Art. 29. - Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile şi alte structuri ale unităţilor de cult dobândesc, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere. - Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

M.Of. 8

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2024
Art. 29
(1)În aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, mănăstirii, instituţiei de cultură şi învăţământ, Academiei Române în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, chiar dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localităţi sau judeţe.

(2)Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile şi alte structuri ale unităţilor de cult dobândesc, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.

*) Prin Decizia nr. 29/2000, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Sintagma "fondul bisericesc al cultului" are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române, iar nu şi patrimoniul fundaţiilor constituite de Biserică.
Sintagma "a avut în proprietate" are în vedere existenţa în patrimoniul structurilor de cult menţionate în cuprinsul alin. (2) al art. 29 a unui drept de proprietate desăvârşit, corespunzător înţelesului rezultat din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil de la 1864, iar nu şi a unor forme istorice particulare ale dreptului de proprietate.

(21)Fundaţia Elias dobândeşte, prin reconstituire pe vechile amplasamente sau prin comasare, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.

(3)Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depăşi, cumulat, suprafaţa avută în proprietate de fondul bisericesc în judeţul în care s-a constituit protoieria, mănăstirea, schitul, parohia sau filia care depune cerere pentru reconstituire.

(31)Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.

*) Prin Decizia nr. 29/2000, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, stabileşte că textul legal are în vedere suprafaţa de teren cu destinaţie forestieră care s-a aflat în înzestrarea, în administrarea sau în folosinţa structurilor de cult ca subiecte de drept individuale care au solicitat atribuirea în proprietate, iar nu terenul care a aparţinut, în aceleaşi modalităţi, cultului religios din care acestea fac parte.

(32)Sunt exceptate terenurile forestiere din categoria celor prevăzute la alin. (31), care au făcut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea structurii de cult respective sau a altor structuri ale aceluiaşi cult în judeţul respectiv. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere care au aparţinut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foştilor proprietari, şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.

(33)În situaţia în care suprafeţele avute în înzestrare sau în folosinţă au fost atribuite legal în proprietate altor persoane fizice sau juridice, structurilor de cult prevăzute la alin. (31) le vor fi oferite suprafeţe de teren forestier pe alte amplasamente, cu posibilitatea comasării, la cerere, a acestor suprafeţe, după ce procesul de reconstituire a dreptului de proprietate va fi finalizat.

(4)Comunele, oraşele şi municipiile, care au deţinut în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite, redobândesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atestă suprafeţele solicitate în condiţiile art. 9 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.
(5)În cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, oraşului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va înmâna primarului.