Secţiunea 5 - Evaluarea activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare - Legea 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
M.Of. 631
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2023
SECŢIUNEA 5:Evaluarea activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare
SUBSECŢIUNEA 1:§1. Dispoziţii generale
Art. 59
(1)Evaluarea profesională a poliţiştilor de penitenciare este desfăşurată în scopul aprecierii conduitei profesionale manifestate, a competenţei profesionale, a rezultatelor activităţii desfăşurate, a preocupării pentru perfecţionarea pregătirii, precum şi a potenţialului de dezvoltare a carierei.
(2)Evaluarea activităţii profesionale se realizează cu imparţialitate şi obiectivitate, analizându-se nivelul/gradul de îndeplinire a obiectivelor şi responsabilităţilor profesionale în strânsă legătură cu potenţialul profesional şi conduita interpersonală manifestate de persoanele evaluate şi avându-se în vedere specificul muncii, postul ocupat şi aportul concret al acestora la îndeplinirea atribuţiilor specifice.
(3)Activitatea de evaluare este un proces permanent care începe prin stabilirea de către evaluator a obiectivelor individuale, este urmat de monitorizarea gradului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, se continuă cu evaluarea performanţelor profesionale anuale şi stabilirea obiectivelor pentru următorul an.
(4)Evaluarea activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare se face anual, pe baza criteriilor şi a procedurii prevăzute în prezenta lege.
(5)Calificativele care pot fi acordate în urma evaluării activităţii sunt "excepţional", "foarte bun", "bun", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător".
Art. 60
(1)Poliţistul de penitenciare notat cu "nesatisfăcător" sau "satisfăcător" nu poate fi avansat în funcţie sau grad profesional în anul următor.
(2)Ofiţerul sau agentul de poliţie penitenciară notat cu calificativul "nesatisfăcător" este trecut într-o funcţie inferioară, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane. În cazul în care poliţistul de penitenciare nu acceptă trecerea în funcţia inferioară se dispune încetarea raportului de serviciu al acestuia, conform competenţelor de gestiune a resurselor umane.
(3)Ofiţerilor sau agenţilor de poliţie penitenciară notaţi cu calificativul "nesatisfăcător", în anul următor trecerii într-o funcţie inferioară, potrivit prevederilor alin. (2), le încetează raporturile de serviciu, conform competenţelor de gestiune a resurselor umane.
Art. 61
În înţelesul prezentei secţiuni, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)evaluat - poliţistul de penitenciare definitiv ori preotul asimilat ofiţerului de penitenciare, supus evaluării;
b)evaluator - persoana care are atribuţii de conducere sau coordonare directă a activităţii evaluatului;
c)contrasemnatarul - persoana care este şeful ierarhic al evaluatorului;
d)perioada evaluată - perioada în care poliţistul de penitenciare a desfăşurat activitate profesională şi care se supune evaluării;
e)indicator de evaluare - element caracteristic al capacităţilor sau abilităţilor personale, profesionale şi/sau manageriale ale evaluatului;
f)obiectiv individual - expresia scrisă a rezultatelor care trebuie atinse de evaluat în timpul perioadei evaluate în cadrul unor activităţi declarate ca importante. Obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile/cuantificabile, realizabile, relevante şi prevăzute cu termene de realizare; obiectivele individuale nu reprezintă activităţi propriu-zise;
g)evaluare intermediară - analiza efectuată de către evaluator şi evaluat asupra gradului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, cauzelor care au generat eventuala întârziere în îndeplinirea acestora şi modalităţilor de îmbunătăţire a performanţelor profesionale;
h)interviu - etapă a procesului de evaluare ce reprezintă un schimb de opinii între evaluat şi evaluator în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a indicatorilor de evaluare şi obiectivelor individuale.
Art. 62
În situaţia în care un poliţist de penitenciare îndeplineşte temporar atribuţiile altei funcţii, acesta este evaluat, evaluează sau, după caz, contrasemnează fişe de evaluare, conform competenţelor specifice acestei funcţii, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
SUBSECŢIUNEA 2:§2. Evaluarea anuală a activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare
Art. 63
(1)Perioada supusă evaluării anuale a performanţelor profesionale este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului anterior.
(2)Evaluarea anuală a performanţelor profesionale se realizează pentru poliţiştii de penitenciare care au desfăşurat activitate profesională minimum 6 luni în perioada prevăzută la alin. (1).
(3)Pentru poliţiştii de penitenciare ale căror raporturi de serviciu se nasc în timpul anului şi şi-au desfăşurat activitatea efectiv minimum 6 luni, perioada supusă evaluării curge de la această dată până la 31 decembrie.
Art. 64
(1)Evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale poliţiştilor de penitenciare mutaţi, detaşaţi sau delegaţi în cadrul sistemului administraţiei penitenciare se face în unităţile unde îşi desfăşoară activitatea la data de 31 decembrie.
(2)Evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale poliţiştilor de penitenciare detaşaţi sau delegaţi în afara sistemului administraţiei penitenciare se face de către instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea la data de 31 decembrie, cu respectarea prevederilor prezentelor criterii.
SUBSECŢIUNEA 3:§3. Evaluarea parţială a performanţelor activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare
Art. 65
Poliţiştilor de penitenciare li se întocmesc evaluări parţiale în cursul anului, la modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu, punerea la dispoziţie sau suspendarea din funcţie/a raporturilor de serviciu a/ale persoanei evaluate, cu excepţia cazului de arestare preventivă sau arest la domiciliu. În cazul arestării preventive şi arestului la domiciliu, evaluarea se realizează la încetarea stării de arest.
Art. 66
(1)Evaluarea parţială nu face obiectul contestaţiei. Poliţistul de penitenciare nemulţumit de rezultatul evaluării parţiale poate formula obiecţii scrise, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a calificativului acordat.
(2)Fişa de evaluare parţială şi obiecţiile, în cazul în care sunt formulate, fac parte integrantă din fişa de evaluare anuală a poliţiştilor de penitenciare şi se anexează la aceasta.
(3)După finalizare, evaluarea parţială se depune la structura de resurse umane din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul. Evaluarea parţială se transmite noului evaluator.
SUBSECŢIUNEA 4:§4. Evaluarea intermediară a activităţii profesionale individuale a poliţiştilor de penitenciare
Art. 67
(1)Evaluarea intermediară se realizează în cazul în care evaluatorul identifică la persoana evaluată potenţiale riscuri de neîndeplinire a obiectivelor stabilite sau când evaluatorul ori persoana evaluată consideră necesară analiza gradului de îndeplinire a obiectivelor.
(2)În urma evaluării intermediare obiectivele individuale pot fi modificate sau completate.
Art. 68
(1)Evaluarea intermediară se face prin analiza de către evaluator şi a gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale stabilite, a cauzelor care au generat eventuala neîndeplinire a acestora şi a modalităţilor de îmbunătăţire a performanţelor profesionale.
(2)Evaluarea intermediară şi observaţiile formulate se consemnează în spaţiul destinat în fişa de obiective individuale, care face parte din fişa de evaluare.
(3)Evaluarea intermediară nu se finalizează prin acordarea unui calificativ şi nu face obiectul contestaţiei.
Art. 69
(1)Evaluarea intermediară se realizează în cursul anului trimestrial sau semestrial, observaţiile şi concluziile fiind consemnate în spaţiul special destinat.
(2)După fiecare evaluare intermediară se înscrie data şi se semnează de către evaluator şi evaluat.
SUBSECŢIUNEA 5:§5. Criteriile de evaluare a activităţii profesionale
Art. 70
(5)Indicatorii de evaluare trebuie să fie corelaţi cu obiectivele individuale.
(1)Criteriile de evaluare a activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare sunt prevăzute în fişa de evaluare, care reprezintă formularul tipizat prin care se realizează evaluarea anuală/parţială a activităţii profesionale a poliţiştilor de penitenciare. Fişa de evaluare este cuprinsă în anexa nr. 4.
(2)Criteriile de evaluare sunt bazate pe:
b)indicatori de evaluare.
a)obiective individuale;
b)indicatori de evaluare.(3)Obiectivele individuale sunt stabilite de către evaluator pentru anul următor în cadrul unui formular tipizat, denumit fişa de obiective individuale, care face parte din fişa de evaluare. În situaţii temeinic justificate, obiectivele pot fi schimbate în cursul perioadei evaluate de către evaluator cu aducerea lor la cunoştinţa evaluatului. Modelul fişei de obiective individuale pentru anul următor este prevăzut în anexa nr. 5.
(4)După stabilirea obiectivelor individuale, evaluatorul trebuie să se asigure de faptul că acestea au fost corect transmise şi înţelese de către cel evaluat.
(5)Indicatorii de evaluare trebuie să fie corelaţi cu obiectivele individuale.SUBSECŢIUNEA 6:§6. Competenţa efectuării evaluării activităţii profesionale
Art. 71
(9)Pentru poliţiştii de penitenciare din Ministerul Justiţiei, evaluatorul este persoana care conduce compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul şi contrasemnatar este şeful ierarhic al evaluatorului.
(1)Pentru directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, evaluator este ministrul justiţiei sau, după caz, persoana din conducerea Ministerului Justiţiei căreia i s-a delegat prin ordin coordonarea activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Evaluarea activităţii profesionale a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu este supusă contrasemnării.
(2)Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este evaluator, iar ministrul justiţiei sau, după caz, persoana din conducerea Ministerului Justiţiei căreia i s-a delegat prin ordin coordonarea activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru:
a)directorii generali adjuncţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
b)directorii unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
c)şefii structurilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subordinea directă a directorului general;
d)ofiţerii coordonatori ai compartimentelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subordinea directă a directorului general.
(3)Directorul general adjunct care le coordonează activitatea este evaluator şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru:
a)şefii structurilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subordinea directă a acestui director general adjunct;
b)ofiţerii coordonatori ai compartimentelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subordinea directă a acestui director general adjunct.
(4)Pentru poliţiştii de penitenciare din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din subordinea şefilor de structuri şi a coordonatorilor compartimentelor prevăzuţi la alin. (2) şi (3), evaluator este persoana care conduce structura în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul sau care coordonează activitatea acesteia şi contrasemnatar este şeful ierarhic al evaluatorului.
(5)Directorul unităţii este evaluator şi şeful structurii sau coordonatorul compartimentului de profil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru:
a)directorii adjuncţi ai unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
b)şefii structurilor din subordinea directă a directorilor unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
c)ofiţerii coordonatori ai compartimentelor din subordinea directă a directorilor unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(6)Pentru ofiţerii şi agenţii din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (5), evaluator este persoana care conduce/este desemnată să coordoneze structura în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul şi contrasemnatar este şeful ierarhic al evaluatorului.
(7)Pentru şefii structurilor/coordonatorii compartimentelor de prevenirea criminalităţii şi terorismului în mediul penitenciar din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, evaluatorul este şeful ierarhic, stabilit cu atribuţii prin fişa postului, iar contrasemnatar este directorul Direcţiei prevenirea criminalităţii şi terorismului.
(8)Pentru poliţiştii de penitenciare din cadrul structurilor de prevenire a criminalităţii în mediul penitenciar din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, evaluator este persoana care conduce/este desemnată să coordoneze structura în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul şi contrasemnatar este unul dintre şefii serviciilor din cadrul direcţiei de specialitate, potrivit competenţelor stabilite prin fişa postului.
(9)Pentru poliţiştii de penitenciare din Ministerul Justiţiei, evaluatorul este persoana care conduce compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea evaluatul şi contrasemnatar este şeful ierarhic al evaluatorului.Art. 72
(1)În situaţia în care, din motive temeinic justificate, evaluatorul nu poate realiza evaluarea anuală sau atribuţiile funcţiei evaluatorului nu sunt exercitate, contrasemnatarul devine evaluator.
(2)În situaţia în care raporturile de serviciu ale evaluatului au fost modificate pe parcursul perioadei evaluate, la întocmirea fişei de evaluare anuală se iau în considerare evaluările parţiale, proporţional cu perioadele evaluate.
SUBSECŢIUNEA 7:§7. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare a personalului
Art. 73
Conducerea unităţii ia măsuri ca în perioada 1-31 decembrie să se desfăşoare următoarele activităţi pregătitoare:
a)emiterea deciziei privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare anuală a personalului pe anul în curs, care cuprinde: baza legală, etapele activităţii, stabilirea nominală a evaluatorilor şi a personalului care urmează a fi evaluat, precum şi nominalizarea evaluatorilor pentru anul următor şi a personalului pentru care urmează să fie stabilite obiectivele individuale;
b)completarea de către structurile de resurse umane şi formare profesională a lit. A din formularul tipizat Fişă de evaluare, prevăzut în anexa nr. 4, şi distribuirea acestora în vederea realizării activităţii de evaluare;
c)completarea de către structurile de resurse umane şi formare profesională a lit. A din formularul tipizat Fişă de obiective individuale, prevăzut în anexa nr. 5, şi distribuirea acestora către evaluatori în vederea stabilirii obiectivelor individuale pentru anul următor;
d)instruirea evaluatorilor pe bază de semnătură.
Art. 74
(1)Activitatea de evaluare a personalului se desfăşoară în perioada 1 ianuarie - 15 martie, după cum urmează:
a)până la data de 31 ianuarie:
- completarea fişei de evaluare de către evaluator;
- desfăşurarea interviului;
- stabilirea obiectivelor individuale pentru anul următor;
- înaintarea fişelor de evaluare contrasemnatarului;
b)până la data de 10 februarie - contrasemnarea fişelor de evaluare;
c)până la data de 20 februarie - aducerea la cunoştinţă a fişei de evaluare;
d)până la data de 15 martie - soluţionarea contestaţiilor.
(2)După finalizarea activităţii de evaluare, până la data de 25 martie, structura de resurse umane din unitate întocmeşte şi înaintează Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Direcţia management resurse umane: raportul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare, situaţia statistică privind evaluarea personalului, întocmită conform anexei nr. 6, tabelul nominal cu întregul personal evaluat şi calificativele acordate, tabelul nominal cu personalul evaluat cu calificativul "nesatisfăcător" şi măsurile luate conform legii în legătură cu acesta din urmă.
(3)Până la data de 5 aprilie, Direcţia management resurse umane întocmeşte: raportul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare la nivelul sistemului penitenciar, situaţia statistică privind evaluarea personalului, întocmită conform anexei nr. 6, precum şi tabelul nominal cu personalul evaluat cu calificativul "nesatisfăcător" şi măsurile luate conform legii în legătură cu acesta din urmă.
SUBSECŢIUNEA 8:§8. Procedura de evaluare
Art. 75
Evaluatorul realizează evaluarea şi acordă punctaje rezultatelor obţinute de evaluat, raportat la obiectivele individuale/indicatorii de evaluare prevăzuţi în fişa de evaluare.
Art. 76
(1)Evaluatorul are datoria de a nu se lăsa influenţat de aprecierile altor persoane şi de a evalua nepărtinitor, fără prejudecăţi, severitate sau indulgenţă inutile fiecare obiectiv/indicator cuprins în fişa de evaluare.
(2)În cadrul interviului, pentru o evaluare cât mai corectă a gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale, evaluatorul, împreună cu evaluatul, poate să analizeze documentele relevante întocmite la nivelul unităţii penitenciare sau în afara ei, dar în legătură cu aceste obiective.
(3)Evaluatorul şi evaluatul pot solicita şi folosi documente care conţin informaţii cu privire la activitatea supusă evaluării, cu respectarea cadrului legal privind accesul la informaţii clasificate. În etapa interviului, evaluatorul, dar şi evaluatul se pot folosi de propriile constatări scrise întocmite cu privire la activitatea evaluată sau constatările scrise ale altor persoane sau structuri. Evaluaţii pot să întocmească o analiză a propriei activităţi în scopul prezentării ei în timpul discuţiilor purtate cu evaluatorul.
Art. 77
(1)Prin evaluarea anuală, parţială sau intermediară, evaluatorul va urmări:
a)transmiterea către evaluat a unui feedback atât pozitiv, cât şi negativ acolo unde este cazul;
b)ascultarea punctelor de vedere ale evaluatului;
c)motivarea evaluatului;
d)aprecierea corectă şi realistă a performanţelor.
(2)După finalizarea etapei interviului, fişele de evaluare se transmit prin structura de resurse umane către contrasemnatar.
Art. 78
(1)În procesul de evaluare, contrasemnatarul este responsabil de corectitudinea şi realismul calificativelor acordate evaluaţilor. El monitorizează întregul proces, are un rol proactiv şi ia măsuri astfel încât:
a)obiectivele individuale stabilite de evaluator să respecte cerinţa de a fi specifice, măsurabile/cuantificabile, realizabile, relevante şi prevăzute cu termene de realizare;
b)evaluatorii să îşi înţeleagă rolul şi să fie familiarizaţi cu legislaţia aferentă procesului de evaluare.
(2)Dacă este cazul, contrasemnatarul se poate consulta cu evaluatorii anterior demarării evaluării finale, evaluării parţiale, respectiv evaluării intermediare, pentru realizarea unui schimb de opinii cu privire la procesul de evaluare şi cunoaşterea nivelului de performanţă atins de personalul din subordine.
(3)Dacă, din motive temeinic justificate, contrasemnatarul nu poate contrasemna fişa de evaluare sau atribuţiile funcţiei contrasemnatarului nu sunt exercitate, conducătorul unităţii în al cărei stat de organizare se regăseşte funcţia contrasemnatarului desemnează o persoană care realizează această activitate.
Art. 79
În activitatea de evaluare calificativele trebuie să reflecte cu acurateţe nivelul real al performanţelor profesionale individuale. Calificativele "excepţional" şi "nesatisfăcător" se acordă doar în situaţii temeinic justificate.
Art. 80
(1)Fişa de evaluare se aduce la cunoştinţa evaluatului după contrasemnare, de regulă de către evaluator.
(2)În cazul în care persoana evaluată refuză să semneze de luare la cunoştinţă, dovada comunicării rezultatului evaluării activităţii profesionale se face prin proces-verbal constatator semnat de evaluator şi doi ofiţeri sau agenţi, dintre care unul va fi obligatoriu din structura de resurse umane şi formare profesională.
(3)Pentru persoanele care nu sunt prezente în instituţie, aducerea la cunoştinţă a calificativului se realizează printr-un curier al unităţii, telefonic, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin e-mail, păstrându-se confirmarea de trimitere ori primire. În situaţia în care evaluatul refuză primirea documentului se întocmeşte un proces-verbal conform prevederilor alin. (2).
SUBSECŢIUNEA 9:§9. Interviul de evaluare
Art. 81
Obiectivele interviului de evaluare sunt următoarele:
a)realizarea unui cadru organizat pentru discutarea de către evaluator şi evaluat a problematicii supuse evaluării;
b)fundamentarea mai exactă a datelor privind performanţa profesională a personalului, în scopul sporirii acurateţei procesului de evaluare;
c)recunoaşterea rezultatelor activităţii desfăşurate;
d)clarificarea aşteptărilor pe care le au atât şeful direct, cât şi subordonatul faţă de modul de îndeplinire a atribuţiilor profesionale;
e)facilitarea autoevaluării personalului şi dezvoltarea unei imagini de sine realiste;
f)îmbunătăţirea procesului de comunicare între evaluat şi evaluator;
g)obţinerea suportului emoţional şi a sprijinului direct din partea şefului ierarhic;
h)identificarea factorilor care au influenţat performanţa personalului;
i)creşterea motivării şi a satisfacţiei în muncă;
j)identificarea celor mai potrivite căi pentru dezvoltarea personalului şi a carierei profesionale a acestuia;
k)lămurirea unor aspecte de natură profesională insuficient cunoscute/clarificate;
l)eliminarea potenţialelor surse de eroare în apreciere şi limitarea, pe cât posibil, a contestării rezultatelor aprecierii.
Art. 82
Pregătirea interviului de evaluare va cuprinde:
a)studierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor personalului evaluat, a nivelului de îndeplinire a obiectivelor individuale, a indicatorilor de evaluare, precum şi a cerinţelor cuprinse în fişa postului;
b)evidenţierea aspectelor cuprinse în fişa de evaluare care pot genera confuzii şi interpretări;
c)planificarea personalului pentru interviu şi comunicarea acesteia.
Art. 83
Desfăşurarea interviului se bazează pe următoarele cerinţe:
a)pe durata desfăşurării interviului se recomandă imprimarea unui caracter de discuţie informală şi încurajarea exprimărilor deschise. Dialogul dintre evaluat şi evaluator se va desfăşura într-un interval rezonabil de timp;
b)se vor avea în vedere următoarele aspecte:
(i)enumerarea celor mai importante rezultate ale activităţii în perioada evaluată;
(ii)prezentarea principalelor deficienţe ale activităţii în perioada evaluată;
(iii)prezentarea factorilor care au influenţat pozitiv sau negativ performanţa profesională în perioada evaluată;
(iv)argumentarea eventualelor opinii ale personalului evaluat, referitor la obiectivele anului următor;
(v)alte aspecte considerate relevante de către evaluat sau evaluator;
c)evaluatorul va oferi evaluatului posibilitatea de a-şi susţine argumentat obiecţiile privind modul de apreciere şi de a prezenta aspectele pe care le consideră relevante pentru activitatea sa;
d)în cadrul discuţiei purtate este obligatorie respectarea principiului legalităţii, responsabilităţii, imparţialităţii şi a ierarhiei organizatorice şi funcţionale, prin urmărirea nivelului de îndeplinire a obiectivelor individuale, a indicatorilor de evaluare şi a cerinţelor cuprinse în fişa postului.
Art. 84
Pentru parcurgerea acestei etape, în situaţii justificate, pot fi utilizate şi mijloace de comunicare la distanţă, evaluatul semnând ulterior fişa de evaluare. În acest caz, interviul se înregistrează, aspect care se consemnează la acest capitol.
Art. 85
(1)În funcţie de rezultatele concrete ale activităţii profesionale, pregătirea şi conduita profesională a personalului, evaluatorul care desfăşoară interviul de evaluare poate prelua sau adapta dintre întrebările prevăzute în anexa nr. 7.
(2)În cazul în care evaluatul nu poate participa la interviu direct, atunci se poate folosi o formă electronică de susţinere a acestuia prin videoconferinţă.
SUBSECŢIUNEA 10:§10. Contestaţia la evaluarea performanţelor profesionale
Art. 86
(1)În situaţia în care persoana evaluată este nemulţumită de calificativul acordat, are dreptul de a contesta rezultatul evaluării performanţelor profesionale anuale, menţionând explicit şi motivat obiectivele individuale/indicatorii de evaluare ale căror punctaje acordate le consideră necorespunzătoare realităţii.
(2)Termenul de depunere a contestaţiei este de 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a fişei de evaluare.
(3)Opţiunea de a face contestaţie se consemnează în fişa de evaluare, iar contestaţia scrisă se depune personal sau on-line pe adresa oficială de e-mail a unităţii şi se înregistrează la secretariatul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea evaluatul, în termenul prevăzut la alin. (2). Contestaţia depusă după expirarea acestui termen nu se ia în considerare şi se clasează, aspect care se comunică evaluatului în scris.
Art. 87
Suspendarea termenului prevăzut la art. 86 alin. (2) intervine când evaluatul se află în una dintre următoarele situaţii:
a)se află în străinătate;
b)se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
c)este arestat preventiv;
d)forţă majoră;
e)carantină.
Art. 88
a)prin ordin al ministrului justiţiei, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (1), (2) şi (9);
b)prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (3), (4), (5), (7) şi (8);
c)prin decizie a directorului unităţii, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (6).
Soluţionarea contestaţiei se efectuează de către o comisie formată din 3 membri, din care unul este preşedinte, numită după cum urmează:
a)prin ordin al ministrului justiţiei, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (1), (2) şi (9);
b)prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (3), (4), (5), (7) şi (8);
c)prin decizie a directorului unităţii, pentru poliţiştii de penitenciare prevăzuţi la art. 71 alin. (6).Art. 89
(1)Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de 10 zile lucrătoare de la data numirii comisiei, concluziile consemnându-se într-un proces-verbal semnat de comisie.
(2)Comisia de soluţionare a contestaţiilor poate solicita evaluatorului şi/sau contrasemnatarului, precum şi altor persoane, după caz, informaţii scrise privind activitatea evaluatului.
(3)În urma analizării documentaţiei, comisia de soluţionare a contestaţiilor ia una dintre următoarele hotărâri:
a)menţine punctajele şi calificativul acordat;
b)modifică punctajele la unii indicatori de evaluare/unele obiective individuale, cu menţinerea calificativului acordat;
c)modifică unele punctaje şi se stabileşte un alt calificativ.
(4)În situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. b) şi c), modificările punctajelor se motivează explicit în procesul-verbal. Modificarea punctajului se face prin încercuirea marcajului "x" acordat de evaluator/contrasemnatar şi marcarea cu "x" de culoare roşie în căsuţa corespunzătoare indicatorului de evaluare/obiectivului individual în dreptul nivelului considerat corespunzător persoanei evaluate.
(5)Hotărârea comisiei, consemnată în procesul-verbal şi în fişa de evaluare, se aduce la cunoştinţa persoanei care a numit comisia de soluţionare a contestaţiilor şi a evaluatului, în termen de 10 zile lucrătoare de la soluţionare, şi este definitivă.
(6)În cazul în care contestatarul refuză să semneze de luare la cunoştinţă a hotărârii comisiei sau lipseşte din unitate, se procedează conform prevederilor art. 80 alin. (2) şi (3).
Art. 90
Poliţistul de penitenciare nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei la evaluarea performanţelor profesionale anuale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
SUBSECŢIUNEA 11:§11. Dispoziţii finale
Art. 91
Fişele de evaluare a activităţii profesionale anuale, împreună cu anexele acestora, însoţite, după caz, de evaluările parţiale, respectiv, obiecţiile scrise şi/sau procesele-verbale privind soluţionarea contestaţiilor, sunt introduse în dosarele profesionale ale celor evaluaţi, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data finalizării activităţii de evaluare. În acelaşi termen, calificativele acordate vor fi consemnate în documentele de evidenţă nominală şi aplicaţia informatică.
Art. 92
Imprimatele-tip necesare realizării evaluării activităţii profesionale se asigură de către Direcţia economico-administrativă din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin grija Direcţiei management resurse umane.