lucrătoare de la data aplicării lor.
(7)Retragerea autorizaţiei de funcţionare a unui F.I.A.C. la solicitarea expresă a A.F.I.A. care administrează activele F.I.A.C. se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
(8)Retragerea avizului de funcţionare a unui depozitar F.I.A.C. la solicitarea expresă a acestuia se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
SUBSECŢIUNEA 22:F.I.A.C. compartimentate
Art. 12
(1)Un F.I.A.C. poate fi constituit din mai multe compartimente de investiţii, denumite în continuare subfonduri, având caracteristicile prevăzute de reglementările A.S.F. şi care, la rândul lor, pot emite mai multe clase de unităţi de fond.
(2)În cazul F.I.A.C. destinat investitorilor de retail, în vederea respectării limitelor investiţionale prevăzute la art. 35, fiecare subfond va fi considerat un F.I.A.C. distinct.
(3)În vederea acordării de către A.S.F. a autorizaţiei unui F.I.A.C. constituit din mai multe compartimente de investiţii, A.F.I.A. depune la A.S.F. o cerere, însoţită de documentele menţionate la art. 7, precum şi de modelul formularelor de conversie a unităţilor de fond aferente compartimentelor F.I.A.C.
(4)Pe lângă informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (1), regulile F.I.A.C. vor include şi condiţiile în care A.F.I.A. poate suspenda temporar conversia de unităţi de fond.
(5)Un subfond nou-înfiinţat se supune autorizării A.S.F. Solicitarea de autorizare a regulilor se aplică pentru fiecare subfond nou sau clasă de unităţi de fond nou-înfiinţată şi este însoţită de documentele prevăzute în reglementările emise de A.S.F. Activele reprezentând investiţii ale unui subfond nu vor fi considerate investiţii ale oricărui alt subfond şi nu pot face obiectul niciunei pretenţii din partea creditorilor oricărui alt subfond.
SUBSECŢIUNEA 23:F.I.A.C. de tip master sau feeder
Art. 13
F.I.A.C. de tip feeder, respectiv F.I.A.C. de tip master prevăzute la art. 3 pct. 23 şi 24 din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sunt organizate şi funcţionează conform condiţiilor aplicabile O.P.C.V.M.-urilor de tip feeder master prevăzute la art. 125-147 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, precum şi în conformitate cu reglementările A.S.F.
SUBSECŢIUNEA 24:F.I.A.C. admise la tranzacţionare
Art. 14
(1)În cazul F.I.A.C. ale cărui unităţi de fond se intenţionează a fi admise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare din România, demersurile în vederea admiterii la tranzacţionare sunt realizate de către A.F.I.A. care are iniţiativa constituirii respectivului F.I.A.C.
(2)În cazul F.I.A.C. menţionate la alin. (1), admiterea şi retragerea de la tranzacţionare se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi ale reglementărilor proprii ale operatorilor care administrează respectivul loc de tranzacţionare.
Art. 15
Ulterior admiterii la tranzacţionare a unui F.I.A.C., A.F.I.A. care îl administrează are, suplimentar obligaţiei de respectare a prezentei legi, şi obligaţia respectării prevederilor legale în vigoare aplicabile emitenţilor de instrumente financiare admise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare şi a reglementărilor proprii emise de operatorii care administrează respectivul loc de tranzacţionare, referitoare la obligaţiile de informare, transparenţă şi raportare, aplicabile emitenţilor de valori mobiliare.
Art. 16
Preţul de emisiune a unităţii de fond emise de F.I.A.C. admise la tranzacţionare va fi stabilit de către A.F.I.A., cu luarea în considerare a pasului minim de preţ, dimensiunii blocurilor de tranzacţionare şi a benzilor de lichiditate stabilite prin reglementările operatorului locului de tranzacţionare pentru piaţa/segmentul de piaţă aferent locului de tranzacţionare în cadrul căruia este admis la tranzacţionare.