Art. 92. - Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

M.Of. 279

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 92
(1)Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.
(2)Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
(3)Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.
(4)Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale.
(5)Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.
(6)Prevederile alin. (1) şi (3) nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului de către prefect, se face dovada că încălcarea dispoziţiilor art. 90 a încetat.