Secţiunea iii - Înfiinţarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi - Legea 11/1974 Legea pomiculturii

B.Of. 105

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 1974
Secţiunea III:Înfiinţarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi
Art. 11
Sunt destinate pentru înfiinţarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi:
a)terenurile situate în bazinele pomicole specializate şi alte suprafeţe care, prin lucrările de zonare a producţiei agricole, sunt destinate producerii fructelor;
b)terenurile rezultate în urma defrişării plantaţiilor îmbătrânite ori neproductive şi care urmează a fi replantate imediat sau după o perioadă de odihnă;
c)terenurile nisipoase, care pot fi valorificate intensiv prin plantaţii pomicole.
Pentru întregirea plantaţiilor pomicole existente, în zonele şi bazinele consacrate pot fi folosite, în condiţiile legii, şi alte categorii de terenuri, situate între plantaţii, care, potrivit proiectelor de organizare şi amenajare a teritoriului, se valorifică eficient prin cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi.
Art. 12
Organizaţiile agricole socialiste pot înfiinţa plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi numai pe baza autorizaţiei de plantare, eliberată de către organul agricol judeţean, cu respectarea prevederilor din proiecte şi a normelor tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor.
Înfiinţarea plantaţiilor pomicole se va face cu executarea prealabilă a lucrărilor de organizare şi amenajare a teritoriului, corespunzător nevoilor acestora, asigurându-se realizarea tuturor lucrărilor de prevenire şi combatere a eroziunii solului.
Art. 13
Plantaţiile noi se vor executa de către organizaţiile agricole socialiste, pe bază de studii şi proiecte de execuţie. Se va urmări, prin întregirea plantaţiilor existente şi înfiinţarea plantaţiilor noi, să se organizeze într-o măsură cât mai mare unităţi specializate, dotate cu toate utilităţile necesare desfăşurării eficiente a procesului de producţie şi valorificare.
Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor va asigura, prin organele sale teritoriale, ca prin lucrările de refacere, întregire şi creare de noi plantaţii pomicole să se realizeze bazine încheiate şi specializarea producţiei de fructe, urmărind aplicarea unitară şi complexă a soluţiilor tehnice, în întocmirea proiectelor şi executarea lucrărilor de înfiinţare a plantaţiilor, în organizarea fermelor pomicole specializate, cât şi în efectuarea de către acestea a tuturor lucrărilor de întreţinere şi exploatare a plantaţiilor pomicole, conform tehnologiilor, pentru obţinerea unei producţii şi a unei eficienţe economice ridicate.
Art. 14
Plantările de pomi şi arbuşti fructiferi la gospodăriile populaţiei se vor face potrivit planului de dezvoltare a producţiei agricole în profil teritorial, ţinând seama de prevederile programului din zonă, cu respectarea normelor tehnice şi a recomandărilor organelor agricole de specialitate, în scopul asigurării necesarului de fructe pentru consumul local şi pentru fondul de stat.
Comitetelor executive ale consiliilor populare le revine sarcina de a sprijini gospodăriile populaţiei în realizarea plantărilor de pomi din toate speciile, dând prioritate cireşilor, vişinilor, nucilor, caişilor, arbuştilor fructiferi şi căpşunilor, asigurând totodată înfrumuseţarea curţilor, localităţilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.
Art. 15
Defrişarea pomilor şi arbuştilor fructiferi din plantaţiile în masiv, cu excepţia celor neproductivi care trebuie înlocuiţi şi a celor de pe terenurile scoase, potrivit legii, din producţia agricolă, este interzisă pentru toate categoriile de deţinători.
Defrişarea plantaţiilor intrate în declin şi neeconomice de pe terenurile proprietate de stat sau obştească se va face numai pe bază de autorizaţie eliberată de organul agricol judeţean, cu respectarea prevederilor legale privind casarea mijloacelor de bază.
Plantaţiile în masiv intrate în declin, necorespunzătoare, aparţinând gospodăriilor populaţiei, vor putea fi defrişate, după caz, numai cu aprobarea comitetelor executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti sau municipale, care sunt obligate să asigure concomitent realizarea plantării unui număr cel puţin echivalent de pomi sau arbuşti fructiferi, pentru a nu diminua patrimoniul pomicol din unitatea teritorial-administrativă.