Secţiunea 2 - Responsabilităţi specifice ale autorităţilor publice pentru protecţia mediului - Legea 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant
M.Of. 604
În vigoare Versiune de la: 18 Iunie 2022
SECŢIUNEA 2:Responsabilităţi specifice ale autorităţilor publice pentru protecţia mediului
Art. 71
l)desemnează preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, să aprobe procedura de măsurare a zgomotului, care trebuie utilizată în mod unitar la nivelul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului sau al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti;
m)coordonează împreună cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului activitatea agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu privire la alegerea locaţiilor unde se amplasează staţii de monitorizare a zgomotului, ţinând seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele responsabilităţi:
a)transmite către Comisia Europeană, din 5 în 5 ani faţă de termenul de referinţă 30 iunie 2015, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, un raport cu privire la aglomerările cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule pe an, căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri pe an şi aeroporturile principale, existente în România;
b)transmite Comisiei Europene, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţii cu privire la autorităţile responsabile cu elaborarea, evaluarea, colectarea şi aprobarea datelor aferente hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, ori de câte ori intervine o schimbare cu privire la identitatea şi numărul acestor autorităţi, şi asigură informarea publică cu privire la aceste informaţii;
c)transmite Comisiei Europene, ori de câte ori este cazul, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, raportul care cuprinde informaţii cu privire la valorile-limită în vigoare sau în pregătire pe teritoriul României pentru traficul rutier, feroviar şi aeroportuar din aglomerări, pentru porturile din aglomerări şi amplasamentele industriale din aglomerări, care desfăşoară activităţi industriale în conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru traficul rutier pe drumurile principale, traficul feroviar pe căile ferate principale şi traficul aeroportuar pe aeroporturile principale împreună cu explicarea implementării acestor valori-limită;
d)transmite Comisiei Europene, din 5 în 5 ani faţă de termenul de referinţă 30 decembrie 2017, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 6 cu privire la hărţile strategice de zgomot şi datele aferente acestora, pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale;
e)transmite Comisiei Europene, ori de câte ori este cazul, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, un raport cu privire la toate aglomerările, drumurile principale şi căile ferate principale existente în România şi actualizează aceste informaţii ori de câte ori este cazul;
f)transmite Comisiei Europene, din 5 în 5 ani începând cu termenul de referinţă 18 ianuarie 2019, conform formatului de raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 6 cu privire la planurile de acţiune pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale şi criteriile utilizate la realizarea planurilor de acţiune;
g)transmite Comisiei Europene, ori de câte ori este cazul, o informare cu privire la alte criterii relevante în afara valorilor-limită, criterii identificate în vederea stabilirii priorităţilor atunci când se elaborează planurile de acţiune;
h)solicită autorităţilor administraţiei publice locale şi operatorilor economici care au ca obligaţie realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune furnizarea, dacă este cazul, a unor informaţii suplimentare faţă de cele care se transmit conform prevederilor art. 41 şi 42, după caz;
i)asigură dotarea cu tehnică de calcul, software de cartare a zgomotului şi software GIS a personalului propriu care desfăşoară activităţi în domeniul evaluării şi gestionării zgomotului ambiant;
j)asigură organizarea unei baze de date şi a serviciilor aferente în format geospaţial, în domeniul evaluării şi gestionării zgomotului ambiant, cu respectarea normelor de aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană (Inspire) stabilite de Comisia Europeană;
k)asigură elaborarea şi actualizarea actelor normative prevăzute la art. 86 şi art. 91 alin. (6).
l)desemnează preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, să aprobe procedura de măsurare a zgomotului, care trebuie utilizată în mod unitar la nivelul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului sau al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti;
m)coordonează împreună cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului activitatea agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu privire la alegerea locaţiilor unde se amplasează staţii de monitorizare a zgomotului, ţinând seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune.Art. 72
k)realizează procedura de măsurare a zgomotului ambiant, care trebuie utilizată în mod unitar la nivelul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, care se aprobă de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
l)asigură coordonarea activităţii de monitorizare a zgomotului ambiant la nivel naţional.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are următoarele responsabilităţi:
a)centralizează la nivel naţional toate măsurile de gestionare şi reducere a zgomotului care sunt conţinute în planurile de acţiune şi transmite către Garda Naţională de Mediu centralizarea realizată;
b)utilizează hărţile strategice de zgomot şi datele aferente acestora la realizarea Raportului privind starea mediului în România;
c)asigură, la nivel naţional, gestionarea datelor obţinute din procesul de realizare a cartării zgomotului şi a hărţilor strategice de zgomot;
d)elaborează tematici pentru instruirea personalului agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine, în domeniul verificării datelor utilizate la realizarea hărţilor strategice de zgomot şi al evaluării acestora;
e)centralizează la nivel naţional toate datele aferente hărţilor strategice de zgomot şi datele conţinute în planurile de acţiune şi pune la dispoziţia autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în formatul solicitat, toate aceste date, în vederea raportării către Comisia Europeană;
f)asigură, la nivel naţional, gestionarea datelor şi informaţiilor conţinute în planurile de acţiune;
g)elaborează regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor care se constituie potrivit prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) şi îl transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi autorităţii publice centrale pentru sănătate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
h)nominalizează membrii comisiilor constituite potrivit prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinelor conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului prin care acestea au fost aprobate;
i)sprijină autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, la solicitarea acesteia, în activitatea de elaborare a rapoartelor prevăzute la art. 71 lit. d) şi f);
j)aplică prevederile art. 73 lit. f) şi g) pe domeniul său de competenţă.
k)realizează procedura de măsurare a zgomotului ambiant, care trebuie utilizată în mod unitar la nivelul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, care se aprobă de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
l)asigură coordonarea activităţii de monitorizare a zgomotului ambiant la nivel naţional.Art. 73
h)asigură monitorizarea zgomotului prin staţii de monitorizare fixe la limita zonelor funcţionale, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă, pentru zonele liniştite din interiorul aglomerărilor prevăzute în anexa nr. 7, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale, precum şi pentru aeroporturile urbane al căror trafic aeroportuar survolează aceleaşi aglomerări, respectiv pentru amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în interiorul aglomerărilor, sau pentru acelea din exteriorul aglomerărilor dacă activitatea acestora influenţează nivelele de zgomot din interiorul aglomerărilor;
i)analizează şi decide sub coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă şi de situaţia existentă, zonele care urmează a fi monitorizate şi locaţiile unde se amplasează staţiile de monitorizare a zgomotului.
Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti au următoarele responsabilităţi:
a)solicită informaţii de la autorităţile administraţiei publice locale şi operatorii economici care au ca obligaţie realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, cu privire la stadiul îndeplinirii obligaţiilor acestora;
b)informează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului cu privire la stadiul realizării hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune;
c)transmit autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în format electronic, toată documentaţia primită în temeiul art. 41 şi 42;
d)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru aeroporturi au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să prevadă în actul de reglementare care sunt procedurile operaţionale care se utilizează pe aeroport, precum şi distribuţia maximală de trafic la aterizări şi decolări aferentă capetelor de pistă;
3.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind componenţa traficului aeroportuar, volumul traficului aeroportuar, procedurile operaţionale, lungimea pistelor, precum şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea aeroportului, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare pentru respectivul aeroport, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului produs de aeronave, planificarea şi gestionarea terenului şi proceduri operaţionale de reducere a zgomotului;
e)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru amplasamentele industriale din aglomerări sau din imediata vecinătate a acestora, care desfăşoară activităţi industriale în conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să prevadă în actul de reglementare care sunt sursele de zgomot şi poziţia acestora în cadrul amplasamentului industrial, precum şi descrierea acestora;
3.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind amplasamentul surselor de zgomot şi programul de funcţionare a acestora, puterea acustică a acestora, precum şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea amplasamentului industrial, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare pentru respectivul amplasament industrial, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia, precum şi planificarea şi gestionarea terenului;
4.să ţină seama de deciziile de punere în aplicare ale Comisiei Europene, de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale;
f)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru drumuri principale au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind volumul de trafic, componenţa traficului şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea drumului, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia, precum şi planificarea şi gestionarea terenului;
g)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru căi ferate principale au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind volumul de trafic, componenţa traficului şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea căii ferate, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia precum şi planificarea şi gestionarea terenului.
h)asigură monitorizarea zgomotului prin staţii de monitorizare fixe la limita zonelor funcţionale, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă, pentru zonele liniştite din interiorul aglomerărilor prevăzute în anexa nr. 7, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale, precum şi pentru aeroporturile urbane al căror trafic aeroportuar survolează aceleaşi aglomerări, respectiv pentru amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în interiorul aglomerărilor, sau pentru acelea din exteriorul aglomerărilor dacă activitatea acestora influenţează nivelele de zgomot din interiorul aglomerărilor;
i)analizează şi decide sub coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă şi de situaţia existentă, zonele care urmează a fi monitorizate şi locaţiile unde se amplasează staţiile de monitorizare a zgomotului.Art. 74
Garda Naţională de Mediu are următoarele responsabilităţi:
a)urmăreşte stadiul implementării măsurilor din planurile de acţiune, ţinând seama de termenele precizate în acest sens în planurile de acţiune;
b)în cazul în care operatorii economici care administrează amplasamente industriale care desfăşoară activităţi industriale potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu permit accesul reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale şi ai agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului sau ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, după caz, în scopul identificării surselor de zgomot din interiorul amplasamentelor industriale şi al realizării măsurătorilor acustice la aceste surse de zgomot conform prevederilor art. 53, atunci identificarea surselor de zgomot din interiorul amplasamentelor industriale şi realizarea măsurătorilor acustice la aceste surse de zgomot se efectuează în condiţiile stabilite la art. 53 în cadrul acţiunii de control al reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu.