Art. 73. - atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru aeroporturi au următoarele obligaţii: - Legea 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant
M.Of. 604
În vigoare Versiune de la: 18 Iunie 2022
Art. 73
h)asigură monitorizarea zgomotului prin staţii de monitorizare fixe la limita zonelor funcţionale, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă, pentru zonele liniştite din interiorul aglomerărilor prevăzute în anexa nr. 7, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile principale, precum şi pentru aeroporturile urbane al căror trafic aeroportuar survolează aceleaşi aglomerări, respectiv pentru amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în interiorul aglomerărilor, sau pentru acelea din exteriorul aglomerărilor dacă activitatea acestora influenţează nivelele de zgomot din interiorul aglomerărilor;
i)analizează şi decide sub coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în funcţie de dotarea tehnică disponibilă şi de situaţia existentă, zonele care urmează a fi monitorizate şi locaţiile unde se amplasează staţiile de monitorizare a zgomotului.
Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti au următoarele responsabilităţi:
a)solicită informaţii de la autorităţile administraţiei publice locale şi operatorii economici care au ca obligaţie realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, cu privire la stadiul îndeplinirii obligaţiilor acestora;
b)informează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului cu privire la stadiul realizării hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune;
c)transmit autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în format electronic, toată documentaţia primită în temeiul art. 41 şi 42;
d)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru aeroporturi au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să prevadă în actul de reglementare care sunt procedurile operaţionale care se utilizează pe aeroport, precum şi distribuţia maximală de trafic la aterizări şi decolări aferentă capetelor de pistă;
3.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind componenţa traficului aeroportuar, volumul traficului aeroportuar, procedurile operaţionale, lungimea pistelor, precum şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea aeroportului, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare pentru respectivul aeroport, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului produs de aeronave, planificarea şi gestionarea terenului şi proceduri operaţionale de reducere a zgomotului;
e)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru amplasamentele industriale din aglomerări sau din imediata vecinătate a acestora, care desfăşoară activităţi industriale în conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să prevadă în actul de reglementare care sunt sursele de zgomot şi poziţia acestora în cadrul amplasamentului industrial, precum şi descrierea acestora;
3.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind amplasamentul surselor de zgomot şi programul de funcţionare a acestora, puterea acustică a acestora, precum şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea amplasamentului industrial, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare pentru respectivul amplasament industrial, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia, precum şi planificarea şi gestionarea terenului;
4.să ţină seama de deciziile de punere în aplicare ale Comisiei Europene, de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale;
f)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru drumuri principale au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind volumul de trafic, componenţa traficului şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea drumului, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia, precum şi planificarea şi gestionarea terenului;
g)atunci când derulează proceduri de evaluare a mediului pentru căi ferate principale au următoarele obligaţii:
1.să ţină seama de rezultatele hărţilor strategice de zgomot şi de conţinutul planurilor de acţiune;
2.să solicite ca orice evaluare de mediu să se realizeze luând în considerare scenariile viitoare privind volumul de trafic, componenţa traficului şi nivelul de zgomot previzionat de la faţadele clădirilor rezidenţiale din vecinătatea căii ferate, iar dacă aceste scenarii arată o înrăutăţire a situaţiei zgomotului faţă de hărţile strategice de zgomot aflate în vigoare, atunci este obligatorie prevederea în actul de reglementare a unor măsuri concrete de reducere a zgomotului care să ţină seama de efectul previzibil al reducerii la sursă a zgomotului şi pe calea de propagare a acestuia precum şi planificarea şi gestionarea terenului.