Inalta Curte de Casatie si Justitie, Drept civil (inclusiv dreptul profesioniştilor operatori economici). Drept procesual civil. Drept administrativ
Drept civil (inclusiv dreptul profesioniştilor operatori economici). Drept procesual civil. Drept administrativ
Drept civil (inclusiv dreptul profesioniştilor operatori economici). Drept procesual civil. Drept administrativ
ACŢIUNE PERSONALĂ IMOBILIARĂ. NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ. COMPETENŢĂ TERITORIALĂ RELATIVĂ. TERMENUL ŞI CONDIŢIILE ÎN CARE POATE FI INVOCATĂ EXCEPŢIA NECOMPETENŢEI TERITORIALE
Competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii având ca obiect constatarea valabilităţii unei convenţii încheiate cu privire la un imobil şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic [fiind vorba deci despre o acţiune personală imobiliară, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, respectiv dreptul de creanţă corelativ obligaţiei de a face, urmare antecontractului încheiat cu privire la acel imobil] nu se stabileşte potrivit art. 117 C. pr. civ. aplicabil exclusiv acţiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107C. pr. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Însă, întrucât aceste norme sunt de...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact